DECIZIA CIVILĂ NR: 325 – 2010/
Ședința publică din data de 17 februarie 2010
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul – C,-/13, județul S, în contradictoriu cu intimat SC ROMANIA SRL – B, sector 1,-, împotriva Deciziei civile 1349/R/2009 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr- prin care s-a menținut în întregime Sentința civilă nr. 372/D din 14 aprilie pronunțată de Tribunalul Satu – M, prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă revizuentul, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei deduse judecății, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA D APEL
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. nr. 372/D din 14 aprilie pronunțată de Tribunalul Satu M s-a respins contestația formulată de în contradictoriu cu pârâta SC ROMANIA SRL.
Din considerentele sentinței se reține că, contestatorul a fost încadrat la unitatea pârâtă începând cu data de 18 august 2006, conform contractului individual de muncă nr. 1/2006 în funcția de șef agenție comercială. Prin Decizia nr. 632/13.07.2007 contestatorului i se desface contractul individual de muncă, începând cu data de 17.07.2007 în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, în conținutul deciziei fiind enumerate abaterile disciplinare ce i se impută.
Această decizie a fost contestată și a făcut obiectul dosarului – al Tribunalului Satu Mare. Având în vedere faptul că în perioada 16.07.2007-28.09.2007, contestatorul s-a aflat în concediu de boală, perioadă pentru care au fost eliberate certificate medicale, unitatea pârâtă prin Decizia nr. 847/05.09.2007 a revocat Decizia nr. 632/2007 de desfacere a contactului de muncă luând în considerare dispozițiile art. 60 alin. 1 Codul Muncii.
Față de această stare de fapt, contestatorul a renunțat la judecată în dosarul nr. -.
După revenirea din concediu medical, contestatorul s-a prezentat la serviciu începând cu data de 01.10.2007 până la 05.10.2007, intrând în concediu de odihnă din data de 08.10.2007 până în data de 01.11.2007.
La data de 02.11.2007, prin Decizia nr. 965/ 02.11.2007 se desface contractul de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a Codul Muncii pentru săvârșirea de abateri disciplinare descrise în cuprinsul deciziei (aceleași pentru care s-a emis decizia nr. 632/2007) având la bază referatul Comisiei de cercetare adus la cunoștința conducerii unității la data de 29 mai 2007 sub nr. 5573.
În primul ciclu procesual instanța a soluționat cauza pe cale de excepție considerând ca fiind prescris dreptul intimatei de aplicare a sancțiunii, excepție care a fost înlăturată de instanța de control, respectiv Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 260/2009, care, admițând recursul a casat Sentința civilă nr. 1242/2008 a Tribunalului Satu Mare, trimițând cauza spre rejudecare.
Față de această stare de fapt, în rejudecare, instanța nu mai poate pune în discuție probleme, aspecte ce au fost analizate de instanța superioară, cărora le-a dat o rezolvare și nici nu are competențe conferite de procedura civilă ca să examineze hotărârea pronunțată în calea de atac a recursului din perspectiva criticilor aduse de contestator Deciziei nr. 260/2009 a Curții de Apel Oradea. Eventualele greșeli materiale pot fi remediate pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare și nicidecum în faza procesuală în care ne aflăm.
Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1.proc.civ. “în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Analizând pe fond măsura disciplinară contestată, instanța a constatat că aceasta este temeinică și legală, motiv pentru care urmează să respingă ca nefondată contestația formulată.
În ce privește art. 268 alin. 2 Codul muncii, instanța a reținut că decizia de sancționare cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității, reanalizarea acesteia din perspectiva alin. 1 aceluiași text de lege nefiind posibilă în această etapă procesuală din motivele arătate.
Măsura luată de unitatea pârâtă a respectat și dispozițiile art. 266 Codul muncii, stabilind sancțiunea în raport cu abaterile disciplinare repetate săvârșite și ținând cont de toate criteriile cuprinse în norma legală. În cauză a fost efectuată și cercetarea disciplinară prealabilă conform dispozițiilor art.267
Calitatea de debitor a contestatorului la. ca urmare a împrumuturilor contractante nu poate constitui un motiv în susținerea contestației.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs contestatorul solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, cu reținerea spre rejudecare și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 965 din 2 noiembrie 2007 emisă de intimată.
Prin Deciziei civile 1349/R/2009 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradeas -a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator în contradictoriu cu intimata SC. ROMANIA SRL B, împotriva sentinței civile nr. 372/D din 14 aprilie pronunțată de Tribunalul Satu M pe care a menținut-o în întregime.
Prin decizia nr. 965 din 2 nov 2007, contestatorului recurent i s-a desfăcut contractul de în temeiul dispozițiilor art 61 alin 1 lit a din codul muncii, reținându-se în sarcina sa săvârșirea mai multor abateri disciplinare grave de la regulile de disciplină a nunciii, abateri ce au fost menționate în cuprinsul deciziei.
În ceea ce privește susținerile recurentului legate de prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare, este de menționat faptul că aceste aspecte nu mai pot forma obiect de discuție, soluția dată excepției de prescripție intrând în puterea lucrului judecat urmare a pronunțații deciziei civile nr. 260/R/20009 a Curții de Apel Oradea care a statuat ca nefiind prescris dreptul de aplicare a sancțiunii.
În ceea ce privește susținerea aceluiași recurent cum că decizia de concediere ar fi lovită de nulitate absolută întrucât a fost emisă în perioada concediului de odihnă este de subliniat că o astfel de susținere nu a fost dovedită, din actele dosarului rezultând că contestatorul s-a aflat în concediu de odihnă până la data de 01.12.2007, decizia contestată fiind emisă în data de 2 decembrie 2007, deci după expirarea timpului de concediu de odihnă.
Este de subliniat, totodată, că în privința contestatorului a mai fost emisă o decizie de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, respectiv decizia nr. 632 din 13 iulie 2007, prin care acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 17 iulie 2007, însă, intimata prin decizia nr. 847 din 5 septembrie 2007 a revocat această decizie întrucât la data emiterii contestatorul s-a aflat în concediu de boală.
Nefondate s-au constatat a fi și criticile prin care se susține nelegala compunere a completului de judecată cu referire expresă la d-na judecător Melita. Astfel, împrejurarea că aceasta a participat la rejudecarea în fond a cauzei după casarea cu trimitere nu constituie motiv de incompatibilitate potrivit dispozițiilor art 24 cod procedură civilă și nici de abținere potrivit dispozițiilor art 27 cod procedură civilă, cauza fiind soluționată inițial pe excepție și nu pe fond.
Totodată, eronat, afirmă recurentul faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare, nepermițându-i-se să pună concluzii pe fond, aspect contrazis de cele menționate în încheierea de ședința din 9 aprilie 2009, din care rezultă că acesta a pus concluzii, ce au fost menționate în cuprinsul acestei încheieri.
În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios prima instanță printr-o corectă interpretarea a probelor administrate în cauză a ajuns în mod corect la concluzia că contestatorul se face vinovat de săvârșirea unor abateri disciplinate grave săvârșite în mod repetat, constând în exercitarea cu vinovăție a atribuțiilor de serviciu prin încălcarea prevederilor Regulamentului de Ordine Interioara și a contractului individual de muncă.
De altfel, criticile recurentului nici nu sunt axate pe cele reținute de instanța de fond cu privire la fondul dreptului ci vizează mai mult aspecte legate de prescripția dreptului de a i se aplica sancțiunea disciplinară.
Cât privește probațiunea administrată, instanța cu respectarea principiului egalității a audiat trei martori propuși de contestator (, și ) însă declarațiile acestor martori nu sunt în măsura să susțină apărările contestatorului. Dimpotrivă martorii propuși de intimată ( și ) confirmă vinovăția contestatorului recurent, aspect față de care temeinic a fost respinsă contestația.
Față de cele ce preced, criticile recurentului constatându-se a fi nefondate, instanța în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat,menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
S-a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petentul, solicitând admiterea în principiu a cererii și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Satu –
În motivarea cererii se invocă dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 7 Cod procedură civilă în sensul că urmare a considerentelor expuse de Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 260/2009, instanța de fond a refuzat să pună în discuție și să analizeze excepțiile de nulitate absolută privind dubla tardivitate a aplicării sancțiunii disciplinare după trecerea a 62 zile efectiv lucrate de la data luării la cunoștință despre ultima “abatere disciplinară” și după trecerea a mai mult de 10 luni de la aceeași dată, intimata fiind decăzută din dreptul de a aplica sancțiunea disciplinară.
Intimata, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță.
Examinând cererea prin prisma motivelor de invocate cât și din oficiu Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 322 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere doar în cazurile expres și limitativ prevăzute la punctele 1-9.
Rezultă din textul de lege mai sus evocat, că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile instanțelor de recurs prin care se evocă fondul, nu și acelea prin care recursul a fost respins sau a fost admis, dar s-a casat cu trimitere în vederea rejudecării.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază ca inadmisibilă cererea de revizuire, sens în care urmează a fie respinsă, fără cheltuieli de judecată.
Referitor la existența unei hotărâri contradictorii, Curtea constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, hotărârile invocate (nr. 260/2009 și 1349/2009) fiind pronunțate în aceeași cauză, în căile de atac exercitate de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul, domiciliat în Carei,-/13, județul S M în contradictoriu cu intimata SC. ROMANIA SRL B, cu sediul în B,. – – nr. 6 împotriva Deciziei civile nr. 1349/R din 28 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
Judecători fond:,
Judecători recurs: /
redactat: judecător februarie 2010
dactilografiat: 22 februarie 2010
4 exemplare
2 comunicări: azi, 22 februaruie 2010
1. revizuentul – C,-/13, județul S,
2. intimat SC ROMANIA SRL
