DECIZIA CIVILĂ NR.348/2010-R
Ședința publică din 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
– – – – – JUDECĂTOR 3: Trif
– – – judecător
– – grefier
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestator CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în,nr.19, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1644/R din 23 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimatul -lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 18.02.2010, emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual, lipsă fiind contestatoarea Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, contestația în anulare este scutită de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantul intimatului, învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra contestației în anulare.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea contestației în anulare și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.318 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1644/R din 23 noiembrie 2009, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondat recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.255/LM din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, potrivit deciziei nr.- din 1.07.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii B, contestatorului i-a fost recalculat dreptul de conform nr.OUG 4/2005, utilizându-se la determinarea punctajului mediu anual stagiu complet de cotizare de 25 de ani, conform Legii nr.27/1966, din înscrisurile existente la dosar, rezultând că activitatea acestuia se încadrează în grupa I de muncă, respectiv în condițiile speciale prevăzute de art.20 alin.1 lit.a din Legea nr.19/2000.
Este de netăgăduit împrejurarea că, contestatorul s-a pensionat în perioada în care deschiderea dreptului său la cădea sub incidența Legii 27/1966, iar potrivit art.2 alin.2,din Normele metodologice de aplicare a nr.HG1550/2004 în cazul persoanelor cărora drepturile la pensie li s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, stagiul complet de cotizare utilizat, era de 20 de ani pentru femei și 25 de ani pentru bărbați, însă este important a se sublinia că un act normativ ulterior celui mai sus indicat și anume nr.OUG4/2005, prevede expres la art.1 și 2 că, recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se realizează în condițiile prevăzute de ordonanța aflată în discuție, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Intimatul contestator a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții speciale de muncă pentru care Legea nr.27/1966, Legea nr.3/1977, nr.HG267/1990 și actualmente Legea nr.19/2000 prevăd drepturi speciale pentru această categorie de salariați, în sensul reducerii vârstei de pensionare.
Instanța de recurs a mai reținut că, la art. 20 din Legea nr. 19/2001, alin. 1 lit. a, s-a inclus în condiții speciale, desfășurată cel puțin 50 la sută din activitatea lunară în subteran, iar art. 43 alin. 1, art. 77 alin. 2 din același act normativ, au prevăzut în astfel de situații un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, aspect corect reținut de instanța de fond, care nu s-a aflat în eroare și nici nu a interpretat greșit dispozițiile legale enunțate.
S- făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de APEL ORADEA pentru că la data promovării litigiului – 11.09.2008 – intimatul avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului – cauzele, / României.
Față de cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul și a menținut în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a introdus contestație în anulare Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acesteia și modificarea deciziei, invocând următoarele motive:
-instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de recurs, astfel prin decizia anulată de tribunal s-au stabilit drepturi în favoarea reclamantului începând cu 1.07.2007, instanța dispunând acordarea noilor drepturi începând cu 11.09.2005, ceea ce este eronat;
-motivul a fost invocat în cererea de recurs, dar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra lui;
-drepturile de pensie stabilite prin decizia menționată, dată în baza nr.OUG19/2007, se acordă începând cu 1.07.2007, astfel că acordarea acestora din data de 11.09.2005, nu are nici un fundament legal.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat și nici nu și-a comunicat poziția.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța constată următoarele:
Unul dintre motivele de recurs invocat de recurenta Casa Județeană de Pensii B l-a constituit faptul că, prin decizia de pensionare anulată de instanța de fond, au fost stabilite drepturi în favoarea reclamantului începând cu data de 1.08.2007, iar instanța a dispus acordarea noilor drepturi începând cu data de 11.09.2005, ceea ce este total eronat, decizia nr.59906 din 1.07.2007 putând fi anulată doar cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1.07.2007.
Motivul de recurs anterior expus nu a făcut obiect al cercetării întreprinse de instanța de recurs, devenind astfel incidente prevederile art.318 teza a-II-a din Codul d e procedură civilă, text din formularea căruia rezultă că exercitarea contestației în anulare poate fi făcută dacă instanța de recurs a omis să analizeze unul dintre motivele de recurs cu care a fost investită.
În raport de situația reliefată mai sus, contestația urmează a fi admisă pentru cel de al doilea motiv reglementat de art.318 din Codul d e procedură civilă, impunându-se rejudecarea parțială a recursului, în limita motivului omis.
Procedând la rejudecarea recursului sub aspectul motivului omis a fi cercetat de instanța de recurs, se constată că apare ca fiind întemeiată critica recurentei, astfel este de observat că decizia de pensionare aflată în discuție, având nr.59906 emisă la data de 1.07.2007, anulată de instanța de fond, a avut ca temei prevederile nr.OUG19/2007 (fila 4 din dosarul instanței de fond). O atare situație reclamă ca dispozițiile decizie privind recalcularea pensiei date în temeiul nr.OUG19/2007, începând cu 1 iulie 2007, să fie menținute, modificarea deciziei vizând doar stagiul complet de cotizare inserat în decizia în sensul că stagiul corect ce trebuie reținut este de 20 de ani, în loc de cel de 30 de ani, cum corect a reținut și tribunalul, drepturile cuvenite intimatului prin luarea în considerare a stagiului complet de cotizare, de 20 de ani, urmând a fi acordate începând cu data de 11.09.2005.
Față de considerentele ce preced, instanța va admite ca fondată contestația în anulare,va anula decizia contestată și, rejudecând recursul, în baza art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va constata că petentului i se cuvine recalcularea pensiei cu reținerea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani începând cu data de 11.09.2005, sens în care va fi modificată Decizia nr.59906 din 1 iulie 2007, iar celelalte dispoziții ale deciziei de pensionare privind recalcularea pensiei în temeiul nr.OUG19/2007, începând cu 1 iulie 2007, vor fi menținute.
Vor fi păstrate totodată restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondată contestația în anulare introdusă de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în,nr.19, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1644/2009-R din 23 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o anulează și rejudecând recursul, admite recursul introdus de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în,nr.19, județul B, împotriva sentinței civile nr.255/LM din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Constată că petentului i se cuvine recalcularea pensiei și plata drepturilor, cu reținerea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani în loc de 30 ani, începând cu data de 11.09.2005.
Modifică în parte Decizia nr.59906 din 1 iulie 2007, în sensul că reține stagiu complet de cotizare de 20 ani în loc de 30 ani, menținând celelalte dispoziții ale deciziei de pensionare privind recalcularea pensiei în temeiul nr.OUG19/2007, începând cu 1 iulie 2007.
restul dispozițiilor sentinței.
Dată în ședința publică din 18 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – –
Red.concept decizie –
Data:22.02.2010
Jud.recurs / /
Dact.
Data:26.02.2010
4 ex.
2 com.
Data: