Faptul că judecătorul a ales soluţia de a motiva încheierea supusă recursului prin copierea conţinutului unei alte încheieri pronunţate în acelaşi dosar, este de natură să încalce atât dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, dar şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, fiind sancţionată cu nulitatea absolută.
Secţia penală, Decizia nr. 739 din 30 decembrie 2008
Prin încheierea pronunțată la 16.12.2008, de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 1397/1209/2008, printre altele, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând și nemotivarea ei.
Prin decizia penală nr. 739/R/MF din 30.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-a admis recursul, s-a casat în parte încheierea sub aspectul dispoziției menținerii arestului preventiv, fiind trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, curtea a constatat că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 356 C.proc.pen., privind conținutul expunerii hotărârii, respectiv nu a descris faptele, nu a analizat probele, nu a stabilit situația de fapt, nu rezultă să fi analizat apărările formulate de către inculpat și nici că a realizat o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în speță.
în raport de această situație, curtea a constatat că lipsa acestor elemente echivalează cu o nemotivare a hotărârii, chiar dacă aceasta are un conținut identic în ceea ce privește motivarea menținerii arestării preventive a inculpatului cu încheierea pronunțată anterior de aceeași instanță, în același dosar, și prin care, de asemenea, s-a dispus menținerea arestării preventive pentru același inculpat.
în opinia curții, o astfel de situație echivalează cu un formalism excesiv și, practic, cu nesoluționarea cauzei cu care a fost învestită instanța, respectiv cu neexaminarea legalității și a temeiniciei stării de arest preventiv a inculpatului.
De asemenea, curtea a constatat că nemotivând încheierea în raport de stadiul cauzei, tribunalul a ignorat dispozițiile art. 356 C.proc.pen., încălcând obligațiile elementare ale judecătorului de a analiza probele administrate și apărările formulate de către inculpat, de a stabili situația de fapt și de a aplica în mod corespunzător dispozițiile legale în materie, cu prilejul soluționării cauzei.
în continuare, s-a apreciat că a fost încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil, ignorându-se dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și dispozițiile art. 6 din Convenție.
Curtea a apreciat că hotărârea tribunalului este lovită de nulitate absolută cu toate consecințele.
în acest sens, au fost motivate și deciziile penale nr. 742/R/31.12.2008 și nr. 740/R/MF/30.12.2008.