Dacă actul adiţional în baza căruia asociatul care a cesionat părţile sociale deţinute în societate nu cuprinde o renunţare expresă a acestuia la dividendele pe care urma să le încaseze din societate şi care existau la momentul negocierii cesiunii acesteia nu se putea concluziona că acesta a renunţat la un drept al său, recunoscut de legiuitor, acela de a încasa dividendele şi ca atare ele sunt datorate.
Decizia nr. 26 din 5 februarie 2007
Prin sentinţa civilă nr.1467 din 25 aprilie 2006, a Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins acţiunea formulată de către reclamantul R.L.F. in contradictoriu cu pârâta SC M.V.G. E., reclamantul fiind obligat să plătească pârâtei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului este neîntemeiată întrucât acesta nu hotărât în mod valabil cu privire la dividendele care i se cuvin, hotărârea cu nr. 1 din data de 01.04.2004 nefiind opozabilă pârâtei SC M.V.G.E. SRL întrucât nu a fost menţionată în registrul comerţului, societatea fiind un terţ faţă de acest înscris. S-a mai reţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză atestă împrejurarea că repartizarea profiturilor se înregistrează in pe destinaţii potrivit legii, atât repartizarea cât şi aprobarea destinaţiei se face de către adunarea generală insă hotărârea AGA din 1.04.2004 nu este un act materializat prin înregistrări şi finalitate in contabilitate, că in perioada 01.01.2000-23.08.2004 in contabilitatea societăţii nu există dividende repartizate şi neplătite, soldul contului 457-dividende de plată fiind 0; că profitul aferent anului 2003 este înregistrat in contul 117; că nu sunt sume efectiv de ridicat din dividende repartizate nici raportat la data de 31.12.2003 şi nici raportat la data de 31.07.2004; că pe perioada de referinţă profiturile au fost înregistrate in contul 117 – rezultat reportat şi nu reprezintă dividende, precum şi faptul că toate dividendele ridicate de asociatul unic nu au avut acea destinaţie iniţială la finele anilor in care profiturile au fost realizate, aceasta realizându-se prin schimbarea destinaţiei ulterioare a sumelor din contul 117 fără îndeplinirea unor formalităţi scrise de schimbare a destinaţiei profitului iar opinia separată a expertului asistent este neconcludentă.
Împotriva hotărârii judecătoreşti amintite anterior a declarat apel în termenul legal reclamantul R.L.F. solicitând instanţei admiterea apelului, modificarea în întregime a sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului formulat s-a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală întrucât ignoră dreptul reclamantului la încasarea dividendelor din perioada în care a fost unicul asociat al pârâtei apreciind că deşi nu a renunţat la acest drept recunoscut de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr.31/1990 nu i se cuvin deoarece hotărârea adoptată de acesta pentru plata dividendelor nu a fost înscrisă la ORC, hotărârea nefiindu-i astfel opozabilă. S-a mai susţinut că hotărârea porneşte în analizarea stării de fapt de la premise greşite întrucât apreciază că dacă în actul adiţional de cesiune a părţilor sociale nu se prevede dreptul reclamantului la plata dividendelor acesta nu are dreptul să le încaseze, orice altă susţinere fiind fără relevanţă juridică. Apoi, s-a arătat că instanţa a interpretat unilateral şi trunchiat materialul scriptic existent la dosar apreciind că doar documentele contabile prezentate de pârâtă sunt relevante fără a analiza şi pe cele depuse de reclamant, instanţa de fond nepronunţându-se asupra cererii formulate de apelant cu privire la obiectivele expertizei încuviinţate de instanţă.
Analizând apelul declarat de către reclamantul R.L.F prin prisma motivelor de apel formulate, a dispoziţiilor art.292 şi urm. C.pr.civ. şi în considerarea caracterului devolutiv al apelului, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul R.L.F a fost asociatul unic al societăţii pârâte SC M.V.G.E SRL, cu vechea denumire SC L I SRL, până la data de 23 august 2004 când şi-a cesionat toate părţile sociale, în favoarea numiţilor M.V. (18 părţi sociale) şi M.G. (2 părţi sociale), întocmindu-se actul adiţional la statutul SC L I SRL, autentificat sub nr.2371/23.08.2004; din cuprinsul actului adiţional rezultă că reclamantul a declarat că înţelege să se retragă din societate şi s-a obligat să achite toate debitele restante existente la 31.07.2004, individualizate prin actul de control încheiat de organele fiscale la
09.07.2004 precum şi toate obligaţiile bugetare de natură salarială aferente perioadei 01.04 –
31.07.2004 împreună cu toate accesoriile bugetare impuse de Codul de procedură fiscală până la data plăţii tuturor debitelor în cauză.
1 .Anterior momentului la care au început tratativele în vederea încheierii cesiunii, la data de 1 aprilie 2004, reclamantul în calitate de asociat unic şi administrator al SC L I SRL DEJ a adoptat o hotărâre prin care a stabilit că profitul net aferent anilor 2002-2003 în sumă de 1.543.814.704 lei se repartizează integral la dividende, iar plata acestora se va face în termen de 6 luni de la data adoptării hotărârii.
Este cunoscut faptul că o societate comercială, ca orice persoană juridică, nu are o existenţă organică, de sine-stătătoare, astfel că legea atribuie persoanei juridice voinţa persoanelor fizice care
o compun, în măsura în care acestea acţionează pentru realizarea scopului persoanei juridice, iar voinţele individuale ale asociaţilor, prin manifestarea lor în adunarea generală, devin o voinţă colectivă, care constituie voinţa socială şi care are la bază principiul majorităţii.
Se poate observa că în speţă reclamantul a înţeles să exprime voinţa socială a pârâtei cu privire la sumele existente în conturile acesteia, prin hotărârea adoptată la data 01 aprilie 2004, stabilind repartizarea acestora cu titlu de dividende, adoptarea unei astfel de hotărâri nefiind contrară legii sau actului constitutiv, excepţia de nelegalitate a acesteia invocată de pârâtă fiind nefondată.
Este de principiu că hotărârile luate de adunarea generală cu respectarea legii şi a actului constitutiv sunt obligatorii pentru toţi asociaţii, obligativitatea hotărârilor fiind un corolar al principiului majorităţii care guvernează formarea voinţei sociale a oricărei societăţi.
Potrivit art.131 alin.4 din Legea nr.31/1990, pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionate în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Se poate observa, însă, că aceste dispoziţii imperative sunt aplicabile doar societăţilor de capitaluri – societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni – pentru celelalte forme ale societăţilor comerciale, legea nu prevede obligaţia aducerii la cunoştinţa terţilor a hotărârii adunării generale; cu toate acestea, hotărârile adunării generale ale acestor societăţi sunt supuse înregistrării în dacă ele privesc acte sau fapte a căror înregistrare este obligatorie potrivit art.21 din Legea nr.26/1990.
Analizând din această perspectivă hotărârea pârâtei, înregistrată sub nr.1 din data de 1 aprilie 2004, se constată că aceasta nu vizează nici una din ipotezele prevăzute de dispoziţiile art.21 din Legea nr.26/1990 şi, ca atare, se poate conchide că această hotărâre nu trebuia menţionată la registrul comerţului pentru a o face opozabilă terţilor (nu societăţii care nu este terţ), iar odată adoptată ea este obligatorie, orice susţinere contrară privind inopozabilitatea acesteia fiind nefondată.
Aşadar, temeinicia demersului judiciar al reclamantului trebuie analizată pornind de la actul adiţional în baza căruia reclamantul a cesionat părţile sociale deţinute în societate; acest înscris nu cuprinde o renunţare expresă a reclamantului la dividendele pe care urma să le încaseze din societate şi care existau la momentul negocierii cesiunii acesteia. Doar în situaţia în care se preciza textual că renunţă la acest drept sau că nu mai are nici o pretenţie de la societate sau de la noii asociaţi se putea concluziona că unicul asociat al pârâtei a renunţat la un drept al său, recunoscut de legiuitor, acela de a încasa dividendele.
De altfel, după cum rezultă din probele administrate în cauză – respectiv cele două acte adiţionale privind pe SC T. SRL şi SC E.M.A. SRL, în care atât reclamantul, cât şi actualii administratori ai pârâtei au fost asociaţi – părţile au înţeles să stabilească soarta dividendelor ce urmau a fi încasate.
Mai mult, acest drept al reclamantului este consacrat în mod expres în prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 modificată şi completată, conform cărora dividendele se plătesc asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Reclamantul a fost, anterior cesiunii, singurul asociat al pârâtei şi singurul care a vărsat in integralitate capitalul social, astfel că dividendele, până la momentul cesiunii, i se cuvin acestuia.
2.Pentru a stabili dacă pârâta a realizat efectiv profit în perioada în care a aparţinut reclamantului şi dacă acestuia i se cuvin dividende, în cauză s-a dispus efectuarea expertizei contabile.
În prima instanţă, expertul desemnat a stabilit – prin concluziile sale – că: repartizarea profiturilor se înregistrează în pe destinaţii potrivit legii, atât repartizarea cât şi aprobarea destinaţiei se face de către adunarea generală însă hotărârea AGA din 1.04.2004 nu este un act materializat prin înregistrări şi finalitate în contabilitate, că in perioada 01.01.2000–
23.08.2004 în contabilitatea societăţii nu există dividende repartizate şi neplătite, soldul contului 457-dividende de plată fiind 0; că profitul aferent anului 2003 este înregistrat in contul 117; că nu sunt sume efectiv de ridicat din dividende repartizate nici raportat la data de 31.12.2003 şi nici raportat la data de 31.07.2004; că pe perioada de referinţă profiturile au fost înregistrate în contul 117 – rezultat reportat – şi nu reprezintă dividende, precum şi faptul că toate dividendele ridicate de asociatul unic nu au avut acea destinaţie iniţială la finele anilor în care profiturile au fost realizate, aceasta realizându-se prin schimbarea destinaţiei ulterioare a sumelor din contul 117 fără îndeplinirea unor formalităţi scrise de schimbare a destinaţiei profitului.
Expertul asistent a subliniat, însă, că prin art. 67 alin.2 din se precizează termenele în care trebuie plătite dividendele repartizate şi în nici un caz nu se interzice ca aceste dividende să fie repartizate la orice altă dată după aprobarea situaţiilor financiare anuale care consemnează profiturile reale existente. De asemenea, expertul asistent a apreciat că reclamantul nu era obligat să depună la O.R.C. CLUJ şi la organele teritoriale fiscale hotărârea AGA de repartizare la dividende a profitului net înregistrat până la 31.12.2003 şi că nici o lege nu-l poate obliga pe asociatul cedent să informeze pe asociatul cesionar in legătură cu situaţia financiară a societăţii cedate, acesta din urmă având obligaţia să se informeze în legătură cu toate debitele societăţii la data cesiunii, astfel că dreptul la dividendele aferente perioadei anterioare cesiunii aparţine tot cedentului.
Cu prilejul soluţionării apelului, instanţa a încuviinţat efectuarea unei noi expertize contabile, cu aceleaşi obiective. Experţii desemnaţi pentru efectuarea expertizei au stabilit concluzii diferite pentru unele probleme în discuţie.
Prin concluziile lor, experţii au arătat că profitul net realizat de societate în perioada 20002003 este de 1.767.395.000 lei, a fost înregistrat în bilanţurile contabile, în anexele la bilanţ şi declarate organelor fiscale teritoriale, nu au fost depuse la ORC Cluj; dividendele repartizate şi ridicate de reclamant în perioada 01.01.2000-23.08.2004 sunt în sumă de 336.885.211 lei, din care s-a virat impozitul pe dividende aferent. Referitor, însă, la sumele pe care reclamantul trebuie să le încaseze cu titlul de dividende, părerile experţilor sunt împărţite. Problema care se impune a fi lămurită mai întâi este aceea a documentelor justificative care pot sta la baza înregistrării şi repartizării dividendelor.
În speţă se susţine că profitul pârâtei pentru perioada anterioară cesiunii se află evidenţiat în contul 117-rezulat reportat; potrivit uzanţelor contabile şi a prevederilor Legii nr.82/1991, operaţiunile privind rezultatul reportat vizează profitul nerepartizat din exerciţiile financiare anterioare şi poate avea ca destinaţii: majorarea capitalului social conform hotărârii adunării generale, creşterea rezervelor, dividende conform hotărârii adunării generale a asociaţilor şi sunt la dispoziţia asociaţilor.
Pentru a stabili destinaţia sumelor existente în acest cont 117 este necesară hotărârea adunării generale a asociaţilor urmată de întocmirea unor documente contabile:nota contabilă şi balanţa de verificare.
După cum rezultă din probele existente la dosar, anterior momentului cesiunii, la data de 01 aprilie 2004 s-a adoptat hotărârea generală a asociaţilor pârâtei prin care se stabileşte repartizarea profitului existent cu titlu de dividende, nota contabilă aferentă acestei operaţiuni contabile, balanţa lunii aprilie care la contul 457 are cont creditor în sumă de 1.543.814.704 lei, rulaj debitor de
113.670.000 lei şi sold de 1.430.144.704 lei; fişa contului 457 „dividende de plată” care cuprinde rulajul şi soldul acestuia.
Din aceste documente, nota contabilă şi hotărârea AGA de repartizare a dividendelor sunt documente justificative pentru efectuarea operaţiunilor în contabilitate, balanţa lunară şi fişa contului 457 fiind acte generate în urma prelucrării automatizate a documentelor justificative.
Pentru a fi documente justificative în înţelesul art.6 a Legii contabilităţii, atât nota contabilă cât şi hotărârea AGA de repartizare a dividendelor trebuie să fie întocmită, semnată şi aprobată de persoanele abilitate în acest sens.
În speţă, până la momentul cesiunii, deci anterior întocmirii acestor documente justificative, reclamantul era unicul asociat al pârâtei astfel că acesta era singurul abilitat să întocmească şi să semneze toate înscrisurile care emană şi angajează societatea pârâtă. Aşadar, singurele documente care pot constitui documente justificative sunt cele care poartă semnătura reclamantului: notă contabilă, balanţă de verificare, etc.
Prin urmare, instanţa apreciază – pentru considerentele expuse anterior – că varianta din expertiză care evidenţiază nota contabilă din 1 aprilie 2004, hotărârea AGA de la acelaşi moment şi balanţa de verificare aferentă lunii aprilie 2004, semnate de către reclamant este în măsură să ofere soluţia pentru stabilirea cuantumului dividendelor care i se cuvin reclamantului.
Astfel, expertiza contabilă statuează că prin operaţiunile cuprinse în documentele analizate, reclamantul a dispus repartizarea profiturilor nete în sumă de 154.381,4704 RON la dividende, în luna aprilie 2004 având la bază documentele justificative (nota contabilă şi hotărârea AGA) după care a dispus plata efectivă a sumei de 568,42 RON reprezentând impozit pe dividende şi a încasat efectiv suma de 10.800 RON; aceste operaţiuni se regăsesc evidenţiate în balanţa luna aprilie şi în fişa contului 457-dividende de plată.
Anexa 4 a raportului de expertiză evidenţiază că din totalul profiturilor nete din perioada 2000-2004, în cuantum de 176.739,5 RON s-au făcut repartizări la dividende în sumă totală de 176.701,57 RON, s-a plătit impozit în sumă de 1647,1 RON şi au mai rămas neachitate dividende în sumă de 143.014,47 RON.
3.In interogatorul luat la termenul din data de 03 noiembrie 2005 în faţa instanţei de fond administratorului societăţii pârâte, la întrebarea nr. 1, respectiv „recunoaşteţi că pe tot parcursul tratativelor privind cesionarea nu aţi solicitat renunţarea de către reclamant la dreptul de a ridica dividendele”, acesta răspunde textual da. Se poate aprecia, astfel că această recunoaştere făcută în fata instanţei de judecată este relevantă în soluţionarea cauzei, indiferent de poziţia procesuală adoptată ulterior.
Susţinerea ulterioară a pârâtei că nu ştia de existenţa hotărârii şi că dacă ar fi cunoscut acest fapt nu ar fi încheiat tranzacţia nu prezintă relevanţă juridică întrucât acesta recunoaşte prin intermediul interogatoriului faptul că avea cunoştinţă despre situaţia contabilă a societăţii la momentul la care s-a realizat cesiunea iar la momentul cesiunii societatea înregistra un profit care se afla în contul 117-profit nerepartizat, care din punct de vedere legal i se cuvine reclamantului atâta timp cât reclamantul nu a renunţat la acest drept.
4.Relevante sunt şi prevederile pct. 4.89 din Ordinul nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementarilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene în care se precizează că “sumele reprezentând dividende sunt evidenţiate în rezultatul reportat, urmând ca după aprobarea de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor a acestor destinaţii, sa fie reflectate în conturile corespunzătoare de datorii”. Această operaţiune se regăseşte efectuată din punct de vedere de către reclamant în balanţa de verificare aferentă lunii aprilie 2004, urmând ca aceleaşi operaţiuni şi identificări să se regăsească în fiecare dintre balanţele ulterioare, inclusiv în cea din data de 30. 07. 2004. In sprijinul acestei teze vin şi dispoziţiile imperative ale art. 6 din Legea nr. 82/1991 care statuează că “orice operaţiune economico – financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ care angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz”.
Coroborând dispoziţiile legale enunţate anterior cu cele inserate în art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată care consacră momentul la care plata devine scadentă, respectiv “în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legi speciale, dar nu mai târziu de 8 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat”, se poate conchide că pretenţiile reclamantului sunt întemeiate.
Această situaţie se regăseşte în bilanţul pârâtei la întocmit la 31.12.2004, înregistrat la Ministerul Finanţelor în data de 29.04.2005 şi depus în probaţiune la dosarul cauzei de către
reclamant la termenul de judecata din data de 04. 04. 2006, în care la rândul 31, respectiv Repartizarea Profitului se regăseşte suma pretinsă de către reclamant, bilanţul fiind depus de către pârâtă la organele financiare îndreptăţite ulterior momentului la care reclamantul a cesionat părţile sociale deţinute în societate.
5.Prezintă, de asemenea, relevanţă juridică interogatoriul luat pârâtei în faţa instanţei de fond; la întrebarea nr.1, pârâta arată că reclamantul nu i-a predat niciodată actele contabile ale societăţii. Acest răspuns, coroborat cu răspunsul dat la suplimentul de interogator luat în faza de apel, în care pârâta recunoaşte că nu a prezentat comisiei de experţi registrul jurnal detaliat astfel cum acest registru jurnal este definit şi explicitat prin Ordinul nr. 425 din data de 03.03.1998 în care se prevede că acest registru se întocmeşte pe calculator şi că trebuie să cuprindă detaliat toate operaţiunile care produc modificări în patrimoniul societăţii, trebuind să fie întocmit lunar, să poarte ştampila societăţii şi semnătura reprezentantului legal, impunându-se înregistrarea lui în luna următoare la organele fiscale conduc înspre concluzia că varianta din expertiza care susţine afirmaţiile pârâtei şi, implicit, concluziile primului raport de expertiză nu pot fi reţinute.
Acelaşi Ordin cu nr.425/1998 arată că lunar se vor trece într-un registru jurnal accesoriu rezultatele operaţiunilor detaliate înscrise în registrul jurnal întocmit în format electronic, acesta fiind documentul pe care intimata l-a prezentat comisiei de experţi şi care a stat la baza întocmirii atât a primei expertize, cât şi varianta întâi din cel de al doilea raport. Dacă am admite că aceste documente sunt documentele justificative ale pârâtei nu se justifică răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriul luat intimatei în fata instanţei de fond întrucât reprezentantul legal al pârâtei a recunoscut predarea actelor contabile respectiv bilanţuri şi balanţe anterioare actului de cesiune.
De altfel, comisia de experţi arată în raportul întocmit faptul că intimata le-a prezentat documente contabile care nu purtau semnătura şi ştampila reprezentantului legal – respectiv a reclamantului – această precizare fiind făcută la finalizarea variantei întocmite pe baza actelor prezentate de către pârâtă.
Trebuie subliniat faptul că registrul jurnal depus în probaţiune de către intimată la termenul de judecată din data de 22.01.2006 nu îndeplineşte exigenţele legii pentru a fi un document contabil – în înţelesul acesteia – întrucât nu sunt acte care să îndeplinească condiţiile exprese ale ordinului amintit mai sus, nefiind semnate de către reprezentantul său legal. Operaţiunile de detaliu identificate în acestea nu pot fi considerate ca operaţiuni reale de modificare a patrimoniului societăţii, întrucât neînregistrarea lor la Ministerul Finanţelor şi întocmirea lor pe calculator permite modificarea realelor operaţiuni care au existat şi modificat patrimoniul societăţii. In al doilea rând, aceste documente nu au fost prezentate comisiei de experţi şi nu constituie baza de efectuare a raportului de expertiza, nesusţinând niciuna dintre cele două variante contabile.
6.Cât privesc restul petitelor din acţiune, instanţa le-a apreciat ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Astfel, la data de 09. 07. 2004 a fost încheiat de către organele de control fiscal un proces verbal în urma unui control efectuat la societate, stabilindu-se că existau debite restante în suma de 248.856.960 lei, aşa cum rezultă din actul de control depus; reclamantul şi-a asumat obligaţia faţă de noii asociaţi de a achita în integralitate acest debit.
Probele administrate în cauză nu relevă, însă, dacă aceste obligaţii fiscale sunt definitive sau au fost contestate ulterior astfel că nu se poate susţine că sunt îndeplinite condiţiile compensării judiciare între aceste sume.
7.Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia apelul declarat de către reclamantul R.L.F. ca fiind fondat doar în parte şi ca atare urmează să îl admită în aceste limite. Astfel, în temeiul art.296 C.pr.civ. instanţa va schimba în tot hotărârea atacată şi în baza dispoziţiilor legale menţionate anterior va admite în parte acţiunea reclamantului şi va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 143.014,5 RON cu titlu de pretenţii şi va respinge celelalte capete de cerere.
În temeiul art.274 C.pr.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 14.841,094 RON reprezentând taxa de timbru aferentă petitului admis, contravaloarea expertizelor efectuate şi onorariul avocaţial. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
Notă: Decizia a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului declarat, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 22 iunie 2007.
