Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 4268 din 1 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr.8398 din 09.12.2010, a Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.F.P. CLUJ NAPOCA prin
D.G.F.P. CLUJ în contradictoriu cu pârâtul G.V.M..
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic analizând incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. a,d şi e din în prezenta cauză, a reţinut că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar, a lichidatorului sau a comitetului creditorilor sau a creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de , să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, dacă .a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei persoane, d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, e) au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
În susţinerea cererii sale, reclamanta nu a înţeles să depună nici un fel de înscrisuri care să facă dovada susţinerilor sale, motiv pentru care, raportat la disp. art. 129 alin.5 C.pr.civ., judecătorul sindic a solicitat reclamantei să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în dovedirea cererii sale.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a reţinut şi faptul că deşi reclamanta a invocat săvârşirea de către pârât a mai multor fapte dintre cele enumerate de disp. art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, nu a arătat şi nici nu a dovedit în ce manieră ar fi fost săvârşite acestea, respectiv care sunt bunurile pe care pârâtul le-ar fi folosit în interes propriu sau în interesul altor persoane şi nici modalitatea în care ar fi fost deturnat sau ascuns activul persoanei juridice sau maniera în care s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, limitându-se doar să descrie demersurile întreprinse de lichidatorul judiciar pentru predarea documentelor contabile, fără însă să depună vreo dovadă a susţinerilor sale.
În consecinţă, judecătorul sindic nu poate reţine o eventuală nepredare voită de către pârâtul administrator statutar a documentelor contabile ale debitoarei către lichidatorul judiciar, pentru a putea prezuma o eventuală neconducere a contabilităţii în conformitate cu legea.
Pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. a, d şi e din Legea nr. 85/2006 nu este suficientă, însă, o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neţinerea contabilităţii în conformitate cu
legea şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă şi în egală măsură se impune şi indicarea şi dovedirea unor fapte de natura celor reglementate de art. 138 alin.1 şi a şi e. Or, în speţă, cauzele ajungerii debitoarei în insolvenţă nu au putut fi identificate. În aceste condiţii, nu se poate stabili nicio legătură de cauzalitate între modul în care a fost ţinută contabilitatea debitoarei şi starea de insolvenţă a debitoarei.
Subsecvent, orice analiză suplimentară a susţinerilor creditoarei DGFP a jud. Cluj în sensul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a,d şi e din Legea nr. 85/2006 este inutilă, deoarece, pe de o parte, în afară de eventual o pretinsă neconducere a contabilităţii, reclamanta nu a indicat concret care sunt faptele pârâtului care s-ar circumscrie disp. art. 138 alin.1 lit. a şi e, pe de altă parte, nu este întrunită nici condiţia existenţei unei legături cauzale între pretinsele fapte ale administratorului debitoarei şi ajungerea acesteia în stare de insolvenţă.
S-a menţionat că susţinerile creditoarei referitoare la prezumarea raportului de cauzalitate sunt, conceptual, eronate, deoarece prezumţia este un procedeu logic prin care se ajunge la o concluzie referitoare la un fapt necunoscut pornind de la o situaţia de fapt cunoscută. Raportul de cauzalitate dintre o faptă şi o urmare – prejudiciu este o legătură logică de tip cauză – efect, care nu poate fi prezumată, deoarece nu este o concluzie referitoare la un fapt necunoscut. Dimpotrivă, în cazul raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, ambele situaţii de fapt sunt cunoscute, fiind necesară identificarea existenţei unei legături necesare şi suficiente dintre cele două fapte. În alţi termeni, în cazul prezumţiei ne aflăm în prezenţa unui fapt cunoscut şi a unui procedeu inductiv sau deductiv, de asemenea cunoscut şi, respectiv, a unui fapt necunoscut, care trebuie identificat, pe când în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezenţa a două fapte cunoscute şi a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut şi care trebuie identificat şi probat.
În consecinţă, în temeiul art. 1169 C.civ., coroborat cu art. 129 alin. 1 C.proc.civ., judecătorul sindic a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta DGFP CLUJ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Administraţia Finanţelor Publice a mun., Cluj-Napoca prin Direcţia Generala a Finanţelor Publice a jud. Cluj solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtului G.V.M. la plata pasivului societăţii debitoare SC V.L.C. SRL conform tabelului definitiv al creanţelor în sumă de 526.448,65 lei.
În motivarea recursului a arătat prin sentinţa comercială nr. 5276/29.11.2007, la solicitarea creditoarei SC S.L. IFN SA, Tribunalul Comercial Cluj a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală împotriva societăţii debitoare SC V.L. SRL. La data deschiderii procedurii de insolvenţă, conform informaţiilor furnizate de Cluj, dl. G.V.M. deţinea calitatea de administrator statutar al societăţii debitoare.
Urmare a notificării privind predarea actelor prevăzute la din Legea 85/2006, transmisă de fostul administrator judiciar, dl. G.V.M. a predat o parte din documentele contabile ale debitoarei.
Pentru a intra în posesia celorlalte documente ale societăţii necesare completării raportului privind cauzele şi Împrejurările care au condus la starea de insolvenţă a societăţii debitoare şi identificării bunurilor din patrimoniul debitoarei, prin adresa nr. 2012/10.09.2008 lichidatorul judiciar a solicitat predarea actelor contabile. Aceasta a fost transmisa administratorului statutar al debitoarei, dl. G.V.M., care a ridicat corespondenta însă nu a prezentat lichidatorului judiciar documentele solicitate. Ulterior acestor demersuri, la data de 17.11.2008, lichidatorul judiciar a transmis domnului G.V.M. o adresă prin care solicita punerea la dispoziţie a bunurilor debitoarei pentru a realiza inventarierea.
Până în prezent lichidatorului judiciar nu i-au fost puse la dispoziţie documentele contabile necesare completării raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la starea de insolvenţă a societăţii debitoare, nici bunurile sau documente referitoare la bunurile evidenţiate în contabilitatea societăţii debitoare. Acest fapt ne conduce la prezumţia că administratorul statutar al debitoarei refuza să pună la dispoziţia lichidatorului judiciar bunurile SC V.L.C..
Bunuri evidenţiate în patrimoniul debitoarei la data de 31.12.2006, conform datelor înscrise în bilanţul prescurtat, sunt în valoare de 263.355 lei şi sunt detaliate în anexa formularul
40 astfel: – alte instalaţii, utilaje şi mobilier 139.073 lei avansuri şi imobilizări corporale în curs 124.282 lei.
Lichidatorul judiciar a solicitat documente privind bunurile şi predarea bunurilor pentru a analiza posibilitatea valorificării acestora în vederea obţinerii lichidităţilor necesare achitării creanţelor deţinute de către creditori.
Imposibilitatea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, cu toate demersurile întreprinse de lichidatorul judiciar în acest sens, conduce la prezumţia că evidenţa contabilă a debitoarei nu a fost condusă în conformitate cu dispoziţiile legale şi ca bunurile evidenţiate în patrimoniul debitoarei au fost folosite în interes personal sau ca acestea au fost deturnate sau ascunse, motiv pentru care a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 138 lit. a), d) şi e) din Legea 85/2006.
Calitatea de administrator al unei impune gestionarea cu atenţie a patrimoniului şi activităţii, iar încălcarea din culpă sau intenţie a acestor norme de drept, care au determinat prejudicierea creditorilor, atrag răspunderea administratorului.
Analizând recursul promovat în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidente Curtea reţine următoarele:
Hotărârea pronunţată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurentă sub două aspecte: în primul rând, s-a susţinut că aceasta cuprinde motive contradictorii, iar în al doilea rând, că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Prima critică adusă hotărârii recurate se impune a fi înlăturată întrucât judecătorul sindic a procedat la analizarea succintă a condiţiilor răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari ai debitoarei, fiind prezentate argumentele de fapt şi de drept care l-au condus la soluţia pronunţată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reţine că demersul judiciar al creditoarei recurente A.F.P. Cluj-Napoca vizează obligarea pârâtului G.V.M. la plata pasivului societăţii în cuantum de 526.448,65 lei, susţinându-se în esenţă că nepredarea documentelor financiar-contabile ale debitoarei către lichidatorul judiciar creează prezumţia că pârâtul, în calitate de administrator statutar nu a ţinut contabilitatea debitoarei fapt ce a condus la falimentul persoanei juridice şi pune creditorii în imposibilitatea de a verifica modul în care a fost gestionată activitatea debitoarei înainte de deschiderea procedurii insolvenţei.
În tabelul definitiv al creditorilor debitoarei sunt înscrise creanţe în cuantum de 526.448,65 lei.
Judecătorul sindic a respins cererea creditoarei de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului în considerarea faptului că nu s-a făcut dovada nepredării intenţionate a documentelor contabile, iar cauzele insolvenţei nu au fost identificate, astfel că nu a fost demonstrată legătura de cauzalitate între neţinerea contabilităţii debitoarei în conformitate cu legea şi ajungerea acesteia în insolvenţă.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a reţinut în mod greşit starea de fapt, întrucât nu a dat relevanţa cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia greşită a nedovedirii faptei prevăzute de art. 138 lit. d în Legea nr. 85/2006
Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic
poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin faptul că au ţinut o fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea in conformitate cu legea.
În speţă, Curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reţinută fapta de a nu ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în condiţiile în care acesta nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute în art. 28 alin.1 din Legea nr.85/2006 şi nu a înregistrat nici situaţiile financiare anuale la registrul comerţului în mai mulţi ani consecutivi. Pârâtul în calitate de administrator avea obligaţia de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredinţat în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, administratorii fiind solidar
răspunzători pentru modul în care este ţinută evidenţa contabilă, obligaţiile lor reieşind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c şi alin.2 ale Legii nr.31/1990.
Astfel, administratorii sunt răspunzători faţă de societate, pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţinând şi creditorilor societăţii care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenţei.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, care are obligaţia gestionării societăţii respective.
Neţinerea contabilităţii în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăţilor cu care se confruntă societatea şi face insesizabilă starea de insolvenţă care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condiţiile unei contabilităţi ţinute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situaţii.
În condiţiile neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea se prezumă existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăţi şi una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr. 85/2006.
Faptul că pârâtul nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar creează prezumţia că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de ţinere a contabilităţii conform legii.
Aşa fiind, Curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reţinută săvârşirea faptei reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvenţă a debitoarei.
Chiar dacă s-a invocat şi incidenţa prev. art.138 lit.a şi e, acestea nu mai urmează a fi analizate, din perspectiva faptului că în speţă aşa cum s-a arătat pârâtul se face vinovat de neţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvenţă a debitoarei.
Pentru aceste considerente, reţinând incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Curtea va admite recursul declarat împotriva sentinţei comerciale 795 din 28 februarie 2011, pe care o va modifica în tot în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la plata sumei de 526.448,65 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei SC V.L.C. SRL. (Judecător Claudia Idriceanu)
