În motivarea plângerii petentul a recunoscut incidental săvârşirea contravenţiei, menţionând, la fila 2 din plângere, faptul că prepusul societăţii nu a achiziţionat rovinietă.
De asemenea, petentul a invocat motive de nelegalitate, indicând dispoziţiile art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Petentul nu a indicat concret care menţiuni sunt lipsă şi atrag nulitatea procesului-verbal contestat.
Petentul a indicat faptul că societatea achiziţionează constant roviniete valabile pentru o săptămână, însă pentru intervalul în care a fost săvârşită contravenţia prepusul societăţii a omis să achiziţioneze rovinietă.
A mai susţinut că fapta are un grad redus de pericol social, motiv pentru care, dacă instanţa nu va reţine motivele de nelegalitate, solicită înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (2), 17 din O.G. nr. 2/2001 şi pe cele ale art. 10 din O.G. nr. 15/2000.
Petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Contestatoarea a anexat plângerii contravenţionale înscrisuri.
În temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., petentul a solicitat judecata în lipsă.
Deşi legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare, depunând la dosarul cauzei înscrisuri şi planşă foto.
Instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi proba cu planşa foto pentru intimată.
Analizând coroborat materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, respectiv pentru că vehiculul categoria A, aparţinând S.C. E. S.R.L., a circulat fără a deţine rovinietă valabilă. Contravenţia a fost surprinsă cu ajutorul mijloacelor tehnice amplasate în locul DN 28 km 62+ 100 m, Leţcani. De asemenea petentul a fost obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 120, 34 lei.
Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa competentă să soluţioneze plângerea va verifica legalitatea şi temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi modul de individualizare a sancţiunii aplicate.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
Conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 „lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata şi din oficiu”.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În prealabil, instanţa reţine că, deşi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile O.G. nr. 15/2002 au drept scop asigurarea desfăşurării în condiţii optime a circulaţiei pe drumurile publice, prin acoperirea costurilor de operare şi întreţinere, precum şi ocrotirea proprietăţii publice.
Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Cu toate acestea, după cum s-a statuat în hotărârea Anghel c. României, nu este contrar jurisprudenţei CEDO ca procesul-verbal de constatare a contravenţiei să se bucure de o prezumţie de legalitate şi temeinicie, atâta timp cât această prezumţie este relativă, petentului i se dă pobibilitatea de a administra probe contrare şi acesta are efectiv această posibilitate de a obţine probe în apărarea sa.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecţiuni în momentul întocmirii şi ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei stabileşte definitiv vinovăţia persoanei în cauză numai în condiţiile în care aceasta nu înţelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră şi dreptul de a face obiecţiuni.
Analizând procesul-verbal contestat, instanţa constată că la momentul întocmirii actului de sancţionare petentul nu a fost prezent, situaţie în care dreptul de a formula obiecţiuni nu subzistă.
Mai mult decât atât, instanţa constată că prezenta plângere contravenţională prezintă o serie de particularităţi în sensul că petentul recunoaşte săvârşirea faptei prin intermediul plângerii formulate. Astfel petentul declară că la momentul constatării pretinsei contravenţii nu deţinea rovinietă valabilă.
Jurisprudenţa CEDO şi legislaţia interna susţin imposibilitatea „ condamnării „ unei persoane exclusiv pe baza susţinerilor de recunoaştere formulate de acesta. Trebuie subliniat cu prioritate faptul că susţinerile petentului sunt în măsură a se corobora cu prezumţia de legalitate a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Nu în ultimul rând, instanţa observă că în cazul de faţă textul de lege încălcat impune utilizatorilor de vehicule să deţină o rovinietă valabilă, iar în momentul întocmirii procesului-verbal contestat agentul constatator a constatat cu ajutorul mijloacelor tehnice faptul că petentul nu deţinea la momentul respectiv un asemenea înscris. Faptul negativ al nedeţinerii rovinietei valabil nu poate fi dovedit cu alte mijloace de probă de către intimată, ci, eventual, petentul putea dovedi faptul pozitiv contrar, respectiv că deţinea o rovinietă valabilă la momentul întocmirii procesului-verbal, or petentul nu numai că nu a probat situaţia pozitivă contrară, prin depunerea unei roviniete valabile, dar a si recunoscut expres faptul că nu a deţinut rovinietă în ziua respectivă pentru autoansamblul depistat în trafic.
În cadrul examenului realizat de instanţă cu privire la existenţa faptei contravenţionale, se constată că aceasta are o existenţă reală, traducându-se din punct de vedere al elementului obiectiv prin nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la conducerea autoturismelor pe drumurile publice fără a poseda rovinietă valabilă.
Conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a deţine rovinietă valabilă este de natură să aducă atingere relaţiilor sociale protejate prin O.G. nr. 15/2002.
Cu privire la vinovăţia persoanei sancţionate, instanţa notează faptul că petentul recunoaşte săvârşirea pretinsei contravenţii, astfel încât va aprecia că latura subiectivă a pretinsei contravenţii există.
Faţă de această împrejurare instanţa constată că procesul-verbal contestat este temeinic, situaţia de fapt reţinută în cuprinsul acestuia fiind conformă cu realitatea.
Petentul a invocat existenţa unei cauze justificative, reprezentată de eroarea compartimentului administrativ care a omis să achiziţioneze rovientă, omisiune dublată de lipsa de prevedere a conducătorului vehiculului, care nu a verificat acest aspect.
Potrivit art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătura cu fapta săvârşită”.
Împrejurarea invocată de către petent nu se circumscrie nici uneia dintre cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei. În nici un caz omisiunea compartimentului administrativ sau a conducătorului vehiculului nu este de natură să conducă la concluzia că suntem în prezenţa unei cauze justificative, respectiv eroarea de fapt. Petentul cunoştea dispoziţiile legale care prevăd obligativitatea deţinerii rovinietei şi avea obligaţia să cunoască traseul pe care urma să circule vehiculul şi să achiziţioneze rovinietă în condiţiile în care acest lucru era necesar. Petenta nu a oferit nici o justificare obiectivă pentru faptul că nu a achiziţionat rovinietă.
Pentru aceste considerente, instanţa conchide că procesul verbal întocmit în cauză este temeinic.
Referitor la proporţionalitatea sancţiunii aplicate, instanţa reţine că agentul constatator a aplicat sancţiunea amenzii în cuantum de 250 lei. Ţinând seama de dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care constituie dreptul comun în materie contravenţională, coroborat cu art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, instanţa poate să aprecieze inclusiv asupra naturii şi cuantumului sancţiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.
Conform art. 21 alin. (3) din OG 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientei şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere criteriile enunţate de art. 21 alin. (3), precum şi de contextul social şi economic, instanţa apreciază că sancţiunea aplicată este corect individualizată prin raportare la pericolul social concret al faptelor contravenientului şi a urmărilor produse. Instanţa reţine în primul rând că a fost săvârşită o faptă contravenţională cu un grad de pericol social abstract ridicat, aspect reflectat de limitele sancţiunii amenzii, iar în al doilea rând, fapta concretă prezintă un grad de pericol social ridicat.
Pentru aceste motive instanţa apreciază că sancţiunea amenzii în cuantum de 250 lei a fost în mod legal şi temeinic aplicată.
De asemenea, tariful de despăgubire la care a fost obligat petentul este proporţional cu gradul de pericol social concret al faptei contravenţionale şi cu prejudiciul suferit de către creditorul obligaţiei de plată a rovinietei. Valoarea tarifului de despăgubire este fixă şi este stabilită anticipat de legiuitor, faţă de împrejurarea că nu se poate stabili concret, pentru fiecare caz în parte, valoarea prejudiciului, întrucât nu se poate şti pe ce distanţa şi cât timp a circulat contravenientul fără a deţine rovinietă valabilă.
În raport de totalitatea considerentelor expuse, apreciind că fapta contravenţională reţinută în procesul verbal există, a fost săvârşită de petent cu vinovăţie, fără a se verifica incidenţa unei cauze justificative, exoneratoare de răspundere, că probele administrate în prezenta cauză sunt în măsură a susţine în totalitate aceste aspecte şi de asemenea, că pe baza înscrisurilor depuse intimata a susţinut prezumţia de legalitate a procesului verbal, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea formulată.
