O.G. nr. 6/2007, art. 15 alin. (1)
O.G. nr. 137/2000, art. 1
Sporul de confidenţialitate în cuantum de până la 15 % se acordă categoriile de funcţionari publici prevăzute în mod expres şi limitativ prin lege şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor trei categorii de autorităţi publice, respectiv aparatul de lucru al Guvernului, Administraţia Prezidenţială şi Consiliului Legislativ.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind combaterea discriminării, există în măsura în care se aplică un regim juridic diferenţiat unor categorii de persoane aflate în situaţii comparabile.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 669 din 30 mai 2008
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 13 februarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 7055/30/2007, Tribunalul Timiş a admis acţiunea reclamanţilor, funcţionari publici în cadrul serviciului economico-financiar al Tribunalului Timiş, şi a obligat pe pârâţii Curtea de Apel Timişoara, Ministerul Justiţiei Bucureşti, Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata drepturilor băneşti privind sporul de confidenţialitate, prevăzut de art. 15 din O.G. nr. 6/2007, în cuantum de 15% calculat la indemnizaţia brută pentru perioada 01.07.2005-30.09.2007 precum şi în continuare, pe durata derulării raporturilor juridice de muncă, actualizat conform indicelui de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică Bucureşti la data plăţii efective.
În motivare Tribunalul Timiş a reţinut că, în ceea ce priveşte fondul acţiunii, raportul de serviciu dintre şi autorităţile sau instituţiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credinţe, al consensualităţii obligaţiilor şi drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părţi, cu îndeplinirea şi realizarea obligaţiilor şi răspunderilor ce decurg din fişa atribuţiilor de serviciu, dar şi cu plata integrală a muncii prestate, precum şi cu recunoaşterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Văzând dispoziţiile art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale şi alte drepturi ale pe anul 2005, care prevăd că funcţionarii publici beneficiază de sporurile şi alte drepturi salariale prevăzute de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, instanţa de fond a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de aceleaşi drepturi salariale ca cele ale personalului auxiliar de specialitate prevăzut în art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007.
În privinţa condiţiilor şi a elementelor salarizării lunare, a recunoaşterii şi acordării drepturilor băneşti cuvenite, trebuie avute în vedere normele juridice imperative cuprinse în art. 29 şi urm. din Legea nr. 188/1999 republicată, precum şi cele ce derivă din cuprinsul Legii nr. 50/1996 modificată şi Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, astfel încât reforma salarială trebuie privită sub aspectul plăţii integrale a drepturilor băneşti cuvenite reclamanţilor în raport cu prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) şi art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici pe anul 2005.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 92/2004 ,,sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi’’.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici pe anul 2005, funcţionarii publici beneficiază de salariu de merit precum şi de creşteri salariale în cazul absolvirii unei forme de învăţământ superior, de spor de vechime, de plata orelor suplimentare, spor de 15% pentru titlu ştiinţific de ,,doctor’’, de spor de confidenţialitate de 15%, precum şi de premiu anual.
Potrivit art. 41 din acelaşi act normativ, dispoziţiile O.U.G. nr. 92/2004 se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 republicată privind statutul funcţionarilor publici, precum şi cu dispoziţiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea şi alte drepturi pentru personalul bugetar.
Prin art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată se prevede că: „funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii”, iar art. 15 din O.G. nr. 6/2007 stipulează; (1)„ Sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului de până la 15% din salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale,(…), Consiliului Legislativ’’.
(2) Categoriile de funcţionari publici, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege (în cuantum de până la 15%), prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat”.
Reclamanţii şi intervenientul în interes personal, în calitate de funcţionari în cadrul Curţii de Apel Timişoara (ordonator secundar de credite, având ca ordonator principal de credite Ministerul Justiţiei), nu pot fi trataţi inegal din punct de vedere al salarizării, discriminaţi fără un criteriu obiectiv şi raţional, motiv pentru care, în vederea egalităţii de tratament se impune acordarea drepturilor salariale solicitate.
Astfel, dispoziţiile legale în materia dreptului muncii, atât generale cât şi speciale, trebuie interpretate prin prisma principiului conform căruia unde este identitate de raţiuni este şi identitate de soluţii, astfel încât şi funcţionarii publici din cadrul Curţii de Apel Timişoara ar trebui să beneficieze de sporul de confidenţialitate în cuantum de 15%.
Un argument în plus pentru admiterea acţiunii reclamanţilor îl constituie şi Hotărârea nr. 199 din 03.04.2007 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus sesizarea Ministrului Justiţiei cu propunerea de completare a Legii pentru aprobarea O.G. nr. 8/2007, cu propunerea de reintroducere a unui nou articol, după art. 22.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi prin decizia civilă nr. 669 din 30 mai 2008, pronunţată în dosarul nr. 7055/30/2007, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul, a modificat sentinţa şi a respins acţiunea.
Curtea a apreciat că, în ceea ce priveşte dreptul pretins de reclamanţi, ca şi funcţionari publici în cadrul Curţii de Apel Timişoara, prin acţiune se invocă prevederile din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, art. 53 din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice şi art. 44 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Reglementarea legală, concretă, a sporului de confidenţialitate pretins de reclamanţi se găseşte în art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007, susinvocată, care stipulează că „Sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului de până la 15% din salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, (…), Consiliului Legislativ.
(2) Categoriile de funcţionari publici, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege (în cuantum de până la 15%), prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal în bugetul aprobat”.
Deci, categoriile de funcţionari publici prevăzute în mod expres şi limitativ prin lege, cu un spor de confidenţialitate sunt cele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor trei categorii de autorităţi publice.
Reclamanţii au susţinut că li se cuvine, pe baza principiului constituţional al nediscriminării, acelaşi spor pentru eliminarea oricărei inegalităţi, bazată pe principiul că la muncă egală se impune salariu egal.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind combaterea discriminării, există discriminare în măsura în care se aplică un regim juridic diferenţiat unor categorii de persoane aflate în situaţii comparabile.
Prin acţiune reclamanţii nu au evidenţiat împrejurări de natură să facă aplicabil principiul discriminării, în sensul că nu au demonstrat, prin intermediul atribuţiilor legale de serviciu, că au acces la aceeaşi categorie de informaţii, respectiv la natura şi importanţa economico-politică a acestor informaţii, având în vedere, poziţia în stat, a autorităţilor publice centrale la care face referire expresă art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007.
Din acest punct de vedere invocarea dispoziţiilor Legii nr. 544/2001, ale O.U.G. nr. 34/2006 sau ale Regulamentului instanţelor sunt irelevante în cauză, pentru că reglementările acestea nu dovedesc îndeplinirea cerinţelor din art. 1 al O.G. nr. 137/2000.
De altfel reclamanţii nu şi-au susţinut acţiunea nici cu hotărâri ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca organ abilitat legal să constate o asemenea situaţie.
Instanţa constată, că nu există discriminare în cauză nici prin raportare la practica C.E.D.O., care prin hotărârea din 6.XII.2007, în cauza Beian contra României, a învederat că pe baza art. 14 din Convenţie, o distincţie este discriminatorie dacă „nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă”, adică dacă nu urmăreşte un „scop legitim” sau nu există un „raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat” (a se vedea în special, Hotărârea Marcks împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, parag. 33).
Este evident că legiferarea diferenţiată a sporului de confidenţialitate se justifică obiectiv şi rezonabil avându-se în vedere criteriul pericolului generat de divulgarea unor informaţii care privesc politica economico-financiară a statului şi la care au acces numai anumite categorii de funcţionari publici.
Instanţa mai stabileşte că, acordarea acestui spor nu este nici aplicabilă, pentru că nu există un suport legal în privinţa cuantumului sporului, atâta timp cât prin art.15 alin. (2) din O.G. nr. 6/2007 se stipulează că acest spor se acordă în cuantum de până la 15%, ce se stabileşte prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite.
Deci, creanţa pretinsă de reclamanţi, nu are valoare certă, atâta timp cât legea nu o determină precis ca întindere, astfel că cererea nu putea fi acordată în raport cu prevederile art. 379 C.proc.civ., şi drept consecinţă recursul pârâtului se admite, modificându-se sentinţa prin respingerea acţiunii ca nefondată, cu aplicarea art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
