Prin sentinţa penală nr. 18/2007, pronunţată de Tribunalul Bacău s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
1)omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele şi art. 75 lit. a cod penal la pedeapsa de 8 ani închisoare;
2)violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 2 cod penal cu
aplicarea art.99 şi următoarele cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare;
În urma contopirii acestor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
S-a apreciat de către instanţa de fond, că în cauză este aplicabilă agravanta, prevăzută de art. 175 lit. i cod penal, deoarece sunt întrunite prevederile art. 152 cod penal , fapta comisă de inculpat fiind săvârşită în „loc public”.
Din probele administrate rezultă că fapta a fost auzită şi văzută de mai multe persoane, lovirea victimei cu obiecte contondente având loc atât la magazinul sătesc cât şi în curtea locuinţei victimei,iar asupra martorilor s-a creat o stare de emoţie puternică prin asistarea la comiterea faptei.
Prin decizia penală nr. 42 din 20.02.2007, Curtea de Apel , a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi a inculpatului S.G, cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei, a desfiinţat sentinţa penală sub acest aspect, a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond:
În temeiul art. 334 cod pr. penală, a dispus schimbarea încadrăm juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din art. 174-175 lit. i cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal şi a art. 99 cod penal, şi art. 192 alin. 2 cod penal, cu aplicarea art. 99 cod penal şi art. 33 lit. a cod penal, în art. 174 alin.l cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal şi art. 99 cod penal şi art. 192 alin. 2 cod penal cu aplicarea art. 99 cod penal,ambele cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.
În urma acestei schimbări a încadrării juridice a faptei, s-a dispus condamnarea inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
S-a reţinut de către instanţa de control judiciar, că în raport de situaţia de fapt , respectiv din modul de comitere a faptelor, în cauză nu poate fi reţinută agravanta prevăzută de art. 175 lit. i cod penal, deoarece din probele administrate nu sunt incidente prevederile art. 152 cod penal.
Incidentul, într-adevăr a început la barul din sat, dar victima a reuşit să scape îndreptându-se spre domiciliul său, fiind urmărită de agresori.
Inculpatul S.G. împreuna cu ceilalţi cu scândurii agresori au pătruns ulterior în curtea victimei înarmaţi cu scânduri şi alte corpuri contondente şi lângă un grajd au lovit victima căzută la pământ provocându-i decesul.
În cauză nu are relevanţă nici faptul că fapta a fost văzută şi auzită de mai multe persoane, deoarece, aceste persoane erau membri ai familiei şi inculpaţii în cauză, iar locul unde s-a produs infracţiunea prin natura şi destinaţia lui nu este accesibil publicului.
Pentru aceste considerente, Curtea, a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul celor mai sus amintite.