Prin cererea de chemare în judecată reclamanta T.M a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul B.E. să dispună exercitarea autorităţii părinteşti a minorei B.E, de către mamă si stabilirea locuinţei minorei la reclamantă. A mai solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că in urma unei relaţii de durata si notorii cu paratul, cetatean italian, initiata acum 13 ani, s-au născut doi copii, un baiat nascut in anul 1999 si minora B.E.
Desi paratul a decis sa se intoarca la familia lui si s-a separat de familia reclamantei de aproximativ doi ani, relatia partilor a devenit una abuziva, paratul neacceptand niciodata vreo modalitate de independenţa a reclamantei.
Minora s-a nascut dupa separarea partilor, paratul nefiind interesat de acest copil, iar in urma unui acord verbal, partile au decis ca minora sa ramana in grija reclamantei si ulterior sa se intoarca cu aceasta in Romania, celalalt copil, B.M. fiind incredintat prin hotarare judecatoreasca tatalui parat.
A mai aratat reclamanta ca, in pofida acestui acord, paratul a formulat plangere pentru rapirea minorei, insa reclamanta s-a stabilit in Romania si este angajata in Iasi, beneficiind de sprijinul material si moral al familiei, iar demersul paratului este menit sa o forteze sa se intoarca in Italia.
Arata reclamanta ca urgenta masurii rezida in pericolul iminent ca situatia nedreapta retinuta in hotararea Tribunalului Bucuresti pronuntata in dosar 57839/3/2011 prin care s-a dispus inapoierea minorei in Italia, copilul sa fie luat de langa mama si dusa in Italia la tata ei pe care nu l-a cunoscut niciodata.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art.581 C.pr.civ coroborat cu art. 398 si art.92 alin.2 Cod civil.
În susţinerea cererii, legal timbrate, reclamanta a depus, în copie certificată, judiciar al reclamantei, dovada inscrierii minorei la cresa, adeverinte medicale, certificat de stare a familiei paratului si de domiciliu al acestuia, certificat de resedinta al minorei in Italia; certificat de cetatenie al minorei, cazier judiciar al paratului, alte inscrisuri.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia necompetentei generale a instantelor romane aratand ca prin sentinta civila nr.1851/27.10.2011 a Tribunalului Bucuresti, sectia a III-a civila, a fost admisa cererea reclamantului B.E. si s-a dispus inapoierea minorei B.E.la resedinta obisnuita din Italia, iar prin decizia civila nr.111/24.01.2012 a Curtii de Apel Bucuresti s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta T.M.
In aceste conditii, minora s-a intors la resedinta obisnuita din Italia, paratul aratand ca potrivit normelor Regulamentului nr.2201/2004 al Consiliului, competenta apartine instantelor din Italia.
Instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin.1 Cod procedură civilă va analiza cu prioritate exceptia necompetentei generale a instantelor romane.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Regulamentul nr. 2201 din 2008 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, regulament ce beneficiază de aplicare directă, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părinteşti privind un copil care are reşedinţa obişnuită în acest stat membru la momentul la care instanţa este sesizată.
Răspunderea părintească este definită de art. 2 punctul 7 din acelaşi regulament, ca fiind ansamblul drepturilor şi obligaţiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, în temeiul legii sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde în special încredinţarea şi dreptul de vizită.
Prevederile art. 8 alin.1 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului sunt aplicabile sub rezerva prevederilor art. 9 (care reglementează menţinerea competenţei fostei reşedinţe obişnuite a copilului în cazul cererilor având ca obiect modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunţate înainte de mutarea copilului), art. 10 (care reglementează competenţa judecătorească în cazuri de răpire a copilului) şi art. 12 (care reglementează proprogarea de competenţă a instanţelor investite cu soluţionarea cererii de divorţ, de separare de corp sau de anulare a căsătoriei).
In cauza, instanta va retine cu putere de lucru judecat situatia de fapt avuta in vedere in cuprinsul sentintei civile nr.1851/27.10.2011 a Tribunalului Bucuresti pronuntata in dos nr.57839/3/2011, respectiv aceea ca reclamanta a parasit resedinta obisnuita din Bari-Italia la data de 03.05.2011 impreuna cu minora B.E.nascuta in Bari, cetatean italian, fara a avea acordul tatalui B.E., paratul din prezenta cauza.
La data de 19.05.2011 tatal a sesizat Autoritatea Centrala in materia rapirii de copii din Italia care la randul ei a sesizat la data de 30.05.2011 Ministerul Justitiei din Romania, in calitate de Autoritate Centrala pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980.
Prin sentinta civila nr.1851/27.10.2011 a Tribunalului Bucuresti pronuntata in dos nr.57839/3/2011 s-a retinut ca minora B.E. a fost deplasata in Romania la data de 03.05.2011 de catre mama fara acordul tatalui, fapta ce intra sub incidenta art.3 din Conventia de la Viena, respectiv deplasare ilicita.
Astfel, in cauza, instanta retine incidenţa art.10 din Regulament “In caz de deplasare sau retinere ilicita a unui copil, instantele din statul membru in care copilul isi avea resedinta obisnuita imediat inaintea deplasarii sau a retinerii sale ilicite raman competente pana in momentul in care copilul dobandeste o resedinta obisnuita intr-un alt stat membru si pana cand:
A). Orice persoana sau institutie sau alt organism caruia i-a fost incredintat copilul consimte la deplasarea sau retinerea acestuia.
B). Copilul a locuit in acest stat membru o perioada de cel putin un an dupa ce persoana, institutia sau alt organism caruia i-a fost incredintat minorul a avut sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta de locul in care se afla copilul, pana cand a fost îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
(i) în termen de un an de când cel căruia i s-a încredinţat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de locul în care se afla copilul, nu s-a depus nici o cerere de înapoiere la autorităţile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reţinut;
(ii) a fost retrasă o cerere de înapoiere înaintată de cel căruia i s-a încredinţat copilul şi nu s-a depus nici o nouă cerere în termenul stabilit la punctul (i);
(iii) o cauză soluţionată de o instanţă judecătorească din statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sale sau reţinerii sale ilicite a fost închisă în conformitate cu articolul 11 alineatul (7);
(iv) o hotărâre de încredinţare care nu implică înapoierea copilului a fost pronunţată de instanţa judecătorească din statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau reţinerii sale ilicite.
Instanta urmeaza a analiza daca in speta conditiile prevazute de art.10 menţin competenta instantelor din Italia sau situatia poate fi incadrata intr-unul din textele cu caracter de exceptie care ar atrage competenta instantei de la noua resedinta obisnuita a copilului.
Pentru a se retine competenta de la noua resedinta obisnuita a copilului trebuie indeplinite cumulativ mai multe conditii:
1.minora a dobandit o noua resedinta obisnuita intr-un alt stat membru
2. exista acordul celuilalt parinte (nu e cazul in speta) sau copilul a locuit in alt stat membru cel putin un an si este indeplinita una din conditiile:
a. a nu s-a depus nici o cerere de inapoiere (nu e cazul in speta);
b. a fost retrasa o cerere de inapoiere (nu e cazul in speta);
c. o cauza solutionata de instantele italiene a fost inchisa in conformitate cu art.l11 alin.7 (nu e cazul);
d. o hotararea de incredintare ce nu implica inapoierea a fost pronuntata de instantele italiene imediat inaintea deplasarii ilicite (nu e cazul in speta)
Dat fiind ca textul de lege implica indeplinirea cumulativa a mai multor conditii iar in cauza aceastea nu se verifica cumulativ, raportat la situatia de fapt expusa anterior, instanta constata ca raman competente instantele judecatoresti din statul membru in care copilul isi avea resedinta obisnuita imediat inaintea deplasarii ilicite, respectiv instantele italiene.
De asemenea nu sunt incidente in cauza nici disp.art.20.alin.1 din Regulament :“ In caz de urgenta, dispozitiile prezentului regulament nu impiedica instantele judecatoresti dintr-un stat membru sa ia masuri provizorii sau asiguratorii cu privire la persoanele sau bunurile prezente in acest stat, prevazute de dreptul acestui stat membru, chiar daca, in temeiul prezentului regulament, o instanta dintr-un alt stat membru este competenta pentru solutionarea cauzei pe fond”. intrucat ipoteza textului prevede conditia ca persoana sau bunul fata de care se solicita masuri provizorii sa fie prezente pe teritoriul acelui stat membru, insa la data solutionarii prezentei cauze minora nu se mai afla pe teritoriul Romaniei, sentinta civila nr.1851/27.10.2011 a Tribunalului Bucuresti fiind executata voluntar de reclamanta la data de 31.01.2012 conform procesului-verbal de custodie atasat la fila 71 dosar.
In cauza nu sunt incidente nici disp.art.31 din Regulamentul CE nr.44/2001 intrucat domeniul de aplicare al acestui regulament este circumscris cauzelor civile si comerciale, iar nu celor de dreptul familiei pentru care exista reglementari speciale.
Cat priveste apararea reclamantei ca Tribunalul din Bari, Italia s-a declarat necompetent in solutionarea cererii de incredintare a minorei instanta retine ca la momentul verificarii propriei competenţe, instantele italiene au avut in vedere o alta situatie de fapt decat cea dedusa judecatii in prezenta cauza, respectiv absenta minorei B.E., cetatean italian de pe teritoriul Italiei, aspecte care nu mai subzista in prezent.
Prin urmare, reţinând că, în temeiul dispoziţiilor art.10 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, competenţa de a soluţiona prezenta cauză revine –raportat la situatia dedusa judecatii-instanţei italiene şi că numai instanţa competentă poate aprecia, în funcţie de interesul superior al copilului dacă se impune sesizarea unei instanţe dintr-un alt stat membru, instanţa, apreciind ca întemeiată excepţia necompetenţei instanţelor române invocată de parat, o va admite şi, pe cale de consecinţă, va respinge cererea de chemare în judecată ca nefiind de competenţa instanţelor române.
