Stornarea nu reprezintă o reflectare fiscală care să vizeze lucrări sau transformări de bunuri, ci o îndreptare a unor înregistrări eronate ori restabilire a unei situaţii reale economico-financiare, înregistrare care se efectuează la ambele societăţi.
Decizia nr. 329 din 15 februarie 2007
Prin sentinţa civilă nr.1691 din 20 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosar nr.5801/117/2006, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC H. SRL Turda, împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, având ca obiect anularea parţială a Deciziei nr.178/29.12.2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin decizia nr.178/29.12.2005 emisă de D.G.F.P.Cluj s-a admis contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.888/23.08.2005 pentru suma totală de 141292 RON, respingându-se ca neîntemeiate obligaţiile fiscale accesorii în sumă de 1584 RON, aferente impozitului pe profit suplimentar din care dobânzi 1218 RON şi penalităţi de întârziere 366 RON, dispunându-se emiterea unei noi decizii de impunere care să cuprindă la capitolul impozitul pe veniturile microîntreprinderii datorat pe anul 2002 şi suma de 5724 RON împreună cu accesoriile aferente calculate potrivit actelor normative aplicabile în materie.
Concomitent s-a dispus respingerea ca neîntemeiată şi nesusţinută a contestaţiei formulată de reclamanta pentru suma de 65.795 RON dar şi neargumentată pentru suma de 20.489 RON.
Organele de inspecţie fiscală în mod corect şi legal au reţinut că factura 9945901/15.04.02003 emisă cu valori cu semnul minus, respectiv valoare fără TVA, 332000000 lei şi TVA 630800000 lei de către SC H. SRL în calitate de vânzător către SC D.G. SRL în calitate de
cumpărător, nu îndeplineşte condiţiile de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate, deoarece:
Art.6 alin.1 din Legea nr. 82/1991 republicată stipulează că: “orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei printr-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.
Ordinul M.F.P. 425/1998 la lit.B pct.1 şi 2, ordin emis pentru aprobarea normelor metodologice de întocmire şi utilizare a formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă, dar şi în temeiul prevederilor art.4 din legea contabilităţii şi a art.2 din HG 831/1997 coroborat cu art.29 lit.b din Legea nr. 345/2002 privind TVA stipulează ca: “documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate: denumirea documentului, denumirea şi sediul unităţii patrimoniale, care întocmeşte documentul, nr. documentului şi data întocmirii acestuia; menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiei economice şi financiare; conţinutul operaţiei economice şi financiare iar atunci când este necesar şi temeiul legal al efectuării ei; datele cantitative şi valorice aferente operaţiei economice şi financiare efectuate; numele şi prenumele, semnăturile personale care răspund de efectuarea operaţiei economice şi financiare, patrimoniale, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale persoanelor în drept să aprobe operaţiile respective; alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor în documente justificative. Înscrisurile care stau la baza înregistrărilor în pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informaţiile prevăzute în normele legale în vigoare”.
Legea nr. 345/2002 privind TVA, stipulează în mod expres condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a se justifica rambursarea de TVA , respectiv: “să consemneze livrările de bunuri şi /sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate şi să completeze în mod obligatoriu ca date; denumirea, adresa şi codul fiscal al furnizorului/prestatorului şi după caz, ale beneficiarului, data emiterii, denumirea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, cantităţile, după caz, preţul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără TVA, suma . Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii cu T.V.A. mai mare de 50 milioane lei inclusiv, se anexează şi copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de TV A.
Analizând factura fiscală 9945901/15.04.2003 în contextul prevederilor legale menţionate, în mod corect s-a reţinut că nu are completată corespunzător rubrica privind denumirea produselor sau serviciilor, în sensul că a fost menţionat doar “storno factura nr.9140478 (12 utilaje tipografice conform anexei)” fără a înscrie însă denumirea acestor utilaje şi ca o consecinţă rubricile prevăzute în structura acestei facturi referitoare la U.M., cantitatea, preţ unitar fără TVA, valoarea, valoarea TVA nu au fost completate cu datele aferente pentru fiecare tip de utilaj şi nici rubrica privind mijlocul de transport.
Având în vedere că rubricile ce constituie elementele principale în structura facturii fiscale cu nr. menţionat, prevăzute de dispoziţiile legale expuse nu au fost completate cu toate că reclamanta avea obligaţia legală de a Ie completa aşa cum stipulează în mod expres Legea nr. 345/2002 privind TVA, în mod corect s-a apreciat că această factură nu cuprinde toate informaţiile prevăzute de normele legale şi ca o consecinţă, nu dobândeşte calitatea de document justificativ pentru a putea fi înregistrat în contabilitate, iar TVA în suma de 6308000 lei aferent facturii fiscale nr.9945901/15.04.2003 nu se justifică a fi compensat.
S-a reţinut că reclamanta a prezentat documentul “anexa la factura fiscala” , dar aceasta este irelevantă raportat la obiectul juridic dedus judecăţii, întrucât pe anexa nu se precizează nr. facturii fiscale la care se referă iar datele valorice aferente utilajelor înscrise sunt pozitive, pe când în factura fiscală cu nr. menţionat valorile sunt înscrise cu semnul minus.
Organele de inspecţie fiscală şi din acest punct de vedere în mod corect au stabilit că factura cu nr. menţionat nu îndeplineşte condiţia de document justificativ pentru înregistrarea în stabilind în mod corect TVA suplimentar de plată în sumă de 63080 RON.
Deoarece motivele invocate de reclamanta în apărare nu au suport faptic şi juridic, iar prin decizia nr.178 din 29.12.2005 au fost interpretate în mod corect şi legal prevederile Legii nr.821/1991, a Ordinului MFP 425/1998, a Legii nr.345/2002, precum şi a HG 831/1997, tribunalul a respins primul petit din acţiunea introductivă ca neîntemeiat.
Prin decizia nr.178/2005 au fost reţinute în sarcina reclamantei şi obligaţii fiscale accesorii cu titlu de dobânzi şi penalităţi aferente debitelor calculate de organul de control prin raportul de inspecţie fiscală nr.47500/ 05.08.2005 o sumă de 223.204 RON, reprezentând: dobânzi aferente TVA în sumă de 2126 RON; 589 RON penalităţi aferente TVA; 15264 RON dobânzi aferente impozit pe microîntreprinderi; 4337 RON penalităţi întârziere aferente impozit pe venit microîntreprinderi; 623 RON dobânzi aferente impozit pe profit; 178 RON penalităţi de întârziere aferent impozit pe profit; 68 RON dobânzi aferente impozit pe venit din dividende; 19 RON penalităţi întârziere aferent impozit pe profit din dividende.
Deoarece aceste obligaţii au fost generate de respingerea cererii de rambursare TVA şi prin prezenta dispunându-se respingerea primului petit al acţiunii ca nefondat, tribunalul a apreciat că acest petit este accesoriu primului, motiv pentru care l-a respins conform principiului de drept „accesorium sequitur principale”.
Împotriva sentinţei civile nr.1691/2006 a declarat recurs reclamanta SC H. SRL Turda, admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţă.
În motivele de recurs arată că, prin sentinţa recurată a fost respinsă acţiunea în fiscal promovată de către reclamanta împotriva Deciziei nr. 178/29.12.2005 şi a Deciziei de impunere nr. 888/23.08.2005 emise în baza constatărilor cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală nr. 47500/05.08.2005, toate emise de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj.
Susţine că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică pentru că, prima instanţă a reţinut că factura fiscala nr. 9945901/15.04.2003 emisă de către reclamanta cu valori cu semnul minus către SC D.G. SRL nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerat document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate.
Emiterea facturii de stornare a fost impusă de împrejurarea că între reclamantă şi partenerul comercial a operat rezoluţiunea de drept a unui contract de vânzare-cumpărare cu consecinţa revenirii în patrimoniul reclamantei a utilajelor ce au făcut obiectul respectivului contract. Din punct de vedere contabil, reintrarea utilajelor vândute în patrimoniul reclamantei a fost în mod corect evidenţiată prin emiterea facturii de stornare. Aceasta era singura soluţie acceptabilă, emiterea unei facturi de către SC D.G. SRL către SC H. SRL neputând fi luată în considerare din moment ce prima societate a pierdut de drept proprietatea utilajelor prin neplata preţului iar prin emiterea unei facturi se consemnează din punct de vedere transmiterea dreptului de proprietate. SC D.G. SRL, nemaifiind proprietarul utilajelor, nu mai avea nici un drept asupra lor şi, evident, nu i Ie putea factura. Nici unul dintre aceste aspecte nu au fost contestate de către organele fiscale.
Conform dispoziţiilor art. 18, al. 4, lit. a din Legea nr. 345/2002 (republicata), baza de impozitare a TVA se reduce în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, preţurile sau alte elemente cuprinse în facturi ori în alte documente legal aprobate iar această reducere a bazei de impozitare se realizează, conform dispoziţiilor art. 31, al. 2 din acelaşi act normativ, prin emiterea de către furnizorii de bunuri a unor noi documente cu valorile înscrise cu semnul minus, care vor fi transmise şi beneficiarului, documente ce vor fi înregistrate în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări şi vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor şi, respectiv, de beneficiar pentru luna în care s-a efectuat reducerea. Asupra legalităţii acestei operaţiuni s-a pronunţat chiar pârâta, atât prin adresa Serviciului metodologie şi asistenţă contribuabili prin adresa nr. 1911/27.07.2004 cât şi prin Decizia nr. 211/18.08.2004 prin care a admis contestaţia formulată de reclamanta împotriva procesului verbal nr. 07.04.2004 emis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea.
După cum a invocat şi pe calea cererii introductive, pârâta a reţinut prin Decizia nr. 211/18.08.2004 (pag. 8, al. ultim) că reclamanta a “procedat legal şi corect la emiterea facturii nr.
9945901/15.04.2003 cu valori înscrise cu semnul minus, respectiv valoare fără TVA 3.320.000.000 lei şi TVA în sumă de 630.800.000 lei, şi înregistrarea acesteia în jurnalul de vânzări pentru luna în care s-a efectuat stornarea” şi a concluzionat că „suma de 630.800.000 lei se justifică a fi rambursată”. Pârâta a decis desfiinţarea capitolului privitor la TVA din procesul verbal nr.
07.04.2004 emis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea cu consecinţa refacerii controlului şi calculării debitelor de plata şi de rambursat “potrivit celor menţionate în cuprinsul prezentei decizii.
Conform dispoziţiilor art. 186, al. 3 Cod procedura fiscala, actul administrativ fiscal încheiat ca urmare a desfiinţării unui alt astfel de act în procedura contestaţiei “va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare”. Aceasta dispoziţie legală constituie o aplicare în domeniul procesual fiscal a prevederilor art. 315, alin. 1 Cod procedură civilă privitoare la obligativitatea pentru instanţa de rejudecare a hotărârii instanţei de casare. Atât doctrina cât şi practica s-au pronunţat constant în sensul că neconformarea faţă de dezlegarea dată problemei de drept de către instanţa de recurs atrage casarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii pentru încălcarea esenţială a legii. Precizează că legea procesual fiscală nu reglementează sancţiunea aplicabilă în situaţia în care organul fiscal investit printr-o decizie de desfiinţare nu se conformează acestei decizii, condiţii în care, raportat la dispoziţiile art. 2, alin. 3 Cod procedura fiscala, sancţiunea este cea prevăzută de legea procesual civilă adică, după cum s-a arătat, anularea actului administrativ-fiscal pentru încălcarea esenţială a legii.
Învederează instanţei de recurs faptul că Decizia de impunere nr. 888/23.08.2005 emisă în baza constatărilor cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală nr. 47500/05.08.2005 prin care a fost respinsă cererea de rambursare/compensare pentru TVA în suma de 63.080 RON este un act administrativ fiscal emis urmare a desfiinţării prin Decizia nr. 211/18.08.2004 a capitolului privitor la TVA din procesul verbal nr. 07.04.2004 emis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea dar nu respectă considerentele acestei decizii de desfiinţare în care se reţine expressis verbis că “suma de 630.800.000 lei se justifică a fi rambursată.
Arată că factura fiscala emisă de reclamanta în baza dispoziţiilor legale respectă întru-totul şi cerinţele art. 29, pct. 8, lit. a din Legea nr. 345/2002 (republicata), cuprinzând toate datele impuse de acest text legal. Or, din moment ce factura emisă iniţial a fost considerata document justificativ pentru colectarea TVA, nu este logic că factura de stornare, completată identic cu cea iniţială dar cu valorile cu semnul minus, să nu fie recunoscută ca şi document justificativ pentru deducerea acestui impozit.
Consideră că, raţionamentul organelor fiscale, însuşit şi de către prima instanţă conduce la o situaţie absurdă reclamanta a colectat TVA aferenta facturii stornate dar datorită desfiinţării retroactive şi de drept a contractului de vânzare cumpărare în baza unui pact comisoriu de gradul IV. faptul generator al TVA nu s-a produs, acest impozit nefiind deci exigibil, producându-se astfel o îmbogăţire fără just temei a bugetului de stat.
Totodată, faptul că această factură de stornare este înregistrată în contabilitatea SC D.G. SRL ca document justificativ pentru colectarea TVA, rezultă că acest impozit este datorat de două ori bugetului de stat: o dată de către reclamanta, care, conform raţionamentului organelor fiscale şi a primei instanţe nu poate deduce T.V.A. aferentă facturii de stornare şi o dată de SC D.G. SRL pentru care aceasta factura constituie document justificativ pentru colectarea T.V.A.
Precizează că dispoziţiile OMFP nr. 425/1998 nu sunt aplicabile în cauză întrucât prin acest ordin au fost aprobate Normele metodologice de întocmire şi utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiara şi contabila, precum şi modelele acestora în timp ce o factura fiscala, cum este cea în discuţie, este un formular tipizat, cu regim special de tipărire, înseriere şi numerotare, conform Anexei 1A a HG nr. 831/1997.
Nici Legea nr. 345/2002 (republicata) şi nici HG nr. 598/2002 nu cuprind dispoziţii speciale privitoare la conţinutul obligatoriu al facturii de stornare, condiţii în care, raportat la prevederile art.
31, al. 2 din Legea nr. 345/2002 (republicata), aceasta trebuie să conţină toate elementele facturii stornate, dar valorile cu semnul minus, ceea ce s-a şi întâmplat.
Referitor la creanţele fiscale accesorii stabilite şi individualizate în sarcina reclamantei prin actele administrativ-fiscale atacate, precizează că acestea puteau fi calculate doar până la data depunerii la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a decontului de TVA nr. 14.039/04.03.2004. Conform dispoziţiilor art. 149, al. 5 decontul de TVA, bifat în căsuţa corespunzătoare, constituie cerere de rambursare/compensare a soldului sumei negative a TVA din perioada fiscală de raportare iar conform art. 118, al. 1, lit. a Cod procedura fiscala, în cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare la cerere, dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează până la data depunerii la organul competent a cererii de compensare.
Prin cererea introductivă a contestat creanţe fiscale accesorii în cuantum de 23.204 RON stabilite şi individualizate în sarcina reclamantei prin decizia de impunere atacată, creanţe fiscale accesorii nu numai TVA (astfel cum a reţinut în mod vădit eronat prima instanţa) ci şi impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, impozitului pe profit sau impozitului pe veniturile din dividende. Aceste accesorii au fost calculate de către organele de inspecţie fiscală şi pentru perioada ulterioara datei depunerii la Direcţia Generala a Finanţelor Publice Vâlcea a decontului de TVA nr. 14.039/04.03.2004 cu toate că dispoziţiile art. 118, al. 1, lit. a Cod procedura fiscală nu permit acest lucru.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, fila 12,13, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică, arătând în apărare faptul că, în motivarea recursului său, reclamanta prezintă o serie de susţineri care nu au ca scop decât să inducă în eroare instanţa, arătând în mod trunchiat situaţia prin omiterea motivului pentru care nu s-a aprobat rambursarea de TVA, respectiv necompletarea în mod corespunzător a rubricilor ce constituie elementele principale ale facturii fiscale în cauză.
Astfel, în primul rând, recurenta susţine că emiterea facturii de stornare a fost impusă de împrejurarea că între ea şi partenerul ei comercial a operat nesoluţionarea de drept a unui contract de vânzare-cumpărare”, omiţând, în mod deliberat, să facă referire la aspectul că dacă factura de stornare îndeplineşte condiţia de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate, în condiţiile în care rubricile ce conţin elementele principale în structura facturii fiscale nu au fost completate. Ori, analizând factura fiscală nr. 9945901/2003, se poate constata că aceasta nu are completată rubrica privind denumirea produselor sau serviciilor şi nici celelalte rubrici care cuprind cantitatea, preţul unitar fără TVA şi valoarea TVA. Prin urmare, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că factura în cauză nu furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale, motiv pentru care nu dobândeşte calitatea de document justificativ pentru a putea fi înregistrată în contabilitate şi, pe cale de consecinţă, TVA în suma de 630.800.000 ROL aferent facturii fiscale nr. 9945901/2003 nu se justifică a fi rambursat sau compensat
Se mai arată că recurenta susţine în mod tendenţios că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei apărări, respectiv dispoziţiile deciziei nr. 211/18.08.2004. Prin această decizie se stabileşte că urmează să fie întocmit un nou act de control şi că vor fi reverificate datele existente în documentele fiscale ale contestatorului, printre care şi factura fiscală nr. 9945901/2003. De altfel, în cuprinsul deciziei, pag.8, ultimul alineat, organul de soluţionare a contestaţiei, referindu-se la modalitatea în care s-a evidenţiat în contabilitate operaţiunea de stornare, reţine că “suma de
630.800.000 lei se justifică (şi nu “se justifică a fi rambursată” fără a fi analizate condiţiile de legalitate privind întocmirea facturii, respectiv cele prevăzute de Legea nr.82/1991, art.6, alin.1, O.M.F.P. nr. 425/1998 lit.B pct.2 şi H.G. nr. 831/1997, art.2. Prin urmare, şi ţinând cont de dispoziţiile deciziei nr. 211/2004, instanţa de fond, în mod legal şi temeinic a reţinut că factura nr. 9945901/2003 nu îndeplineşte condiţiile de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate”.
In ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia factura fiscală emisă de reclamanta în baza dispoziţiilor legale anterior menţionate respectă întrutotul şi cerinţele art.29 pct.B lit.a (din Legea
nr.345/2002) cuprinzând toate datele impuse de acest text legal”, deşi art.29 pct.B lit.a din Legea nr.345/2002, dispune că este obligatoriu să fie consemnate în conţinutul facturii fiscale următoarele date: “denumirea, adresa şi codul fiscal al furnizorului/ prestatorului şi, după caz, ale beneficiarului, data emiterii, denumirea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, cantităţile, după caz, preţul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără T.V.A., suma taxei pe valoare adăugată”, recurenta nu a ţinut cont de aceste dispoziţii legale, motiv pentru care nu s-a aprobat rambursarea de T.V.A.
Totodată, intimata învederează că susţinerea recurentei referitoare la faptul că dispoziţiile OMFP nr. 425/1998 nu sunt aplicabile în cauză este incorecta, atâta timp cât instanţa de fond a reţinut, că acest ordin emis pentru aprobarea normelor metodologice de întocmire şi utilizare a formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă, dar şi în temeiul prevederilor art.4 din Legea contabilităţii şi a art.2 din H.G. nr. 831/1997 coroborat cu art.29 lit.b din Legea nr. 345/2002 privind TVA stipulează că “documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate: denumirea documentului, denumirea şi sediul unităţii patrimoniale care întocmeşte documentul, numărul documentului şi data întocmirii acestuia; menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiei economice şi financiare; conţinutul operaţiei economice şi financiare iar atunci când este necesar şi temeiul legal al efectuării ei, datele cantitative şi valorice aferente operaţiei economice şi financiare efectuate, numele şi prenumele, semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiei economice şi financiare, patrimoniale ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale persoanelor în drept să aprobe operaţiile respective; alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor în documente justificative. Înscrisurile care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informaţiile prevăzute în normele legale în vigoare”.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Litigiul a fost generat de refuzul organelor fiscale de a rambursa societăţii reclamante o taxă pe valoare adăugată în sumă de 63.080 lei (RON), aferentă facturii nr. 9945901/15 aprilie 2003, refuz motivat de împrejurarea că respectiva factură de stornare, emisă cu valori înscrise cu semnul minus nu îndeplineşte condiţiile de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate, în condiţiile în care rubricile ce conţin elemente principale în structura facturii fiscale nu sunt complete.
Astfel, s-a reţinut în justificarea refuzului organului fiscal, faptul că factura nu conţine denumirea produselor livrate, cantităţile, preţul unitar, valoarea bunurilor fără TVA, suma TVA, precum şi mijlocul de transport, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 6 alin.1 din Legea nr. 82/1991, lit. B pct.2 din OMF 425/1998 şi art. 2 din HG nr. 831/1997. ’
Factura în cauză conţine la rubrica privind denumirea produselor sau serviciilor doar menţiunea „storno factura nr. 9140478 (12 utilaje tipografice conform anexă)”, fără înscrierea denumirii celor 12 utilaje, iar anexa nu precizează numărul facturii fiscale la care se referă şi acest lucru – împreună cu faptul că datele valorice aferente utilajelor înscrise sunt pozitive, pe când în factura în discuţie sunt negative – a stat la baza refuzului de rambursare a TVA, apreciindu-se că factura nu a fost întocmită legal.
În fapt, reclamanta SC H. SRL TURDA i-a livrat societăţii comerciale D.G. SRL cu factura nr. 9140478/30 noiembrie 2002 , 12 utilaje tehnologice în valoare de 332.000 lei (RON) fără TVA şi TVA de 63.080 lei (RON), utilaje detailate în factură .
În consecinţă, operaţiunea a fost evidenţiată în contabilităţile celor două societăţi comerciale.
Ca urmare a neîndeplinirii de către cumpărătoare a obligaţiei de plată a preţului a devenit incident pactul comisoriu de gradul IV inserat la pct. 3 din contractul de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare s-a rezoluţionat de plin drept, fără nici o notificare din
partea vânzătoarei şi fără intervenţia justiţiei, situaţie în care s-a pus problema din punct de vedere fiscal al acestor operaţiuni civile.
Astfel, SC D.G. SRL nu mai avea posibilitatea juridică de a refactura aceste utilaje după intervenirea rezoluţiunii de plin drept a contractului şi care a avut ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară contractării, respectiv reintrarea utilajelor în proprietatea SC H. SRL.
Soluţia fiscală utilizată în această situaţie, ca şi de altfel pentru îndepărtarea înregistrărilor eronate, cunoscută în practica contabilă ca remediu fiscal o reprezintă stornarea.
Stornarea nu reprezintă o reflectare fiscală care să vizeze livrări sau transferuri de bunuri, ci, o îndreptare a unor înregistrări eronate ori restabilire a unei situaţii reale economico- financiare, înregistrare care se efectuează la ambele societăţi.
Sub acest aspect se va reţine că SC H. SRL nu putea avea în speţă atât calitatea de vânzător, cât şi pe cea de cumpărător a bunurilor de la SC D.G. SRL pentru că, în fapt, aceasta din urmă nu a realizat o revânzare a utilajelor către vânzătoarea iniţială pentru ca să poată fi obligată să emită factură fiscală, ci, operaţiunea fiscală impusă într-o asemenea situaţie de desfiinţare retroactivă a unei convenţii, în scopul remedierii şi restabilirii situaţiei reale economico-financiare, o constituie emiterea facturii de stornare.
Această factură storno nu putea fi operată decât împreună cu factura care a fost stornată şi cu care se coroborează, şi care nu a fost contestată, tocmai pentru considerentele reţinute în aliniatul precedent.
Prin urmare, reclamanta s-a încărcat în contabilitate cu o taxă pe valoarea adăugată colectată de 63.080 lei (RON) în baza unei operaţiuni comerciale care nu a existat în realitate, iar remediul fiscal al recuperării acestei sume îl constituie stornarea, ( operaţiune prevăzută de OG nr. 3/2002 cu privire la TVA), suma reprezentând pentru reclamantă o plată nedatorată la bugetul de stat.
Aceste considerente urmează a fi reţinute în adoptarea soluţiei potrivit căreia refuzul organului fiscal de a considera că factura în litigiu corespunde exigenţelor legale (art. 6 din Legea nr. 82/1991, Legea nr. 345/2002 şi HG nr. 831/1997) cu privire la conţinutul, formularistica imprimatelor, chiar dacă acest lucru e reflectat în toate evidenţele contabile, este nelegal.
În consecinţă, în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.544/2004 se va admite recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr.1691/20.10.2006 a Tribunalului Cluj care va fi casată şi, în urma rejudecării cauzei se va admite acţiunea formulată de reclamanta SC H. SRL Turda cu consecinţa anulării parţiale a deciziei nr.178/29.12.2005 emisă de pârâta D.G.F.P. Cluj , a raportului de inspecţie fiscală nr.475005.08.2005 şi a deciziei e impunere nr.888723.08.2005, în privinţa sumei de 88.083 RON, urmând că societatea reclamantă să fie exonerată de plata acestei sume .
În temeiul art.274 C.pr.civ., pârâta-intimată D.G.F.P. jud.Cluj va fi obligată la plata sumei de 5950,3 lei (RON) cheltuieli de judecată ocazionate reclamantei cu plata taxelor de timbru în primă instanţă şi în recurs, precum şi cu plata onorariului avocaţial. (Judecător Lucia Brehar)
înregistrarea fiscală eronată. Consecinţa cu privire la aplicarea art. 28 alin 1 din OUG
nr.45/2003
îndeplinirea obligaţiei de înregistrare fiscală prevăzută de art. 69 din Codul de procedură fiscală realizată din eroare de alt organ fiscal decât cel competent teritorial nu poate constitui temei pentru obligarea contribuabilului la plata sumei actualizată cu rata inflaţiei şi nici pentru refuzul consiliului local corespunzător de a vira cota din impozitul pe venit reglementată de art. 28 alin 1 din OUG nr.45/2003 încasată neîntemeiat.
Sentinţa civilă nr. 422 din 19 septembrie 2008 (irevocabilă prin nerecurare)
„Prin cererea înregistrată la 16 mai 2007, reclamantul Oraşul Baia-Sprie reprezentat prin Primar a chemat în judecată pârâţii D.G.F.P. Maramureş pentru Administraţia Finanţelor Publice Baia-Mare şi pentru Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Baia-Sprie, Municipiul Baia-Mare reprezentat prin Primar şi Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN S.A. pentru U.P. Flotaţia Centrală. A solicitat obligarea pârâtului Municipiului Baia-Mare să plătească reclamantului, respectiv bugetului local a oraşului Baia-Sprie suma de 571.426,45 lei reprezentând cota de 36% din impozitul pe venitul din salarii aferent perioadei 1 ian.2004-31 ian.2005, respectiv cota de 47% din acelaşi impozit pentru perioada 1 febr.2005-31 dec.2006.
A solicitat obligarea DGFP Maramureş la plata sumei de 322,60 lei reprezentând indicele de inflaţie aferent perioadei 2004-2006 şi obligarea aceleiaşi pârâtei să procedeze la înregistrarea fiscală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în materie, a plătitorului de impozite şi taxe C.N.M.P.N REMIN S.A. BAIA-MARE pentru U.P. FLOTAŢIA CENTRALĂ , str.Forestierului nr.211 Baia-Sprie pentru perioada 2004-2006 şi 2007.
S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că din impozitul pe venitul din salarii realizat de pârâta C.N.M.P.N REMIN S.A. BAIA-MARE pentru U.P. FLOTAŢIA CENTRALĂ Baia-Sprie, cota de 36% respectiv 47 % se cuvine bugetului oraşului Baia-Sprie şi nu bugetului municipiului Baia-Mare, căruia din eroare i-au fost virate aceste sume.
S-a mai motivat că dintr-o eroare de înregistrare fiscală suma de 571.426,45 lei corespunzătoare cotelor menţionate anterior au fost virate municipiului Baia-Mare, că această eroare a fost depistată în cursul anului 2007 şi că până la formularea cererii nu s-au luat măsurile necesare pentru a se intra în legalitate.
În drept au fost invocate dispoziţiile OUG 45/2003, ale Legii nr.273/2006 şi ale Legii nr.554/2004.
La data de 4 iunie 2007 reclamantul a înregistrat precizare de acţiune prin care a chemat în judecată şi Consiliul local al Municipiului Baia-Mare pentru ca acesta împreună cu pârâtul Municipiul Baia-Mare să fie obligaţi la plata sumei de 504.486,77 lei cu titlu de cotă parte din impozitul din venitul din salarii.
S-a mai solicitat ca DGFP Maramureş şi pârâta C.N.M.P.N REMIN S.A. BAIA-MARE pentru U.P. FLOTAŢIA CENTRALĂ să fie obligaţi la plata sumei de 66.939,68 lei reprezentând indicele de inflaţie aferent perioadei 2004-2006.
Pârâta DGFP Maramureş, prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii invocând dispoziţiile art.69 din O.G. nr.92/2003 privind procedura de înregistrare fiscală. În cuprinsul motivării se arată că cererea de menţiuni privind punctul de lucru din Baia-Sprie a fost înregistrată sub nr.16.001/7 mai 2007, iar pârâta nu are nici o obligaţie de înregistrare fiscală a persoanelor juridice fără ca aceasta să-i fie solicitată.
La data de 3 iulie 2007 pârâta DGFP Maramureş transmite prin fax documente legate de modalitatea de reţinere şi virare a impozitului pe venitul din salarii şi a cotelor de 36%, respectiv 47% precizând că în perioada 1 ian.2004-31 mai 2005 impozitul pe venitul din salarii a fost virat pentru UP Flotaţia Centrală la Trezoreria Baia-Sprie, iar pentru 1 iunie 2005-31 dec.2006 acest impozit a fost virat la Trezoreria Baia-Mare. Cota defalcată din acest impozit în sumă de 287.542 lei a fost virată la Primăria Baia-Mare.
Curtea analizând acţiunea formulată, probele administrate şi apărările formulate reţine următoarele :
La data de 12 martie 2007 s-a încheiat Nota de constatare nr.453/12 martie 2007 prin care inspectori din cadrul Primăriei Baia-Sprie legitimaţi în baza Legii nr.273/2006 au constatat că Uzina de Preparare Flotaţia Centrală cu sediul în Baia-Sprie, str.Forestierului nr.211 figurează pentru anii 2004, 2005 şi 2006 în evidenţele D.G.F.P. Maramureş deşi aceasta are sediul în Baia-Sprie. Urmare a acestei erori de înregistrare fiscală, cota de 47% din impozitul pe venitul din salarii reprezentând
suma de 1.186.443 lei nu s-a virat la bugetul Administraţiei Publice Locale Baia-Sprie ci la cel al municipiului Baia-Mare.
În ceea ce priveşte structura organizatorică a S.C. REMIN S.A. Baia-Mare, Curtea reţine că prin Hotărârea nr.5/31.03.2003, Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN S.A. Baia-Mare s-a înfiinţat Uzina de Preparare Flotaţia Centrală cu sediul în str.Forestierului nr.211 Baia-Mare.
Această hotărâre a fost concretizată în actul adiţional încheiat sub nr.1023/15.04.2003 menţionat în cu actul nr. 8805/15.04.2003, în care la pct.30 figurează punct de lucru Baia-Sprie str. Forestierului nr.211.
Deşi acest punct de lucru avea sediul în Baia-Sprie, certificatul de înregistrare fiscală a fost emis la 24.03.2003 pentru U.P. Flotaţia Centrală cu sediul în Baia-Mare.
Eroarea de înregistrare fiscală a fost corectată la 24 mai 2007, aşa cum rezultă din întâmpinarea depusă de Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN S.A. Baia-Mare şi din întâmpinarea D.G.F.P. Maramureş.
Cu toate acestea, înscrisurile depuse la dosar de către D.G.F.P. Maramureş şi provenind de la Administraţia Finanţelor Publice – Trezoreria Baia-Mare rezultă că în perioada 1 ianuarie 200431 mai 2005 pentru S.C. REMIN S.A. – punct de lucru U.P. Flotaţia Centrală impozitul pe venitul din salarii s-a virat la Trezoreria Baia-Sprie.
Pentru perioada 1 iunie 2005-31 decembrie 2006 impozitul pe venit a fost încasat de Trezoreria Baia-Mare, iar cota de 47% reprezentând 288.483 lei a fost virată la Primăria Baia-Mare.
Prin acţiunea introductivă a susţinut că pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2006 cota parte din impozitul pe venit este de 571.426, 45 lei şi că toată această sumă s-a virat la Consiliul local Baia-Mare, iar ulterior nu a făcut dovada contrară înscrisurilor depuse de D.G.F.P. Maramureş.
În raport de probele administrate, Curtea reţine că s-a comis o eroare de înregistrare fiscală în ceea ce priveşte punctul de lucru din Baia-Sprie al S.C. REMIN S.A.
Se mai reţine că această eroare a fost identificată de inspectorii financiari numai în 12 martie 2007, iar organul fiscal, potrivit competenţelor acordate de O.G. nr.92/2003 nu poate efectua înregistrări sau rectificări din oficiu ci numai în condiţiile art.69 alin.1 lit.a).
Potrivit dispoziţiilor art.28 alin.1 din O.U.G. nr.45/2003 „din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 36% a bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite…”.
Prin O.U.G. nr.9/24 febr.2005 s-au modificat dispoziţiile O.U.G. nr.45/2003, respectiv procentul de 36% la 47%.
Acelaşi procent şi cu aceeaşi destinaţie s-a păstrat şi în reglementarea cuprinsă în art.32 din Legea nr. 273/2006 care abrogă O.U.G. nr.45/2003.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale menţionate şi de probele administrate se constată că încasarea impozitului pe venit într-o anumită perioadă de către autoritatea fiscală din Baia-Mare cu consecinţa virării cotei corespunzătoare în contul Consiliului Local Baia-Mare, deşi punctul de lucru al S.C. REMIN S.A. era în circumscripţia Administraţiei Financiare Baia-Sprie, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, municipiul Baia-Sprie fiind lipsit de sumele care în mod legal i se cuvin.
Având în vedere competenţele şi obligaţiile prevăzute de O.G. nr.92/2003, eroarea privind înregistrarea fiscală şi virarea cotei corespunzătoare din venit către Consiliul Local Baia-Mare nu este imputabilă acestor pârâţi.
Pe de altă parte, nici contribuabilului UP Flotaţia Centrală Baia-Sprie nu i se poate imputa neîndeplinirea obligaţiilor ce i-au revenit din raportul fiscal, impozitul pe venit fiind virat în cotele legale.
În raport de toate considerentele reţinute, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite în parte acţiunea numai cu privire la suma reprezentând cota din impozitul pe venit, respectiv pentru suma de 288.483 lei corespunzător perioadei 1 iunie 2005 – 31 decembrie 2006.
Reţinând lipsa de culpă a pârâţilor cu privire la virarea cotei părţi din impozitul pe venit, Curtea va respinge capătul de cerere privind indicele de inflaţie.
În ceea ce priveşte realizarea înregistrării fiscale, Curtea apreciază că aceasta nu se poate realiza retroactiv, iar în prezent erorile de înregistrare au fost corectate, aşa cum s-a reţinut în considerentele anterioare.
Cu privire la cheltuielile de judecată, se reţine că reclamantul este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi nu a făcut dovada că a înregistrat alte cheltuieli.” (Judecător Eleonora Gheţa)
