Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1340 din 18 mai 2010
Prin sentinţa comercială nr. 56 din 11.01.2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj sa admis contestaţia formulată de către debitoarea SC N.I. SRL Cluj-Napoca şi s-a respins cererea formulată de către creditoarea SC S.T.D. SRL Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 4 august 2009, la Tribunalul Comercial Cluj, creditoarea SC S.T.D. SRL, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC N.I. SRL, apreciind că această societate se află în stare de şi nu mai poate face faţă obligaţiilor sale comerciale, invocând existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum de 3.562.324,96 lei, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 85/2006.
Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condiţiile art. 33, al. 1 din Legea nr. 85/2006, iar la data de 21 septembrie 2009 aceasta formulând o contestaţie, solicitând respingerea cererii de deschidere a procedurii formulată de către creditoare.
În motivarea contestaţiei, debitoarea a arătat că prezenta cerere, alături de alte demersuri asumate de către creditoare nu reprezintă altceva decât o încercare de intimidare a debitoarei, de discreditare a ei, menite să o expună la consecinţe negative majore de imagine şi de lipsă de credibilitate în mediul de afaceri local şi nu numai. Formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei de către creditoare reprezintă în sine un abuz în condiţiile în care aceasta cunoaşte foarte bine că raportat la reglementările contractuale, nu este îndreptăţită în prezent să pretindă plata acelor sume de bani. Debitoarea a mai cerut şi obligarea creditoarei la plata prealabilă a unei cauţiuni.
Analizând atât cererea formulată de către creditoare cât şi contestaţia depusă la dosar de către debitoare, judecătorul a admis-o pe aceasta din urmă şi ca o consecinţă a acestui fapt a respins-o pe prima ca nefiind întemeiată, conform art. 33 din Legea nr. 85/2006.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3, pct. 1, lit. a şi b din Legea nr. 85/2006, prin insolvenţă se înţelege acea stare a patrimoniului debitorului ce se caracterizează prin insuficienţa fondurilor
băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvenţa fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori sau iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.
Conform art. 33, al. 3 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic i-a pus în vedere creditoarei, la termenul din data de 16 noiembrie 2009, să plătească o cauţiune în sumă de
250.000 lei. Această cauţiune nu a fost plătită până la acest termen de judecată, ci doar 5.669 lei, creditoarea formulând o cerere de reducere a pretenţiilor la valoarea de 56.668,14 lei.
Această operaţiune de reducere a pretenţiilor, formulată în mod clar în scopul reducerii şi a cuantumului cauţiunii, denotă atitudinea şicanatoare a creditoarei. Aceasta urmăreşte forţarea debitoarei la plata unei sume de bani prin introducerea unei acţiuni de deschidere a procedurii insolvenţei, în măsura în care este evident că litigiul intervenit între părţi este unul de fond. Atât creditoarea cât şi debitoarea nu au căzut de acord cu privire la sumele de bani pe care le datorează aceasta din urmă, existând discuţii cu privire la constituirea sau nu a garanţiei de 10% din valoarea contractului de către prima. Mai mult, debitoarea a pornit demersurile necesare pentru rezilierea contractului, nefiind mulţumită de modul cum a procedat creditoarea, după semnarea lui.
Din atitudinea schimbătoare a creditoarei în faţa judecătorului sindic s-a dedus limpede neseriozitatea demersului întreprins, astfel că în temeiul art. 33, al. 3 din Legea nr. 85/2006, contestaţia a fost admisă iar cererea creditoarei respinsă ca neîntemeiată. Valoarea cauţiunii a fost stabilită de către judecătorul sindic, ea trebuind să fi fost plătită în cuantumul consemnat în încheierea de şedinţă menţionată, orice modificare a pretenţiilor trebuind să fi fost făcută până în acel moment şi nu ulterior.
Încheierea de stabilire a cauţiunii este una interlocutorie, ea legând instanţa, ca de altfel şi părţile, asupra ei nemaiputându-se reveni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea SC S.T.D. SRL solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii şi pe cale de consecinţă respingerea contestaţiei formulată de societatea debitoare şi admiterea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei a debitoarei SC N.I. SRL.
În motivarea recursului arată că hotărârea prin care instanţa de fond a admis contestaţia societăţii debitoare şi a respins cererea de deschidere a procedurii ca neîntemeiată este nelegală şi netemeinică. Tot astfel, încheierea prin care instanţa de fond a dispus în sarcina societăţii creditoare obligaţia de a constitui o cauţiune în cuantum de 250.000 lei până la termenul din data de 11 ianuarie 2009 este nelegală şi netemeinică.
La momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, starea de insolvenţă în care se găsea societatea debitoare era una iminentă.
Recurenta deţine asupra debitoarei o creanţă, certă, lichidă şi exigibilă a cărei scadenţă a depăşit cu mult termenul de 30 de zile.
Insolvenţa este prezumată a fi vădită atunci când debitul restant depăşeşte valoarea prag instituită de lege, respectiv suma de 30.000 RON, iar vechimea debitului este de peste 30 de zile de la data scadentă.
În speţa de faţă, apreciază că această prezumţie de insolvenţă iminentă nu a fost răsturnată, la dosar nefiind documente ce ar putea răsturna această prezumţie.
Consideră că suma stabilită drept cauţiune este foarte mare, iar indisponibilizarea acesteia ar fi adus grave prejudicii situaţiei financiare a recurentei.
Precizează că are de recuperat de la debitoare suma de 3.562.342,96 lei, iar datorită faptului că nu a recuperat această sumă foarte mare se confruntă cu mari dificultăţi financiare, astfel că, indisponibilizarea sumei de 250.000 RON ar fi adus grave prejudicii recurentei.
Pe fond arată că între părţi a fost încheiat un contract de antrepriză având ca obiect executarea unui anumit proiect, respectiv la data de 2 iulie 2008, între N.I. S.R.L. – în calitate de Beneficiar şi S.T.D. S.R.L. – în calitate de Antreprenor a fost încheiat Contractul de Antrepriză având ca obiect executarea lucrărilor de fundaţie de către Antreprenor în folosul Beneficiarului pentru proiectul A.C..
În ceea ce priveşte executarea Contractului, părţile au decis că vor fi aplicabile condiţiile generale FIDIC. Prin completarea ofertei părţile au stabilit condiţiile de constituire a garanţiilor de către Antreprenor, condiţiile de plată a avansului de către Beneficiar, precum. şi condiţiile de plată a facturilor de către Beneficiar. Conform acestor condiţii., plata facturilor se face în termen de 15
(cincisprezece) zile de la data primirii lor de către Beneficiar. Până la momentul la care a existat finanţare pentru acest proiect contractul de antrepriză a fost executat în bună înţelegere de către părţi, chiar n condiţiile în care condiţiile de lucru au fost cu totul diferite de cele prezentate şi asumate de Beneficiar anterior începerii executării Contractului. După începerea săpăturilor de fundaţie, recurenta a constatat faptul că solul şi caracteristicile acestuia diferă total faţă de condiţiile asumate prin Studiul Geotehnic de către NISCO, în sensul că, datorită pietrelor de dimensiuni mari şi foarte mari, era foarte dificil de efectuat săpături de fundaţie cu echipamentul existent pe şantier. Chiar şi în aceste condiţii, recurenta a depus toate eforturile pentru continuarea şi finalizarea Proiectului, astfel că a procedat la suplimentarea sau înlocuirea maşinilor din şantier absolut necesare pentru executarea lucrărilor în noile condiţii mult mai dificile.
Finanţarea a luat sfârşit pe fondul crizei economice mondiale, între părţi existând o încercare de parteneriat în proiect, încercare ce a eşuat.
În ceea ce priveşte situaţia plăţilor între părţi arată că NISCO a plătit facturile emise de S.T.D. în temeiul certificatelor de plată nr.1, 2 şi 3 toate aprobate în prealabil de către inginer.
Recurenta creditoare la data de 30 noiembrie 2009 a declarat recurs şi împotriva încheierii pronunţată de judecătorul sindic la data de 16 noiembrie 2009 solicitând în principal desfiinţarea acestei soluţii şi pe cale de consecinţă respingerea ca neîntemeiată a cererii debitoarei de a institui o cauţiune în sarcina creditoarei iar în subsidiar reducerea cuantumului cauţiunii stabilite la o sumă rezonabilă reprezentând cel mult 2% din valoarea creanţei pentru care a fost formulată cererea de deschidere a insolvenţei (3.562.342,96 RON).
Motivele de nelegalitate ale încheierii judecătorului sindic prin care s-a stabilit obligaţia creditoarei de a constitui o garanţie în cuantum de 250.000 Ron până la termenul din data de 11 ianuarie 2010 este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa a decis asupra acestei măsuri fără a analiza actele existente la dosarul cauzei şi din care rezultă exercitarea cu bună credinţă a dreptului de a solicita deschiderea procedurii. Astfel debitoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri emanând de la o terţă parte, ce confirmă pretenţiile şi susţinerile creditoarei iar pentru faptul că aceste înscrisuri au fost ignorate soluţia instanţei de fond este nelegală.
Pe de altă parte măsura de constituire a unei cauţiuni este contrară legii. Raţiunea pentru care legea insolvenţei a instituit această măsură este acea de a ocroti creditorii ori aplicarea făcută de către instanţa de fond este contrară acestei raţiuni şi chiar principiului de echitate putând avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiţie.
În măsura în care instanţa de recurs consideră că se impune constituirea unei cauţiuni pentru aceleaşi argumente invocate anterior, creditoarea solicită reducerea cuantumului acesteia la o sumă rezonabilă reprezentând cel mult 2% din valoarea creanţei pentru care a fost formulată cererea de deschiderea procedurii insolvenţei.
Debitoarea SC N.I. SRL prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii pronunţate de Tribunalul Comercial Cluj ca legală şi temeinică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C.proc.civ. Curtea de Apel constată următoarele:
În speţă în temeiul art. 33 alin. 3 din judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei constatând că recurenta creditoare nu a consemnat cauţiune în cuantumul stabilit în sarcina acesteia prin încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2009, fără a face o analiză a fondului cererii sale.
Cu toate acestea în dispozitivul hotărârii recurate rezultă o soluţionare a fondului cererii de deschidere a procedurii, urmare a respingerii acesteia ca neîntemeiată şi deopotrivă a admiterii contestaţiei debitoarei. Altfel spus în prezenta cauză există o contradicţie între dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia în care a fost analizată şi soluţionată doar „excepţia de procedură” reglementată de art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, fiind evident că nu au fost analizate toate condiţiile de admisibilitate a cererii introductive.
În ceea ce priveşte contestaţia formulată de debitoarea intimată, deşi aceasta a fost admisă de către judecătorul sindic, nici ea nu a fost analizată pe fond, neregăsindu-se în cuprinsul hotărârii o analiză a excepţiilor şi apărărilor formulate de debitoare.
Drept urmare, în speţă, nefăcându-se o analiză a fondului cauzei, este evident că judecătorul sindic a avut în vedere doar îndeplinirea obligaţiei de consemnare a cauţiunii stabilită de către instanţă în sarcina creditoarei recurente.
În scopul prevenirii unor abuzuri şi, deci, al protejării debitorului împotriva unor cereri nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii, legea prevede că, la cererea debitorului, judecătorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea la depunerea unei cauţiuni. Cauţiunea va fi fixată la o valoare de cel mult 10% din cuantumul total al creanţelor şi va fi consemnată la o bancă, în termen de cel mult 15 zile sub sancţiunea respingerii cererii introductive.
Recurenta critică soluţia judecătorului sindic, care apreciind asupra oportunităţii consemnării unei cauţiuni, a stabilit în sarcina creditoarei o cauţiune de 250.000 ron considerând-o contrară Legii nr. 85/2006, a oricărui principiu de echitate având ca efect îngrădirea liberului acces la justiţie.
Se impune a se face observaţia că stabilirea cauţiunii este doar o facultate pentru judecătorul sindic şi nu o obligaţie, în ipoteza în care debitorul face o asemenea cerere iar în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, legiuitorul a lăsat la lumina judecătorului posibilitatea unei marje de până la 10% din cuantumul total al creanţelor.
În ce priveşte libertatea judecătorului sindic de a aprecia asupra oportunităţii stabilirii cauţiunii Curtea relevă că o asemenea decizie trebuie luată în funcţie de felul insolvenţei (insolvenţă prezumată sau dimpotrivă iminentă). Cum în speţă prin cererea de deschidere a procedurii se invocă insolvenţa iminentă a debitorului, Curtea apreciază că posibilitatea de opţiune a judecătorului sindic a fost mult restrânsă, situaţie în care opinăm că regula este aceea a obligării la plata unei cauţiuni şi doar în mod excepţional absolvirea de această obligaţie a creditorilor.
Cu alte cuvinte oportunitatea fixării unei cauţiuni rezidă din însăşi faptul că, creditoarea recurentă a considerat că prezumţia de insolvenţă nu a fost răsturnată, că insolvenţa era iminentă, la dosar nefiind documente care ar putea răsturna această prezumţie. Cu toate acestea însă analiza actelor dosarului duce la o altă concluzie respectiv aceea că, intimata creditoare a depus extrase de cont care atestă existenţa unei linii de credit pe care aceasta o poate accesa în baza unor raporturi contractuale încheiate cu banca.
De asemenea în susţinerea cererii de obligare la consemnarea unei cauţiuni acest demers se încadrează între cele întreprinse în scopul constrângerii intimatei la plata unor sume de bani, pe care aceasta a refuzat să le achite. Nu poate fi reţinută aparenţa de drept în favoarea creditoarei când aceasta s-a referit la pretinsul caracter cert, lichid şi exigibil al creanţei.
În ceea ce priveşte cauţiunea fixată de către judecătorul sindic, aceasta trebuia consemnată de către creditoare în termenul legal stabilit de art. 33 alin.3 din Legea insolvenţei şi cum această obligaţie stabilită în sarcina creditoarei nu a fost îndeplinită sancţiunea prevăzută de lege este aceea a respingerii cererii. Cu alte cuvinte odată stabilită o cauţiune în sarcina creditoarei devine o obligaţie a cărei nerespectare atrage sancţiunea inadmisibilităţii cererii de deschidere a procedurii.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că soluţia judecătorului sindic este greşită sub aspectul respingerii ca neîntemeiată a cererii de deschiderea procedurii, atâta timp cât acesta nu a analizat condiţiile de fond ci cele de formă respectiv nerespectarea obligaţiei stabilite în sarcina creditorului, de plată a cauţiunii, ceea ce atrage respingerea cererii ca inadmisibilă.
Faţă de aceste considerente recursul declarat de creditoarea SC S.T.D. se impune a fi admis în raport de prevederile art. 312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art.304 pct.9 C.proc.civ. şi combinat cu art.8 din Legea nr. 85/2006 iar hotărârea judecătorului sindic urmează a fi modificată în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC N.I. SRL. Urmare a respingerii ca inadmisibilă a cererii de deschidere a procedurii, şi contestaţia debitorului rămâne fără obiect aşa încât aceasta urmează a fi respinsă pentru acest considerent, fără a fi făcută o analiză a fondului acestei contestaţii.
Cât priveşte recursul declarat de creditoarea S.T.D. SRL împotriva încheierii judecătorului sindic din data de 16. nov. 2009 privind modalitatea de stabilire a cauţiunii şi cuantumul acesteia, pentru aceleaşi considerente mai sus arătate, soluţia ce se impune a fi adoptată este aceea a respingerii acestuia ca neîntemeiat. (Judecător Claudia Idriceanu)
