Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 654 din 30 ianuarie 2012
Prin sentinţa civilă nr.3847 din 15 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Sălaj a fost admisă acţiunea formulată de lichidatorul judiciar I.I. SPRL, şi continuată de I. IPURL, reprezentantul debitoarei SC C.C. SRL societate în şi dispune ca o parte a pasivului debitoarei, în valoare de 323.981,33 lei, să fie suportată de pârâtul P.D.C..
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că administratorul statutar, potrivit dispoziţiilor Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale are obligaţia privind îndeplinirea operaţiunilor de gestiune şi reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condiţiile şi limitele legii şi al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile , corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, modificată, cu consecinţa micşorării masei credale şi fraudarea creditorilor.
În cauză, prin sentinţa civilă nr. 2840/4.06.2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul acvirat nr. …/84/2010, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. C.C. SRL Zalău.
Conform evidenţei registrului comerţului pârâtul P.D.C. are calitatea de asociat unic şi administrator a socităţii debitoare.
Din tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitoarei rezultă că aceasta are un pasiv în valoare de 323.981,33 lei .
Din ultima balanţă contabilă prezentată de pârât lichidatorului, rezultă că societatea debitoare avea următoarele active: stocuri 16.142 lei; disponibilităţi 707,49 lei; clienţi de încasat
1.410.877 lei .
Pârâtul a depus la lichidator actele contabile care se referă la perioada care se încheie la
31.12.2009.
Contabila societăţii a predat lista clienţilor neîncasaţi la 31.12.2010, care cuprinde clienţii neîncasaţi în sumă de 1.077.132 lei.
Acesti clienţi au fost notificaţi pentru plata datoriilor, dar ei au depus documente din care rezultă că sumele datorate au fost achitate.
Rezultă că pârâtul a efectuat operaţiuni comerciale care nu au fost evidenţiate în contabilitatea debitoarei.î care figurează în evidenţa contabilă din 31.12.2009 în valoare de
1.410.877 lei a fost încasată suma de 333.745 lei, aşa cum rezultă din soldul aceleiaşi evidenţe contabile din 31.12.2010. Deşi a fost încasată această sumă, pârâtul nu l-a evidenţiat în contabilitatea societăţii, fapta încadrându-se în prevederile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, modificată.
Nedepunând sumele încasate în contul societăţii şi nejustificând stocul de mărfuri evidenţiate în contabilitate, fapta pârâtului se încadrează în prevederile art. 138 lit. a din aceiaşi lege.
Dacă aceste bunuri ar fi fost predate şi valorificate de lichidator având în vedere valoarea contabilă, creanţele ar fi fost acoperite.
Ţinerea unei contabilităţi fictive, dispariţia unor documente contabile sau neţinerea evidenţei contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvenţă prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanţe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în a operaţiunilor efectuate – deci, ţinerea contabilităţii – , reprezintă pentru creditori o garanţie că operaţiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate şi că aceştia îşi vor putea recupera creanţele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Apoi, deşi a fost somat în mod repetat administratorul nu a predat documentele contabile , nu a dat explicaţii privind evidenţa contabilă a societăţii , ceea ce prezumă că nu a ţinut o în conformitate cu legea, a folosit bunurile societăţii în folosul său sau al altei
persoane, sau că a ascuns bunurile societăţii, faptă ilicită ce se încadrează în dispoziţiile art. 138 lit. d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
Administratorul statutar nu a depus situaţiile financiare anuale şi declaraţiile fiscale trimestriale, nu a contabilizat obligaţiile fiscale şi celelalte creanţe. Mai mult a înstrăinat bunuri fără ca aceste operaţiuni să fie reflectate în contabilitate generându-se pe această cale eludarea plăţii obligaţiilor născute ulterior prin valorificarea acestor bunuri.
Neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea conduce la concluzia că membrii organelor de conducere au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei altei persoane.
Atitudinea socială culpabilă a administratorului statutar asociată cu faptele ilicite concrete menţionate denotă vinovăţia acestuia şi determinarea cauzală a pasivului social cu consecinţa directă asupra prejudicierii creditorilor.
Faţă de cele ce preced şi având în vedere dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a şi d din privind procedura insolvenţei, instanţa a admis cererea şi să a obligat pe administratorul statutar P.D.C. să suporte pasivul social, în cuantum de 323.981,33 lei ce se va plăti creditorilor menţionaţi în tabelul definitiv consolidat în condiţiile art. 142 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul P.D.C. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei contestate în întregul său şi rejudecând cauza respingerea cererii de antrenare a răspunderii administratorului societăţii.
Recurentul a învederat că prima instanţă nu a interpretat corect dispoziţiile legale respectiv principiile aplicabile răspunderii civile, astfel nu a stabilit în mod concret existenţa prejudiciului incluzând în cuantumul acestuia şi anumită cantitate de marfă care există dar s-a degradat astfel că nu mai poate fi valorificată.
Simpla neînregistrare în contabilitate a actului încasării sumelor de bani aferente unor facturi emise de către societate nu este de natură a da naştere prezumţiei că societatea nu a ţinut contabilitatea sau a avut o contabilitate fictivă.
Dacă s-ar fi făcut dovada de către reclamanta a primirii efective a banilor şi acest lucru ar putea fi coroborat cu faptul că societatea nu a achitat eventualele datorii atunci s-ar putea vorbi de însuşirea bunurilor şi folosirea acestora în interesul administratorului.
Lipsa unor documente din contabilitate susţine recurentul dacă nu este rezultatul unei acţiuni directe făcute cu intenţia de a frauda statul şi a se sustrage de la obligaţia determinării şi plăţii impozitelor nu este prin ea însă un act generator de prejudicii .
Debitoarea prin lichidator a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului
ca nefondat.
Analizând recursul declarat Curtea reţine următoarele:
Lichidatorul judiciar desemnat la debitorul S.C. C.C. SRL Zalău societate aflată în procedura insolvenţei, a solicitat angajarea răspunderii a administratorului statutar P.D.C. pentru plata unei părţi din pasivul debitoarei în valoare de 273.220,27 lei în temeiul art. 138 lit. a şi d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
În motivarea cererii sale se arată că pârâtul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu şi nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
În data de 11.10.2010 lichidatorul a adus la cunoştinţa instanţei, că pârâtul a predat documentele societăţii pe ultimii trei ani.
Prin precizarea din data de 13.12.2010 lichidatorul a solicitat obligarea pârâtului la suportarea unei părţi din pasivul debitoarei în valoare de 72.244,72 lei.
Ulterior, lichidatorul a cerut obligarea pârâtului la plata sumei de 323.981,33 lei, reprezentând pasivul debitoarei.
În probaţiune recurentul a înţeles să depună înscrisuri constând în copia unor sentinţe civile pronunţate de Tribunalul Sălaj , un contract de împrumut fără dobândă încheiat între pârât şi debitoare, neînregistrat în contabilitate şi fără dată certă, balanţa de verificare la
31.12.2008, bilanţul prescurtat la 31.12.2008; o declaraţie dată de pârât în baza art.30 din Legea nr.82/1991.
În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte au folosit
bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerţ in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăti; au ţinut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea in conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăţi; in luna precedenta încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţa unui creditor, in dauna celorlalţi creditori.
Administratorul judiciar desemnat în procedura privind pe debitoare la întocmirea primului raport a evidenţiat existenţa unor indicii vizând săvârşirea faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/ în sensul că deşi existau bunuri evidenţiate în contabilitatea debitoarei în valoare de 115.057 lei nu au fost predate administratorului judiciar iar acestea nu se află nici la sediul debitoarei nici la punctul de lucru.
Natura juridică a răspunderii membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, nu este identică pentru toate persoanele indicate în textul de lege menţionat., împrejurare din care se reţine că aceştia urmează a răspunde distinct pentru faptele săvârşite şi numai în măsura în care prejudiciul li se datorează ori aşa cum s-a reţinut suportarea pasivului debitoarei de către recurentul pârât până la concurenţa sumei de 323.981,33 lei stabilită de către judecătorul sindic a fost consecinţa faptelor acestuia probate prin înscrisurile care au constituit probaţiunea în faţa primei instanţe.
Probatoriul administrat în faţa instanţei de recurs compatibil cu disp. art.305 C.pr.civ. nu a fost de natură a înlătura starea de fapt reţinută de către judecătorul sindic şi valorificată în vederea antrenării răspunderii.
Împrejurarea că au fost predate o parte din documentele contabile respectiv la data de 11.10.2010 pentru ultimii trei ani fapt corect menţionat în cuprinsul sentinţei atacate contrar celor susţinute de recurent nu face dovada unei corecte conduceri a contabilităţii astfel că în mod corect judecătorul sindic a reţinut că sunt incident disp. art.138 lit.d.
Natura juridică a răspunderii administratorilor societăţii se circumscrie raporturilor legale pe care aceştia le au cu societatea şi obligaţiilor instituite în sarcina acestora de către dispoziţiile art.72 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora obligaţiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege.
Administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru: realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi; existenţa reală a dividendelor plătite; existenţa registrelor cerute de lege si corecta lor ţinere; exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Contrar susţinerilor recurentului că unele omisiuni din conducerea contabilităţii nu ar produce prejudicii , instituirea acestei răspunderi precum şi împrejurarea că administratorul statutar răspunde şi pentru cea mai uşoară culpă confirmă că în mod corect a reţinut prima instanţă îndeplinirea condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii pentru săvârşirea faptei prev. de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Temeiul juridic al cererii formulate cuprinde o enumerare exemplificativă a persoanelor împotriva cărora poate fi introdusă cu succes acţiunea pentru instituirea răspunderii prin obligarea acestora la suportarea a unei părţi sau a întregului pasiv al debitoarei aflată în procedura instituită de Legea nr.85/2006.
Textul legal invocat nu distinge între conducătorii, organele de conducere în funcţie la data deschiderii procedurii şi alte persoane care au contribuit prin faptele lor la atragerea stării de insolvenţă, iar împrejurarea că pârâta faţă de care s-a solicitat antrenarea răspunderii susţine că nu a avut calitatea de administrator nu are relevanţă raportat la faptul că împotriva sa s-a reţinut săvârşirea unei fapte distincte fără a fi necesară dovedirea implicării în administrarea societăţii dacă fapta de sine stătător a putut determina starea de insolvenţă.
Judecătorul sindic a reţinut urmare a interpretării corecte a dispoziţiilor incidente că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 138 (1) lit. „a” din Legea 85/2006 pentru a putea fi angajată răspunderea pârâtului, considerând că fapta recurentului pârât de a folosi bunurile societăţii în folosul său sau al altei persoane, împrejurarea confirmată de faptul că contrar evidenţelor contabile în fapt la sediul debitoarei sau la punctul de lucru nu au fost identificate bunurile reflectate în contabilitate iar această faptă a contribuit la aducerea societăţii în stare de încetare de plăţi şi la insuficienţa activului.
Considerentele evidenţiate au relevat că recursul promovat este neîntemeiat, hotărârea atacată fiind pronunţată ca urmarea a aplicării corecte a legii, astfel că nefiind prezent nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.8 şi 9 C. pr. civ. , întrucât prima instanţă a determinat corect starea de fapt şi a calificat corect actele juridice deduse judecăţii fără a schimba natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnica acestuia hotărârea fiind temeinică şi pronunţată urmare a corectei aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale incidente, astfel că în baza art. 312 C. pr. civ. se va respinge recursul. (Judecător Augusta Maria Chichişan)
