ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL – I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 298/2010 –
Ședința publică din 12 februarie 2010
PREȘEDINTE: Roman Florica R – – judecător
– – – – JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
– – – – JUDECĂTOR 3: Popa Aurora
– – – – grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantul domiciliat în Carei, Cartier,. 1/A,. 10, județul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă ” FLUID ROMÂNIA” – cu sediul în Carei,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 528 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: contestație împotriva deciziei de concediere.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 2 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 4 februarie 2010, 8 februarie 2010, 9 februarie 2010, respectiv 12 februarie 2010.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 528 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta ” FLUID ROMÂNIA” – Carei, având ca obiect anularea deciziilor de sancționare disciplinară, obligarea pârâtei la reintegrarea în postul de șef echipă, plata salariilor reactualizate și plata daunelor morale.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 951/23.03.2009, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe timp de 1 lună cu 5 % pentru încălcarea prevederilor art. 92 alin. 2 lit. h din regulamentul intern, respectiv pentru că nu și-a pontat cartela de intrare-ieșire din schimb în luna februarie.
Analizând din punct de vedere formal decizia, tribunalul a apreciat că aceasta este legală din perspectiva dispozițiilor art. 267 și art. 268 Codul muncii. Astfel, în temeiul referatului nr. 817/6.03.2009 întocmit de șef hală 2, prin care se menționează că reclamantul nu și-a pontat cartela de intrare-ieșire din schimb în luna februarie, reținând și declarația reclamantului în cadrul cercetării disciplinare prealabile în sensul că a acordat prioritate bunului mers al producției, considerând ca secundară pontarea cartelei și că nu a fost consultat la redactarea regulamentului în calitatea sa de vicepreședinte de sindicat, s-a emis decizia menționată.
Prima instanță a apreciat că măsura disciplinară aplicată este, de asemenea, legală din perspectiva art. 263 alin. 2 și art. 264 Codul muncii, fiind prevăzut în art. 92 alin. 2 lit. h din Regulamentul intern și, de asemenea, temeinică.
Conform art. 92 alin. 2 lit. h din regulamentul intern, nepontarea repetată a cartelelor de pontaj la intrare/ieșire din incinta fabricii, precum și la intrarea/ieșirea în pauză reprezintă abatere. Reclamantul prin declarația dată în cadrul cercetării prealabile, nu acest fapt, dovedit prin recunoaștere.
Neconsultarea reclamantului, în calitatea lui de lider sindical la redactarea regulamentului, nu constituie o apărare în prezenta cauză, neavând relevanță asupra soluționării litigiului, astfel cum a fost configurat de reclamant prin capetele de cerere formulate. Tribunalul a înlăturat apărarea reclamantului constând în necunoașterea regulamentului intern. Reclamantul cunoștea obligația sa ca și a celorlalți angajați, de a folosi cartela de intrare/ieșire din unitate. Această obligație era prevăzută doar în regulamentul intern.
Concluzia cu valoare de prezumție judiciară este aceea că reclamantul cunoștea dispoziția din regulamentul intern. Or, câtă vreme reclamantul avea cunoștință de dispozițiile acestuia, nu poate invoca încălcarea dreptului său de a-i fi adus la cunoștință regulamentul, indiferent în ce formă s-a realizat, așa cum prevede art. 259 Codul muncii.
cartelei – deși reclamantul a fost la locul de muncă – împiedică verificarea respectării programului de lucru, neavând pontată cartela de intrare/ieșire din unitate sau în pauză, reclamantul nu poate face dovada respectării programului de muncă. De aici derivă gravitatea faptei care constituie abatere.
Sancțiunea s-a aplicat cu respectarea dispozițiilor art. 264 lit. d și art. 266 Codul muncii, încadrându-se în termenul legal prevăzut de art. 268 Codul muncii – 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Prin Decizia nr. 952/23.03.2009 reclamantul a fost sancționat cu o reducere de 5 % a salariului de bază pe 3 luni pentru comiterea abaterii prevăzută de art. 9.2 alin. 1 lit. g din regulamentul intern, respectiv pentru că nu s-a prezentat la locul de muncă în data de 11.03.2008 și nu a formulat o cerere de concediu în prealabil.
Prin Decizia nr. 952/23.03.2009 reclamantul a fost sancționat cu o reducere de 5 % a salariului de bază pe 3 luni pentru comiterea abaterii prevăzută de art. 9.2 alin. 1 lit. g din regulamentul intern, respectiv pentru că nu s-a prezentat la locul de muncă în data de 11.03.2008 și nu a formulat o cerere de concediu în prealabil.
Sub aspect formal, decizia întrunește exigențele prevăzute de art. 268 Codul muncii, cercetarea disciplinară fiind efectuată conform art. 267 Codul muncii.
În referatul nr. 850/11.03.2009 întocmit de șef hală 2 s-a consemnat absența reclamantului de la locul de muncă în data de 11.03.2009 cu precizarea că nu a formulat o cerere de concediu și nu a notificat superiorului său că ar fi bolnav, prezentând certificat medical, în termenul de 24 ore prevăzut de art. 15 alin. 2 lit. g din contractul colectiv de muncă.
Prin declarația dată, reclamantul recunoaște absența sa la locul de muncă în data de 11.03.2009, cu mențiunea că a anunțat un coleg de serviciu. În consecință, s-a emis proces verbal de constatare a abaterii disciplinare, care a stat la baza deciziei contestate.
După cum arată în motivarea acțiunii, motivul absenței este acela că a fost convocat de către președintele de sindicat pentru a discuta despre decizia nr. 2911/10.03.2009 de modificare a contractului individual de muncă al reclamantului.
Reclamantul arată că beneficiază de 5 zile pe lună pentru activități sindicale, dată fiind funcția sa de vicepreședinte de sindicat.
Tribunalul a înlăturat această apărare, constatând că reclamantul a dedicat ziua de 11.03.2009 rezolvării unei probleme personale privind contractul său individual de muncă, ceea ce nicidecum nu constituie activitate sindicală, nefiind aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor și a apreciat prin prisma dispozițiilor regulamentului intern art. 9.2 alin. 1 lit. g și a art. 264 lit. d Codul muncă că sancțiunea aplicată este legală și temeinică.
Prin decizia nr. 953/23.03.2009 reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru comiterea abaterii prevăzută în art. 9.2 alin. 1 lit. h din regulamentul intern, respectiv pentru nepontarea cartelei de intrare/ieșire în luna martie.
Prin decizia nr. 953/23.03.2009 reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru comiterea abaterii prevăzută în art. 9.2 alin. 1 lit. h din regulamentul intern, respectiv pentru nepontarea cartelei de intrare/ieșire în luna martie.
Decizia respectă dispozițiile art. 268 Codul muncii, cercetarea disciplinară fiind făcută conform art. 267 Codul muncii, iar măsura dispusă este legală și temeinică, având în vedere că abaterea constatată a fost săvârșită în mod repetat.
Instanța de fond a constatat că au fost aplicate 3 sancțiuni diferite pentru 3 abateri.
Întrucât în temeiul deciziei nr. 2911/10.03.2009, începând cu data de 16.03.2009 reclamantul a fost trecut direct în producție, instanța a reținut că la data emiterii deciziei de concediere nr. 953/23.03.2009 acesta ocupa postul de vulcanizator, iar nu funcția de șef de secție. Sancțiunea produce efecte asupra contractului de muncă, iar nu asupra actului adițional prin care reclamantul a fost promovat.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea reclamantului, având ca obiect anularea deciziilor de sancționare disciplinară, obligarea pârâtei la reintegrarea în postul de șef echipă, plata salariilor reactualizate și plata daunelor morale.
Prin opinia separată a asistentului judiciar, formulată în baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, s-a considerat că acțiunea reclamantului este întemeiată și trebuia admisă, iar deciziile contestate trebuiau anulate pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 951/23.03.2009 reclamantul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe timp de 1 lună cu 5 % pentru încălcarea prevederilor art. 9.2 alin. 2 lit. h din regulamentul intern, respectiv pentru că nu și-a pontat cartela de intrare-ieșire din schimb în luna februarie.
Așadar, toate cele 3 decizii emise sunt fundamentate, în drept, exclusiv pe dispozițiile regulamentului intern.
Potrivit dispozițiilor art. 259 din Codul muncii
(1) Regulamentul intern se aduce la cunoștința salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele față de salariați din momentul încunoștințării acestora.
(2) Obligația de informare a salariaților cu privire la conținutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator.
(3) Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conținutul regulamentului intern se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, prin conținutul regulamentului intern.
(4) Regulamentul intern se afișează la sediul angajatorului.
Potrivit acestor dispoziții legale, regulamentul intern trebuie adus la cunoștința salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele fată de aceștia, doar din momentul încunoștințării lor, ori în prezenta cauză, pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii exigențelor art. 259 din Codul muncii.
În altă ordine de idei, se reține în motivarea opiniei separate, chiar dacă s-ar admite faptul că reclamantul a cunoscut regulamentul intern, sancțiunea aplicată, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă, este vădit disproporționată față de gravitatea abaterii săvârșite, în situația în care unitatea pârâtă nu contestă prezența reclamantului la serviciu, sau eventuale întârzieri ori abateri de la programul normal de lucru.
Prin urmare, se poate reține pe de o parte că dispozițiile regulamentului intern nu au fost aduse la cunoștința reclamantului și drept urmare nu îi sunt opozabile, iar pe de altă parte, că aplicarea celor trei sancțiuni, succesiv, în aceiași zi, reprezintă o măsură vădit disproporționată față de gravitatea abaterilor săvârșite.
În aceste condiții, față de considerentele expuse, s-a considerat că acțiunea reclamantului privind anularea deciziilor nr. 951, 952 și 953 emise la data de 23.03.2009 trebuia admisă, cu consecința reintegrării și cu plata drepturilor salariale restante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza, să se dispună admiterea contestației așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului arată că sentința este nelegală, dată prin aplicarea greșită a legii.
Astfel, susține că deși a arătat că toate cele patru sancțiuni disciplinare au fost aplicate în aceeași zi de 23 martie 2009, cu ocazia unei singure cercetări disciplinare efectuată în data de 20 martie 2009 în baza unui act normativ (regulament de ordine interioară) lipsit de valabilitate, instanța de fond i-a ignorat în mod deliberat cererea privind admiterea dovezii cu martori pentru a demonstra că:
– regulamentul nu a fost adus la cunoștința salariaților conform prevederilor art. 259 din Codul muncii și respectiv conform dispozițiilor art. 10 din Regulamentul de Ordine Interioară prin instruirile specifice de protecția muncii sau instruirilor cu alt caracter;
– pontajul nu este cel întocmit de șeful de echipă;
– raporturile de muncă funcționează pe alte criterii.
Consideră că în atare situație, pentru a respinge această probă, instanța trebuia să solicite pârâtei înscrisuri prin care să dovedească faptul că reclamantul a luat la cunoștință de prevederile regulamentului, instanța ignorând și declarația sindicatului că regulamentul a fost adoptat fără consultarea acestuia.
Apreciază că soluția pronunțată este ridicolă prin păstrarea celor patru decizii de sancționare, care nu pot produce efecte în condițiile desfacerii contractului său de muncă, cu atât mai mult cu cât desfacerea disciplinară se aplică contractului de muncă încheiat pentru funcția de vulcanizator, în timp ce decizia nr. 953, prin care se precizează data încetării contractului de muncă se aplică funcției de șef de echipă, instanța omițând și faptul că într-un alt proces s-a decis definitiv că funcția deținută de contestator este de șef de echipă.
Consideră că instanța a fost indusă în eroare de către pârâtă prin caracterul indisciplinar creat contestatorului ca urmare a săvârșirii unor abateri succesive legat de nepontarea cartelei, împărțind tendențios abaterea de nepontare pe lunile februarie și martie, fiindu-i aduse la cunoștință în aceeași zi, prin încălcarea art. 265 din Codul muncii privind unicitatea sancțiunii, pârâta mințind și în legătură cu neprofesionalismul contestatorului, nerecunoscând faptul că i-a oferit acestuia Certificatul pentru absolvirea cursului de instruire privind sănătatea și securitatea în muncă.
Susține că instanța nu a luat în considerare contradicțiile arătate între dispozițiile art. 92 alin. 2 lit. h din Regulament și prevederile art. 85 din contractul colectiv de muncă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Legea nr. 53/2003.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată, văzând și actele dosarului, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, bazată pe aprecierea corectă a stării de fapt și de drept, în raport de probele administrate de părți și dispozițiile legale incidente în speță.
Corect a apreciat instanța de fond ca neîntemeiate cererile de anulare a celor patru decizii de sancționare disciplinară a contestatorului, fiecare din aceste decizii fiind analizate în raport de dispozițiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, instanța stabilind în mod judicios că emiterea acestor decizii s-a făcut conform dispozițiilor legale, respectiv art. 263, 264, 266, 267 și 268 din Legea nr. 53/2003.
Sunt lipsite de orice suport real susținerile recurentului în sensul că deciziile nr. 951/23.03.2009, nr. 952/23.03.2009, nr. 953/23.03.2009 sunt nelegale, date prin încălcarea dispozițiilor Codului muncii, întrucât, așa cum a reținut instanța de fond, a fost efectuată cercetarea disciplinară pentru fiecare abatere disciplinară în parte, sancțiunile aplicate fiind prevăzute atât în regulamentul intern, cât și în cuprinsul art. 264 din Codul muncii. De altfel, reclamantul nici nu contestă abaterile disciplinare reținute în sarcina sa prin deciziile de sancționare, respectiv nepontarea cartelei de intrare – ieșire din schimb în luna februarie, abatere reținută prin decizia nr. 951/23.03.2009, lipsa nemotivată de la serviciu din data de 11 martie 2009, reținută ca abatere disciplinară în decizia nr. 952/23.03.2003 și respectiv nepontarea cartelei de intrare – ieșire din schimb în luna martie, reținută ca abatere în decizia nr. 953/23.03.2009, ori este evident că unitatea angajatoare are prerogativa stabilirii sancțiunilor disciplinare conform art. 263 alin. 1 din Codul muncii, iar faptul că sancțiunile au fost aplicate la aceeași dată nu constituie un motiv de nelegalitate al deciziilor de sancționare, câtă vreme au fost respectată procedura instituită de art. 267 – 268 din Codul muncii.
Art. 263 alin. 2 din Codul muncii definește abaterea disciplinară ca fiind o fapta în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Ori, câtă vreme deciziile au fost emise cu respectarea procedurii prevăzută de lege, iar netemeinicia deciziilor nu este contestată, mai mult, contestatorul recunoscând că nu a pontat cartela sau că a lipsit de la serviciu, soluția de respingere a contestației formulată, este legală și temeinică, instanța reținând corect că reclamantul a comis în mod repetat abateri disciplinare care au determinat luarea măsurilor de sancționare de către angajator.
Nu poate fi reținută ca întemeiată nici critica recurentului privind greșita menționare în decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă, a funcției deținută de acesta, raportat la procesele anterioare, întrucât în cuprinsul deciziei nr. 953/23.03.2009 este reținută corect funcția de șef de echipă, nerelevante fiind și aspectele referitoare la neconcordanțele dispozițiilor regulamentului intern cu prevederile contractului colectiv de muncă, câtă vreme sancțiunile au fost aplicate în conformitate cu dispozițiile Codului muncii.
În mod just a apreciat instanța ca neîntemeiată apărarea formulată de către contestator în sensul că nu a cunoscut obligațiile de serviciu stabilite prin regulamentul intern, privind folosirea cartelei de intrare – ieșire din unitate, raportat atât la probele administrate, cât și la calitatea reclamantului, de șef de echipă și lider sindical.
Așa fiind, văzând că reclamantul nu a dovedit prin probele administrate nici la instanța de fond, nici în recurs, că faptele reținute în sarcina sa ca abateri disciplinare potrivit deciziilor de sancționare contestate, sunt nereale sau că aceste decizii au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor legale, instanța apreciază ca nefondat recursul.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul de față și va fi menținută în totalitate, ca legală și temeinică, hotărârea atacată.
Se constată că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul domiciliat în Carei, Cartier,. 1/A,. 10, județul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă ” FLUID ROMÂNIA” – cu sediul în Carei,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 528 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R – – – – – – –
red.
jud.fond. –
dact.
4 ex./09.03.2010
– 2 com./
– – Carei, Cartier,. 1/A,. 10, județul S M,
– ” FLUID ROMÂNIA” – – Carei,-,
județul S
