HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. NECONCORDANŢĂ ÎNTRE MINUTĂ ŞI DISPOZITIV. CONSECINŢE


Neconcordanţa flagrantă între minuta întocmită cu ocazia pronunţării şi dispozitiv are drept consecinţă nulitatea hotărârii deoarece nu se poate şti ce anume a hotărât instanţa.

(Secţia comercială, decizia nr. 5720 din 21 noiembrie 2000)

– Extras –

Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3823 din 20 octombrie 1997, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 23.500.000 de lei debit şi 23.500.000 de lei penalităţi de întârziere în plată, cu 20.000 de lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia comercială, prin decizia civilă nr. 1173 din 31 august 1998, a constatat ca fiind perimat apelul declarat de pârâtă.

Ambele părţi au declarat recurs, susţinând, în esenţă, contradicţia între dispozitivul hotărârii instanţei de apel şi minută, reclamanta solicitând menţinerea hotărârii instanţei de fond.

Recursurile sunt fondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că deşi prin minuta pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a admis apelul pârâtei, s-a schimbat sentinţa civilă în tot, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei, luându-se act că nu se solicită

cheltuieli de judecată, în dispozitivul aflat la fila 35, se menţionează că se constată perimat recursul.

De altfel, în sensul celor menţionate în minută sunt şi considerentele cuprinse în decizia nr. 1173 din 31 august 1998 a Curţii de Apel – secţia comercială.

în speţă, se constată o contradicţie flagrantă între minută, prin care s-a admis apelul pârâtei şi dispozitiv în care s-a constatat că apelul ar fi perimat.

în această situaţie, când există o contradicţie între minută, ce se întocmeşte cu ocazia deliberării şi dispozitivul hotărârii, ce se redactează ulterior pronunţării, întrucât nu se poate şti ce anume a hotărât instanţa, sancţiunea constă în nulitatea hotărârii.

în consecinţă, recursurile ambelor părţi vor fi admise, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Bucureşti.