Examinarea, în speţă, a biletului la ordin din perspectiva art. 104 pct. 5 şi pct. 7 din Legea nr. 58/1934 referitoare la indicarea şi semnătura emitentului relevă că acestea sunt îndeplinite, întrucât atât denumirea emitentului – chiar „trunchiată” cum susţine recurenta pentru calificarea abrevierii S.C. „GC & P” S.A., cât şi
semnătura autografă şi manuscrisă a reprezentantului său, conţin suficiente date de identificare, cum corect a reţinut atât instanţa de fond, cât şi prima instanţă de control judiciar.
Cât priveşte lipsa originalului biletului la ordin şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 67 şi urm. din Legea nr. 58/1934, respectiv prezentarea la plată a biletului la ordin şi dresarea protestului, aceasta nu prezintă nici o relevanţă având în vedere că din cuprinsul art. 61 alin. 5 din menţionatul act normativ nu rezultă obligativitatea depunerii originalului biletului la ordin, ci doar faptul că somaţia de trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cambiei, respectiv a biletului la ordin, iar în conformitate cu art. 58şiart. 107 din aceeaşi lege, emitentul biletului la ordin, având calitatea de debitor principal, nude regres, nu poate opune nici lipsa prezentării la plată, nici neîntocmirea protestului de neplată, cu atât mai mult cu cât, în speţă, biletul la ordin în litigiu a fost emis în condiţiile prevăzute de art. 51 din Legea nr. 58/1934, cu scutirea obligaţiei de protest, situaţie în care dresarea protestului nu era obligatorie.
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 192 din 1 martie 2000)
CURTEA
Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti lâ data de 21.04.1998, înregistrată sub nr. 4488, oponenta S.C. G.C.P. S.A., a formulat în contradictoriu cu intimata B.R.C.E. – B. S.A. opoziţie la somaţia de executare nr. 1125/15.04.1998 a obligaţiei de plată a sumei de 500.000 USD, reprezentând valoarea unui bilet la ordin plătită la data scadentă – 3.03.1998 – de intimată în calitate de avalist, solicitând anularea somaţiei şi a formelor de executare silită iniţiate de intimată, precum şi suspendarea executării până la soluţionarea cauzei.
în motivarea opoziţiei s-a arătat, în esenţă, că biletul la ordin avalizat de intimată nu întruneşte condiţiile de valabilitate prevăzute de Legea nr. 58/ 1934, de natură să determine nulitatea acestui titlu executoriu şi să invalideze formele de executare silită şi lipsa originalului biletului la ordin; neîndeplinirea formalităţilor prezentării la plată şi a protestului de neplată.
în drept au fost invocate prevederile art. 62 şi următoarele din Legea nr. 58/1934.
Prin precizările „privind acţiunea introductivă” depusă la dosar (filele 30-32 dosar nr. 4488/1998), oponenta a criticat greşita menţionare a numelui său pe documentul în litigiu şi nedepunerea originalului titlului invocând neîndeplinirea
prevederilor art. 19, art. 61 alin. 5 şi art. 66 din Legea nr. 58/1934.
Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, a respins, ca neîntemeiată, atât opoziţia la executare cât şi cererea privind suspendarea executării biletului la ordin cu număr de referinţă PN 91/1997.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că excepţiile de nulitate ale titlului de valoare sunt neîntemeiate, întrucât menţiunea denumirii emitentului, ştampila şi semnătura reprezentantului său sunt înscrise pe biletul la ordin cu respectarea prevederilor art. 104 pct. 5 şi pct. 7 din Legea nr. 58/1934, că somaţia la executare cuprinde transcrierea exactă a titlului conform cerinţelor art. 61 alin. 5 care a fost emis cu scutirea obligaţiei de protest, că este neîntemeiată susţinerea că intimata în calitate de avalist a făcut o plată nelegală şi că suspendarea executării nu a putut fi dispusă întrucât această cerere nu se baza pe nici unul din cazurile prevăzute de art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel oponenta S.C. „G.C.P.” S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond a ignorat, nejustificat, neîndeplinirea cerinţelor art. 104 pct. 5, art. 61 alin. 5, art. 66 şi următoarele, de către biletul la ordin a cărui executare silită a
fost iniţiată de S.C. „B.” S.A., care este nul absolut conform sentinţei civile nr. 557/4.02.1999, pronunţată de secţia comercială a Tribunalului Bucureşti în dosarui nr. 1158/1998.
Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti a respins apelul, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 781, pronunţată la data de 3.11.1999, cu motivarea că oponenta apelantă confundă emitentul biletului la ordin cu cel căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută, că biletul la ordin în litigiu nu conţine suficiente date de identificare a emitentului şi persoanei semnatare, că în conformitate cu prevederile art. 61 alin. 5 din Legea nr. 58/1934, nu este necesară anexarea originalului titlului în momentul acceptării iniţierii procedurii de executare a acestuia, că apelanta oponentă în calitate de debitor nu poate opune nici lipsa prezentării la plată nici întocmirea protestului de neplată.
împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta oponentă invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3 şi pct. 11*> C. pr. civ.:
– hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond, stabilită prin art. 8 si art. 39 din
O. G. nr. 55/1999;
– hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând din interpretarea eronată a probelor administrate pe aspectul nulităţii biletului la ordin pentru greşita menţionare a numelui debitoarei S.C. „G.C.P.” S.A., ca şi pe aspectul cerinţelor depunerii la dosar a originalului titlului care se execută, a prezentării la plată a biletului la ordin şi dresarea protestului.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că în cauză sunt incidente normele de procedură privind opoziţia cambială care au caracter special faţă de normele din O.G. nr. 55/1999 şi deci se aplică prioritar faţă de acestea, ştiut fiind că o normă specială poate deroga de la o altă normă specială numai în mod expres; or, nici o prevedere a menţionatei ordonanţe nu induce o asemenea concluzie.
Aşa fiind, transmiterea convenţională a calităţii procesuale pasive a intimatei S.C. B.R.C.E. B. S.A. către A.V.A.B., nu este de natură a impune, în speţă, aplicarea prevederilor art. 8 şi art. 39 din O.G. nr.
55/1999, având în vedere legătura indisolubilă dintre titlul de valoare în litigiu şi circuitul procesual al realizării sale, prevăzut de Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, astfel că nu poate fi primită critica respingerii excepţiei de necompetenţă materială de către instanţa de apel şi rezolvării cauzei ce nu intra în competenţa sa, ci a Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond.
Examinarea biletului la ordin din perspectiva art. 104 pct. 5 şi pct. 7 din Legea 58/1934, referitoare la indicarea şi semnătura emitentului, relevă că acestea sunt îndeplinite, întrucât atât denumirea emitentului – chiar „trunchiată” cum susţine recurenta pentru calificarea abrevierii S.C. „GC & P” S.A., cât şi semnătura autografă şi manuscrisă a reprezentantului său, conţin insuficiente date de identificare, cum corect a reţinut atât instanţa de fond, cât şi prima instanţă de control judiciar.
Curtea apreciază, de asemenea, că, în mod legal şi temeinic, au fost înlăturate apărările debitoarei oponente-apelante privind lipsa originalului biletului la ordin şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 67 şi urm. din Legea nr. 58/1934, respectiv prezentarea la plată a biletului la ordin şi dresarea protestului, având în vedere că din cuprinsul art. 61 alin. 5 din menţionatul act normativ nu rezultă obligativitatea depunerii originalului biletului la ordin, ci doar faptul că somaţia de executare trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cambiei, respectiv a biletului la ordin, iar în conformitate cu art. 58 şi art. 107 din Legea cambiei şi biletului la ordin, nr. 58/1934, emitentul biletului la ordin, având calitatea de debitor principal, nu de regres, nu poate opune nici lipsa prezentării la plată nici neîntocmirea protestului de neplată, cu atât mai mult cu cât, în speţă, biletul la ordin în litigiu a fost emis în condiţiile prevăzute de art. 51 din Legea nr. 58/1934, cu scutirea obligaţiei de protest, situaţie în care dresarea protestului nu era obligatorie.
Faţă de considerentele sus-arătate, Curtea constată că aspectele invocate de recurentă nu întrunesc cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 11 C. pr. civ., astfel că va respinge recursul, ca nefondat, şi conform art. 316 raportat la art. 296 C. pr. civ., va menţine decizia recurată ca fiind legală şi temeinică.
