Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 5271 din 11 iunie 2012
Prin sentinţa civilă nr.6539 din 6.12.2011 a Tribunalului Specializat Cluj s-au respins obiecţiunile formulate de creditoarea A.V.A.S. BUCUREŞTI, s-a încuviinţat raportul final şi bilanţul general întocmite de lichidatorul judiciar C.I.I. G.M.L. şi s-a dispus închiderea procedurii de faliment în forma simplificată a debitoarei SC D.I.E. SRL, precum şi radierea societăţii comerciale din Cluj.
S-a dispus notificarea hotărârii şi descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri şi de responsabilităţi cu privire la procedură şi s-a încuviinţat onorariul lichidatorului judiciar doar în sumă de 3.000 lei + TVA şi dispune plata acestei sume din fondul de lichidare.
Analizând obiecţiunile formulate de către creditoarea A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic le-a respins, având în vedere următoarele considerente:
Raportul cauzelor încetării de plăţi a fost publicat in BPI in luna mai 2011, iar renunţarea la judecata a cererii pentru instituirea răspunderii materiale a fost adusa la cunoştinţa creditorilor, context in care creditoarea AVAS nu a solicitat autorizarea sa pentru a promova o cerere întemeiata pe prev. art. 138 din lege.
Analizând cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar, aceasta a fost admisă de către judecătorul sindic, în baza prev. art. 129 coroborat cu prev. art.132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul final al lichidatorului judiciar, dispunându-se închiderea procedurii şi radierea debitoarei din Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj, constatându-se că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri de valorificat sau sume de distribuit.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu mai există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanţelor creditorilor, fiind pe deplin incident textul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii şi grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.
În conformitate cu prev. art. 135 şi 136 din acelaşi act normativ, s-a dispus şi notificarea prezentei hotărâri, precum şi descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui.
Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a avut in vedere prevederile legale ale art. 19 alin.2 potrivit cărora , in cazul in care remuneraţia se va achita din fondul constituit conform prev. art. 4, aceasta se încuviinţează obligatoriu doar pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician in insolventa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – A.VA.S., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecţiunilor formulate de recurentă şi pe cale de consecinţă, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC D.I.E. SRL le are de achitat creditorilor.
Consideră că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre, cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile in cauza, pentru următoarele considerente:
Invederează instanţei că ideea principala care se desprinde din contextul supus judecăţii este ca, daca ar fi existat sumele necesare (chiar si prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea nr. 85/2006, prin etapele si metodele prevăzute, cat si interesul creditorilor, tinzând in acest sens.
Din punctul de vedere al recurentei, pornind de la însăşi izvorul creanţei solicitate de AVAS, respectiv creanţa pe care debitoarea o datora CAS Cluj, o aplicare a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate
de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat si folosite in alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reţinute către CAS, o încălcare flagranta si constanta a dispoziţiilor art. 94 din OUG nr. 150/2002 modificata, conform cărora utilizarea in alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie infracţiunea de deturnare de fonduri şi se pedepseşte conform prevederilor art. 3021 din Codul penal (în prezent art, 454
C.pen.).
Apreciază că aceste considerente ar trebui sa constituie motive suficiente pentru ca lichidatorul judiciar sa formuleze cerere de chemare in judecata in temeiul dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, consideră ca prin soluţionarea obiecţiunilor, judecătorul sindic s-a pronunţat implicit si pe aspectul prevăzut de art. 138 din Legea nr. 85/2006, deşi nu a fost investit cu o astfel de cerere. Insa, prin neabordarea caii prevăzute de dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a săvârşirii faptei de deturnare de fonduri, statul roman, reprezentat în cauza de fata prin A.V.A.S. a suferit un prejudiciu “a cărui existenta certa se stabileşte prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăţi ci si a împrejurării ca obligaţiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului .” – (Ion Turcu – Răspunderea organelor de conducere ale debitorului in procedura insolventei).
Având în vedere contextul prezentat anterior, opinia recurentei este ca lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispoziţiile art. 138 si urm. din Legea 85/2006.
Este evident ca aceste fapte trebuie privite in contextul stării de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiţii care au dus sau au favorizat ajungerea societăţii în încetare de plăţi. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichidităţi tocmai pentru ca, probabil, a fost administrata cu rea-credinţă sau cu neglijenta, creditorii nemaiputându-si recupera creanţele, scopul acestei dispoziţii legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa poată sa-si acopere creanţele de la persoanele vinovate de ajungerea societăţii in incapacitate de plata, atât în ceea ce priveşte judecarea acestora, cat si in ceea ce priveşte probaţiunea, legea instituind prezumţii de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Mai arată că lichidatorul nu este un judecătoresc care ar avea doar obligaţia de a vinde bunuri aflate in averea debitoarei (cum, din păcate mult prea adesea se confunda), ci atribuţiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, in cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuţiile lichidatorului consta in “examinarea activităţii debitorului in raport cu situaţia de fapt si întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolventa, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila”, aceasta analiza realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanşării unor potenţiale acţiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursul declarat de către creditoare prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Probele existente la dosar relevă fără echivoc împrejurarea că nici unul din creditori nu au dorit avansarea unor sume necesare pentru continuarea procedurii, prevalându-se de existenţa fondului de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
În aceste condiţii, se poate observa că în mod corect lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, constatând că debitoarea nu deţine bunuri care pot fi valorificate în procedură, că nu există sume de bani disponibile care să o susţină şi nici un creditor nu doreşte să avanseze sumele necesare continuării procedurii.
Apărările recurentei AVAS privind nelegalitatea hotărârii judecătorului sindic determinată de soluţionarea necorespunzătoare a obiecţiunilor nu poate fi primită. Astfel, Curtea constată că nu constituie un impediment la închiderea procedurii insolvenţei faptul ca nu a fost formulata o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiata pe dispoziţiile art. 138 din rep. întrucât lichidatorul judiciar are obligaţia a promova cererea de antrenarea
răspunderii pentru situaţia in care apreciază ca exista dovezi ale vinovăţiei administratorilor statutari ai debitoarei, nefiind îndrituit a formula cereri vădit nefondate.
Curtea va achiesa la statuările judecătorului sindic potrivit cărora creditoarea avea posibilitatea sa formuleze obiecţiuni la raportul privind cauzele si împrejurările care au determinat starea de insolventa sau la rapoartele ulterior întocmite de către lichidator, rapoarte in care au fost analizate detaliat împrejurările care au generat insolventa debitoarei.
De asemenea, creditoarea avea posibilitatea de a solicita formularea unei cereri de antrenare a răspunderii în conformitate cu art. 138 alin 3 din Legea nr. 85/2006, însa nu a uzat de aceasta procedura.
Se poate conchide, aşadar, că în derularea procedurii insolvenţei debitoarei, drepturile tuturor părţilor au fost respectate iar procedura s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor legale astfel că obiecţiunile creditoarei şi apoi recursurile acestora apar ca nefondate.
Mai mult se poate observa că lichidatorul judiciar al debitoarei nu a omis să analizeze cauzele şi împrejurările care au determinat insolvenţa debitoarei şi a analizat şi dacă există persoane vinovate de starea de a debitoarei apreciind că formularea unei cereri întemeiate pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 nu se justifică.
De altfel, obligarea lichidatorului judiciar la convocarea creditorilor pentru a analiza oportunitatea formulării unei acţiuni în răspunderea administratorilor statutari ai debitoarei nu poate fi justificată câtă vreme creditorii pot solicita autorizarea lor pentru formularea unei astfel de cereri, desigur, în condiţiile art. 138 alin.3 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
În speţă, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidenţiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
Se poate conchide, aşadar, că susţinerile creditoarei potrivit cărora dispoziţiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu-şi găsesc aplicare în speţă sunt nefondate şi urmează a fi înlăturate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către creditoare ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea recurată. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
