R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CALAFAT-JUDETUL DOLJ
Sentinţa civilă Nr. 1046/2011
Şedinţa publică de la 23 Iunie 2011
PREŞEDINTE Aurelian Gabriel Bădulescu
Grefier Vili Valentina Corniţă
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator VM şi pe intimaţii DSI, DSN, COM.LOC. PT. APLICAREA LG.18/1991 şi COM. JUD. PT. APLICAREA LG.18/1991, având ca obiect contestaţie la executare.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22.06.2011, fiind consemnate în încheiere,parte integrantă a acestei sentinţe civile, când instanţa ,având nevoie de timp pentru a delibera , a amânat pronunţarea rezultatului deliberării la 23.06.2011.
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată sub nr.13.04.2011 contestatorul VM a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimaţii DSI, DSN, COM.LOC. PT. APLICAREA LG.18/1991 şi COM. JUD. PT. APLICAREA LG.18/1991 prin care a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr.86/E/2011 şi 87/E/2011 de BEJ IMR, respectiv a somaţiilor şi proceselor verbale din data de 05.04.2011.
A solicitat suspendarea executării titlurilor executorii până la judecarea contestaţiei la executare.
În fapt a motivat că prin s.c. nr.569/20.04.2010 s-a admis plângerea formulată de petenţii DSI şi DSN, s-a modificat hotărârea Comisiei Judeţene nr.665/2007, menţionându-se în dispozitiv „ obligă pe primarul com. să-i pună în posesie pe petenţii cu suprafaţa de 4,81 ha teren arabil pe teritoriul fostului Agrofruct Moţăţei, pe raza com.Cetate, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 100/zi de întârziere de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la îndeplinirea obligaţiilor”.
Prin s.c. nr.570/20.04.2010 s-a admis plângerea aceloraşi petenţi, s-a anulat hotărârea Comisiei Judeţene nr.1554 din 15.09.2007, instanţa menţionând în dispozitiv: „obligă pe primarul com. să-i pună în posesie fizic pe petenţi cu suprafaţa de 32,5 ha teren pe teritoriul fostului Agrofruct Moţăţei, pe raza com.Cetate sub sancţiunea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere de la data pronunţării acestei hotărâri şi până la îndeplinirea obligaţiei”
Din cuprinsul celor două hotărâri judecătoreşti se poate observa că nu a fost individualizată persoana care ar trebui să plătească daunele cominatorii, instanţa indicând nu o persoană individualizată prin nume, persoană şi adresă, ci individualizând o instituţie deoarece primarul în sensul dispoziţiilor Legii nr.215/2001, este o calitate dobândită prin finalizarea unor alegeri pe o perioadă determinată , respectiv durata mandatului.
Actele de executare au fost trimise „către primarul com.”. În acest moment primar al com.PM este petentul VM, care nu a avut această calitate în momentul când intimaţii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Demersurile iniţiale au fost formulate de autoarea petenţilor şi apoi continuate de petenţi. Atunci când li s-au admis plângerile prin s.c. nr.569 şi 570/2010, instanţa a verificat întreaga procedură parcursă de petenţi de la data formulării cererilor de către autoarea acestora. Petentul VM a devenit primar în anul 2008 şi de la această dată a efectuat toate demersurile legale dat fiind faptul că pe raza com. nu mai era teren fizic disponibil , pentru a identifica posibilităţi de preluare a unor drepturi din ADS. În cursul anului 2009 a făcut mai multe demersuri pentru preluarea fizică de teren în vederea punerii în posesie a intimaţilor însă acest lucru nu a fost posibil decât după pronunţarea s.c. nr.569 şi 570, deoarece Comisia Judeţeană a dat hotărârea 451 în 18.07.2010. Mai mult, deoarece autoarea intimaţilor optase pentru despăgubiri a fost nevoie de anularea hotărârii Comisiei Judeţene prin care i se stabilise dreptul la despăgubiri, deoarece Comisia Judeţeană a refuzat să continue procedurile pentru această suprafaţă înainte de a se anula hotărârea de despăgubiri.
După emiterea hotărârii nr.451/08.07.2010 a trebuit să se întocmească procesul verbal de delimitare care s-a încheiat la data de 03.09.2010, acest proces de delimitare nedepinzând exclusiv de primar ci şi de alte instituţii abilitate. Astfel că punerea efectivă în posesie a intimaţilor pentru suprafaţa de 4,81 ha s-a făcut la data de 15.03.2011 , dar încă nu s-a putut face pentru suprafaţa de 32,5 ha deoarece pe de o parte , iar pe de altă parte a fost nevoie de desfiinţarea hotărârii Comisiei Judeţene prin care se făcuse validarea la despăgubiri şi sunt şi alţi cetăţeni care trebuie să fie puşi în posesie, iar punerea în posesie se face în ordine cronologică.
Învederează instanţei că dispozitivul privitor la plata daunelor cominatorii de către primarul com. sau de orice alt primar, este imposibil de pus în executare deoarece nici prin Legea nr.215/2001 şi nici prin vreo altă lege nu se dă posibilitatea primarului de avea buget propriu.
Arată că s-a făcut un calcul greşit al zilelor de întârziere incluzându-se şi zilele nelucrătoare, iar punerea în posesie a intimaţilor nu este la latitudinea exclusivă a primarului.
A depus la dosarul cauzei s.c. nr.570/20.04.2010, s.c. nr.569/20.04.2010, somaţia de 05.04.2011 în dosar nr.86/E/2011, somaţia de 05.04.2011 în dosar nr.87/E/2011, proces verbal din 05.04.2011 în dosar nr.86/E/2011, proces verbal din 05.04.2011 în dosar nr.87/E/2011, proces verbal de punere în posesie nr.3194/15.03.2011, protocol de predare-preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului nr.40402/24.02.2011, proces verbal de delimitare /03.09.2010, copie de pe cererea de strămutare a dosarului nr.19229/63/2010 al Tribunalului Dolj La dosarul cauzei au fost depuse în copie dosarele nr.86/E/2011 şi 87/E/2011 ale BEJ IMR.
Intimaţii DSI şi DSN au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii.
În fapt au motivat că cererea contestatorului nu este o contestaţie la executare deoarece trebuia să se îndrepte şi împotriva BEJ IMR, deoarece a solicitat încuviinţarea executării şi a emis actele a căror anulare se cere.
Deoarece este vorba de două dosare de executare diferite trebuiau făcute două contestaţii la executare şi nu una singură.
Arată că VM în calitate de persoană fizică nu are calitate procesuală activă.
De asemenea susţin că nu au calitate procesuală Primăria PM şi Prefectura Dolj într-o contestaţie la executare ci doar într-o acţiune de chemare în garanţie. Consideră că motivele contestaţiei formulate de contestator sunt apărări de fond, acestea fiind deja formulate în faţa instanţelor de fond şi recurs şi cuprinse ca atare în conţinutul celor două sentinţe şi se constituie autoritate de lucru judecat şi deci inadmisibile.
Arată că nu se aduce nici o critică referitoare la viciile actelor de executare, solicitând să se pună în executare titlurile executorii constând în sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:
Prin s.c. nr.570/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr.249/201/2010 s-a admis plângerea formulată de petentii DSI si DSN, in contradictoriu cu intimatii Primaria PM – Comisia locală pentru aplicarea Legii 18/91, Prefectura – Comisia Jud.pt. aplicarea Legii 18/91 şi VM, primarul comunei PM. S-a dispus anularea Hotaririi Comisiei Judetene nr. 1554/15.09.2007 şi obligarea primarului com. PM să-i pună in posesie fizic pe petenti, cu suprafaţa de 32,5 ha teren pe teritoriul fostului AGROFRUCT Moţăţei, pe raza com. Cetate, sub sanctiunea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de intirziere, de la data pronuntarii acestei hotariri si pină la indeplinirea obligatiei.
Prin s.c. nr.569/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr. 247/201/2010 s-a admis plingerea formulată de petentii DSI si DSN, in contradictoriu cu intimatii Primaria PM – Comisia loc.pt. aplicarea Legii fondului funciar , Prefectura – Comisia Jud.pt. aplic. Legii fondului funciar si VM, primarul com. PM. S-a admis precizarea de la 4.02.2010. s-a modificat Hotarirea Comisiei Judetene nr. 665/2007, in sensul inscrierii petentilor ca moştenitori legali si succesori ai MM, in locul autoarei DSVEA A fost obligat primarul com. PM să-i pună in posesie pe petenti cu suprafaţa de 4,81 ha teren arabil, pe teritoriul fostului AGROFRUCT Moţăţei,pe raza com. Cetate, sub sanctiunea daunelor cominatorii de 100 lei/zi intirziere, de la data pronuntarii acestei hotariri şi pină la indeplinirea obligatiei.
Prin dosarul nr.86/E/2011 al BEJ IMR, la cererea intimaţilor DSI si DSN a fost pus în executare titlul executoriu constând în s.c. nr.569/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr. 247/201/2010 investită cu formulă prin Încheierea din 14.03.2011 a Judecătoriei Calafat. Prin încheierea din 25.03.2011 a Judecătoriei Calafat s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu constând în s.c. nr.569/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr. 247/201/2010.
Prin procesul verbal din 05.04.2011 s-a procedat la calculul cuantumului daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere pe perioada 21.04.2010-14.03.2011, rezultând suma de 32.800 lei. Prin somaţia din data de 05.04.2011 a fost somat Primarul com.PM să achite intimaţilor DSI si DSN suma de 32.800 lei, daune cominatorii.
Prin dosarul nr.87/E/2011 al BEJ IMR la cererea intimaţilor DSI si DSN a fost pus în executare titlul executoriu constând în s.c. nr.570/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr.249/201/2010 investită cu formulă executorie prin Încheierea din 14.03.2011 a Judecătoriei Calafat. Prin încheierea din 28.03.2011 a Judecătoriei Calafat s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu constând s.c. nr.570/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr.249/201/2010.
Prin procesul verbal din 05.04.2011 s-a procedat la calculul cuantumului daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere pe perioada 21.04.2010-05.04.2011, rezultând suma de 35.000 lei. Prin somaţia din data de 05.04.2011 a fost somat Primarul com.PM să pună în posesie pe intimaţii DSI si DSN cu suprafaţa de 32,50 ha teren şi să achite acestora suma de 35.000 lei, daune cominatorii.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, instanţa constată că acesta a formulat contestaţia în calitatea sa de primar al com.PM,în această calitate pornindu-se şi executarea silită împotriva sa prin dosarele de executare nr.86/E/2011 şi 87/E/2011 ale BEJ IMR. De asemenea obligaţiile instituite prin titlurile executorii puse în executare constând în s.c. nr.570/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr.249/201/2010 şi s.c. nr.569/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr. 247/201/2010 privesc tot pe primarul Com.PM. Prin urmare, având în vedere că contestatorul VM a formulat contestaţia în calitate de primar al com.PM şi nu de persoană privată, instanţa constată că are calitate procesuală activă şi va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor Primăria PM – Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.181991 şi Prefectura– Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991, instanţa constată că instituţiile mai sus menţionate au fost părţi în dosar nr.249/201/2010 şi nr. 247/201/2010 în care Judecătoria Calafat a pronunţat s.c. nr.570/20.04.2010 şi s.c. nr.569/20.04.2010 care constituie titlurile executorii puse în executare, cele două sentinţe pronunţându-se în contradictoriu şi cu aceste instituţii. Prin urmare, având în vedere calitatea lor de părţi în dosarele în care s-au pronunţat sentinţele, care constituie titlurile executorii, acestea au calitate procesuală şi în contestaţia de faţă, astfel încât instanţa va respinge excepţia calităţii procesuale pasive.
Cu privire la executarea daunelor cominatorii cuprinse în cele două titluri executorii, potrivit Deciziei nr.20/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, s-a decis că „hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.”
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că „în sistemul nostru de drept, despăgubirea nu poate depăşi valoarea prejudiciului pentru că diferenţa s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăţi în acest mod fără justă cauză.
Ca urmare, nici executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert şi nelichid.
Fiind de principiu deci că daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligaţiei convenite, precum şi că suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă şi lichidă, revine instanţei de judecată îndatorirea ca, după executarea obligaţiei respective, să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind, potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării. În atare situaţie, concluzia ce se impune sub acest ultim aspect este aceea că hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanţa de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii.”
Având în vedere Decizia mai sus menţionată şi faptul că contestatorul prin contestaţia formulată contestă cuantumul daunelor, arătând că nu este culpa sa exclusivă în executarea cu întârziere a obligaţiilor instituite prin titlurile executorii, iar, pe de altă parte, sumele calculate ca daune , au fost calculate doar aritmetic, raportat la zilele scurse, fără să stabilească prejudiciul efectiv cauzat creditorilor prin întârzierea executării şi fără ca aceste daune cominatorii să fie transformate în daune compensatorii, instanţa va admite in parte contestaţia la executare. Va dispune anularea actelor de executare întocmite de BEJ IMR in dosarul de executare nr. 86/E/2011. de asemenea , va dispune anularea actelor de executare întocmite de BEJ IMR în dosarul de executare nr. 87/E/2011 cu privire la executarea daunelor cominatorii, aceste acte de executare fiind însă valabile cu privire executarea obligaţiei de a pune în posesie pe intimaţii DSI si DSN cu suprafaţa de 32,50 ha teren.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului VM – Primar al com.PM jud.Dolj, formulată de intimaţii DSI şi DSN.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor Primăria PM- Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr 18/1991 si Prefectura – Comisia Judeteană pentru aplicarea Legii nr 18/1991 formulată de intimaţii DSI şi DSN.
Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul VM – Primar al com.PM jud.Dolj în contradictoriu cu intimaţii DSI şi DSN şi Primăria PM- Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr 18/1991 si Prefectura Dolj- Comisia Judeteană pentru aplicarea Legii nr 18/1991.
Dispune anularea actelor de executare întocmite de BEJ IMR în dosarul de executare nr. 86/E/2011.
Dispune anularea actelor de executare întocmite de BEJ IMR in dosarul de executare nr 87/E/2011 cu privire la executarea daunelor cominatorii.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2011
PREŞEDINTE GREFIER
BĂDULESCU AURELIAN-GABRIEL Vili Valentina Corniţă
A.B. 01 Iulie 2011