În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin sentinta nr.563/18.12.1957, pronuntata de Tribunalul Militar Craiova, în dosarul nr.539/1957, tatal sau, O. O., agricultor de profesie, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corectionala.
Pedeapsa a fost aplicata pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevazut si pedepsit de art.209 pct.2 lit.a Cod penal, iar conform art.25 pct.6 Cod penal s-a dispus confiscarea în întregime a averii personale a inculpatului.
Reclamantul a aratat ca sentinta a ramas definitiva prin respingerea recursul declarat de inculpat, prin decizia nr.318/19578, a Tribunalului Militar de Regiune Militara Bucuresti.
Condamnarea a fost una cu caracter politic, în sensul art. 2 lit.a din Legea nr.221/2009 si în conformitate cu dispozitiile art. 5 alin.1 lit.a) si b) din aceeasi lege, a solicitat acordarea de despagubiri, atât ca echivalent al valorii bunurilor confiscate prin hotarârea de condamnare, cât si pentru prejudiciul moral produs tatalui reclamantului prin efectele suportate datorii condamnarii si confiscarii averii.
În ceea ce priveste bunurile confiscate si nerecuperate, a solicitat contravaloarea unei constructii casa de locuit din caramida cu 3 camere, edificata în anul 1928 cu o suprafata de 80 m.p., demolata ulterior confiscarii; trei grajduri, unul de caramida acoperita cu tabla, celelalte doua din paiente acoperita cu tigla, un cazan de tuica si un butoi de 1500 litri din lemn, doi boi, un car si o caruta, estimând valoarea acestor bunuri la aproximativ 50.000 EURO
Referitor la acordarea de daune morale, reclamantul a aratat ca, la momentul confiscarii bunurilor, familia traise din exploatarea terenurilor agricole.
Ca efect al masurii confiscarii averii, au fost luate de reprezentantii Statului toate bunurile, ramânând fara mijloace de subzistenta.
Casa în care locuiau a intrat în proprietatea Statului, a devenit gradinita si familia a continuat sa locuiasca într-o anexa a fostei case, fiind nevoiti sa plateasca chirie pâna în decembrie 1989.
Reclamantul a mentionat ca toata familia a avut de suferit din punct de vedere social si profesional, suferintele provocate prin imposibilitatea realizarii socio-profesionale si prin limitarea accesului la anumite locuri de fiind greu de estimat.
Astfel, în ceea ce îl priveste pe reclamant, se afla în efectuarea stagiului militar la U.M. 04762 Constanta si i se propusese ca ulterior terminarii armatei sa urmeze Scoala de Militie de la Iasi. Ca efect al arestarii tatalui, dosarul nu a mai fost primit, reclamantul fiind astfel împiedicat sa avanseze din punct de vedere profesional si social datorita dosarului politic al tatalui sau.
Reclamantul a precizat ca dupa condamnarea tatalui au fost permanent ostracizati si respinsi de comunitate datorita situatiei precare în care ajunsese familia acestuia.
Pe parcursul detentiei, tatal reclamantului a fost încarcerat si dus la mai multe penitenciare din tara, cu regim de temnita grea, Gherla si Aiud, unde se faceau cele mai grele munci fortate; tatal reclamantului s-a îmbolnavit de ulcer, boala a avansat, iar în momentul eliberarii din închisoare era bolnav de cancer la esofag; pe perioada detentiei nu a avut drept la scrisori, la pachete sau la vizite din partea familiei, timp de 6 ani nu au mai stiut nimic despre el, fiindu-i interzisa comunicarea de orice fel cu familia; a fost batut si sicanat.
Reclamantul a solicitat daune pentru prejudiciul moral cauzat tatalui sau prin condamnarea pe nedrept care îsi gaseste justificare în consecintele negative fizice si psihice suferite, importanta valorilor morale lezate, de modul în care au fost percepute si suportate consecintele vatamarii, de cum a fost afectata situatia morala, familiala, sociala a tatalui sau.
A mai aratat reclamantul ca nu a beneficiat de alte masuri reparatorii în raport de condamnarea tatalui sau.
La data de 10 martie 2010, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea actiunii ca neîntemeiata.
În ceea ce priveste acordarea de daune morale în cuantum de 300.000 EURO, pârâtul a aratat ca nu este dovedita, din actele aflate la dosarul cauzei neexistând acte din care sa rezulte ca atât autorul reclamantului cât si familia sa au fost grav prejudiciati moral ca urmare a masurii nelegale.
Paguba trebuie sa fie consecinta condamnarii pe nedrept sau a privarii de libertate în mod nelegal considerate ca situatii susceptibile de a fi generatoare de daune.
Referitor la daunele materiale, pârâtul a mentionat ca din certificatul eliberat de Arhivele Statului, a rezultat ca reclamantul nu a facut dovada ca au fost preluate efectiv de stat, ca în cazul terenurilor, iar la dosarul cauzei nu au fost depuse acte de proprietate în ceea ce priveste constructia pentru a face dovada ca au apartinut autorului reclamantului.
În ceea ce priveste suma solicitata de reclamant reprezentând contravaloarea constructiilor, aceasta este nedovedita, nefacând dovada anului construirii, materialele din care era construita, dependinte si utilitati, iar referitor la bunurile mobile, reclamantul nu a facut dovada ca au apartinut autorului sau si nici a faptului ca au fost preluate ca efect al condamnarii, la dosarul cauzei neexistând un proces-verbal de preluare.
La data de 12.05.2010, reclamantul a majorat cuantumul pretentiilor reprezentând daune morale la suma de 1.000.000 EURO.
La data de 28 mai 2010, reclamantul a precizat actiunea prin care a aratat ca nu mai solicita despagubiri pentru constructiile confiscate de la tatal sau ca efect al hotarârii de condamnare.
La data de 01.07.2010, reclamantul a depus precizare la actiune prin care a micsorat cuantumul daunelor materiale solicitate la suma de 17.374 lei RON.
Prin sentinta civila nr.61/16.03.2012, pronuntata de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1498/63/2010, s-a respins cererea de a se lua act de renuntarea la capetele de cerere având ca obiect acordarea de despagubiri pentru contravaloarea terenurilor confiscate si a casei.
S-a admis în parte actiunea precizata formulata de reclamantul O.D., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.
A fost obligat pârâtul la plata catre reclamant a sumei de 1951,5 lei, reprezentând despagubiri civile.
S-au respins cererile având ca obiect acordarea de despagubiri pentru contravaloarea terenurilor confiscate si a casei, ca neîntemeiate si cererea având ca obiect acordarea de daune morale, ca inadmisibila.
A fost admisa în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecata si a fost obligat pârâtul la plata, catre reclamant, a sumei de 165 lei, cu acest titlu.
Pentru a pronunta astfel, instanta a constatat urmatoarele:
În ce priveste cererea de a se lua act de renuntarea la capatul de cerere având ca obiect acordarea de despagubiri pentru constructiile confiscate de la ca efect al hotarârii de condamnare, aceasta a fost depusa la data de 28.05.2010 si a fost semnata, prin aparator.
Potrivit art. 69 al.1 C.p.c. pentru efectuarea de acte de dispozitie asupra drepturilor procesuale este necesar ca reprezentantul partii sa beneficieze de mandat special.
În speta dedusa judecatii, cererea mentionata prin care se renunta la acordarea de despagubiri pentru constructiile confiscate a fost depusa de catre aparatorul reclamantului, fara a fi însusita de aceasta si fara ca aparatorul sa beneficieze de mandat special în acest sens.
În ce priveste analiza acestui capat de cerere în fond, instanta a constatat, urmatoarele:
În fapt, reclamantul este unul din cei 6 mostenitori ai autorului O. O., conform certificatului de mostenitor de la fila 59 dosar.
Autorul acestuia a fost condamnat potrivit înscrisurilor de la filele 34 – 40 dosar la pedeapsa de 6 ani închisoare corectionala si la confiscarea întregii averi.
Potrivit depozitiilor martorilor audiati în cauza, din patrimoniul autorului s-au preluat de catre stat si urmatoarele constructii: casa cu 4 sau 5 camere si trei anexe gospodaresti – grajduri.
S-a constatat, însa, atât fata de sustinerile reclamantului din înscrisul de la fila 58 dosar de fond, cât si din actele depuse la filele 47-52 si 62 dosar, ca aceste imobile au fost restituite în natura de unitatea administrativa teritoriala unuia din fratii reclamantului, ulterior mostenitorii autorului încheind o tranzactie care a cuprins si aceste constructii restituite.
Ca atare, pentru casa si aceasta anexa gospodareasca nu se mai pot acorda despagubiri, fiind deja restituite.
Pentru celelalte doua anexe gospodaresti mentionate în actiune, de asemenea, nu se pot acorda despagubiri materiale, deoarece nu a fost posibila stabilirea valorii acestora, la dosar neexistând elemente probatorii care sa poata duce la stabilirea valorii acestor bunuri. Astfel, nu se cunoaste, cu privire la fiecare din cele doua anexe, care era compartimentarea acestora, dimensiunile lor, data edificarii lor, starea în care se aflau la momentul preluarii.
În absenta acestor elemente, nu se poate determina valoarea acestor bunuri.
Potrivit art. 1169 Cod civ. cel care face o propunere înaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca.
Întrucât reclamantul nu a dovedit în cauza temeinicia pretentiilor sale având ca obiect acordarea de despagubiri materiale pentru cele doua anexe, neputându-se stabili cuantumul prejudiciului suferit de acesta prin confiscarea celor doua bunuri, si, ca atare, respectivul prejudiciu neavând caracter cert, instanta a respins cererea ca neîntemeiata.
În ce priveste terenurile detinute de autor, reclamantul a aratat ca acestea au fost toate restituite prin intermediul legilor de reparatie.
În ce priveste cererea de acordare a despagubirilor materiale pentru confiscarea bunurilor mobile detinute de autor, instanta a retinut ca din depozitiile de martori aflate la filele 44 – 46 s-au confiscat de catre stat la momentul condamnarii autorului urmatoarele bunuri mobile: doi boi; o caruta; un cazan de tuica de 300 – 400 litri; un cal; un plug; o grapa.
Martorul C. F. a mentionat în depozitie ca s-ar fi confiscat “carutele”, fara însa a da nici un fel de detalii suplimentare – câte carute, ce fel de carute, etc.
Reclamantul a solicitat a i se acorda despagubiri pentru confiscarea urmatoarelor bunuri mobile: un cazan de tuica de 300 – 400 litri; un butoi de 1.500 litri; doi boi; un car; o caruta.
Din actele si lucrarile cauzei, asa cum au fost expuse, a reiesit ca, din bunurile mobile indicate a fi fost confiscate, doar urmatoarele bunuri au fost cu adevarat preluate de catre stat ca urmare a condamnarii autorului, si anume urmatoarele: un cazan de tuica de 300 – 400 l, doi boi si o caruta.
Din expertiza administrata în cauza si care a avut în vedere bunuri de o calitate medie, asa cum a reiesit din raspunsul expertului la obiectiuni, a reiesit ca valoarea totala a bunurilor evaluate este de 17.347 lei.
Valoarea totala a bunurilor pe care instanta a retinut ca statul le-a confiscat de la autorul reclamantului cu ocazia arestarii sale este de 12.927 lei.
Instanta a constatat ca, potrivit certificatului de mostenitor cu nr. 118/1998 întocmit la BNP Elvira Diaconescu, de pe urma defunctului O. O. au ramas 6 mostenitori, reclamantului revenindu-i cota de 3/20 din masa succesorala ramasa de pe urma acestuia.
Reclamantul a solicitat acordarea de despagubiri civile în conditiile art.5 al.1 lit. b din Legea 221/2009, exclusiv de pe urma defunctului O. O..
S-a retinut, de asemenea, din analiza prevederilor Legii 221/2009, ca acest act normativ nu prevede expres dreptul de acrescamânt în favoarea mostenitorilor care formuleaza cerere de acordare a despagubirilor, drept de acrescamânt care sa aiba ca obiect cota mostenitorilor care nu au formulat astfel de cereri de despagubiri.
Dreptul de acrescamânt prevazut de art. 697 Cod civ., constând în beneficiul pe care îl confera legea mostenitorilor sau legatarilor cu titlu universal de a culege partea din ce ar fi revenit mostenitorilor neacceptanti sau legatarilor neacceptanti, a fost prevazut si de legile de reparatie ca o exceptie de la prevederile dreptului comun privind devolutiunea succesorala legala.
În forma prevazuta de aceste legi, conform cu care eredele care a formulat cerere de retrocedare sau despagubire pentru bunurile retrocedate primeste întregul bun, incluzând si partea mostenitorilor acceptanti ai autorului care nu au formulat o astfel de cerere, dreptul de acrescamânt trebuie sa fie expres prevazut de lege, în aplicatia regulii de drept conform careia prevederile legale derogatorii sunt de stricta interpretare. Potrivit dreptului comun, bunul succesoral – sau sumele de bani ce se cuvin dupa autor- revin tuturor mostenitorilor acceptanti ai autorilor în conformitate cu cota din mostenire detinuta.
Ca atare, dreptul de acrescamânt nu este presupus ca fiind incident în toate legile de reparatie, ci aplicarea sa este de stricta interpretare la prevederile legale care îl instituie.
Legile nr.18/1991 si respectiv Legea nr.10/2001 instituie dreptul de acrescamânt în mod expres, prevazând ca dreptul de proprietate se restituie, la cerere, pentru întreg terenul/imobilul preluat de catre stat, doar acelora dintre mostenitorii autorului care au formulat cerere / notificare de restituire.
Legea 221/2009 nu contine o astfel de reglementare derogatorie, astfel ca, în lipsa sa, se aplica dreptul comun în materie.
În acest context, în cauza s-au aplicat prevederile legale de drept comun, prevederi potrivit cu care mostenitorii culeg partea din mostenire ce le revine conform cotei din mostenire ce le revine – art.659 Cod civ., art. 669 Cod civ.- , reclamantului urmând a i se acorda doar despagubiri civile în cuantumul ce corespunde cotei ce îi revenea din mostenirea autorului, si anume cota de 3/20 din masa succesorala a autorului, conform certificatului de mostenitor de la fila 59 dosar, aceste despagubiri fiind în cuantum total de 1951,5 lei.
În ce priveste cererea de acordare a despagubirilor morale, întemeiata pe prevederile art. 5 al.1 Legea 221/2009, modificata, s-a constatat ca, prin deciziile emise de Curtea Constitutionala, cu nr. 1354/2010, cu nr. 1358/2010 si respectiv cu nr. 1360/2010, prevederile textului legal indicat mai sus sunt neconstitutionale, Curtea Constitutionala considerând în cuprinsul Deciziei sale nr. 1358/2010 ca ” acordarea de despagubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementata prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala privind statul de drept, democratic si social, în care dreptatea este valoare suprema.
Totodata, în temeiul dispozitiilor constitutionale ale art. 142 alin. (1), potrivit carora “Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei”, si al art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit caruia “În România, respectarea […] legilor este obligatorie”, Curtea a constatat ca reglementarea criticata încalca si normele de tehnica legislativa, prin crearea unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicata.”
În aceste conditii, instanta a constatat ca nu exista temei legal valabil de acordare de despagubiri reclamantului pentru daunele morale suferite ca urmare a persecutiei la care a fost supus tatal sau, astfel ca s-a respins acest capat de cerere, ca inadmisibil.
În ce priveste cererile de acordare a cheltuielilor de judecata, instanta, având în vedere dezlegarea data capetelor de cerere mai sus indicate, precum si prevederile art. 274 Cod pr. civ. si art. 276 Cod pr. civ., a admis în parte si aceasta cerere si le-a acordat în masura în care a fost admisa si actiunea formulata, si anume în considerarea cotei de 3/20 din cheltuielile efectuate în cauza, cota corespunzatoare cotei avuta în vedere la admiterea daunelor materiale.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantul O.D.si pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantul O.D.a aratat ca hotarârea a fost data cu aplicarea gresita a legii, invocând dispozitiile art. 304 pct.9Cod pr. civ., art. 5 alin. 1 din Lg. 221/2009, art. 49 si urm. Cod pr. civ., privind interventia voluntara si. art. 697 din Vechiul Cod Civil, privind dreptul de acrescamânt.
A sustinut ca, în mod gresit, instanta de fond a admis în parte cererea, considerând ca din moment ce îi revine numai cota de 3/20 din masa succesorala a defunctului O. O., potrivit certificatului de mostenitor nr. 118/1998 al BNP Elvira Diaconescu, atunci din echivalentul bunurilor confiscate nu poate sa-i fie acordat decât o cota de 3/20, în temeiul Legii nr. 221/2009, din cuantumul despagubirilor materiale cuvenite.
Acest punct de vedere l-a considerat inoportun în conditiile spetei, fata de litera si spiritul Legii nr. 221/2009, în redactarea acordata art. 5 alin. 1, prin sintagma “sotul sau descendentii acestuia pâna la gradul al III-lea”, dar si fata de termenul de decadere de 3 ani de la data intrarii în vigoare a respectivei legi, impus în acelasi alineat.
În conditiile în care legiuitorul a instituit dreptul respectiv în favoarea unor anumite categorii de persoane, sotul sau descendentii acesteia pâna la gradul al II-lea inclusiv, este evident ca în conditiile date calitatea de succesibil este suficienta pentru a solicita dreptul la despagubiri, iar solicitarea poate fi admisa pentru întreaga valoare a bunurilor confiscate.
În sprijinul celui de-al doilea argument a sustinut ca niciunul dintre ceilalti frati ai sai nu a facut cerere de interventie în acest proces, desi nimeni si nimic nu-i putea împiedica daca doreau sa beneficieze de o cota din mostenirea defunctului O. O.
Interventia era una voluntara si ar fi fost conforma cu principiul disponibilitatii actiunii civile.
Astfel, din moment ce legiuitorul foloseste la art. 5 sintagmele “orice persoana” si “pot solicita instantei”, si numai el a solicitat despagubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, atunci poate dobândi singur întreaga suma, fara sa fie cazul ca instanta de judecata sa aduca în discutie dreptul de acrescamânt.
Orice desocotire ulterioara între reclamant si fratii sai este o problema distincta, care nu poate impieta asupra drepturilor sale legale de a obtine despagubiri materiale în temeiul Legii nr. 221/2009.
În ceea ce priveste cererea privind cheltuielile de judecata, a aratat ca în mod gresit au fost acordate în cota de 3/20 din cheltuielile efectuate în cauza, considerând inaplicabile prevederile art. 276 Cod pr. civ., deoarece nici plata avocatului si nici plata expertului nu se puteau face în cota de 3/20 din valorile deja dovedite.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentintei atacata, admiterea actiunii pentru cuantumul de 17.374 lei, precum si acordarea integrala a cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului, Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, a aratat ca, în mod gresit, instanta de fond a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1951,5 lei reprezentând despagubiri civile, respectiv cota de 3/20 din masa succesorala a autorului reclamantului.
A învederat instantei de recurs împrejurarea ca a formulat obiectiuni la raportul de expertiza efectuat în cauza, deoarece expertul a supraevaluat bunurile mobile ce au facut obiectul expertizei. Cu privire la valoarea stabilita, a apreciat ca aceasta corespunde valorii reale a bunurilor în functie de preturile practicate pe piata libera.
Nu au fost atasate raportului de expertiza nici un fel de înscrisuri din care sa rezulte care sunt preturile practicate pe piata libera la aceste bunuri, cu atât mai mult cu cât aceasta a scazut considerabil în actualul context social.
La evaluarea bunurilor mobile, prin expertiza efectuata expertul trebuia sa aiba în vedere preturile practicate în prezent în comertul organizat si neorganizat pentru bunuri identice si similare din punct de vedere al calitatii si proprietatilor, respectiv, gradul de uzura fizica în corelatie cu vechimea si utilitatea bunurilor.
De asemenea, evaluatorul trebuia sa determine gradul de deteriorare fizica, depreciere functionala si depreciere economica care afecteaza elementele bunurilor mobile.
Instanta de fond în mod gresit a apreciat ca declaratiile martorilor audiati în cauza sunt relevante în solutionarea cauzei, acestea însa nefiind de natura sa convinga instanta cu privire la bunurile mobile a caror contravaloare se solicita.
Un alt motiv se refera la faptul ca instanta de fond, în mod gresit, a dispus obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 165 lei.
În acest sens, a aratat ca pentru dovedirea cuantumului cheltuielilor de judecata trebuie respectate dispozitiile art. 112 alin. 1 pct. 5, alin. 2, art.116, art.138 Cod pr. civ.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei în ceea ce priveste obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata despagubirilor materiale si a cheltuielilor de judecata.
În drept, si-a întemeiat recursul pe dispozitiile art. 304 Cod pr.
civila si art. XIII din Legea nr.202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea
solutionarii proceselor.
Curtea constata ca recursul declarat de pârât este nefondat.
Prin sentinta penala 57/1957 a Tribunalului Militar Craiova autorul reclamantului a fost condamnat în baza art.209 pct.2 lit a Cod Penal ,ce constituie o condamnare de drept în sensul art.1 al.2 legea 221/2009 si s-a dispus confiscarea în întregime a averii personale a inculpatului.
Asadar se observa ca reclamantul este îndreptatit sa primeasca în baza art.5 al.1 lit b legea 221/2009 ,echivalentul bunurilor confiscate prin hotarârea de condamnare si care nu au fost restituite în temeiul altei legi speciale.
Stabilirea concreta a bunurilor avute de defunct si confiscate s-a realizat de catre instanta de fond prin coroborarea declaratiilor testimoniale din care rezulta cu certitudine ca au fost preluate ca urmare a condamnari politice a autorului :un cazan de tuica de 300-400 l ,2 boi si o caruta,criticile din recurs referitoare la interpretarea probatoriului pe aceste aspecte fiind nejustificate.
De asemenea nejustificate sunt si criticile vizând raportul de expertiza efectuat în cauza ,din concluziile acestuia si din raspunsul la obiectiuni rezultând ca s-a facut o evaluare a unor bunuri de calitate medie ,în functie de valoarea de piata .
De asemenea în mod corect instanta de fond a facut aplicarea art.274 cod procedura civila ,având în vedere ca prin solutia pronuntata ,pârâtul a cazut în pretentii.
În ceea ce priveste recursul reclamantului ,acesta este întemeiat.
Potrivit art.5 al.1 legea 221/2009 orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pâna la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la despagubiri.
Rezulta ca singura conditie ceruta într-o astfel de cerere este aceea ca solicitantul sa fie persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic sau în cazul decesului acestei persoane ,sa aiba calitatea de sot sau de descendent al acesteia pâna la gradul II inclusiv.
Cum în cauza nu s-a facut dovada ca ceilalti mostenitori ai autorului au formulat o astfel de cerere ,în mod gresit instanta de fond a apreciat ca reclamantului nu i se cuvin a-i fi acordate despagubirile solicitate în întregime,acesta îndeplinind singura conditie impusa de lege :aceea de a fi descendent al autorului.
În consecinta Curtea a apreciat ca recursul formulat se impune a fi admis, a modificat sentinta în sensul acordarii catre reclamant a sumei de 12927 lei reprezentând valoarea bunurilor care au fost retinute de instanta de fond ca fiind confiscate în baza hotarârii de condamnare politica.
Întemeiate sunt si criticile privind cheltuielile de judecata avansate de reclamant care în conformitate cu dispozitiile art. 274 cod procedura civila trebuie suportate în întregime de catre partea cazuta în pretentii ,reprezentând onorariu avocat si onorariu expert.
