Procedura insolvenţei. Raport final al lichidatorului. Publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Consecinţe


Decizia nr. 3092 din 30noiembrie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 1516 din 22 aprilie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea lichidatorului judiciar în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC I. SA, s-a dispus

34

închiderea procedurii falimentului debitoarei în conformitate cu dispoziţiile art. 131 din precum şi radierea acesteia din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj; s-a mai dispus notificarea sentinţei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj, au fost încuviinţate cheltuielile de procedură în cuantum de 874,9 şi onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 4.000 lei, care să fie achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, derularea procedurii insolvenţei a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar şi sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, în urma analizei documentelor contabile, lichidatorul a apreciat că nu sunt incidente disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul constatând totodată că debitoarea nu deţine nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanţe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor şi a solicitat închiderea procedurii insolvenţei întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, lichidatorul judiciar a întocmit raport final şi l-a supus aprobării judecătorului sindic, urmându-se şi procedura prev. de art. 129 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, raportul final privind propunerea de închidere a procedurii a fost depus la dosarul cauzei la data de 7 aprilie 2009, fiind anexate dovezile de efectuare a tuturor cheltuielilor de procedură, precum şi dovezile de comunicare şi notificare referitoare la raportul final şi propunerea de închidere a procedurii insolvenţei debitoarei.

În considerarea disp. art. 129 din Legea nr. 85/2006, s-a procedat la comunicarea raportului final şi a situaţiilor financiare tuturor creditorilor şi debitoarei, prin Buletinul procedurilor de , precum şi prin comunicare cu creditoarea, fiind şi afişat la uşa instanţei.

De asemenea, s-a procedat la convocarea adunării creditorilor debitoarei, în vederea discutării raportului final, aducându-li-se la cunoştinţă că pot formula obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării.

Reţinând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situaţia averii debitoarei, prin prisma dispoziţiilor sus evocate, judecătorul sindic a constatat că aceste dispoziţii sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor şi nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenţei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru rejudecare în sensul respingerii cererii de închidere a procedurii insolvenţei debitoarei SC I. SA.

În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că, prin raportul lunar de activitate publicat prin Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 1702/2009, şi comunicat recurentei la data de 8 aprilie 2009, lichidatorul judiciar a arătat că în prezenta cauză nu a intrat în posesia documentelor contabile şi că în patrimoniul societăţii debitoare nu au fost identificate bunuri care să poată fi valorificate pentru îndestularea creditorilor, fapt pentru care a solicitat închiderea procedurii insolvenţei.

35

Raportul de activitate cu propunerea lichidatorului de închidere a procedurii în conformitate cu dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 cuprinde următoarele nereguli procedurale cu efecte juridice după cum urmează: potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar are calitate de organ care aplica procedura insolvenţei.

În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege, lichidatorul judiciar trebuie să asigure constatări clare şi precise privind situaţia debitorilor.

Întrucât lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile ale societăţii debitoare, recurenta consideră că , acesta nu se poate pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei bunurilor în averea debitorilor.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere şi conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiţii, respectiv prejudicierea creditorilor, existenţa raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi respectiv culpa personală a celui faţă de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanţelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvenţă, definită de art. 3, ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Simpla constatare a stării de insolvenţă constituie o condiţie suficientă pentru angajarea răspunderii dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente faţă de către creditori şi implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiţia ca fapta membrilor organelor de supraveghere şi conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, prejudiciind astfel societatea şi indirect creditorii săi.

Simpla reprezentare a faptului că prin săvârşirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea şi creditorii, prin producerea sau numai condiţionarea stării de insolvenţă este suficientă pentru antrenarea răspunderii.

Din formularea art. 131 „judecătorul sindic va da o sentinţă’, rezultă că aceasta nu are obligaţia închiderii procedurii.

Apreciază că legiuitorul i-a conferit judecătorului sindic doar facultatea închiderii procedurii şi nu obligaţia închiderii acesteia deoarece, potrivit legii, acesta mai are şi alte posibilităţi pentru a putea acoperi cheltuielile administrative.

Analizând recursurile declarate de către creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

În speţă, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidenţiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare.

36

Se poate conchide, aşadar, că susţinerile creditorului potrivit cărora dispoziţiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu-şi găsesc aplicare în speţă sunt nefondate şi urmează a fi înlăturate.

Curtea apreciază, de asemenea, că celelalte apărări formulate de către creditoare şi care vizează modalitatea de derulare a procedurii insolvenţei debitoarei respectiv deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, înscrierea creanţei creditorului, soluţionarea contestaţiei şi distribuirile făcute nu pot fi analizate la acest moment întrucât creditorul nemulţumit de soluţiile pronunţate de judecătorul-sindic avea posibilitatea să le atace separat.

După cum reiese din raportul întocmit de către lichidatorul judiciar al debitoarei pentru adunarea creditorilor din data de 16 martie 2009, lichidatorul judiciar a arătat că a continuat demersurile în vederea continuării procedurii insolvenţei debitoarei şi a susţinut că pentru continuarea acesteia sunt necesare alocarea unor fonduri de către creditori.

Probele existente la dosar relevă fără echivoc împrejurarea că nici unul din creditori nu au dorit avansarea unor sume necesare pentru continuarea procedurii, prevalându-se de existenţa fondului de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

În aceste condiţii, se poate observa că în mod corect lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, constatând că debitoarea nu deţine bunuri care pot fi valorificate în procedură, că nu există sume de bani disponibile care să o susţină şi nici un creditor nu doreşte să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Mai mult, din evidenţele fiscale existente la Primăria Cluj rezultă că debitoarea nu figurează cu alte bunuri în proprietate.

Apărarea creditoarei conform căreia raportul final al lichidării nu i-a fost comunicat şi astfel s-a aflat în imposibilitatea formulării de obiecţiuni nu poate fi reţinută.

Astfel, potrivit art.7 alin.9 din Legea nr.85/2006, publicarea actelor de procedura sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în Buletinul procedurilor de insolvenţă înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea si notificarea actelor de procedura efectuate individual faţă de participanţii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.

În speţă, se constată că raportul lichidatorului care conţine propunerea de închidere a procedurii fundamentată pe dispoziţiile art.131 din Legea insolvenţei a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă astfel că de la această dată se prezumă că înscrisul a fost comunicat părţilor iar acestea aveau posibilitatea formulării de obiecţiuni.

Cum în cauză nici una din părţi nu a formulat obiecţiuni la raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar, în mod corect judecătorul sindic a încuviinţat propunerea formulată şi constatând că ipoteza normei legale din art.131 din Legea nr.85/2006 este îndeplinită a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, în forma simplificată cu toate consecinţele subsecvente.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ nefondate iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea recurată.

Soluţia adoptată de către instanţă este în concordanţă şi cu jurispudenţa constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanţelor

37

naţionale competenţa de a interpreta legislaţia internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenţia a efectelor unei asemenea interpretări (Cauza Tejedor Garcia împotriva Spaniei, Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalităţile şi termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiţiei şi respectul principiului securităţii juridice, cei interesaţi trebuie să se poată aştepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (Cauza Stone Court Shipping Company S.A. împotriva Spaniei, 2003).

Trebuie reţinut, de altfel, statuarea potrivit căreia Convenţia nu îşi propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr “auzitd”, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune “tribunalului” obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei (Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994 şi Cauza Dulaurans împotriva Franţei, Hotărârea din 21 martie 2000), ipoteză întrunită în cauză. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)