în raport cu dispoziţiile art. 598 Cod pr. civilă, atunci când acţiunea este formulată împotriva societăţii de un asociat care şi-a cesionat părţile sociale,întrucât procesul ce se poartă asupra legalităţii actului juridic prin care reclamantul şi-a cesionat părţile sociale în favoarea actualului asociat unic al pârâtei nu poate fi asimilat unui proces asupra proprietăţii bunurilor imobile ce alcătuiesc fondul de comerţ, patrimoniul pârâtei.
(Dosar nr. 111/1285/2008 ,decizia civilă nr. 799/6 martie 2008, judecător S. Szabo)
Prin încheierea comercială nr. 409/2008 s-a respins cererea formulată şi precizată de reclamantul G. O. E. în contradictoriu cu pârâta SC .SRL, având ca obiect instituire sechestru judiciar, reclamantul fiind obligat să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 4325,53 lei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul pârâtei nu este admisibilă cât timp procesul ce se poartă între părţi nu are ca obiect tranşarea dreptului de proprietate sau a unui alt drept real asupra acestor bunuri, dreptul de creanţă ce s-a născut odată cu cesiunea părţilor sociale neputând fi confundat cu dreptul de proprietate asupra imobilelor ce alcătuiesc patrimoniul persoanei juridice.
Prima instanţă a reţinut că procesul ce se poartă în dosarul nr. 108/1285/2008 nu vizează proprietatea asupra bunurilor imobile ce se doresc a fi sechestrate, ci părţile sociale şi calitatea de asociat pe care reclamantul le-a deţinut anterior încheierii contractului.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs recurentul G. O. E. , solicitând reformarea încheierii nr. 409/2008 în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată şi precizată.
Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reţine următoarele:
9
Reclamantul a solicitat să se dispună instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor proprietatea pârâtei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 108/1285/2008 al Tribunalului., bunuri identificate în mai multe cărţi funciare după cum urmează……..
S-a arătat că la data cesiunii pârâta era proprietara bunurilor identificate în acţiune, urmare declarării sale ca adjudecatară a acestora în cadrul falimentului societăţii iniţial deţinătoare a bunurilor. Prin cesiune, unic asociat al pârâtei a rămas numitul A. M. Pentru dovedirea admisibilităţii cererii reclamantul a anexat copia acţiunii ce formează dosarul nr. 108/1285/2008 al Tribunalului ., precum şi extinderea şi completarea acesteia, din cuprinsul cărora ar rezulta aparenţa de nelegalitate a cesiunii în discuţie. De asemenea, reclamantul arată că se impune admiterea cererii raportat la faptul că în dosarul nr. 108/1285/2008 se pune în discuţie însăşi dreptul de proprietate asupra bunurilor a căror indisponibilizare se solicită şi prin prisma faptului că dreptul de dispoziţie asupra acestora aparţine în mod exclusiv unicului asociat al pârâtei, persoană care în orice moment poate înstrăina aceste bunuri, aspect care ar conduce la grava prejudiciere a reclamantului cu privire la drepturile aferente părţilor sociale discutate.
Reclamantul susţine că asociatul unic al pârâtei a înstrăinat deja o mare parte a bunurilor mobile preluate către o societate germană al cărui asociat este. De altfel, asociatul unic al pârâtei este şi administratorul cu puteri depline, fapt care îi permite să efectueze orice act de înstrăinare, iar odată efectuate astfel de acte, având în vedere că asociatul unic şi administratorul pârâtei este cetăţean german cu domiciliul în străinătate, reclamantului i-ar fi foarte greu să obţină eventuale hotărâri judecătoreşti de desfiinţare a acestor posibile acte. Mai mult, dacă aceste potenţiale înstrăinări ar fi făcute de către pârâtă în favoarea societăţii care a cumpărat şi bunurile mobile, societate ce aparţine tot asociatului unic al pârâtei, reclamantul s-ar găsi în aceeaşi situaţie a citării unei persoane juridice cu sediul în străinătate.
Potrivit prevederilor art. 598 C.pr.civ., „ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau a altui drept real principal (…) sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa competentă pentru judecarea cererii principale, va putea să încuviinţeze la cererea celui interesat punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv”.
Reclamantul a justificat luarea măsurii privind indisponibilizarea elementelor corporale ale fondului de comerţ al pârâtei, prin aceea că a contestat valabilitatea contractului de cesiune, act juridic prin care şi-a pierdut calitatea de asociat, solicitând repunerea sa în situaţia anterioară.
În opinia reclamantului, procesul ce are ca obiect desfiinţarea actului juridic al cesiunii şi restabilirea situaţiei anterioare, trebuie asimilat unui proces asupra proprietăţii bunurilor ce alcătuiesc fondul de comerţ, fiindcă numai în acest mod ar deveni aplicabil principiul restitutio in integrum ca mijloc de a eficienţei practice a unui alt principiu cum este cel al retroactivităţii efectelor nulităţii.
Conform alegaţiilor recurentului prin indisponibilizarea elementelor corporale care alcătuiesc fondul de comerţ al entităţii în care a avut calitatea de asociat se asigură premisa aplicării efective şi reale a principiului retroactivităţii efectelor nulităţii, precum şi a principiului legalităţii în sensul restabilirii legalităţii încălcate la încheierea actului juridic contestat în dosar nr. nr. 108/1285/2008.
Curtea constată însă că aceste apărări nu pot fi primite.
Procesul ce se poartă asupra legalităţii actului juridic prin care reclamantul şi-a cesionat părţile sociale în favoarea actualului asociat unic al pârâtei nu poate fi
10
asimilat unui proces asupra proprietăţii bunurilor imobile ce alcătuiesc fondul de comerţ, patrimoniul pârâtei.
Deşi argumentele invocate de recurent, privind conservarea dreptului subiectiv dedus judecăţii în dosar nr. 108/1285/2008 din perspectiva principiilor care guvernează efectele nulităţii şi a mijloacelor de asigurare a eficienţei lor practice, sunt seducătoare, ele nu pot fi primite.
Nu se poate face abstracţie în rezolvarea acestei probleme de elementele definitorii ale personalităţii juridice a societăţii comerciale.
Societatea comercială din momentul constituirii dobândeşte personalitate juridică.
Ea are elemente constitutive impuse de lege, organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu şi un scop determinat.
Graţie personalităţii sale juridice, participă în nume propriu la raporturile juridice şi răspunde pentru obligaţiile asumate.
Legea atribuie persoanei juridice voinţa persoanelor fizice care o compun în măsura în care aceste acţionează pentru realizarea scopului persoanei juridice.
Dar voinţa persoanei juridice nu este suma voinţelor persoanelor fizice, ci este o calitate nouă.
La baza formării voinţei sociale stă principiul majorităţii.
Prin excepţie, la baza formării voinţei sociale a unei cu răspundere limitată, cu asociat unic, stă voinţa asociatului unic.
Dar hotărârile luate de asociatul unic trebuie să se înscrie în limitele legii şi să corespundă scopului social, să nu fie contrare statutului societăţii.
Cauzele de nulitate absolută pot fi invocate de părţile interesate.
Un alt element distinctiv îl constituie caracterul autonom al patrimoniului societăţii, iar autonomia patrimoniului faţă de patrimoniile proprii ale asociaţilor determină anumite consecinţe juridice.
Bunurile aflate în patrimoniul social constituie proprietatea entităţii. Asociaţii nu au nici un drept asupra acestora, deţinătorii părţilor sociale sunt titularii unui drept de creanţă împotriva societăţii, de o natură specială, cu caracter social, printre care şi dreptul la împărţirea activului social în caz de lichidare, precum şi dreptul la dividende.
Răspunderea societăţii pentru obligaţiile sociale este asigurată graţie patrimoniului propriu asupra căruia creditorii sociali au un drept de gaj.
Din toate acestea rezultă fără putinţă de tăgadă că un proces purtat între asociaţi privitor la constatarea nelegalităţii unui contract de cesiune a părţilor sociale, nu poate fi asimilat unui proces asupra proprietăţii bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul societăţii, întrucât deţinătorii părţilor sociale au doar un drept de creanţă împotriva entităţii.
Or, efectele nulităţii ce se solicită a fi constatată prin procedura înregistrată sub nr. 108/1285/2008 s-ar concretiza tocmai în redobândirea de către reclamant a calităţii sale de asociat, fapt care i-ar conferi un drept de creanţă împotriva societăţii şi un drept la împărţirea activului social în caz de lichidare.
Nu aceasta este modalitatea în care reclamantul poate conserva dreptul său de creanţă asupra societăţii, drept pe care l-a invocat în dosar nr. 108/1285/2008 şi pentru a cărui realizare a declanşat acea procedură.
S-a încercat să se inducă ideea că prin neinstituirea acestei măsuri conservatorii demersul judiciar iniţiat în dosar nr. 108/1285/2008, ar putea deveni teoretic şi iluzoriu, ar putea fi golit de conţinut câtă vreme nu s-ar lua toate măsurile de asigurare a eficienţei practice în ceea ce priveşte principiul retroactivităţii efectelor nulităţii şi principiul restituio in integrum.
11
Cu alte cuvinte, dacă la momentul constatării nulităţii şi repunerii părţilor în situaţia anterioară, situaţia patrimonială a societăţii ar fi alta, reclamantul ar fi grav prejudiciat.
Veritabila garanţie a creditorilor societăţii o reprezintă patrimoniul societăţii, fondul social. Reclamantul însă nu este singurul dintre creditorii sociali, iar regimul elementelor corporale ale fondului de comerţ nu poate fi stabilit funcţie numai de interesul unuia din potenţialii creditori sociali.
Exploatarea fondului de comerţ trebuie hotărâtă ce factorii îndreptăţiţi să exercite voinţa socială.
Iar politica managerială a acestora nu poate fi fixată funcţie de interesul unui singur creditor.
Singurele condiţii care trebuie să fie prezente în actele juridice privind fondul de comerţ sunt condiţia legalităţii acestora, precum şi condiţia circumscrierii lor necesităţii realizării obiectului social.
Într-un astfel de proces s-ar putea discuta despre oportunitatea instituirii sechestrului judiciar.
Dată fiind natura juridică a dreptului subiectiv dedus judecăţii în dosar nr. nr. 108/1285/2008, reclamantul ar putea să asigure conservarea acestuia printr-o altă măsură asiguratorie cum este cea reglementată de art. 591 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, o conservare eficientă a dreptului său de creanţă ar putea fi realizată prin notarea în cartea funciară a procesului ce se poartă între părţi asupra părţilor sociale, precum şi în legătură cu factorii îndreptăţiţi să exercite puterea de reprezentare pe seama entităţii.
Chiar menţionarea în registrul de publicitate a existenţei procesului declanşat în legătură cu părţile sociale şi cu puterea de reprezentare poate avea aptitudinea de a atrage atenţia terţilor care intenţionează să intre în raporturi juridice cu societatea.
Numai despre aceste mijloace preventive de conservare poate fi vorba pentru ca reclamantul să aibă posibilitatea de a-şi realiza dreptul de creanţă invocat
12
