Contestație decizie de concediere. Decizia 315/2010. Curtea de Apel Constanta


Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.315/CM

Ședința publică din data de 22 aprilie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

– – –

Grefier – – –

S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2225 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC S SRL, cu sediul în S,-, județul D, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata pârâtă SC S SRL, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-, seria -, depusă la dosar, lipsind recurentul reclamant.

Procedura nu este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și urm. Cod pr.civilă.

După referatul grefierului;

Întrebat fiind apărătorul intimatei pârâte, arată că nu mai are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța luând act de declarația acestuia, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Având cuvântul apărătorul intimate pârâte solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat, în baza motivelor invocate în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Curtea, cu privire la recursul civil de față;

a declarat recurs la 15 februarie 2008 împotriva sentinței civile nr. 2225 din 7 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Constanța.

În fapt:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 126/08.08.2007 prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de încetare a raporturilor de muncă în conformitate cu art.55 lit. c și art.79 pct.8 din Codul Muncii, obligarea pârâtei la plata drepturilor restante pentru concediul de odihnă neefectuat pe anul 2007 și 17 zile lucrătoare pentru luna iunie 2007 în echivalent în lei al sumelor de 523,81 EURO respectiv 809,52 EURO, obligarea la plata dobânzii legale, obligarea pârâtei la plata contribuțiilor de asigurări sociale corespunzătoare și cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că prin cererea înregistrată sub nr. 464/04.07.2007 a solicitat încetarea raporturilor de muncă în conformitate cu art. 79 pct.8 din Codul Muncii începând cu data de 04.07.2007 pentru nerespectarea obligațiilor și condițiilor stabilite prin pct. F din contractul individual de muncă. La data de 03.08.2007 ora 17 găsit în cutia poștală convocarea pentru aceeași zi la cercetarea disciplinară. În aceste condiții în 06.08.2007 a comunicat pârâtei motivele neprezentării la convocare. Ulterior, la 14.08.2007 ora 17 găsit în cutia poștală decizia contestată.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția prescripției, vizând tardivitatea formulării contestației, față de data comunicării deciziei contestate. Cu privire la fondul cauzei a arătat că reclamantul a formulat în data de 04.07.2007 o cerere prin care solicita aprobarea încetării raporturilor de muncă, cerere ce nu a fost aprobată, iar începând cu acea dată nu s-a mai prezentat la locul de muncă. Se mai arată că, ulterior, în data de 03.08.2007 a formulat o precizare la cerere, arătând că este o cerere de încetare a contractului individual de muncă prin demisie. Totuși, reclamantul nu a respectat obligația de a se prezenta la locul de muncă în perioada de preaviz. În consecință, contractul individual de muncă a fost desfăcut cu respectarea art. 267 – 268 din Codul Muncii. În ceea ce privește drepturile bănești s-a arătat că reclamantul nu are dreptul la indemnizație de concediu întrucât a efectuat concediu de odihnă. În ceea ce privește drepturile bănești pentru luna iunie 2007 s-a arătat că acesta este îndreptățit numai la 2.581 lei. S-a mai arătat că în această situație nu se datorează dobînda legală și că s-au drepturile salariale s-au calculat în sumă netă așa încât nu cad în sarcina reclamantului contribuțiile pentru asigurări sociale.

În dovedire s-au depus înscrisuri referitoare la raporturile de muncă, efectuarea concediului de odihnă și plata drepturilor salariale.

Prin note scrise reclamantul a reiterat susținerile făcute în cuprinsul acțiunii în contra susținerilor formulate în cuprinsul întâmpinării.

Prin încheierea din 07.11.2007 s-a respins ca nefondată excepția tardivității contestației, întrucât s-a reținut că nu rezultă data la care s-a comunicat decizia de sancționare din dovada de comunicare depusă de pârâtă.

Prin sentința civilă nr.2225 din 7 decembrie 2007, Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea acțiune formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC S SRL și a respins ca nefondată contestația formulată împotriva Deciziei nr. 126/08.08. 2007 emisă de pârâtă.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.581 lei reprezentând drepturi salariale neplătite, precum și la achitarea dobânzii legale pentru suma de 2.581 lei până la data plății efective.

Au fost respinse restul pretențiilor pentru drepturi salariale, precum și cererile privind plata contribuțiilor salariale și completarea carnetului de muncă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Părțile au încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 128/01.10.2006 în registrul general de evidență a salariaților și sub nr. 45638/24.10.2006 la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.

Sub nr. 464/04.07.2006 s-a înregistrat la societatea pârâtă o cerere formulată de contestator și adresată directorului general prin care acesta solicita: “vă să binevoiți a-mi aproba cererea de încetare a activității în cadrul societății dumneavoastră, începînd cu data de 4.07.2007”.

Din cuprinsul acestei cereri nu rezultă că ar fi vorba de o manifestare unilaterală de încetare a contractului individual de muncă în sensul art. 79(1) din Codul Muncii ci de o cerere de aprobare a încetării acestuia ceea ce presupune acordul angajatorului, fiind vorba deci de o cere de încetare a raporturilor de muncă prin acordul părților.

În cauză nu s-a dovedit că acest acord ar fi existat și în mod evident nu a existat.

Reclamantul nu a contestat împrejurarea că nu s-a mai prezentat la locul de muncă. Reclamantul a prezentat certificatul de concediu medical seria – nr. – din 07.07.2007 pentru 14 zile concediu medical, în perioada 06.07.1007 – 19.07.2007.

În aceste condiții absența sa până la 06.07.2007 și după data de 19.07.2007 a fost una nejustificată.

Abia în adresa din 04.08.2007 a reclamantului către pârâtă, la care face referire și pârâtă, se arată că cererea de încetare a raporturilor de muncă a fost una de demisie.

La această dată însă, reclamantul înregistrase deja absențe nemotivate în perioada 20.07.2007 – 03.09.2007.

Chiar în condițiile unei demisii însă, în conformitate cu prevederile cuprinse la litera L din contractul individual de muncă perioada de preaviz a fost stabilită la 15 zile lucrătoare în conformitate cu art. 79(4) din Codul Muncii. Or, reclamantul nu a respectat această perioadă de preaviz și nu s-a mai prezentat la locul de muncă nici după 04.08.2007.

Reclamantul a susținut că cererea sa a fost întemeiată pe prevederile art. 79(8) din Codul Muncii.

Dar, reclamantul nu a probat neîndeplinirea de către angajator a obligațiilor contractuale pentru a justifica aplicarea acestui text legal.

Prin decizia nr.126/08.08.2007 emisă de pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul începând cu data de 07.08.2007 în conformitate cu art.61 lit.a și 264 (1) litr. Fila din Codul Muncii.

În motivare s-a reținut absența de la locul de muncă începând cu data de 04.07.2007.

Reclamantul a susținut însă că nu a fost convocat în mod legal pentru efectuarea cercetării disciplinare.

Pârâta a depus în copie adresa nr. 527/31.07.2007 prin care convoca pârâtul în data de 03.08.2007 între orele 08:00 – 16:00 la sediul său pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile pentru absențe de la serviciu, convocare care îndeplinește condițiile stabilite de art. 267(2) din Codul Muncii.

Potrivit art. 267(2) din Codul Muncii, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.

Reclamantul a recunoscut că a primit această convocare susținând însă că a găsit-o la cutia poștală la ora 17 în data de 03.08.2007.

Or, o asemenea împrejurare nu poate fi invocată de contestator pentru a susține neîndeplinirea obligației prevăzute de art.267(1) din Codul Muncii întrucât modalitatea în care acesta verifică primirea corespondenței este un aspect personal care îi este imputabil, nefăcându-se în nici un mod dovada că doar la acea oră a fost efectiv livrată corespondența. De altfel, susținerea reclamantului că și decizia contestată a fost găsită la cutia poștală la ora 17 denotă faptul că în programul personal al reclamantului face ca acesta să verifice corespondența după ora 16.

S-a reținut astfel că pârâta a îndeplinit obligația impusă de art.267(1) din Codul Muncii.

În ceea ce privește drepturile salariale pentru concediul de odihnă neefectuat, se rețină că potrivit prevederilor din contractul individual de muncă, reclamantul avea dreptul la 21 zile de concediu anual.

În conformitate cu art. 140(2) din Codul Muncii concediul de odihnă se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

Pentru perioada lucrată reclamantul avea dreptul la 17 zile de concediu de odihnă efectuat în perioadele 27.12.2006 – 29.12.2006, 03.01 – 05.01.2007, 26.02.2007, 26.03.2007, 10.04-13.04.2007, 04.06.2007-08.06.2007 așa cum rezultă din statele de plată pe lunile februarie și martie 2007 și din cererile de concediu formulate de reclamant și depuse în copie de pârâtă cu referire la perioadele indicate.

Chiar dacă aceste cereri de concediu nu au număr de înregistrare în registrul de corespondență al societății se reține că reclamantul nu a probat în nici un mod că în perioadele respective ar fi fost efectiv în activitate. Pe de altă parte, chiar în aceste condiții cererile pentru luna februarie și martie 2007 au corespondent în statele de plată ceea ce denotă că acordarea și efectuarea concediului de odihnă solicitat, în practica administrativă a societății, nu era condiționată de înregistrarea cererilor în registrul de corespondență.

Reclamantul, deși a susținut că nu a semnat toate cererile de concediu, nu a înțeles să folosească procedura prevăzută de art. 177 sau art.180 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește celelalte drepturi salariale, pârâta a recunoscut un debit de 2.581 lei, susținând că a achitat reclamantului 4.000 lei conform statului de plată pentru avans pentru luna iunie 2007, aspect recunoscut și de reclamant în răspunsul la întâmpinare.

În conformitate cu art. 1088 din Codul civil, la obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.

Potrivit art. 2 din OG nr. 9/2000, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.

Articolul 295(1) din Codul Muncii stabilește că dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:

Instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art.63 pct.(1) – (2) din Legea nr.53/2003. În cererea de chemare în judecată, precum și în concluziile făcute de reclamant s-a făcut precizarea că pârâtul nu a respectat prevederile Codului muncii, respectiv prin neîntocmirea fișei postului, prin neaducerea la cunoștință și comunicarea regulamentului de ordine interioară conform art.259 din Legea nr.-.

Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin convocările ce erau efectuate de pârâtă nu se face dovada transmiterii înainte de stabilirea termenului pentru cercetare, ținând cont de faptul că domiciliul lui este în C, care se află la 600 km. De

A învederat că la data de 04.08. a transmis o completare la cererea de demisie, astfel că, pârâta avea obligația ca în urma cererii de demisie să-i comunice în scris dacă este de acord, iar dacă nu era de acord în cazul în care se considera că este necesar preavizul, avea obligația să stabilească durata timpului de muncă.

Recurentul a criticat hotărârea și din perspectiva termenului de exercitare a căii de atac în sensul că în mod eronat s- prevăzut că acesta nu este de 15 zile de la data comunicării.

Cât privește perioada concediului medical, pârâta avea obligația să-i plătească drepturile salariale ce decurg din aplicarea legislației de sănătate și muncii.

Intimata a formulat întâmpinare la 26.03.2008 prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, învederând în esență următoarele:

Absența din unitate după data de 19.07.2007 este nejustificată, abaterea fiind deosebit de gravă, fapt ce a îndreptățit unitatea să declanșeze procedura desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

În acest sens prin adresa nr.527/31.07.2007, recurentul contestator a fost convocat pentru data de 03.08.2007 în vederea efectuării cercetării disciplinare, care însă drept răspuns a înaintat un fax prin care arată că prin cererea nr.464/04.07.2007 înțelege să demisioneze.

În aceste condiții a fost emisă decizia nr.126/08.08.2007 prin care recurentul a fost concediat în temeiul art.61 lit.

Cea de-a doua critică este de asemenea neîntemeiată întrucât recurentul petent a fost convocat prin adresa nr.527/31.07.2007 pentru data de 03.08.2007 sau în termen de 72 ore de la data primirii convocării.

Critica sentinței referitoare la completarea cererii de demisie este de asemenea neîntemeiată întrucât instanța a considerat în mod corect că cererea formulată de recurentul contestator nu constituie o manifestare unilaterală de încetare a raporturilor de muncă, în sensul art.79(1) din Codul Muncii, ci o cerere de abrogare a încetării acestuia, ce presupune acordul angajatorului care însă în cauză nu există.

În referire la solicitarea drepturilor bănești, această critică excede capetelor de cerere din contestație.

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, observă caracterul neîntemeiat al acestora, astfel că îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept.

Concedierea disciplinară poate interveni atunci când salariatul săvârșește o abatere gravă sau abateri repetate nu numai de la disciplina muncii, ci și de la regulile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.

Textul art.61 lit.a din Codul Muncii trebuie coroborat cu art.264 alin.1 lit.f din același cod, potrivit căruia printre sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul se numără și desfacerea disciplinară a contractului, astfel cum s-a întâmplat și în speța de față, angajatorul cuprinzând în mod corect aceste temeiuri în decizia atacată.

Cererea adresată de recurent la data de 4.07.2007 nu poate constitui o cerere de demisie și o solicitare de încetare a contractului de muncă prin acordul părților.

Acest aspect rezultă din modalitatea de redactare a cererii în cuprinsul căruia recurentul nu comunică hotărârea lui de a demisiona, ci solicita aprobarea acestei cereri, ceea ce rezultă un acord implicit al angajatorului.

Încetarea contractului de muncă în condițiile art.79 alin.1 din Codul Muncii impune în mod necesare și stabilirea unui termen de preaviz, în această perioadă salariatul păstrându-și calitatea de angajat, având drept urmare toate drepturile și obligațiile din contractul individual de muncă, inclusiv prezența la programul de lucru.

În conformitate cu art.79 alin.8 din Codul Muncii, salariatul poate demisiona fără preaviz numai în situația în care angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, ceea ce nu s-a invocat în speță.

Termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau după caz, cel prevăzut în contractul colectiv de muncă și nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice, ceea ce înseamnă că el poate fi și mai mic sau că este posibilă și o încetare a contractului de muncă prin demisie fără preaviz, dar numai cu acordul expres al angajatorului.

În speță, recurentul a lipsit de la locul de muncă în mod intempestiv, fără preaviz, ceea ce nu a dat posibilitatea angajatorului de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecințele negative pe care le-ar fi putut avea încetarea intempestivă a contractului de muncă.

În aceste condiții, în mod justificat angajatorul a emis decizia de încetare a contractului de muncă, începând cu data de 07.08.2007, reținându-se o lipsă nejustificată de la locul de muncă, începând cu data de 04.07.2007.

Cercetarea disciplinară s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la convocarea salariatului punându-i-se în vedere că se poate prezenta la data de 03.08.2007 între orele 08 – 16,00 sau în termen de 72 de ore de la primirea convocării.

În aceste condiții, critica recurentului referitoare la acordarea unui termen insuficient în vederea deplasării în localitatea S nu subzistă, întrucât convocarea a fost emisă la data de 01.08.2007, iar termenul de efectuare a cercetării disciplinare era 03.08.2008 sau 72 de ore calculate de la data de 01.08.2007.

O altă critică a recurentului este aceea referitoare la neplata drepturilor salariale reprezentând indemnizație de concediu medical, pretenție care însă nu s-a constituit într-un capăt de cerere distinct în fața instanței de fond, astfel că sentința nu este criticabilă din această perspectivă.

În referire la cererea completatoare a cererii de demisie pe care recurentul susține că a transmis-o la data de 04.08.2007, trebuie arătat că aceasta a fost formulată în condițiile în care reclamantul înregistrase deja absențe nejustificate în perioada 20.07.2007 – 03.09.2007.

Chiar în condițiile unei demisii în conformitate cu litera “L” pct.c din contractul individual de muncă, perioada de preaviz a fost stabilită la 15 zile lucrătoare în conformitate cu art.79 (4) din Codul Muncii.

Or, reclamantul nu a respectat această perioadă de preaviz și nu s-a mai prezentat la locul de muncă nici după data de 04.08.2007.

În referire la termenul pentru exercitarea căii de atac, având în vedere disp. art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, acesta este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond și nu de 15 zile cum a susținut recurentul.

În fine, o ultimă critică vizează neîndeplinirea obligației de plată a drepturilor bănești salariale de către unitatea angajatoare, aspect pe care l-a invocat în fața instanței de fond.

Critica este neîntemeiată, instanța de fond dându-i răspuns concret la fiecare dintre pretențiile formulate prin considerente pe care instanța de recurs și le însușește în totalitate.

Pe cale de consecință, Curtea găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art.312 cod pr.civilă, hotărârea atacată fiind legală și judicios pronunțată.

Curtea va respinge pretențiile formulate de intimată de obligare la plata contravalorii cheltuielilor de judecată, întrucât nu au fost depuse dovezi în legătură cu aceste cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2225 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC S SRL, cu sediul în S,-, județul

Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman

– – – –

– –

– –

Grefier,

Jud.fond:

Red.dec.Jud.-/2ex.

Tehnored./08.05.2008