Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 494/CM
Ședința publică din 10 iunie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier – – –
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul reclamant – intimat, cu domiciliul în T,-, -.A,.11, județul T și recurentul pârât-intimat COMPANIA ROMÂNĂ DE PESCUIT T prin lichidator SP & ASOCIAȚII, cu sediul în B, str.- Nord,. 19F, parter, județul B, împotriva sentinței civile nr. 155 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul pârât-intimat avocat C în baza împuternicirii avocațiale nr.9/12.02.2008, depusă la dosar, lipsind recurentul reclamant-intimat.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Avocat, pentru intimată depune la dosarul cauzei dovezi din care rezultă că societatea se află în stare de faliment. Precizează că din eroare la termenul anterior a menționat că hotărârea Tribunalului Buzău este din 30 iunie 2002, în realitate aceasta s-a pronunțat în data de 20 iunie 2002.
Recurentul depune la dosarul cauzei ” certificat constatator” de la Oficiul Registrului Comerțului, cu care dorește să dovedească că societatea se află în lichidare iar în prezent societatea are angajat un salariat. Învederează instanței că înscrisurile au fost prezentate spre verificare apărătorului intimatei. Totodată precizează că își menține concluziile cu privire la excepția tardivității declarării recursului de către societatea – intimată.
Fiind întrebate, părțile precizează că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză.
Instanța, având în vedere că părțile au precizat că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Recurentul, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul admiterii cererii privind obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea sa în funcție, repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea sa în funcția de economist – analist.
Consideră că instanța de fond nu a lămurit ce se întâmplă după data de 18.01.2008 cu al reclamantului și s-a aflat în eroare când a apreciat ca nefondat capătul de cerere privind reintegrarea în funcția avută anterior concedierii. În mod netemeinic instanța a susținut că societatea intimată este în faliment și nu mai desfășoară nici un fel de activitate, situația neconformă cu realitatea și contrazisă de probele aflate la dosar.
Solicită recurentul să se observe că societatea intimată nu a depus bilanț din anul 2005, astfel cum rezultă din certificatul constatator emis de Registrul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul obligării intimatei la despăgubiri indexate.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta – pârâtă Română de Pescuit T – prin lichidator SP & Asociații B, recurentul solicită respingerea acestuia, modificarea sentinței în sensul celor arătate.
Avocat pentru recurenta – pârâtă Română de Pescuit T – prin lichidator SP & Asociații B, având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de recurentul – reclamant, ca neîntemeiat.
Cu privire la recursul declarat de pârâta Română de Pescuit T – prin lichidator SP & Asociații B, solicită admiterea acestuia, conform concluziilor depuse. considerând că Tribunalul Tulcea era competent să judece litigiul.
Solicită apărătorul recurentei – intimate respingerea excepției tardivității declarării recursului invocată de reclamantul, în temeiul disp.art. 101.pr.civ.
Precizează apărătorul recurentei-pârâte că recursul Română de Pescuit T – prin lichidator SP & Asociații B, se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct.3 pr.civ. și privește Încheierea din 07 decembrie 2007 și sentința civilă nr.155 din 18 ianuarie 2008.
Avocat apreciază că încheierea din 07.12.2007 este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Potrivit art. 11 lit.i din legea 85/2006 judecătorul sindic soluționează contestațiile debitorului, ale comitetului creditorilor, ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de lichidator.
Potrivit art. 42 din legea 64/1995 reluat în art. 36 din legea 85/2006 ” de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale”.
Mai arată apărătorul recurentului – pârât că cererea recurentului nu putea fi soluționată de tribunalului Tulcea. Din moment ce acesta nu putea rezolva cererea privind creanța, nu putea rezolva nici cererea privind anularea desfacerii contractului de muncă.
În raport de considerentele arătate, apărătorul recurentului – pârât solicită admiterea recursului, casarea Încheierii din 7 decembrie 2007 și a sentinței civile nr.155/18 ianuarie 2008, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătorului Sindic de pe lângă Tribunalul Buzău.
Pe fondul cauzei, dacă se va trece peste această problemă solicită să se examineze culpa angajatului în desfacerea contractului de muncă.
Precizează de asemenea apărătorul recurentului – pârât că prin decizia 2556/14.10.2003 reclamantul a fost reintegrat în funcție, ca urmare a unor hotărâri judecătorești. Ulterior i s-a suspendat contractul de muncă, întrucât acesta se afla în judecată penală. În anul 2007, lichidatorul, constatând că nu mai are nici un salariat, în afara unei persoane care se ocupa de carnetele de muncă, în luna august revine asupra măsurii de suspendare.
Solicită să se observe că reclamantul a depus un certificat medical, dar acesta data ulterior emiterii deciziei de concediere, societatea neavând cunoștință că se afla în incapacitate temporară de muncă.
Pe fondul cauzei, apărătorul recurentului – pârât apreciază că recursul este întemeiat și solicită casarea hotărârii, suspendarea contestației, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea formulată la Tribunalul Tulcea reclamantul a formulat în contradictoriu cu pârâta SC T prin lichidator SP & Asociații B, contestația împotriva deciziei nr. 172 din 10 septembrie 2007, solicitând anularea acesteia, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada de la concediere până la reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că decizia de concediere nr. 172 din 10.09.2007 este lovită de nulitate absolută întrucât pârâta a emis-o într-o dată în care se afla în incapacitate temporară (medicală) de muncă, stabilită prin certificatul de concediu medical seria – nr. – din 11 septembrie 2007, încălcându-se astfel prevederile art. 60, alin. 1 din Codul muncii.
Decizia de concediere este lovită de nulitate absolută și întrucât conținutul acesteia nu este conform cu prevederile din Codul muncii.
Decizia de concediere, în preambul, invocă prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, dar nu face trimitere, în mod expres, la vreun articol, care ar reglementa luarea măsurii concedierii sale.
Deși angajatorul arată că beneficiază de dreptul la un preaviz de 20 de zile lucrătoare, totuși, sumele cuvenite nu i-au fost achitate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat faptul că debitoarea nu mai desfășoară niciun fel de activitate, lichidatorul ocupându-se de recuperarea debitelor.
Suspendarea și desfacerea contractului de muncă erau necesare întrucât lichidarea bunurilor debitoarei s-a încheiat de 3 ani, lichidatorul pregătind raportul final de lichidare.
Nu se justifica menținerea ca salariat, locul de muncă pe care a fost încadrat reclamantul a fost desființat prin încheierea dată în ședința Camerei de Consiliu din 3 octombrie 2002.
În procedura de faliment lichidatorul, în conformitate cu art. 25 lit. e și art. 86 alin. 1, 5 și 6 ia măsurile necesare pentru desfășurarea lichidării și poate să mențină sau să denunțe orice contract.
Prin sentința civilă nr. 155 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a admis contestația în parte. A fost anulată decizia nr. 172 din 10 septembrie 2007 emisă de – T prin lichidator & Asociații. ca nelegală. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aferente perioadei 10 septembrie 2007 – 18 ianuarie 2008. fost respins capătul de cerere privind reintegrarea pe funcția avută anterior concedierii, ca nefondat.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin emiterea deciziei nr. 172 din 10 septembrie 2007, pârâta i-a desfăcut reclamantului contractul individual de muncă potrivit art. 65 din Codul muncii începând cu data de 10 septembrie 2007.
Articolul 65 alin. 1 din Codul muncii prevede că: “Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a organizării activității”.
Potrivit art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, concedierea salariatului nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical.
Din certificatul de concediu medical seria – nr. -, acordat la data de 11 septembrie 2007, rezultă că în perioada 10 septembrie 2007 – 12 septembrie 2007, reclamantul a avut un număr de 3 zile de concediu medical.
Având în vedere că pârâta l-a concediat pe reclamant la data de 10 septembrie 2007, iar acesta se afla la data respectivă în incapacitate temporară de muncă dovedită prin certificatul de concediu medical seria – nr. – și, întrucât concedierea nu poate fi dispusă în situația în care contractul individual de muncă este suspendat de drept, instanța de fond a anulat decizia nr. 172 din 10 septembrie 2007 emisă de SC – T prin lichidator & Asociații, ca nelegală.
Întrucât decizia de concediere nr. 172 din 10 septembrie 2007 este nelegală, văzând și dispozițiile art. 78 alin. 1 din Codul muncii, instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aferente perioadei 10 septembrie 2007 – 18 ianuarie 2008.
Față de capătul de cerere privind reintegrarea contestatorului pe funcția avută anterior concedierii, instanța l-a respins ca nefondat, având în vedere că societatea pârâtă este în faliment și nu mai desfășoară niciun fel de activitate.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs ambele părți. Recurenta pârâtă a formulat recurs și împotriva încheierii din data de 7 decembrie 2007.
Recurenta pârâtă SC Română de Pescuit – T prin lichidator SP & Asociații a invocat următoarele motive de recurs:
SC Română de Pescuit – T se află în procedura de insolvență de mai mulți ani, în prezent aceasta încetându-și activitatea, toate bunurile sale fiind înstrăinate iar personalul salariat disponibilizat.
La termenul din 5 decembrie 2007 s-a invocat excepția necompetenței materiale a primei instanțe, excepția respinsă prin încheierea din 7 decembrie 2007.
Această încheiere este nelegală potrivit dispozițiilor art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora judecătorul sindic soluționează contestațiile debitorului, ale comitetului creditorilor ori a oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de lichidator.
Articolul 36 din prevede faptul că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale.
În mod greșit prima instanță a admis în parte contestația și a anulat decizia nr. 172 din 10 septembrie 2007, invocând dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Din probele de la dosar rezultă fără dubiu că certificatul medical nr. – a fost emis în data de 11 septembrie 2007, dată la care fusese deja emisă decizia de concediere, iar acest certificat medical a ajuns cu întârziere la lichidator.
Recurentul reclamant a invocat, la rândul său, următoarele motive de recurs:
În mod greșit prima instanță a respins cererea de reintegrare a reclamantului pe funcția avută anterior concedierii și a obligat pârâta prin lichidator la plata despăgubirilor salariale doar pentru perioada 10 septembrie 2007 – 18 ianuarie 2008 și nu până la reintegrarea efectivă.
Tribunalul Tulcea, anulând decizia de concediere, nu a lămurit ce se întâmplă după data de 18 ianuarie 2008 cu contractul individual de muncă al reclamantului.
Prima instanță a reținut că intimata pârâtă este în faliment fără să facă trimitere la niciun act din dosarul cauzei.
Societatea debitoare, chiar dacă este în faliment, desfășoară anumite activități, are angajați cărora le plătește salarii și, în plus, plătește prestări servicii contabile unui expert contabil din
Măsura concedierii este abuzivă nefiind luată prin votul Comitetului Creditorilor, așa cum prevede Legea nr. 85/2006.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul formulat de pârâtă și a respins ca nefondat recursul reclamantului, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 172 din 10 septembrie 2007 emisă de pârâta SC – T prin lichidator SP & Asociații s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul muncii, începând cu data de 10 septembrie 2007 ca urmare a desființării locului de muncă ocupat.
Prima instanță a reținut faptul că din certificatul medical seria – nr. – din 11 septembrie 2007 rezultă că reclamantul, în perioada 10 septembrie 2007 – 12 septembrie 2007, avut un număr de 3 zile de concediu medical, iar în conformitate cu dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, concedierea salariatului nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical.
Ulterior, prima instanță respinge cererea de reintegrare motivat de faptul că societatea intimată este în faliment și nu mai desfășoară niciun fel de activitate.
Dacă prima instanță a reținut că intimata este în faliment, atunci trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 60 alin. 2 din Codul muncii, potrivit cărora prevederile alin. 1 nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului în condițiile legii.
Prin urmare, interdicția concedierii pe perioada incapacității temporare de muncă nu se aplică în cazul reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului.
Prin încheierea din 20 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Buzău – Secția comercială în dosarul nr. 1167/2001 s-a dispus trecerea debitoarei SC – la procedura falimentului.
Pârâta se află în procedură de insolvență de mai mulți ani, nu mai desfășoară niciun fel de activitate, iar în această fază a lichidării, astfel cum rezultă din raporturile de activitate lunară ale lichidatorului, acesta din urmă se ocupă de recuperarea de credite, de soluționarea dosarelor aflate pe rol. Prin urmare, măsura desființării postului reclamantului a fost necesară.
În procedura de faliment lichidatorul, în conformitate cu art. 25 lit. c și art. 86 alin. 1, 5 și 6, ia măsurile necesare pentru desfășurarea lichidării, poate să mențină și să denunțe orice contract.
Decizia de concediere prevede motivele în fapt și în drept pentru care s-a impus concedierea, respectându-se dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a Codul muncii.
Faptul că reclamantului nu i s-au plătit cele 20 de zile lucrătoare cât s-a aflat în preaviz, nu este un motiv care să atragă nulitatea deciziei de concediere, acesta având posibilitatea să se înscrie în tabelul creditorilor pentru recuperarea creanței.
Măsura concedierii, fiind legală, nu se mai poate lua în discuție, reintegrarea reclamantului sau plata despăgubirilor până la reintegrare.
În ceea ce privește, însă, excepția necompetenței materiale a prime instanțe, în mod corect aceasta a fost respinsă prin încheierea din 7 decembrie 2007.
Obiectul cererii constă în contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă.
În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006, ci prevederile art. 70 din Legea nr. 168/1999 și art. 2 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, astfel că recursul formulat împotriva încheierii din 7 decembrie 2007 este nefondat.
În ceea ce privește excepția tardivității recursului pârâtei, Curtea, de asemenea, a respins-o ca nefondată având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâtei prin lichidator la data de 24 martie 2008, iar recursul a fost declarat la data de 31 martie 2008, cu respectarea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului pârâteiCOMPANIA ROMÂNĂ DE PESCUIT T prin lichidator SP & ASOCIAȚII, cu sediul în B, str. – Nord,. 19F, parter, județul
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, cu domiciliul în T,-, -. A,. 11, județul T și împotriva sentinței civile nr. 155 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Respinge recursul pârâteiCOMPANIA ROMÂNĂ DE PESCUIT T prin lichidator SP & ASOCIAȚII, cu sediul în B, str. – Nord,. 19F, parter, județul B, formulat împotriva încheierii din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-.
Admite recursul pârâteiCOMPANIA ROMÂNĂ DE PESCUIT T prin lichidator SP & ASOCIAȚII, cu sediul în B, str. – Nord,. 19F, parter, județul B, formulat împotriva sentinței civile nr. 155 din 18 ianuarie 2008 tribunalului Tulcea pronunțată în dosarul civil nr-.
Modifică în parte sentința în sensul respingerii cererilor de anulare a deciziei nr. 172 din 10 septembrie 2007 și de plată a despăgubirilor.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă recurentul reclamant la 500 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 iunie 2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Pt. Grefier,
aflată în concediu medical
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/2.07.2008
gref.
4 ex./2.07.2008
