Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut faptul că, prin sentinţa penală nr. 151/2007 a Judecătoriei Gheorgheni, inculpatul S. A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 50/2005 a Judecătoriei Gheorgheni, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare, cu în regim de detenţie.
S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.572,81 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş, reprezentând cheltuieli de spitalizare, precum şi la plata sumei de 10.000 lei daune morale către parte vătămată K. A.
S-a reţinut sub aspectul stării de fapt împrejurarea că, la data d de 04.04.2006, inculpatul a agresat partea vătămată K.A, cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare un număr de 45 – 55 zile îngrijiri medicale.
Se reţine că împotriva sentinţei penale menţionate mai sus, a declarat recurs inculpatul S.A, solicitând achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii ce formează obiectul sesizării instanţei, invocând împrejurarea că a recunoscut săvârşirea infracţiunii în faza de urmărire penală sub presiune şi că ulterior în faţa instanţei a contestat faptul că s-ar fi întâlnit cu partea vătămată K.A. şi respectiv că ar fi avut o altercaţie cu aceasta.
Instanţa de recurs apreciază că vinovăţia inculpatului este dovedită de declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză, instanţa de fond stabilind o stare de fapt corectă, în raport de probele administrate şi reţinând o încadrare juridică exactă a faptei.
Se apreciază că susţinerile apelantului în sensul că a fost supus unor presiuni pentru a recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa nu a fost dovedită în faţa instanţei de fond şi respectiv a instanţei de control judiciar, iar cu referire la individualizarea pedepsei se reţine că a fost corect realizată, în raport de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gradul de pericol social al infracţiunii, precum şi persoana inculpatului.
Curtea de Apel Târgu Mureş a fost sesizată prin adresa nr. 3/B/2008 din 15.01.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, cu care s-a transmis cererea de recurs formulată de inculpatul S.A. şi înregistrată la registratura generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 845/14 ianuarie 2008.
Se impune a se observa că prezent în instanţă la data de 27 februarie 2008, inculpatul S.A. a învederat faptul că nu a exercitat calea de atac ce formează obiectul sesizării acestei instanţe şi în urma prezentării declaraţiei de recurs aflată la filele 4 – 5 din prezentul dosar, a precizat că această cerere nu a fost formulată de el şi nu îi aparţine, deşi conţine menţiuni privind datele sale personale.
Acelaşi aspect a fost evidenţiat de inculpatul S.A. şi în cursul dezbaterilor din şedinţa publică din data de 26 martie 2008, care a precizat că nu a formulat recurs şi nu a înaintat o cerere de recurs către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând cererea de recurs aflată la fila 10 din dosar, şi respectiv la filele 4 şi 5 la care s-a făcut referire mai sus, s-au constatat următoarele:
Împrejurarea că inculpatul a declarat că nu a formulat o cerere de recurs de natură a proceda la investirea instanţei, nu poate fi reţinută, în condiţiile în care, cererea aflată la fila 10 din dosar şi transmisă cu adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la care s-a făcut referire mai sus, conţine datele personale ale inculpatului, numărul deciziei ce formează obiectul recursului, precum şi declaraţia expresă vizând exercitarea căii de atac împotriva acesteia.
Existenţa acestor elemente impune instanţei obligaţia de a se pronunţa asupra căii de atac exercitate, iar a se lua act de renunţarea la soluţionarea cererii de recurs nu este posibilă, întrucât în cauză primează excepţia inadmisibilităţii recursului care se justifică a fi reţinută cu prioritate întrucât renunţarea la exercitarea unei căi de atac poate opera exclusiv în situaţia în care această cale de atac este admisibilă.
Astfel, se impune a se observa că decizia ce formează obiectul prezentului recurs este definitivă, în condiţiile prevăzute de art. 416 alin. 6 Cod procedură penală, fiind respins recursul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 151/2007 a Judecătoriei Gheorgheni.
În condiţiile în care hotărârea instanţei de fond se încadrează în categoria sentinţelor prevăzute de art. 361 alin.1 lit. a Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 167 din Legea nr. 356/2006, este susceptibilă a fi atacată exclusiv cu recurs, cale de atac soluţionată de altfel prin decizia penală nr. 226/R/4 decembrie 2007 a Tribunalului Harghita.
În raport de această situaţie, recursul declarat împotriva unei hotărâri definitive este inadmisibil şi a fost respins, conform dispoziţiilor art. 385 indice 15 pct.1 lit. a Cod procedură penală.
În conformitate cu dispoziţiile art.192 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus obligarea inculpatului recurent la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, fost avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Mureş.
