Contract de navlosire – Calculul navlului
4.19. Valoarea navlului se calculează în funcţie de cantitatea de marfă menţionată în conosament, afară numai dacă se face dovada că aceasta ar cuprinde erori de tonaj. (Sentinta nr. 3 din 6 ianuarie 1984)
Contract de navlosire – Substituire de nave
4.20. Contractul de navlosire pe ruta Constanţa – Tartous (Siria), cu clauza de substituire a navei iniţial desemnate (în speţă nava Chodi), printr-o alta „în aceeaşi poziţie de încărcare cu nava substituită” (în speţă nava Laurence) presupune ca această înlocuire să aibă loc în perioada de timp convenită pentru încărcare în portul de expediere (la Constanţa în 20-30 martie 1982). în condiţiile arătate, prevederile contractului de navlosire se aplică deopotrivă transportului de mărfuri efectuat cu nava substituită.
Dacă însă şi aceasta a trebuit, la rândul ei, din cauza unui incendiu la bord, să fie substituită printr-o a treia (în speţă nava Ahmed) , operaţiune ce nu a avut loc „în aceeaşi poziţie de încărcare”, ci o lună mai târziu (25 aprilie 1982), condiţiile stipulate în contractul de navlosire menţionat nu pot fi extinse şi transportului efectuat cu ultima navă. în consecinţă, despăgubirile cerute expeditorului prin acţiunea principală de către destinatar, reprezentând contravaloarea navlului mort pe care l-a plătit armatorului celei de-a treia nave, nu pot fi acordate în condiţiile contractului de navlosire, care priveşte numai nava iniţial desemnată şi cea substituită „în aceeaşi poziţie de încărcare”. (Sentinţa nr. 2 din 5 ianuarie 1983)
Contractul de navlosire – Raporturi cu vânzarea maritimă de mărfuri
Contractul de navlosire – Raporturi cu vânzarea maritimă de mărfuri
4.21. Contractul de navlosire încheiat cu armatorul, din dispoziţia cumpărătorului, dar fără acordul vânzătorului, de către beneficiarul efectiv al mărfii (subdobânditor), în numele şi pe contul său, fiind un act juridic al unei terţe persoane, este inopozabil vânzătorului.
în consecinţă, prevederea din contractul de vânzare internaţională, potrivit căreia plata „despatch/demurrage (indemnitate de celeritate/contrastalii) se va rezolva de către vânzător şi cumpărător, în conformitate cu menţiunile din „time sheet”, a rămas nemodificată, astfel că legitimarea procesuală pasivă în acţiunea prin care vânzătorul cere plata indemnităţii de celeritate din portul de îmbarcare aparţine cumpărătorului, iar nu subdobânditorului mărfii. (Sentinţa nr. 33 din 28 octombrie 1970)
4.22. Clauzele din contractul de navlosire încheiat de cumpărător cu armatorul, în cadrul unei vânzări internaţionale cu clauza FOB, sunt inopozabile vânzătorului, constituind o res inter alias acta.
Faptul material al încărcării mărfii pe nava astfel angajată nu are semnificaţia juridică a acceptării clauzelor contractului de navlosire de către vânzător, chiar dacă a luat cunoştinţă de ele de la comandantul navei în portul de îmbarcare. (Sentinţa nr. 244 din 22 decembrie 1978)
Obligaţii ale vânzătorului în vânzarea maritimă
4.23. Vânzătorul care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra marfa la bordul navei în termenul şi în cantitatea stipulate, datorează cumpărătorului cheltuielile suplimentare efectuate de acesta pentru preluarea, transportul şi încărcarea unor mărfuri în completare, întrucât din culpa vânzătorului plecarea navei nu era posibilă fără acestea. (Sentinţa nr. 42 din 6 octombrie 1994)
Timpul de încărcare-descărcare
4.24. Timpul de încărcare-descărcare a navei depinde de puterea de ridicare a vinciurilor (cargo winch), cu care aceasta este dotată.
Atestările privitoare la puterea de ridicare a vinciurilor unei nave, menţionate în statement of facts pot fi combătute prin raportul unui organ neutru de specialitate (în Portul Constanţa, Registrul Naval Român), pe baza constatărilor efectuate în timpul operării navei. (Sentinţa nr. 201 din 24 octombrie 1985)
Obligaţia de operativitate la încărcare-descărcare
4.25. în operaţiunile de transport maritim internaţional, părţile trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile cu maximum de operativitate.
în consecinţă, întârzierea unor comunicări nu poate fi justificată de faptul că în zilele de vineri după amiaza, de sâmbătă şi de duminică, serviciile întreprinderii în cauză erau suspendate. Aceasta mai ales dacă prin contractul de vânzare internaţională s-a stabilit că se vor face comunicări zilnice prin telex, fără să se excepteze zilele de sâmbătă şi de duminică. (Sentinţa nr. 3 din 12 ianuarie 1976)
Conosament – Copii
4.26. Copiile de pe conosament, care nu sunt semnate de către comandantul navei, nu prezintă valoare probantă. (Sentinţa nr. 255 din 15 noiembrie 1982)
Conosament – Clauza clean
4.27. Menţiunea „clean on board” înscrisă pe conosament (clean bill of lading) atestă că acest document a fost semnat fără vreo rezervă, făcând astfel dovada că nu numai mărfurile au fost încărcate în stare aparent bună, dar că nici ambalajul nu prezintă defecte. (Sentinţa nr. 219 din 7 noiembrie 1978)
Clauza dispatch money
4.28. întrucât prin anexa la contractul de vânzare-cumpărare, „Terms of loading”, părţile au prevăzut o rată pentru „dispatch”, în cazul realizării de către vânzătoare a unui timp mai scurt de încărcare, cumpărătoarea este obligată la plata sumelor calculate cu acest titlu pe baza documentelor convenite (invoice, statement of facts şi time sheet). (Sentinţa nr. 55 din 20 mai 1996)
Efecte ale clauzei dispatch money
Efecte ale clauzei dispatch money
4.29. Prevederea din contractul de vânzare internaţională în temeiul căreia „timpul de sâmbătă la prânz până luni la orele 8 nu se socoteşte timp de încărcare, chiar dacă s-a folosit”, justifică pretenţia încărcătorului (shipper) de a obţine indemnitatea de rapiditate în operarea navei (dispatch money), în cazul în care s-a lucrat la încărcarea mărfii şi în intervalul arătat, realizându-se astfel, potrivit indicaţiilor din „time-sheet” un câştig de 4 zile faţă de timpul util pentru încărcare (timp de stalii), convenit între părţi. (Sentinţa nr. 33 din 28 octombrie 1970)
4.30. Calculul indemnităţii de rapiditate în operarea navei (dispatch money), în raporturile dintre vânzător şi cumpărător, se face în raport cu criteriile convenite prin contractul de vânzare internaţională încheiat de aceste părţi, fiind inopozabile vânzătorului orice alte criterii de calcul, stipulate în contractul de navlosire încheiat de cumpărător cu armatorul. (Sentinţa nr. 79 din 17 iunie 1977; sentinţa nr. 244 din 22 decembrie 1978)
Clauza FOB – Semnificaţie
Clauza FOB – Semnificaţie
4.31. Potrivit Regulilor INCOTERMS 1953, vânzătorul are obligaţia, în cadrul clauzei FOB ,să livreze marfa la bordul unei nave desemnate de către cumpărător, în portul de încărcare convenit, „după uzanţa portului” (lit. A, pct. 2). Aceste uzanţe nu afectează diferitele obligaţii ale părţilor – vânzător şi cumpărător – enumerate de Regulile INCOTERMS 1953, ci privesc exclusiv datele tehnice ale îmbarcării mărfii. (Sentinţa nr. 244 din 22 decembrie 1978)
4.32. Vânzarea internaţională FOB, prevăzută de INCOTERMS 1953, nu exclude angajarea navei de transport şi plata navlului, în numele şi în contul cumpărătorului, de către vânzător, dacă părţile au convenit în acest sens. (Sentinţa nr. 27 din 30 iunie 1971)
Clauza FOB – Efecte
4.33. în transporturile maritime internaţionale efectuate în condiţiile clauzei „FOB INCOTERMS 1953”, cumpărătorul care a plătit integral preţul mărfii contractate, deşi o parte din încărcătură a fost distrusă de un incendiu izbucnit la bord, este singura parte îndreptăţită să încaseze valoarea echivalentă din poliţa de pentru riscuri, pe care a încheiat-o în vederea acelui transport. (Sentinţa nr. 39 din 19 noiembrie 1969)
Clauza FOB – Suportare navlu mort
4.34. în cazul contractului de vânzare internaţională cu clauza F.O.B., navlul mort se suportă de cumpărător, dacă lipsa cantitativă constatată în portul de destinaţie nu poate fi imputată vânzătorului. (Sentinţa nr. 235 din 13 octombrie 1983)
Clauza FOB arimat – Lipsuri cantitative
4.35. Vânzătorul cu clauza „F.O.B. arimat conform INCOTERMS” nu răspunde pentru lipsa cantitativă constată în portul de destinaţie, dacă atât conosamentul, cât şi celelalte documente întocmite în portul de îmbarcare atestă că s-a încărcat integral cantitatea de marfă convenită prin contractul de vânzare internaţională.
In cadrul clauzei menţionate, obligaţia de a suporta riscurile mărfii, inclusiv cel de pierdere parţială, revine potrivit lit. B pct. 2 din INCOTERMS cumpărătorului, din momentul în care marfa a trecut
efectiv bordul navei în portul de încărcare desemnat. (Sentinţa nr. 235 din 13 octombrie 1982)
Clauza FOB stivuit
4.36. Vânzarea internaţională cu clauza „FOB stivuit” implică prelungirea răspunderii vânzătorului şi după ce marfa a trecut peste bordul navei. Potrivit acestei clauze, transferul riscului de la vânzător la cumpărător are loc în momentul în care mărfurile sunt stivuite în calele navei de transport maritim, iar vânzătorul suportă toate cheltuielile până atunci. (Sentinţa nr. 244 din 22 decembrie 1976)
Clauza CIF free aut – Suportare cheltuieli descărcare
4.37. Cheltuielile aferente operaţiilor materiale de descărcare a mărfii în portul de destinaţie, suportate de vânzător în temeiul clauzei „CIF free aut”, inserată în contractul de vânzare internaţională, sunt distincte de valoarea contrastaliilor plătite în acel port.
în consecinţă, această clauză nu poate fi interpretată, în cadrul Regulilor INCOTERMS 1953, în sensul că obligă pe vânzător să suporte şi valoarea contrastaliilor din portul de descărcare, care îl privesc pe destinatar. (Sentinţa nr. 26 din 16 ianuarie 1979)
Clauza CIF free aut
4.38. Taxele aferente unei depozitări prelungite a mărfii pe cheiul portului de destinaţie, din culpa cumpărătorului, nu se includ în sfera cheltuielilor de debarcare pe care vânzătorul trebuie să le suporte potrivit Regulilor INCOTERMS 1953, în cadrul clauzei CIF free aut, ele căzând în sarcina cumpărătorului. (Sentinţa nr. 42 din 23 iulie
1973)
Clauza CIF sau C and F
4.39. în condiţiile unei vânzări internaţionale cu clauza CIF sau C and F, care precizează printr-o clauză explicită că vânzătorul nu răspunde în nici un fel pentru întârzierile navei de transport pe care a angajat-o, survenite în portul de descărcare, cumpărătorul este obligat să restituie vânzătorului valoarea contrastaliilor la destinaţie, pe care a refuzat să le plătească armatorului şi care a trebuit să fie avansate de vânzător, în calitatea sa de singură parte aflată în raporturi contractuale cu armatorul.
Obligaţia de rambursare arătată subzistă în sarcina cumpărătorului chiar dacă deschisese în scopul plăţii contrastaliilor din portul de destinaţie, un acreditiv de sine stătător în favoarea
vânzătorului, dar care nu a putut fi utilizat, deoarece expirase. (Sentinţa nr. 110 din 12 aprilie 1978)
Clauza C and F
4.54. în condiţiile clauzei C and F, inserată în contractul de vânzare internaţională, furnizorul este obligat, potrivit Regulilor INCOTERMS 1953, să plătească navlul pe care îl facturează împreună cu costul mărfii, în timp ce poliţa de asigurare a încărcăturii urmează să fie contractată de către cumpărător.
Din faptul că obligaţia de a contracta asigurarea împotriva riscurilor transportului maritim internaţional revine cumpărătorului, nu se poate deduce prezumţia că acesta trebuie să ştie data când nava angajată de vânzător va sosi în portul de destinaţie.
Clauza C and F nu afectează aşadar, în conformitate cu Regulile INCOTERMS 1953, obligaţiile vânzătorului de a preaviza şi aviza sosirea navei în portul de destinaţie, dacă prin contractul de vânzare internaţională nu s-a prevăzut altfel. (Sentinţa nr. 125 din 27 aprilie 1979)
Clauza C and F free aut Constanţa
4.41. Contrastaliile ocazionate de întârziere în descărcarea navei în portul de destinaţie sunt în sarcina cumpărătorului, în cadrul contractului de vânzare internaţională de mărfuri cu clauza „C and F free aut, port de destinaţie, conform INCOTERMS 1953”.
Dacă totuşi plata contrastaliilor, cerută de armator şi refuzată de cumpărător, a fost în fapt suportată de vânzător, în calitatea sa de navlositor, spre a evita astfel o acţiune judiciară împotriva sa, el are dreptul să recupereze valoarea corespunzătoare, cu titlu de daune, de la cumpărător.
Cuantumul acestor daune este egal cu totalul contrastaliilor, dacă în portul de destinaţie nu s-a realizat dispatch money.
Diferenţa plătită de cumpărător cu titlu de overage (depăşirea de vârstă a navei) este lipsită de relevanţă în determinarea cuantumului despăgubirilor. (Sentinţa nr. 235 din 13 octombrie 1982)
Clauza no dispatch/no demurrage
4.42. Chiar dacă prin contractul de navlosire s-au specificat norme de încărcare/descărcare a navei, totuşi cererea de a se plăti contrastalii este lipsită de justificare în cazul în care s-a convenit
clauza no dispatch/no demurrage. (Sentinţa nr. 255 din 15 noiembrie 1982)
Clauze referitoare la stalii
4.43. Contractul de vânzare internaţională poate să prevadă, în mod valabil, că nu va fi considerat ca timp de stalii timpul pierdut din culpa cumpărătorului, datorită întârzierii în deschiderea sau modificarea acreditivului pentru plata preţului mărfii. Dacă instanţa arbitrală constată, în fapt, că s-a produs o asemenea întârziere din culpa cumpărătorului, vânzătorul este apărat de răspundere pentru zilele corespunzătoare de contrastalii. (Sentinţa nr. 33 din 28 octombrie 1970)
Contrastalii – Criterii de calcul
4.44. Contrastaliile se calculează, pe de-o parte cât priveşte durata staţionării navei în port, pe baza datelor înscrise în time-sheet, iar pe de altă parte, cât priveşte elementele tehnice de evaluare, pe baza clauzei din contractul de livrare de mărfuri, în raporturile dintre vânzător şi cumpărătorul din străinătate, ţinându-se seama în genere de capacitatea de încărcare/descărcare pe gură de hambar pe zi lucrătoare. Se ia de asemenea în considerare contractul menţionat spre a se şti dacă timpul pierdut de navă în aşteptare pentru dana de descărcare contează sau nu ca timp de stalii. (Sentinţa nr. 93 din 30 martie 1984)
Contrastalii – Exigibilitate
4.45. în lipsa unor prevederi contractuale diferite, contrastaliile devin exigibile şi trebuie să fie plătite cu începere de la data confirmării documentelor pe baza cărora au fost calculate în portul de operare a navei de transport maritim internaţional. (Sentinţa nr. 181 din 16 iulie 1976)
Noţiunea „penalităţi pentru întârziere”
4.46. Noţiunea de „penalităţi pentru întârziere în descărcarea navei”, inclusă în clauza contractuală de către părţi, are acelaşi înţeles cu noţiunea de contrastalii în limbajul specific din transportul maritim sau cu cea de „indemnitate în caz de întârziere a încărcării sau descărcării navei”, prevăzută de art. 557 pct. 7 din Codul comercial. (Sentinţa nr. 42 din 6 octombrie 1994)
Răspunderea în contractul de navlosire
4.47. Potrivit art. 578 din Codul comercial, dacă vasul întârzie la plecare, în cursul călătoriei sau la locul de descărcare prin fapta culpabilă a navlositorului, acesta este răspunzător de cheltuielile întârzierii, sub forma acordării de despăgubiri cu titlul de contrastalii. (Sentinţa nr. 44 din 23 aprilie 1997)
Răspunderea pentru stivuire în lipsă de clauză contractuală
4.48. în lipsa unor prevederi contractuale sau a unor instrucţiuni ale cumpărătorului referitoare la modul de stivuire a mărfii pe navă, vânzătorul nu răspunde de întârzierea acesteia şi de contrastaliile calculate în portul de destinaţie, cauzate de unele dificultăţi la manipularea diferitelor loturi în cursul descărcării, dacă îmbarcarea încărcăturii şi stivuirea ei s-au efectuat în portul de îmbarcare în modul prescris de comandantul navei, în considerarea asigurării tonajului. (Sentinţa nr. 26 din 16 ianuarie 1979)
Transportul paletizat – Răspundere
4.49. întârzierea navei, atât în portul de încărcare, cât şi în portul de destinaţie, deoarece cumpărătorul nu a trimis utilajul special necesar transportului paletizat, deşi prin contractul de vânzare internaţională s-a obligat să îl pună la dispoziţia vânzătorului, aceasta fiind consecinţa culpei sale, el trebuie să suporte valoarea contrastaliilor înregistrate ca rezultat al efectuării manuale a operaţiilor de încărcare-descărcare. (Sentinţa nr. 184 din 24 iulie
1979)
Prescripţia extinctivă în acţiuni rezultând din contractul de navlosire
4.50. Acţiunile rezultând dintr-un contract de navlosire, care au caracterul unui contract comercial, sunt supuse unui termen special de prescripţie de 1 an, stabilit de art. 954 Cod comercial şi unui termen general de 3 ani, care se aplică şi în materie comercială ca şi în materie civilă. (Sentinţa nr. 136 din 24 noiembrie 1997)
