Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.759/CM
Ședința publică din 21 Octombrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul pârât TEATRUL NAȚIONAL DE ȘI BALET, cu sediul în C,-, județul C împotriva sentinței civile nr.482 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în C,-, -.4,.3,.3,. 307, județul C, având ca obiect contestație decizie concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 21 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei pârâte să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei la data de 23 octombrie 2008, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Pârâtul Teatrul Național de și Balet ” ” a declarat recurs la data de 21 iulie 2008 împotriva sentinței civile nr. 482 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt,
Prin cererea adreată Tribunalului Constanța la data de 18 ianuarie 2008 și înregistrată sub nr-, contestatoarea a chemat în judecată pârâtul Teatrul Național de și Balet ” ” pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 3 din 7 ianuarie 2008 sau să se anuleze această decizie, să se dispună reintegrarea în funcția avută, cu plata drepturilor bănești cuvenite și a indemnizației pentru concediul medical până la reintegrare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că a fost angajată a Național de și Balet ” ” în calitate de și, prin decizia contestată, s-a luat măsura concedierii sale în temeiul art. 61 lit. a raportat la art. 263 alin. 2 și art. 264 alin. 1 lit. f Codul muncii, pe motiv că ar fi lipsit în perioada 10 octombrie 2007 – 7 ianuarie 2008.
Decizia este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 60 Codul muncii angajatorul luând cunoștință de starea de graviditate încă din luna august 2007; de asemenea, s-au încălcat prevederile art. 60 lit. a Codul muncii deoarece în perioada ianuarie – februarie avea două certificate medicale care atestau incapacitatea de muncă.
motiv de nulitate absolută este lipsa cercetării disciplinare prealabile prevăzută de art. 267 Codul muncii, având în vedere că pârâtul știa că este plecată în străinătate dar, totuși, a convocat-o la cercetare, fără însă a-i comunica și referatul cu propunerea de concediere.
S-a mai arătat că, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea nulității absolute a deciziei atacate, solicită anularea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele invocate.
Prin cererea înregistrată sub nr- din 4 februarie 2008 aceeași reclamantă a formulat o acțiune identică împotriva Național de și Balet ” ” având aceleași pretenții față de angajator.
Constatând îndeplinite art. 163 Cod procedură civilă, față de situația că instanța era investită cu aceeași cauză, s-a dispus reunirea celor două dosare.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, s-a aratat că, pornindu-se de la un referat în care se arată că reclamanta a lipsit nemotivat în perioada 1 octombrie 2007 – 10 decembrie 2007, în urma cercetării disciplinare – la care salariata a fost convocată, dar a lipsit – s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei.
Aceasta s-a făcut nu din motive care ar avea legătură cu starea de graviditate, ci pentru motive de abateri disciplinare.
Prin sentința civilă nr. 482 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă în parte acțiunea de reclamantă.
A fost anulată decizia de concediere nr. 3 din 7 ianuarie 2008 emisă de pârât și s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii acestei decizii.
A fost obligat pârâtul să acorde despăgubiri echivalente drepturilor bănești de care ar fi beneficiat contestatoarea, inclusiv pe perioada incapacității temporare de muncă, de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea în funcție.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând constatarea nulității deciziei contestate.
A fost respins ca nedovedit capătul de cerere privitor la obligarea intimatului la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Contestatoarea a fost angajata Național de și Balet ” ” C în funcția de, iar în cursul lunii august a efectuat un control medical pentru evaluarea sarcinii pe care o purta. Raportul care i s-a întocmit de dr. a fost înaintat serviciului personal al Național de și Balet ” ” (fila 7 dosar). Ulterior, în perioada 9 august 2007 – 31 august 2007, contestatoarea se afla în concediu medical (cod diagnostic 751) conform certificatului medical seria – nr. – și nr. -, eliberat de Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență
În urma referatului înregistrat sub nr. 3851 din 10 decembrie 2007, în care se arată conducerii că a lipsit nemotivat, începând cu 1 octombrie 2007, s-a luat măsura convocării acesteia la cercetare disciplinară pentru data de 15 decembrie 2007 (conform convocării înregistrate la pârât sub nr. 1958 din 10 decembrie 2008 – fila 41 dosar).
Pentru a participa la desfășurarea acesteia, s-a prezentat numita care a învederat comisiei disciplinare că salariata este însărcinată și că este plecată în Statele Unite ale Americii, astfel cum s-a reținut și în decizia de concediere nr. 3 din 7 ianuarie 2008.
Despre faptul că era însărcinată, pe lângă informarea medicului specialist (fila 7 dosar), reclamanta a înștiințat în mai multe rânduri angajatorul său.
Cu toate acestea, în deplină cunoștință a stării de graviditate a reclamantei, deși aceasta învederase că primise o recomandarea de repaus fiind scutită de efort fizic din perioada 1 octombrie 2007 – 30 noiembrie 2007, pârâtul a procedat la concedierea disciplinară pentru lipsa de la serviciu.
S-au înlăturat apărările salariatei cu motivarea că aceasta nu a informat în scris conducerea unității despre “problemele de sănătate” și nu s-a prezentat personal la sediul instituției pentru cercetarea disciplinară.
Potrivit art. 58 Codul muncii, oncedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului. Concedierea poate fi dispusă pentru motive care țin de persoana salariatului sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Codul muncii prevede anumite interdicții cu caracter permanent sau temporar – pentru protejarea salariaților, în care angajatorii pot dispune concedierea chiar dacă se invocă motive disciplinare.
Unul dintre aceste motive este prevăzut de art. 60 alin.1 lit. c potrivit căruia concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
Se poate observa că legiuitorul nu a instituit condiția înștiințării în scris a angajatorului despre starea de graviditate, astfel încât, “luarea la cunoștință” se poate face în orice mod. Aceasta deoarece, neprevăzând o anumită modalitate de informare, legiuitorul a acceptat, în fapt, toate modalitățile de informare, cu condiția posibilității dovedirii acestei încunoștințări (care, fiind o simplă împrejurare de fapt, poate fi demonstrată cu orice mijloc de probă).
Or, a înștiințat – personal sau prin împuterniciți – unitatea unde lucra despre starea sa medicală; la fel și cabinetul medical unde sarcina a fost descoperită. Oricum, faptul că salariata era însărcinată a fost stabilit și reținut chiar în decizia de concediere.
Pentru aceste motive, constatându-se încălcată interdicția temporară prevăzută de art. 60 alin. 1 lit. c Codul muncii, având în vedere prevederile art. 78 alin. 1 Codul muncii, conform cărora n cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța de fond a dispus anularea ei și, la solicitarea salariatului, a repus părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Având în vedere efectele nulității dar și prevederile art. 78 alin. 1 și 2 Codul muncii, potrivit cărora instanța care a dispus anularea concedierii va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, instanța de fond a obligat pârâtul să acorde despăgubiri echivalente drepturilor bănești de care ar fi beneficiat contestatoarea, inclusiv pe perioada incapacității temporare de muncă, de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea în funcție.
Față de situația de fapt învederată, observând că nulitățile absolute, referitoare la forma sau procedurile actului de concediere, sunt limitativ prevăzute de art. 267 alin. 1 și art. 268 Codul muncii, existența altor cazuri de nelegalitate a concedierii atrăgând –per a contrario– nulitatea relativă, instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând constatarea nulității deciziei contestate întemeiată pe dispozițiilor art. 60 Codul muncii (acest text neindicând un caz de nulitate absolută) și art. 267 al. 1 Codul muncii (existând o procedură a cercetării disciplinare la care reprezentantul contestatoarei a și participat).
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
Tribunalul Constanțaa ignorat actele care au concurat la apariția stării de fapt și care au stat la baza cercetărilor prealabile. În cauză, s-a făcut dovada că salariata nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă care a fost stabilită pentru data de 15 decembrie 2007, anterior acestei date, respectiv la 14 decembrie 2007, prezentându-se cu o la sediul recurentului, mama contestatoarei.
Contestatoarea a anunțat starea de graviditate în data de 3 august 2007 iar din data de 1 octombrie 2007 nu s-a mai prezentat la locul de muncă fără a justifica în vreun fel această atitudine.
După data de 1 octombrie 2007 salariata nu a mai prezentat niciun certificat de concediu medical, care este singurul document cu caracter suspensiv în baza căruia să se poată motiva lipsa de la locul de muncă.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal pentru că a fost rodul unei aplicări greșite a legii prin aceea că, pe de o parte, se încalcă prevederile art. 21 alin. 1 lit. a din nr.OUG 96/2003, iar pe de altă parte, se accentuează temeiul art. 60 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Interdicția concedierii reținută de instanța de fond era operabilă pe deplin numai în cazul în care existau justificări legale în acest sens în privința imposibilității prestării muncii și mai cu seamă în cazul concediilor neimputabile.
Deși au existat argumente care să dovedească atât comiterea unei abateri disciplinare grave, cât și inexistența unor justificări temeinice, instanța le-a ignorat.
Toate cererile depuse la unitate și care au legătură cu salariata sunt înregistrate după data de 1 decembrie 2007 și niciun astfel de document nu este însoțit de acte medicale justificative.
A învederat că după data de 1 decembrie 2007 contestatoarea se afla în Statele Unite ale Americii și nu avea cum să întocmească documentele pentru a ajunge la sediul instituției.
A criticat sentința pentru lipsa documentației care să dovedească incapacitatea de muncă.
În motivarea hotărârii criticate se argumentează exclusiv pe starea fiziologică a salariatei și se face o aplicare greșită a legii, în sensul că în cazul unei concedieri imputabile disciplinar, salariatul este scos în afara protecției de genul celei instituite de art. 60 alin. 1 lit. c din Codul muncii dacă nu dovedește cu documente medicale incapacitatea de muncă.
Plecând de la această premisă, în raport cu obligațiile de bază pe care le are salariatul în desfășurarea raportului de muncă, fapta comisă este considerată abatere disciplinară gravă și se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Articolul 60 alin. 1 lit. c din Codul muncii dispune: “Concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere”.
Recurentul a luat cunoștință despre starea de graviditate a salariatei în urma raportului întocmit de dr., raport ce a fost înaintat serviciului personal al Național de și Balet ” ” (fila 7 – dosar Tribunalul Constanța ).
Din redactarea textului legal mai sus citat nu rezultă care ar fi modalitatea de înștiințare a angajatorului, respectiv în formă scrisă, astfel că luarea la cunoștință, fiind o situație de fapt, se poate face în orice mod.
În speță, angajatorul a luat la cunoștință despre starea de graviditate a salariatei prin Raportul întocmit de dr..
Anterior momentului începerii procedurii disciplinare, salariata, printr-o cerere adresată la 1 octombrie 2007, solicitat angajatorului concediu de odihnă sau concediu acordat în temeiul nr.OUG 148/2005, art. 1 alin. 2, întrucât și-a urmat soțul aflat în misiune în străinătate.
De asemenea, tot la 1 octombrie 2007, fost diagnosticată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din G cu sarcină în luna a V-a “iminență de avort” cu recomandarea tratament și scutire de efort fizic în perioada 1 octombrie 2007 – 30 noiembrie 2007.
În deplină cunoștință a acestei situații, angajatorul a dispus concedierea disciplinară a salariatei pentru lipsa de la serviciu.
Mai mult, la data de 1 octombrie 2007, salariata a adus la cunoștință angajatorului că dorește să-și urmeze soțul aflat în misiune în Statele Unite ale Americii, fapt ce atrage incidența art. 2 alin. 1 din nr.OUG 148/2005, însă, angajatorul nu a dat curs nici acestei cereri (pe care nu a soluționat-o în vreun fel), nici la cererea de concediu de odihnă (căreia, de asemenea, nu i-a dat vreun răspuns).
Împrejurarea că soțul reclamantei era plecat în misiune în străinătate este confirmată chiar de către recurent, care atestă că are cunoștință despre depunerea unei adeverințe eliberate de o unitate militară a Ministerului Apărării Naționale din care rezultă că salariata este plecată în Statele Unite ale Americii cu soțul dânsei aflat în misiune.
Cunoscând toate aceste aspecte angajatorul a dispus, totuși, desfacerea disciplinară a contractului de muncă al salariatei, desfacere în legătură cu care Tribunalul Constanțaa considerat în mod just că a fost abuzivă și a sancționat-o ca atare, dispunând anularea deciziei de concediere și reintegrarea în muncă a salariatei.
Fiind în deplină cunoștință a situației de fapt angajatorul avea obligația, fie de a solicita alte dovezi medicale în completarea celor existente pentru a dispune suspendarea contractului de muncă pe acest temei, fie să dispună suspendarea întrucât salariata și-a urmat soțul în misiune în străinătate, în conformitate cu art. 2 alin. 1 din nr.OUG 148/2005.
Rezultă, deci, că toate criticile recurentului referitoare la lipsa de justificare pentru inaptitudine medicală din partea salariatei nu pot fi primite cu atât mai mult cu cât angajata, în considerarea ocupației sale “solist de balet” trebuia să depună efort fizic, efort despre care angajatorul știa că este scutită datorită diagnosticului “iminență de avort”.
Iată, deci, că toate criticile recurentului referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 alin. 1 lit. a din nr.OUG 96/2003 nu pot fi primite întrucât, prin atitudinea de a refuza primirea cererilor salariatei, fie și prin mandatari, a creat convingerea că a ajuns la desfacerea contractului individual de muncă în legătură cu starea de graviditate, încălcând măsura de protecție temporară instituită de art. 60 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și în totalitate considerentele și argumentația instanței de fond.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la 595 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul pârâtTEATRUL NAȚIONAL DE ȘI BALET, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 482 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în C,-, -.4,. 3,. 3,. 307, județul
Obligă recurenta la 595 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/6.11.2008
gref.
2 ex./7.11.2008
