Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.780/CM
Ședința publică din 4 noiembrie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta – pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.611/20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul – reclamant, domiciliat în C,-,. 51,.C, apart.43, având ca obiect litigiu muncă – contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 48279/6.08.2008, depusă la dosar, iar pentru intimatul reclamant se prezintă d-na avocat în baza împuternicirii avocațiale seria – nr.02076/16.10.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință:
Întrebate fiind părțile, acestea declară că nu mai alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus.
Instanța luând act de declarațiile părților, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei pârâte având cuvântul în susținerea recursului, solicită instanței să analizeze interogatoriul luat martorului la instanța de fond și factura seria – 01 nr.03/14.01.2008. Pe factura respectivă este semnătura și scrisul reclamantului – fapt ce dovedește că a lucrat în calitate de angajat la ” “; deasemeni, factura respectivă neavând rubricile completate a servit la livrarea mărfii și contrar acestui document martorul a declarat la instanța de fond că factura a fost întocmită de el. Instanța de fond bazându-se pe declarația martorului a socotit că în cauză nu există nici o infracțiune, mai ales că ștampila de pe factură aparține societății ” “. Mai susține apărătorul că factura respectivă și comanda fermă – din care lipsea mențiunea furnizorului, au fost găsite pe biroul reclamantului, iar fapta sa constituie o abatere gravă întrucât s-a comportat neloial față de societatea unde era angajat, lucrând în serviciul concurenței.
Pentru motivele menționate solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, respingerea contestației formulată de reclamant ca nefondată, cu obligarea acestuia la cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant având cuvântul susține că reclamantul nu avea calitatea de gestionar, fapta sa nu poate constitui abatere gravă din punctul de vedere al prevederilor Codului Muncii, într-adevăr a livrat marfa respectivă (10 perechi de bocanci) către ” “, însă prin această faptă nu a prejudiciat societatea pârâtă. Mai susține apărătorul, că simpla completare a unei facturi nu este motiv de defacere a contractului de muncă al reclamantului și că altele au fost intențiile societății pârâte.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta pârâtă, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune și chitanța nr.25/14.10.2008.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 56/25.01.2008 prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a și art. 264 alin. 1 lit. f Codul muncii, reintegrarea în funcția ocupată anterior, plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada dintre momentul desfacerii contractului individual de muncă și efectiva reintegrare și plata cheltuielilor de judecată.
A precizat că decizia a fost emisă deoarece i s-a imputat livrarea către, la data de 14.01.2008, a unui număr de 10 perechi de bocanci cu bombeu metalic, pentru care a încasat prețul de 43,91 lei /bucată.
I s-a imputat că în numele și pentru această societate a întocmit și semnat o comandă fermă din partea Internațional, pentru 10 perechi bocanci și 15 salopete, iar ulterior a întocmit factura seria – -01 nr. 03 prin care a livrat cumpărătorului Internațional cele 10 perechi de bocanci, pe factură fiind semnătura contestatorului în numele furnizorului.
Prin sentința civilă nr. 611 din 20.05.2008 Tribunalul Constanțaa admis contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta
A anulat decizia nr.56/25.01.2008 emisă de către intimată și a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior.
A obligat intimata către contestator la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada de la desfacerea contractului individual de muncă și până la efectiva reintegrare și la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a fost angajatul intimatei de la data de 01.05.2005 în funcția de responsabil marketing. Se susține că la data de 14.01.2008 contestatorul întocmit o comandă de achiziție cu număr rectificat 14 din ziua respectivă, livrând 10 perechi bocanci cu bombeu metalic către pentru care a încasat suma de 43,91 lei.
Instanța a apreciat că intimata nu a fost prejudiciată sub nici un aspect, deoarece s-a demonstrat că nu contestatorul a fost autorul comenzii ferme și al facturii pentru cele 10 perechi de bocanci, nu le-a întocmit și nici nu le-a semnat, fapte care au fost considerate drept abateri disciplinare de o asemenea gravitate încât să conducă la desfacerea contractului de muncă. În răspunsul la interogatoriu întrebarea nr.1, intimata relevă faptul că în timpul serviciului și cu mijloacele acestei societăți, contestatorul a prestat o activitate similară în interesul unei societăți concurente, încălcându-și obligațiile sale profesionale.
În actul adițional la contractul individual de muncă a fost inserată clauza de confidențialitate, dar fără a fi înserată și o clauză de neconcurență.
Decizia contestată este emisă pentru o faptă care nici nu a fost demonstrată ca fiind comisă efectiv de salariat, dar, dacă ar fi fost săvârșită, nu a cauzat nici un prejudiciu intimatei, astfel încât fapta reținută drept abatere nu întrunește elementele constitutive, cumulative cerute de Codul muncii pentru a fi calificată drept abatere.
Răspunderea disciplinară este antrenată în condițiile în care salariatul comite în această calitate, în legătură cu sa o faptă care să aibă întrunite elementele constitutive asemănătoare ca structură cu cele ale infracțiunii: obiect, latură obiectivă, subiect și latură subiectivă. În situația de față nici unul dintre aceste elemente nu sunt regăsite pentru ca intimata să procedeze la reținerea unei abateri disciplinare și la desfacerea pe acest motiv a contractului individual de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta pârâtă că neregulile grave din 14.01.2008, care au determinat măsura desfacerii contractului individual de muncă, se referă la folosirea de către reclamant, salariatul pârâtei, în timpul programului de lucru, a atribuțiilor specifice funcției sale în folosul.
Reclamantul este cel care a întocmit (scris) factura cu care marfa livrată acestui beneficiar a fost revândută celui de-al doilea beneficiar Internațional și s-a trecut pe această factură ca delegat al furnizorului, a aplicat parafa confecționată de pârâtă cu numele lui pe documentul respectiv și s-a semnat ca și cum era salariatul furnizorului.
Prin urmare, nu este vorba numai de simplul “incident” de a transporta o marfă la rugămintea unui bun prieten.
Ca responsabil de marketing, reclamantul avea datoria să găsească pentru angajatorul său noi clienți, să promoveze mărfurile oferite de angajatorul său spre vânzare, să prezinte potențialilor cumpărători cataloagele de produse, cu prețurile lor și nu să promoveze aceleași produse cu prețuri mai mari în profitul unei societăți concurente.
Prima instanță nu a analizat cu atenție factura prin care a vândut marfa către Internațional și nu a observat că cel care a întocmit și a semnat factura respectivă a fost reclamantul.
Prima instanță nu a luat în analiză neconcordanța între declarația reclamantului ( confirmată cu răspunsul la interogatoriu) și procesul-verbal de predare-primire a autoturismului (fila 30 din dosar) raportat la mijlocul de transport auto menționat în factura de la fila 37.
De asemenea, nu a analizat fișa postului cu obligațiile de serviciu ale reclamantului și raportarea lor la incidentul din 14.01.2008. Fișa postului implica obligația pentru reclamant de a furniza marfa către Internațional nu din partea lui, ci din partea societății, mai ales că promovarea produselor respective se făcea și prin oferta unui preț mai mic.Ori, afacerea ticluită de reclamant împreună cu, care pentru este un concurent, reprezintă o încălcare gravă a obligațiilor sale de serviciu.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece s-a făcut dovada că acesta nu și-a încălcat de serviciu din fișa postului, în special clauza de confidențialitate în sensul că, nu a folosit în interes propriu sau în interesul altora datele și informațiile privind activitatea comercială desfășurată în cadrul societății recurente.
Analizând sentința recurată în raport de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este întemeiat.
Ceea ce s-a imputat reclamantului este faptul că, profitând de funcția deținută în cadrul societății respectiv de “responsabil marketing”, acesta a întocmit la data de 14.01.2008 o comandă de achiziție și a livrat unei societăți concurente 10 perechi bocanci și 15 perechi salopete, întocmind și factura prin care acea societate, respectiv ” ” livra cele 10 perechi de bocanci către o altă firmă.
Întocmind factura în numele furnizorului, reclamantul a aplicat ștampila angajatorului său și s-a deplasat cu autoturismul pus la dispoziție de angajator, pentru livrarea mărfii.
Chiar dacă prin această faptă, reclamantul nu a cauzat societății pârâte nici un prejudiciu, aceasta nu înseamnă că nu a săvârșit nicio abatere, deoarece în calitatea sa de angajat, avea obligația de a acționa pe tot parcursul programului de lucru, în interesul angajatorului său iar aceasta nu presupunea în nici un caz efectuarea unor acțiuni în beneficiul altor societăți, mai ales că acestea desfășoară aceeași activitate ca pârâta.
Una din obligațiile asumate prin contractul individual de muncă este și aceea de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu ( art. M pct. 2), ori “fidelitate” nu înseamnă executarea unor prestații în favoarea altor societăți.
Astfel, întocmirea facturii, transportarea mărfii cu autoturismul societății pârâte, sunt acte de natură să conducă la concluzia că reclamantul nu și-a respectat obligația de fidelitate față de pârâtă, iar această abatere nu este condiționată de crearea unui prejudiciu de ordin material. de serviciu sunt prevăzute în fișa postului, iar ele sunt strâns legate de raportul de muncă dintre părți, nefigurând printre aceste sarcini și aceea de a acționa în beneficiul unei alte firme sau de a acorda vreun sprijin firmelor concurente indiferent dacă are relații de prietenie cu angajații acestora.
În mod greșit instanța de fond a analizat fapta reclamantului prin prisma elementelor care antrenează răspunderea patrimonială a angajatului, deoarece în speță nu a fost antrenată o astfel de răspundere, ci una disciplinară.
Cum pârâta a făcut dovada că reclamantul și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a acționat în interesul unei firme concurente, folosind în acest scop bunurile puse la dispoziție de angajator, Curtea constată că decizia este legală și temeinică, această decizie urmând a fi menținută ca urmare a admiterii recursului și modificării în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii contestației.
Potrivit art. 274 Cod pr. civilă, partea care cade în pretenții este datoare a suporta cheltuielile de judecată suportate de cealaltă parte, astfel că, urmează a fi obligat intimatul reclamant la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către recurenta pârâtă, în valoare de 2.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenta – pârâtă, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.611/20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul – reclamant, domiciliat în C,-,. 51,.C, apart.43.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge cererea ca nefondată.
Obligă intimatul reclamant la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs în valoare de 2.000 lei.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
Grefier, – –
– –
Jud.fond;
Red.dec.jud. /2.12.2008
Dact.gref.
4 ex./3.12.2008
