Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 428/CM
Ședința publică din data de 19 mai 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în C,-, -B,. B,. 38, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1603 din 2 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârâtMINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – 0406, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la datele de 15 mai 2008 și 19 mai 2008.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Reclamantul a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor contestând decizia de concediere din 31 decembrie 2006 care nu i-a fost comunicată; a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate și reactualizate începând cu 31 decembrie 2006; obligarea pârâtului la plata orelor de muncă suplimentare și a sporurilor legale; reintegrarea în funcție; anularea înscrierilor necorespunzătoare din carnetul de muncă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
A precizat că a fost angajatul pârâtei în funcția de jandarm, în perioada 15 martie 2000 – 31 decembrie 2006, deși contractul a fost încheiat până la data de 1 mai 2008.
La data de 30 noiembrie 2006 i s-a comunicat un preaviz pentru încetarea contractului de muncă în baza art. 65 din Codul muncii ca urmare a transformării funcțiilor de jandarmi angajați pe bază de contract în funcții de subofițer.
Reclamantul invocat nulitatea absolută a concedierii în temeiul art. 76 din Codul muncii și art. 56 alin. 2 din Legea nr. 550/2004 și pentru nerespectarea dispozițiilor art. 65 și art. 68 – 72 din Codul muncii precum și dispozițiilor Legii nr. 384/2006 – art. 69 alin. 4, art. 70 alin. 1 și art. 71 alin. 1.
Pârâta a invocat excepția tardivității formulării contestației, dar prin încheierea din 27 aprilie 2007 pronunțată de instanța de fond, a fost respinsă această excepție.
În motivare s-a reținut că reclamantul a luat la cunoștință de decizia de desfacere a contractului individual de muncă dar nu și de ordinul inspectorului șef care avea caracter secretizat și a fost desecretizat și depus la dosar ulterior.
Prin sentința civilă nr. 1603 din 2 octombrie 2007 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:
În ce privește decizia de desfacere a contractului individual de muncă, instanța a reținut că, aceasta trebuie raportată la ultimul contract respectiv, C cu nr. S/539 din 1 iunie 2006 valabil până la 1 mai 2008, deoarece acesta este contractul care a generat raportul juridic de muncă ce a încetat prin decizia contestată.
Reclamantul a primit preaviz la 30 noiembrie 2006 iar prin Ordinul nr. S/612 din 20 decembrie 2006 al inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean C s-a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 31 decembrie 2006.
În motivarea Ordinului s-a reținut incidența art. 55 lit. c și art. 74 din Codul muncii și art. 11 alin. 1 și Anexa I lit. a alin. 2 din Ordinul nr. 59 din 29 mai 2001.
Potrivit art. 11 alin. 1 din Ordinul nr. 59 din 29 mai 2001, contractul de angajare încetează la expirarea termenului pentru care a fost încheiat sau înainte de termen, prin reziliere din inițiativa uneia din părți, în condițiile stipulate în acesta (anexa nr. 1).
În Anexa nr. 1 la care face referire acest articol, se stabilește că rezilierea contractului se poate face în mai multe situații, între care, la litera a), în alineatul 2 se indică și motivul: “pentru motive sau nevoi ale Ministerului d e Interne, ca urmare a modificărilor statelor de organizare, instrucțiunilor specifice sau reorganizării unităților și formațiunilor subordonate”.
Potrivit art. 56 alin. 1 și 2 din Lege nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, pe data intrării în vigoare a acestei legi jandarmii angajați cu contract, încadrați pe funcții operative și care îndeplinesc condițiile legale, pot fi trecuți în corpul subofițerilor, pe bază de concurs sau examen de admitere în limita posturilor aprobate și a fondurilor bugetare alocate,
acordându-li-se grade militare în funcție de vechimea lor în Ministerul Administrației și Internelor, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.
Personalul prevăzut la alin. 1, care nu îndeplinește condițiile legale pentru trecerea în corpul subofițerilor ori nu promovează concursul sau examenul de admitere în corpul subofițerilor, se trece în corpul soldaților și gradaților profesioniști și i se aplică statutul acestora, potrivit legii.
Din aceste dispoziții legale reținute de instanța de fond, rezultă că legiuitorul a avut în vedere o măsură de protecție socială, în sensul ca, în condițiile reformării Jandarmeriei, personalul angajat la data intrării în vigoare a legii, care nu mai îndeplinea standardele profesionale impuse de noua lege, deși îndepliniseră aceste standarde potrivit legislației anterioare, să beneficieze de menținerea în cadrul forțelor Jandarmeriei dar pe o funcție inferioară, de soldat sau gradat profesionist, în condițiile în care nu se putea imputa o culpă anume acestor persoane.
Însă, această măsură de protecție socială se aplica angajaților care erau angajați în baza unui contract în curs de la acea dată.
Reclamantul putea invoca această măsură de protecție în timpul executării contractului nr. S/- din 21 iunie 2004, valabil până la 1 iulie 2005.
Dar, acest contract și-a încetat efectele prin ajungerea la termen, astfel încât, prin încheierea contractului nr. S/539 din 1 iunie 2006, între părți s-a născut un nou raport juridic de muncă, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 550/2004, astfel încât contestatorul nu mai poate invoca beneficiul art. 56 din această lege.
S-a mai reținut că, deși art. 70 alin. 1 din Lege nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților (Monitorul Oficial nr. 868 din 24 octombrie 2006), se aplică atât gradaților cât și soldaților din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, este necesar ca instituțiile să aibă în structurile proprii această categorie de personal militar.
Reclamantul a solicitat aplicarea în situația sa, a prevederilor art. 69 alin. 4 din lege, potrivit cu care, angajați pe bază de contract din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au gradul de sergent, pot fi trecuți în corpul subofițerilor, în funcție de studiile absolvite, vechimea în muncă, posturile de subofițeri disponibile și rezultatele obținute în urma concursului susținut în acest sens.
care nu optează pentru trecerea în corpul subofițerilor sau nu sunt declarați admiși în urma participării la concursurile organizate în acest sens vor fi trecuți în corpul soldaților și gradaților cu gradul de caporal.
Instanța a constatat că pentru a i se aplica acest text legal, trebuia ca reclamantul să fi avut gradul de sergent în Jandarmerie, ori reclamantul nu putea avea grad de sergent, în condițiile în care în contractul nr. S/539 din 1 iunie 2006 figurează în funcția de jandarm angajat pe bază de contract.
Din motivarea deciziei contestate rezultă că motivul concedierii a constat în reorganizarea activității.
Întrucât tabelul cu persoanele care au primit preaviz pentru desfacerea contractului individual de muncă, între care și reclamantul, arată că măsura a vizat 159 de angajați, instanța a reținut că este vorba de o concediere colectivă.
Desființarea posturilor de soldați și gradați s-a făcut în cadrul unui proces mai amplu de modernizare a Jandarmeriei, proces declanșat prin nr.HG 30/2004 privind aprobarea Planului de acțiuni pe anul 2004 al Programului de guvernare și continuat prin nr.HG 306/2005.
În acest context, prin Nota – Raport nr. 57108 din 7 septembrie 2006 Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-a propus transformarea în anul 2007 8.043 posturi de soldați și gradați profesioniști în posturi de subofițer.
În aplicarea acestei măsuri, prin adresa nr. – din 18 octombrie 2006 Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-au comunicat măsurile care urmau a fi luate, în sensul organizării concursurilor de ocupare a posturilor de subofițeri, restului personalului urmând a îi înceta contractul individual de muncă, ca urmare a desființării posturilor de soldați și gradați profesioniști.
S-a mai reținut de către instanța de fond că, în cauza de față, din motive obiective, nu au putut fi respectate toate obligațiile care decurg din luarea unei astfel de concedieri.
Cum desființarea posturilor era determinată de măsuri impuse prin acte normative, era lipsită de obiect obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați.
Prin înștiințarea nr. – din 29 noiembrie 2006 adresată Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului C pârâtul a îndeplinit obligația stabilită de art. 70 raportat la art. 69 alin. 2 și 711din Codul muncii
Din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că ar fi existat propuneri privind măsura concedierii colective din partea salariaților, cărora să le răspundă unitatea angajatoare.
În ceea ce privește atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați (art. 69 alin. 1 lit. b), s-a constatat că pârâtul se regăsea în situația de a nu putea adopta astfel de măsuri având în vedere modul de finanțare bugetară a oricăror cheltuieli.
Pe de altă parte, reclamantul nu era în situația de a avea nevoie de o recalificare profesională în condițiile în care oricum deținea oad oua calificare, cea de ospătar, în urma frecventării unor cursuri de calificare organizate de Asociația T – Centrul de calificare și recalificare pentru tineret
S- reținut, astfel, că nu sunt incidente dispozițiile art. 76 din Codul muncii și în raport de toate aceste aspecte, s-a respins cererea privind anularea deciziei.
Au fost, de asemenea, respinse cererile privind despăgubirea pentru drepturile salariale neîncasate după încetarea raporturilor de muncă și cererea de reintegrare în funcție, întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 78 din Codul muncii atâta vreme cât s-a respins capătul principal de cerere.
Cererea de acordare a unor drepturi salariale restante, inclusiv a sporurilor, a fost respinsă, de asemenea, iar soluția instanței de fond se întemeiază pe verificările expertului desemnat în cauză.
Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert, rezultă că nu există diferențe între drepturile salariale calculate și încasate de reclamant și drepturile salariale cuvenite, deoarece reclamantul a beneficiat de spor de pericol deosebit, în cuantum legal, spor de noapte în cuantum legal și spor de condiții grele în cuantum legal.
Este adevărat că nu a beneficiat de spor de confidențialitate, dar acesta nu a probat că ar fi fost îndreptățit la un astfel de spor în sensul că ar fi obținut în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu date cu caracter confidențial și ar fi avut o obligație legală sau contractuală de păstrare a confidențialității acestor date.
Instanța nu a luat în calcul concluziile expertului în ce privește orele suplimentare efectuate de reclamant, deoarece din tabelele cu orele lucrate în perioada de referință, rezultă că orele suplimentare au fost compensate prin zile libere.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat reclamantul la cheltuieli de judecată – 500 lei onorariu expert – conform chitanței CEC seria – nr. – din 2 iulie 2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant, care a formulat următoarele critici:
– Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, recurenta apreciază că instanța nu a respectat principiul aplicării legii civile în timp și a constatat că reclamantului nu i se aplică Legea nr. 550/2004 și Legea nr. 384/2006 deoarece acesta nu putea avea gradul de sergent la data concedierii.
Acest aspect nu rezultă din înscrisurile depuse la dosar și nici nu a fost pus în discuția părților.
În acest sens, recurentul a depus la dosar copia legitimației cu care face dovada că acesta avea la data concedierii funcția de sergent.
În referire la acest motiv de recurs, recurentul mai arată că prin hotărârea dată, instanța de fond a legalizat abuzurile intimatei care a încălcat în mod evident dispozițiile art. 68-72, 76-78 Codul muncii, precum și art. 16 din Constituția României.
– Hotărârea este contradictorie și întemeiată pe o falsă motivație.
Față de criticile formulate, recurentul apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă, ceea ce impune casarea sentinței și reexaminarea cauzei cu consecința admiterii acesteia astfel cum a fost formulată.
Intimata a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că la data inițierii demersurilor privind încetarea raporturilor de muncă, Legea privind Statutul soldaților și gradaților nu era în vigoare.
De asemenea, dispozițiile art. 56 din Legea nr. 550/2004 nu sunt imperative ci sunt afectate de îndeplinirea unei condiții, care nu erau îndeplinite – lipsa corpului soldaților și gradaților profesioniști, după cum nu erau îndeplinite nici de către recurent condițiile de trecere în corpul subofițerilor, deoarece numai absolvenții de liceu, cu diploma de bacalaureat puteau participa la concurs pentru trecerea în corpul subofițerilor.
Mai arată intimata că, au fost respectate și dispozițiile din Codul muncii iar instanța a reținut corect că temeiul desfacerii contractului de muncă este art. 65 Codul muncii – pentru motive care nu țin de persoana salariatului, iar măsurile întreprinse de angajator au fost în conformitate cu dispozițiile art. 69, 70, 71 Codul muncii.
La primul termen de judecata a recursului, recurentul a invocatexcepția de nelegalitatea prevederilor cuprinse în Nota raport nr. 57108 din 7 septembrie 2006 și Adresa nr. – din 18 octombrie 2006, documente emise de Ministerul Administrației și Internelor – Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
Arată autorul acestei excepții, că cele două acte încalcă prevederile art. 56 din Legea nr. 550/2004 care protejează categoria profesională a jandarmilor angajați pe baza de contract, sens în care solicită a fi sesizată instanța de administrativ deoarece aceasta este competentă să se pronunțe.
În legătură cu această excepție, intimata a solicitat respingerea ca inadmisibilă, întrucât cele două acte considerate nelegale nu sunt acte administrative cu caracter individual.
La termenul de judecata din 13 mai 2008, Curtea a pus în discuția părților admisibilitatea cererii de sesizare instanței de contencios administrativ și apreciind că nici Nota raport nr. 57108 din 7 septembrie 2006 și nici Adresa nr. – din 18 octombrie 2006 nu fac parte din categoria actelor administrative prevăzute de art. 2 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, a respins cererea de sesizare.
Pe fond, recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea reține că începând cu 31 decembrie 2006, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, iar măsura luată a fost întemeiată pe dispozițiile art.65 din Codul muncii.
Contractul de muncă al reclamantului a fost încheiat pe perioadă determinata de 2 ani, începând cu 1 mai 2006 iar funcția ocupată de acesta era aceea de jandarm.
Acesta avea, de asemenea, gradul de sergent, așa cum rezultă din legitimația depusă la dosar dar și din fișa postului (fila 85 dosar fond).
Cu toate acestea, nu se poate reține nelegalitatea temeiului de drept indicat de pârâtă în decizie deoarece nu s-a făcut în niciun fel dovada că încetarea raporturilor de muncă ar fi avut vreo legătură cu persoana sau cu activitatea salariatului.
Ambele părți au arătat că în cadrul Jandarmeriei a avut loc un proces de reorganizare, care impunea reducerea sau transformarea unor posturi în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 550/2004 în vigoare la acea dată.
Potrivit art. 56 din Legea 550/2004:
(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi jandarmii angajați cu contract, încadrați pe funcții operative și care îndeplinesc condițiile legale, pot fi trecuți în corpul subofițerilor, pe bază de concurs sau examen de admitere în limita posturilor aprobate și a fondurilor bugetare alocate, acordându-li-se grade militare în funcție de vechimea lor în Ministerul Administrației și Internelor, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1), care nu îndeplinește condițiile legale pentru trecerea în corpul subofițerilor ori nu promovează concursul sau examenul de admitere în corpul subofițerilor, se trece în corpul soldaților și gradaților profesioniști și i se aplică statutul acestora, potrivit legii.
Prin urmare, în cazul în care reclamantul nu îndeplinea condițiile pentru a fi trecut în rândul subofițerilor și nici nu participa la concurs pentru ocuparea unui post, acesta avea într-adevăr dreptul de a fi trecut în corpul soldaților profesioniști, cu condiția ca acesta să existe.
Problema care se pune în discuție și care a constituit impedimentul în a se da curs acestor dispoziții, l-a constituit faptul că, la acea dată, corpul soldaților și gradaților profesioniști nu exista, astfel că, reclamantul nu putea fi trecut în această categorie.
Referitor la critica privind aplicarea greșita a dispozițiilor Legii nr. 384/2006, Curtea reține următoarele dispoziții din art. 69 care prevede:
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în termen și cu termen redus, în activitate pot deține numai gradul de soldat.
(2) Contractele încheiate în temeiul art. 37 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile în măsura în care nu contravin prevederilor acesteia.
(3) Contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, încheiate cu angajați pe bază de contract, care au împlinit vârsta maximă prevăzută la art. 35 alin. (2), pot fi menținute, în funcție de nevoile Ministerului Apărării, până la finalizarea acestora.
(4) angajați pe bază de contract din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au gradul de sergent, pot fi trecuți în corpul subofițerilor, în funcție de studiile absolvite, vechimea în muncă, posturile de subofițeri disponibile și rezultatele obținute în urma concursului susținut în acest sens. care nu optează pentru trecerea în corpul subofițerilor sau nu sunt declarați admiși în urma participării la concursurile organizate în acest sens vor fi trecuți în corpul soldaților și gradaților cu gradul de caporal.
Criticile recurentului se întemeiază pe aceste ultime dispoziții dar se omite faptul că, reorganizarea Jandarmeriei, avea ca unic scop, profesionalizarea instituției, iar aceasta impunea desființarea unor compartimente, reclamantul neputând fi trecut pe un post care nu mai exista și care nu mai era finanțat.
Mai mult decât atât, Legea nr. 384/2006, a intrat în vigoare la 10 decembrie 2006 iar punerea în aplicare a acestor dispoziții era condiționată de adoptarea altor acte normative în următoarele 60 de zile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 72 din lege.
Așadar, în mod corect, prima instanță a reținut că, în speța dată, a avut loc o concediere colectivă, ca efect al desființării unor posturi în baza legii și a actelor normative adoptate la nivel central, iar desființarea locului de muncă a avut o cauză reală și serioasă.
În raport de aspectele arătate mai sus, Curtea va reține că în procesul de reorganizare și profesionalizare al Jandarmeriei, concedierea reclamantului a fost corect fundamentată pe dispozițiile art. 62 alin 2 din Codul muncii, fiind determinată de neîndeplinirea condițiilor de a participa la concursul de trecere într-un corp superior, precum și de inexistența, după data de 31 decembrie 2006, funcției pe care acesta a deținut-o anterior, respectiv aceea de jandarm angajat pe baza de contract.
Nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 68-72, 76-78 Codul muncii sau art. 16 din Constituția României, deoarece recurentul nu a făcut în niciun fel dovada că a fost supus la un tratament diferit de ceilalți angajați, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că la 31 decembrie 2006 un număr de 160 de angajați pe bază de contract ai Jandarmeriei, au încetat raporturile de muncă cu aceasta.
Critica privind legalizarea de către prima instanță a abuzurilor pârâtei nu poate fi în niciun caz reținută, mai ales că, în condițiile în care s-a constatat de către instanță că a avut loc o concediere colectivă, aceasta a și motivat soluția adoptată prin prisma dispozițiilor din Codul muncii referitoare la concedierea colectivă.
De altfel, recurentul nu arată în ce mod pârâta a încălcat dispozițiile art. 68-72 și art. 76-78 din Codul muncii, deși instanța de fond motivează pe larg de ce, în cauză nu era oportună inițierea unor discuții cu sindicatul pentru a stabili metodele și mijloacele de evitare a concedierii colective, iar notificarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă s-a făcut conform legii.
În fine, în ultima critică se arată că hotărârea este contradictorie și întemeiată pe o falsă motivație, însă, nici aceste aspecte nu sunt detaliate de recurent, astfel că din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în C,-, -B,. B,. 38, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1603 din 2 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârâtMINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – 0406, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/16.06.2008
gref. –
2 ex./17.06.2008
