Cesiune de contract – Condiţii
2.264. Cesiunea contractului de comerţ exterior de către una dintre părţi în favoarea unei terţe persoane nu poate fi realizată în mod valabil – dacă nu s-a convenit altfel – decât cu consimţământul celeilalte părţi din contractul ce formează obiectul transmisiunii. (Sentinţa nr. 15 din 28 aprilie 1972)
Cesiune de creanţă – Efecte
2.265. Cesiunea de creanţă, din momentul realizării acordului de voinţă, produce efecte cu privire la transferul creanţei către cesionar, acesta devenind creditor în locul cedenţilor, preluându-le
toate drepturile pentru valorificarea nominală a creanţei. (Sentinţa nr. 16 din 11 februarie 1998)
Cesiune de datorie – Contract de asociere
2.266. Spre deosebire de cesiunea de creanţă, reglementată de art. 1391-1404 Cod comercial, cesiunea de datorie nu este reglementată de legislaţia română; ea este permisă însă în virtutea principiului libertăţii convenţiilor.
De la data când creditorul a consimţit la preluarea datoriei, vechiul debitor este liberat, noul debitor înlocuindu-1 în raportul de obligaţie. (Sentinţa nr. 97 din 25 iunie 1998)
Desfacerea contractului de comerţ exterior – Acordul părţilor
2.267. Un contract de comerţ exterior nu poate fi desfăcut, în lipsa unei clauze sau a unei dispoziţii legale diferite, decât prin acordul părţilor. în acest scop, este necesară o nouă înţelegere intervenită între persoane, care să aibă calitatea de a angaja părţile contractante şi care trebuie sa fie consemnată într-un înscris. (Sentinţa nr. 27 din 13 iulie 1972; idem, Sentinţa nr. 56 din 26 februarie 1980)
Desfiinţarea contractului – Condiţii în cazul neîndeplinirii obligaţiilor – Desfiinţare de plin drept
2.268. Potrivit dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 din Codul civil român, aplicabil în speţă, dacă una dintre părţile care au încheiat contractul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, cealaltă parte are dreptul, fie să o silească să execute convenţia, când este posibil, fie să ceară instanţei desfiinţarea contractului, cu obligarea la despăgubiri a părţii aflate în culpă. Rezultă că, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către una dintre părţi, contractul nu se desfiinţează de plin drept. Desfacerea acestuia trebuie cerută în faţa instanţei judecătoreşti sau arbitrale, după caz, iar daunele produse ca urmare a neexecutării nu pot fi solicitate decât odată cu acţiunea pentru desfacerea contractului.
Prin excepţie, însă, art. 1370 din Codul civil român prevede că, în cazul vânzării de produse sau de lucruri mobile, dacă cumpărătorul refuză să ridice marfa livrată, contractul de vânzare se reziliază de plin drept, fără a fi necesară chemarea în instanţă sau arbitraj a cumpărătorului sau punerea lui în întârziere în alt mod. în speţă, întrucât contractul de vânzare comercială internaţională a fost reziliat de plin drept, potrivit art. 1370 Cod civil, ca urmare a refuzului cumpărătorului de a prelua marfa ce i-a fost pusă la dispoziţie de către
vânzător, acesta era în drept să introducă acţiune arbitrală pentru despăgubiri. (Sentinţa nr. 41 din 30 septembrie 1971)
Modificarea contractului de comerţ exterior – Termen modificat prin acreditiv
2.269. Clauza din contractul de comerţ exterior care prevede un anumit termen pentru livrarea mărfii este valabil modificată dacă acreditivul emis de cumpărător a prelungit termenul, iar vânzătorul a acceptat prorogarea. Acordul său poate rezulta din faptul că a efectuat livrarea la data arătată în acreditiv. în aceste condiţii, cumpărătorul nu poate obiecta tardivitatea livrării în raport cu termenul iniţial convenit prin contractul între părţi (Sentinţa nr. 220 din 10 noiembrie 1978)
Modificare contract – Clauze modificate unilateral
2.270. Clauzele contractului de comerţ exterior nu pot fi modificate unilateral de către debitorul preţului, prin acreditivul pe care îl deschide prin banca sa, în favoarea celeilalte părţi. Se consideră că au intervenit atari modificări dacă acreditivul a schimbat unele termene de livrare convenite prin contract. (Sentinţa nr. 5 din 10 februarie 1975)
Modificare contract – Durata acreditivului
2.271. Clauzele din contractul de comerţ exterior nu pot fi modificate unilateral de către debitor prin acreditivul deschis în favoarea celeilalte părţi dacă a menţionat o altă durată de valabilitate (mai scurtă) a acestui document, decât cea avută în vedere de ambele părţi, la data încheierii documentului. (Sentinţa nr. 5 din 10 februarie 1975)
Modificare contract – Schimbarea unilaterală a unor elemente
2.272. Clauzele contractuale nu pot fi modificate prin înscrierea în acreditiv a altui punct de frontieră al ţării vânzătorului decât cel prevăzut în contract (în speţă, în loc de frontiera româno-iugoslavă s-a menţionat staţia de frontieră Episcopia Bihorului). (Sentinţa nr. 12 din 10 martie 1975)
Modificare contract – Adăugiri în afara contractului
2.273. Contractul nu poate fi modificat când prin acreditiv s-a condiţionat utilizarea de către creditor a sumei pe care o prevede, de epuizarea integrală unui acreditiv precedent, deşi contractul nu impunea o asemenea restricţie. (Sentinţa nr. 217 din 19 iunie 1975)
Modificare contract – Schimbare unilaterală a clauzei de transport
2.274. Clauzele contractului de comerţ exterior nu se consideră valabil modificate când debitorul a înlocuit unilateral în acreditiv clauza „FOB porturi româneşti”, stipulată în contract, cu clauza „FOB Constanţa”. (Sentinţa nr. 93 din 27 martie 1978)
Contract vănzare-cumpărare – Reziliere – Consecinţe
2.275. Rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de restituire către vânzător în deplină proprietate a produselor contractate şi livrate, nu îl îndreptăţeşte pe vânzător să solicite plata de daune cominatorii, acestea reprezentând sancţiuni aplicabile debitorului unei obligaţii „de a face”, în scopul determinării debitorului de a-şi executa obligaţia. Or, în cazul rezilierii contractului, cu obligaţia restituirii în natură a produselor, natura obligaţiei este aceea de „a da în sensul retransmiterii dreptului de proprietate de la cumpărător la vânzător în virtutea efectelor rezilierii şi nu a unei obligaţii „de a face”. (Sentinţa nr. 50 din 5 aprilie 1999)
Contract – Desfiinţare
2.276. Potrivit art. 67 din Codul comercial, în cazul în care „mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea obligaţiei asumate prin contract, „una din părţi a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plata preţului”, iar „aceasta nu-şi îndeplineşte la termenul fixat obligaţiunea sa, atunci condiţiunea rezolutorie se îndeplineşte de drept în favoarea părţii care îşi executase obligaţiunea sa”.
în aceste condiţii, contractul dintre părţi se consideră desfiinţat de drept, urmând ca părţile să fie repuse în situaţia anterioară. (Sentinţa nr. 73 din 13 mai 1998)
Rezolutiune – Contract pe durată determinată
2.277. Nici o dispoziţie legală aplicabilă nu condiţionează constatarea încetării sau declararea rezoluţiunii unui contract de introducerea acţiunii în cadrul termenului său de valabilitate. Rezoluţiunea este condiţionată, potrivit art. 1020 şi 1021 din Codul
civil român, aplicabil ca lege aleasă de părţi a cârmui raporturile dintre ele, de neîndeplinirea culpabilă de către una din părţile contractante a angajamentului său, la care se adaugă, bineînţeles, condiţiile introducerii acţiunii înlăuntrul termenului de prescripţie. (Sentinţa nr. 24 din 31 ianuarie 2000)
