Convenţia de la Bratislava – Domeniu de aplicare
4.51. Nefiind încheiată între statele dunărene riverane, ci numai de către societăţile de navigaţie având naţionalitatea acestor
state, Convenţia de la Bratislava nu poate fi opusă decât întreprinderii de navigaţie care a semnat-o, dar nu şi unui şantier naval cu personalitate juridică, referitor la o navă pe care acesta a construit-o pentru un beneficiar din străinătate şi care se afla într-un marş de probă pe Dunăre. (Sentinţa nr. 63 din 30 august 1974)
Abordaj fluvial – Efecte ale culpei comune
4.52. Există culpă comună în cazul unui abordaj fluvial, dacă nava abordată, deşi observase din timp devierea celeilalte nave de pe traseu şi plutirea ei în derivă, în urma desprinderii ei de şalupa care o remorcase, a considerat suficientă doar reducerea vitezei, în loc să ia măsura, mai firească, potrivit expertizei, de stopare a motoarelor.
în cazul culpei comune, prejudiciile suferite de nava abordată se suportă de ambele părţi în cauză, proporţional cu gravitatea culpei fiecăreia. (Sentinţa nr. 246 din 3 noiembrie 1983)
Convenţia de la Bruxelles din 1910 – Domeniu de aplicare
4.53. Convenţia internaţională pentru unificarea unor reguli în materie de abordaj, de asistenţă şi salvare maritimă, încheiată la Bruxelles la 23 septembrie 1910 şi ratificată de România prin Decretul Lege nr. 2291 din 17 ianuarie 1913 nu se aplică în cazurile în care asistenţa sau salvarea unei nave a avut loc în apele fluviale dunărene, deoarece, atât din titlul, cât şi din cuprinsul Convenţiei rezultă că are ca obiect numai navigaţia maritimă. (Sentinţa nr. 63 din 30 august
1974)
Contractul de expediţie
4.54. Acest contract se încheie în mod obişnuit de furnizorul de mărfuri la export şi un intermediar care îşi asumă, în schimbul unei remuneraţii tarifare, pe bază de mandat, obligaţia de a îndeplini şi supraveghea formalităţile de transporturi şi expediţii internaţionale, de expedieri şi reexpedieri a mărfurilor în tranzit prin porturile româneşti precum şi depozitarea mărfurilor de export şi import. (Sentinţa nr. 70 din 27 martie 1981)
Societăţi de navlosire, agenturare, şi aprovizionare a navelor -Convenţii în nume propriu
4.55. Fiind subiecte de drept de sine stătătoare, astfel de societăţi încheie în nume propriu convenţii pe termen lung cu parteneri din aceeaşi specialitate din alte ţări, prin care stabilesc atât tariful serviciilor ce şi le prestează reciproc, cât şi timpul de operare (încărcare şi descărcare) în propriile porturi a navelor comerciale care efectuează transporturi de mărfuri sub pavilionul celuilalt stat.
Deşi asemenea convenţii pe termen lung sunt încheiate pentru satisfacerea unor necesităţi economice ale unităţilor exportatoare sau importatoare din propria ţară, ele rămân în afara raporturilor juridice dintre întreprinderile de navlosire şi agenturare nemijlocit contractante. în consecinţă, răspunderea pentru lichidarea prin compensare (uzual anuală) a soldului eventualelor contrastalii revine în exclusivitate întreprinderilor de agenturare în cauză, iar decontările trebuie efectuate în relaţiile lor reciproce, fără ca întreprinderile de comerţ exterior să poată fi obligate la vreo plată. (Sentinţa nr. 10 din 19 octombrie 1984)
Convenţii externe pentru operarea navelor maritime
4.56. Asemenea convenţii-cadru bilaterale, încheiate de I.C.E. NAVLOMAR cu un omolog dintr-un alt stat, prin care se asigură de către fiecare parte încărcarea şi descărcarea navelor în porturile propriei ţări, constituie contracte de comerţ exterior, având ca obiect prestarea unor servicii specifice. Semnând un asemenea contract, I.C.E. NAVLOMAR acţionează şi deci îşi asumă obligaţii în nume propriu iar nu ca simplu reprezentant al întreprinderii române de comerţ exterior.
Printr-un asemenea contract se poate stipula în mod valabil ca în raporturile dintre contractanţi să se deconteze la finele anului numai soldul dintre contrastaliile datorate la operarea navelor române în porturile celuilalt stat şi la operarea navelor din celălalt stat în porturile româneşti, precum şi să procedeze în acelaşi mod (decontare anuală) în ce priveşte soldul de despatch care se realizează în porturile româneşti şi în cele străine la operarea navelor din cele două state. (Sentinţa nr. 10 din 16 ianuarie 1981)
Convenţii externe privitoare la transbordarea de mărfuri prin porturile fluviale
4.57. Asemenea convenţii se încheie între I.C.E. ROMTRANS şi parteneri din alte state riverane ale Dunării. în speţă, prin convenţia pe anii 1976-1980 intervenită între I.C.E. ROMTRANS şi Societatea pe acţiuni pentru expediţii internaţionale ADRIA cu sediul la Viena, încheiată la 13 ianuarie 1976, au fost prezentate obligaţiile ce revin menţionatelor părţi.
Convenţia stabileşte condiţii de transbordare a mărfurilor de pe vase maritime pe şlepuri (şi invers) în porturile româneşti Sulina, Galaţi, Brăila şi Tulcea, precum şi condiţii de transport cu şlepuri din dotaţia NAVROM din aceste porturi către o serie de porturi dunărene din Austria şi R.F. Germania.
Capitolul I al Convenţiei cuprinde programul de transbordare, defalcat pe ani şi pe relaţii de import/export în porturile româneşti menţionate, care se coroborează cu programul de transport ce se efectuează cu şlepuri ale NAVROM, prevăzut în capitolul II.
în cadrul acestor programe, Societatea ADRIA este obligată să asigure preavizarea şi avizarea definitivă către I.C.E. ROMTRANS şi către NAVROM a sosirii oricărei nave maritime, în vederea
transbordării mărfii în porturile fluviale româneşti (capitolul III).
Normele de descărcare ale navelor sosite de pe Marea Neagră la Galaţi, şi Brăila sunt stabilite prin prevederile capitolului IV ale Convenţiei, iar condiţiile generale referitoare la aplicarea normelor de transbordare şi la modul cum se calculează time-sheet-urile sunt precizate în capitolele V şi VI.
Capitolul VII are ca obiect taxele de transbordare, navlurile
fluviale şi comisionul la care este îndreptăţit I.C.E. ROMTRANS.
Normele de descărcare ale şlepurilor NAVROM în porturile dunărene din Austria şi R.F. Germania sunt determinate de prevederile capitolului VIII, iar durata transportului de mărfuri pe Dunăre cu aceste mijloace de transport de capitolul IX.
Ultimul capitol (X) din Convenţie stabileşte răspunderile
partenerilor, stabilind că Societatea ADRIA răspunde pentru descărcarea în bună ordine a mărfurilor în porturile din Austria şi R.F. Germania, în timp ce I.C.E. ROMTRANS răspunde pentru transbordarea în condiţii desăvârşite în porturile Galaţi şi Brăila.
Textul capitolului X mai adaugă următoarele: „în calitate de cărăuş pentru transportul pe Dunăre, I.C.E. ROMTRANS răspunde în cadrul prevederilor Convenţiei de la Bratislava”. Această ultimă clauză este însă în realitate lipsită de obiect, deoarece, prin Convenţia pe termen lung în discuţie I.C.E. ROMTRANS nu şi-a asumat (şi nu putea să-şi asume, dat fiind obiectul său diferit de activitate) nici o obligaţie concretă de a efectua în nume propriu transporturi pe Dunăre în favoarea Societăţii ADRIA sau pe seama altor parteneri contractuali. în plus, clauza citată contrazice nu numai actele constitutive ale I.C.E. ROMTRANS, dar şi dispoziţii cu caracter imperativ ale Convenţiei de la Bratislava, care atribuie în mod explicit şi în mod exclusiv calitatea de transportator de mărfuri pe Dunăre, în Republica Socialistă România, pârâtei NAVROM. în consecinţă, arbitrajul nu poate recunoaşte I.C.E. ROMTRANS calitatea de cărăuş pentru mărfurile care în speţă au fost transportate cu şlepuri în dotaţia NAVROM de la Brăila la Regensburg (R.F. Germania). (Sentinţa nr. 70 din 27 martie 1981)
