Producătorul agricol, persoană fizică, nu are calitatea de persoană fizică autorizată şi nu este organizat într-o asociaţie familială, pentru a-i fi aplicabile prevederile Legii insolvenţei.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 872 din 7 decembrie 2011,
nepublicată
Prin sentinţa comercială nr. 979 din 6 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a respins contestaţia formulată de debitorul T.I. împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei ca fiind tardiv formulată.
In temeiul art. 107 lit. a) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus începerea procedurii simplificate împotriva producătorului agricol T.I. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele: debitorului T.I. i-a fost comunicată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei la data de 31 ianuarie 2011, iar debitorul a contestat starea de abia la data de 20 aprilie 2011, cu depăşirea termenului de 10 zile de la primirea citaţiei, prevăzut în art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Pe fondul cererii s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27-28 şi art. 30 din
Legea nr. 85/2006 şi a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, debitorul T.I., care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând următoarele: sentinţa instanţei de fond nu este motivată nici în fapt, nici în drept, nu indică niciunul dintre motivele pe care se sprijină această hotărâre şi în mod special nu analizează condiţiile prevăzute în mod imperativ de lege pentru admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei. Deşi instanţa de fond a respins contestaţia debitorului ca tardiv introdusă, consideră că aceasta avea obligaţia de a analiza activele depuse de debitoare la dosar, deoarece aveau valoare probatorie ca apărări pe fondul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, având în vedere faptul că instanţa era obligată să verifice existenţa caracterului creanţei invocate de creditoare.
Astfel, prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, creditoarea SC P. SA a arătat că debitorul T.I. îi datorează suma de 62.363,46 lei cu titlul de debit şi suma de 167.823,28 lei cu titlul de penalităţi de întârziere, rezultate din neachitarea de către debitor a mărfii vândute în baza contractelor
de vânzare-cumpărare nr. 215/2008 şi nr. 235/2009. Prin actele depuse la dosar, respectiv buletinele de cântărire, analiză şi recepţie nr. 2237 din 24 iunie 2009 şi nr. 2241 din 29 iunie 2009, prin care a predat către SC P. SA cantitatea totală de 81.850 kg orz, şi buletinul nr. 3557, prin care a predat cantitatea de 89.150 kg grâu, buletine întocmite de însăşi creditoarea din prezenta cauză, s-a dovedit că a achitat contravaloarea mărfii cumpărate, modalitatea dc plată fiind prevăzută expres atât în contractul nr. 215/2008, cât şi în contractul nr. 235/2009 – „plata se face în principal în produsele recoltate pentru care s-a vândut sămânţa”.
Totodată, a depus la dosar copie de pe procesul-verbal din 12 august 2009, încheiat de către Garda Financiară Galaţi, prin care organele de control au constatat, pe de o parte, că SC P. SA nu a întocmit borderoul de achiziţie pentru marfa luată de la debitor şi de la o altă persoană, H.V., iar, pe de altă parte, au dispus „confiscarea veniturilor realizate prin comercializarea cantităţilor de 189,550 kg grâu şi 81.850 kg orz provenite de la T.I. şi
H.V.”. Astfel, rezultă clar că SC P. SA, din momentul cântăririi şi preluării mărfii de la debitor şi până la data controlului, a dispus de marfa, a comercializat-o, în calitate de proprietar. Astfel, susţinerile creditoarei din întâmpinare, potrivit cărora SC P. SA ar fi fost doar depozitara acestor cantităţi de grâu şi orz, ar fi trebuit să fie înlăturate de instanţa de fond, deoarece, pe de o parte, dacă creditoarea ar fi fost doar depozitara mărfii, nu ar fi putut să o înstrăineze, lucru pe care l-a făcut, fiindu-i confiscate veniturile de pe marfa, iar, pe de altă parte, din contractele de prestări servicii întocmite ulterior cântăririi mărfii nu rezulta că marfa a fost individualizată, cântărită, sigilată etc., respectiv predată.
Faţă de toate cele arătate, consideră că a dovedit faptul că a achitat suma datorată creditoarei pentru marfa cumpărată de la aceasta, astfel încât nu se mai poate vorbi despre existenţa vreunei creanţe a creditoarei faţă de debitor, motiv pentru care cererea sa apare ca fiind inadmisibilă. în drept a invocat art. 304 pct. 7 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Legal citată, intimata-creditoare SC P. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, susţinând că debitorul T.I. datorează SC P. SA suma totală de 62.363,46 lei reprezentând contravaloare marfa şi transport în baza contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 215/2008 şi nr. 235/2009. De asemenea, susţine că buletinele de cântărire, analiză şi recepţie invocate de debitor sunt acte care se întocmesc la recepţia mărfii într-un spaţiu de depozitare şi nu fac dovada transferului de proprietate. A mai precizat că nu s-au putut întocmi borderouri de achiziţie pentru marfa, deoarece producătorul agricol nu a agreat preţul de achiziţie practicat la acea dată. Cât priveşte controlul Gărzii Financiare, creditoarea a susţinut că neprezentarea documentelor legale de provenienţă a mărfii din partea proprietarului T.I. au determinat organele de control să aplice sancţiunea
confiscării mărfii. A precizat şi că la data controlului, T.I. nu deţinea certificat de producător, adică nu deţinea documente legale de provenienţă a mărfii, fapt ce a condus la sancţiunea confiscării mărfii. Intimata-creditoare a susţinut, astfel, că măsura confiscării mărfii a făcut imposibilă compensarea legală şi stingerea datoriei faţă de SC P. SA.
La termenul din 7 decembrie 2011, curtea a pus în discuţia părţilor să precizeze şi să prezinte dovezi referitoare la încadrarea debitorului T.I. în vreuna dintre categoriile prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cărora li se aplică procedura simplificată prevăzută de Legea nr. 85/2006. Apărătorul debitorului a susţinut că acesta este un simplu producător agricol, persoană fizică, şi că nu are calitatea de persoană fizică autorizată şi nu este organizat într-o asociaţie familială, pentru a-i fi aplicabile prevederile legii insolvenţei. Intimata-debitoare SC P. SA a susţinut, fară dovezi, că debitorul T.I. se află în categoria prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, respectiv este comerciant, persoană fizică, acţionând individual.
Curtea de apel a apreciat că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare: curtea a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada că T.I. are calitatea de comerciant, persoană fizică, sau că este organizat într-o asociaţie familială pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/2006 referitoare la procedura simplificată. De asemenea, raportat la probatoriile administrate, constând în buletinele de cântărire, analiză şi recepţie nr. 2237 din 24 iunie 2009 şi nr. 2241 din 29 iunie 2009 prin care debitorul a predat către SC P. SA cantitatea totală de 81.850 kg orz şi de 89.150 kg grâu, coroborate şi cu constatările consemnate în procesul-vcrbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmit de Garda Financiară Galaţi în sarcina intimatei creditoare SC P. SA referitoare la confiscarea veniturilor realizate din comercializarea cantităţilor de cereale achiziţionate de la T.I., curtea a reţinut că suma de 62.363,46 lei, pretinsă cu titlu de creanţă de către creditoarea SC P. SA, nu are caracter cert în sensul prevăzut de art. 379 alin. (3) C. proc. civ., astfel că în cauză nu s-a făcut nici dovada calităţii de creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei.
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că este tardivă contestaţia debitorului. Totuşi, instanţa de fond nu a analizat actele depuse de debitor la dosar care aveau valoare probatorie ca apărări ale debitorului pe fondul cererii de deschidere a procedurii, întrucât instanţa are obligaţia dc a verifica dacă creanţa pretinsă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006. Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., curtea a admis recursul, cu consecinţa modificării sentinţei recurate în sensul respingerii cererii dc deschidere a procedurii insolvenţei ca fiind nefondată.
