Persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică, un patrimoniu distinct de cel al persoanei fizice şi răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul, putând fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006.
I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1072 din 31 martie 2009
Prin sentinţa comercială nr. 4400 din 26 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru motivul de nulitate relativă şi excepţia lipsei de interes pentru motivul de nulitate absolută. In consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanta T.A. împotriva pârâţilor T.E., B.P. şi B.S., constatând lipsa calităţii procesuale active şi lipsa interesului. Instanţa de fond a apreciat lipsa interesului în promovarea acţiunii, întrucât, dacă această acţiune ar fi admisă, bunul s-ar întoarce în patrimoniul persoanei fizice au-
torizate, care este distinct de patrimoniul soţilor. In ce priveşte motivul de nulitate relativă, a reţinut lipsa calităţii procesuale active, întrucât bunul nu face parte din patrimoniul comun al soţilor, astfel că nu era necesar şi consimţământul reclamantei la înstrăinarea acestui bun.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta T.A. şi, prin decizia comercială nr. 308 din 26 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, a admis apelul, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în speţă nu este înlăturată prezumţia de comercialitate, întrucât antecontractul în litigiu priveşte dreptul de proprietate asupra unui spaţiu comercial, ceea ce exclude caracterul civil al actului şi infirmă susţinerea despre prevederi contrare faptelor de comerţ, competenţa fiind a instanţei comerciale, respectiv a tribunalului, faţă de caracterul neevaluabil al cererii, conform art. 2 pct. 1 lit. a) teza a Il-a C. proc. civ.
Referitor la modul de soluţionare a celor două excepţii, instanţa de apel a reţinut că hotărârea instanţei de fond este criticabilă, întrucât excepţia lipsei de interes a fost soluţionată înainte de lămurirea regimului juridic al bunului promis, în lipsa unui probatoriu concludent şi că instanţa de fond se întemeiază pe argumentul că persoana fizică autorizată arc statut de entitate juridică, distinct de cel al persoanelor fizice, ca şi pe argumentul că persoana fizică autorizată are patrimoniu propriu, fară a face trimitere la o dispoziţie legală care să consacre aceste argumente. In ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei-reclamante, faţă de împrejurarea că soluţia pe această excepţie a fost întemeiată pe argumentul nevalid al patrimoniului distinct al persoanelor fizice autorizate, ca şi prin raportare la o acţiune în nulitatea contractului, nu în nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, instanţa a apreciat că această excepţie trebuie reexaminată în funcţie de obiectul cererii dedus judecăţii.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.P., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei. Recurentul a susţinut că instanţa a considerat greşit că există identitate de patrimonii între o persoană fizică şi o persoană fizică autorizată, cu consecinţa că soţia pârâtului are un drept de proprietate devălmaş asupra bunului despre care se făcuse dovada că aparţinea exclusiv persoanei fizice autorizate; că spaţiul comercial a fost dobândit de către persoana fizică autorizată în temeiul Legii nr. 550/2002, în calitatea acesteia de comerciant, iar nu de către T.E., căsătorit cu T.A.; că lipsa de identitate între patrimoniul unui individ şi cel al unei persoane fizice autorizate trebuie privită şi prin prisma altor dispoziţii legale, respectiv prin perspectiva Legii nr. 85/2006, care reglementează modul de urmărire a patrimoniului [art. 1 alin. (2) lit. a) statuează că numai persoana fizică-comerciant poate fi supusă procedurii insolvenţei], precum şi prin perspectiva dispoziţiilor art. 31 lit. c) C. fam. Mai susţine reclamantul că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că nu s-a făcut dovada că acest bun a fost inclus în patrimoniul de afectaţiune al persoanei autorizate, neavând rol activ în condiţiile în care recurentul a menţionat că persoana fizică autorizată şi-a deschis, după construire, un punct de lucru în imobilul în discuţie, motivarea hotărârii conţine fraze contradictorii, iar multe din concluziile instanţei sunt nemotivate; de asemenea, în motivarea hotărârii nu se regăseşte nicio referire la extrasul de carte funciară.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Legiuitorul, prin O.U.G. nr. 44/2008, a reglementat regimul juridic al persoanelor fizice autorizate. Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. j) din acest act normativ, bunurile, drepturile şi obligaţiile persoanei fizice autorizate, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, reprezintă un patrimoniu de afectaţiune. Prin art. 20 se prevede că PFA (persoana fizică autorizată) răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de , va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 C. com. Din aceste dispoziţii legale se apreciază
că persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică, distinct de cel al persoanei fizice şi că persoana fizică autorizată are un patrimoniu de afectaţiune distinct de cel al persoanei fizice.
în speţă s-a lămurit regimul juridic al bunului promis, acesta făcând parte din patrimoniul de afectaţiune al persoanei fizice autorizate T.E., în condiţiile în care acest bun a fost dobândit de către persoana fizică autorizată T.E. în calitatca sa de comerciant, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 550/2002, a fost înscris în cartea funciară pe numele persoanei fizice autorizate T.E. şi a fost folosit pentru desfăşurarea activităţii comerciale a persoanei fizice autorizate T.E. Acest imobil nu a făcut niciodată parte din patrimoniul comun al soţilor T.
Persoana fizică autorizată T.E. a cumpărat imobilul în considerarea calităţii sale de comerciant şi în scopul desfăşurării în acest imobil a activităţii comerciale pentru care era înfiinţat. Ca atare, spaţiul nu facc parte din patrimoniul comun al celor doi soţi, însă face parte din fondul de comerţ al persoanei fizice autorizate, motiv pentru care nu este necesar consimţământul soţiei la momentul înstrăinării bunului, astfel că reclamanta nu are calitate procesuală activă.
Reclamanta nu justifică interes şi prin prisma dispoziţiilor art. 35 C. fam., care impun consimţământul soţilor numai pentru înstrăinare, însă în cauză s-a încheiat numai o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Aşa fiind, înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia rccurată în sensul respingerii apelului reclamantei, ca nefondat.
