Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.697/CM
Ședința publică din 23 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă, cu sediul în M – Hala 5,-, județul C împotriva sentinței civile nr.600/CM din 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M,-, -.2,.A,.2,.10, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.97463/20.09.2008, la care se află anexate chitanța nr.12/23.09.2008 și factura nr.36/23.09.2008 – privind onorariul, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul intimatului reclamant depune la dosar întâmpinare, în două exemplare, din care unul pentru comunicare.
Instanța, față de lipsa recurentei pârâte la apelul efectuat, consideră că în cauză se impune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant, asistat de dl.avocat.
. fiind părțile, acestea arată că în cauză nu mai au alte cereri de formulat sau acte noi de depus.
Instanța luând act de declarația părților că nu mai sunt alte înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului declarat de recurentă ca nefondat, întrucât hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, decizia de concediere disciplinară a reclamantului este afectată de nulitate absolută în raport de art.268 alin.2 din Codul Muncii, fiind dată fără efectuarea unei cercetări prealabile. Solicită obligarea recurentei pârâte la cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea precizată la 14.04.2008 și ulterior la 04.04.2008, reclamantul – a solicitat:
– constatarea nulității deciziei de concediere nr. 34/04.03.2008 emisă de pârâtul prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 58 coroborat cu art. 61 lit. a din Codul munci, întrucât măsura disciplinară a fost luată fără efectuarea cercetării disciplinare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 267 Codul Muncii și art. 75 din Contractul colectiv de muncă;
– reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate;
– plata de despăgubiri egale cu salariile și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior emiterii deciziei;
– plata de daune interese și cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În considerente s-a arătat că a fost angajatul pârâtei în funcția de maistru, conform contractului individual de muncă nr. 11 din 27.08.2007.
Pe cale de excepție a fost invocată nulitatea absolută a deciziei contestate nr. 34 din 04.04.2008.
Prin sentința civilă nr. 600 din 16 mai 2008 s-a constat nulitatea absolută a deciziei nr. 34/04.04.2008 de încetare a contractului individual de muncă, emisă de S-a admis în parte acțiunea reclamatului -.
S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior deciziei contestate.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu salariile, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data conflictului (04.03.2008) și până la reintegrarea în funcție.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale corespunzătoare lunii februarie 2008.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea, pentru celelalte pretenții.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 267 al. 1 din Codul Muncii “sub sancțiunea nulității absolute nicio măsură nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.
Neefectuarea cercetării este în măsură a atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare, dacă angajatorul nu probează parcurgerea acestei proceduri legale.
În cauză, pârâta a susținut că după emiterea deciziei de desfacere disciplinară nr. 34/04.04.2008 s-a emis decizia nr. 36/04.03.2008 prin care se numea o comisie de cercetare disciplinară a abaterii săvârșite de reclamant.
Instanța a constatat că nu s-a făcut dovada efectuării cercetării disciplinare prealabile, iar numai după realizarea acestor cerințe ale legii angajatorul poate aplica sancțiunea, în raport de gravitatea faptei.
Din actele depuse la dosar și în raport de dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, instanța a constatat că după emiterea deciziei de încetare a raporturilor de muncă, pârâta a emis decizia nr. 36/04.03.2008 prin care se numea comisia ce va cerceta abaterea și va putea face propuneri.
Prin adresa nr. 3 din 18.03.2008, contestatorul este convocat pentru cercetarea abaterii care a dus la încetarea raporturilor de muncă prin decizia nr. 34 din 04.03.2008.
Așadar, cercetarea disciplinară prealabilă este întotdeauna obligatorie cum stabilește alin. 1 al art. 267 din Codul Muncii și prealabilă emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă astfel că neefectuarea cercetării atrage nulitatea absolută a deciziei.
Față de neîndeplinirea obligației instituită prin art. 267 din Legea 53/2003 în sarcina angajatorului, decizia contestată este lovită de nulitate absolută astfel încât instanța a admis excepția și a anulat decizia contestată.
Pe cale de consecință, acțiunea a fost admisă, urmare admiterii excepției, intimata fiind obligată la reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate și acordarea de despăgubirii egale cu salariile, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii (04.03.2008) și până la reintegrarea în funcție.
Cu privire la drepturile salariale corespunzătoare lunii februarie 2008, instanța a constatat că angajatorul nu a făcut dovada conform legii, a plății acestor drepturi, astfel că acțiunea a fost admisă și sub acest capăt de cerere.
A apreciat că, capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale, este fondat, întrucât prin probatoriile administrate în cauză, reclamantul a dovedit că prin fapta sa pârâta ia cauzat un prejudiciu personal.
Cât privește plata de daune interese, s- reținut că acestea nu sunt probate, în sensul că reclamantul nu a dovedit suportarea unui prejudiciu generat de neplata ratelor bancare sau de atribuirea de către terțe persoane a unor împrumuturi.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă care a criticat-o din perspectiva admiterii capătului de cerere privind plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată din cauza cuantumului ridicat al acestora.
In motivarea recursului, recurenta arată că pentru admiterea cererii privind plata de daune morale, instanța a făcut trimitere la aspecte care nu au fost dovedite de reclamant, respectiv la faptul că acesta nu și-a putut asigura o bună perioadă de timp venitul necesar întreținerii sale și a familiei.
Acest aspect nu a fost dovedit și mai mult decât atât, trebuia să aibă în vedere că societatea, prin fapta sa nu putea sa provoace decât un eventual prejudiciu material și nicidecum un prejudiciu moral care nu poate fi evaluat pecuniar.
In ce privește obligarea la cheltuieli de judecată, instanța nu a luat în calcul împrejurarea că reclamantul și-a angajat apărător abia la ultimul termen de judecată când s-au pus doar concluzii astfel că, suma de 1190 lei este exagerată și netemeinică.
Intimatul și-a precizat poziția procesuală solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Apreciază intimatul că, este îndreptățit la daune morale deoarece prin măsura dispusă de unitate i-a fost afectată demnitatea umană și securitatea familiala si socială. De asemenea intimatul se consideră îndreptățit să i se restituie cheltuielile de judecată deoarece cauza s-a soluționat pe excepție și nu ca urmare a recunoașterii societății.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 269(1) Codul Muncii astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2007 “angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.”
In speță s-a dovedit faptul că reclamantul a fost concediat abuziv, cu eludarea dispozițiilor legale care impun efectuarea cercetării disciplinare după convocarea salariatului.
In aceste condiții, reclamantul nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărările cuvenite.
Cum decizia este nulă absolut, despăgubirile materiale, constând in drepturile salariale de care a fost păgubit pe toată perioada cât nu a putut munci, se cuvin de drept, în temeiul art.78 din Codul Muncii.
Totuși, legiuitorul nu a prevăzut aceste despăgubiri ca unică formă de înlăturare a pagubelor pricinuite salariatului ci a avut în vedere și alte împrejurări, astfel că, salariatul concediat nelegal este îndreptățit să obțină și repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit.
În cauza dedusa judecății, instanța de fond a reținut că în perioada în care s-a dispus măsura concedierii reclamantului, acesta avea o situație familială complexă, avea un copil nou născut și nu avea nici un mijloc de existență in afara salariului său.
Instanța nu a luat în calcul numai afirmațiile reclamantului pentru stabilirea acestei situații de fapt, ci și actele depuse în acest sens la dosar.
Prin urmare, nu pot fi reținute apărările recurentei cu privire la netemeinicia sentinței.
Cât privește critica referitoare la cuantumul prea mare al cheltuielilor de judecată, trebuie observat că instanța de fond nu putea interveni în contractul încheiat între reclamant și avocatul angajat de acesta, iar reducerea cheltuielilor ar fi putut fi dispusă în condițiile în care acestea ar fi fost “nepotrivit de mari”ceea ce nu era cazul.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 od procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul declarat de intimata pârâtă.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta către intimat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea prezentei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă, cu sediul în M – Hala 5,-, județul C împotriva sentinței civile nr.600/CM din 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M,-, -.2,.A,.2,.10, județul C, ca nefondat.
Obligă recurentul la 1.190 lei, cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Red.Jud.-/22.10.2008
Tehnored.gref./2ex./23.10.2008
