Legea nr. 85/2006, art. 3 pct. 9, art. 32, art. 73, C. proc. fisc., art. 129 alin. (8)
Potrivit art. 129 alin. (8) C. proc. fisc., în cazul înfiinţării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al proce-sului-verbal întocmit de organul de se comunică pentru înscriere biroului de carte funciară. în situatia în care această
înscriere a fost operată, creanţa deţinută de respectivul creditor bugetar se va înscrie la categoria creanţelor garantate.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 413 din 25 mai 2011, nepublicată
Prin sentinţa comercială nr. 60 din 13 ianuarie 2010 Tribunalul Galaţi, Secţia comercială, la cererea debitorului SC H.C. SRL Galaţi, a deschis procedura generală de a acestuia.
împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Galaţi, care a invocat nelegalitatea cu următoarea motivare: are o creanţă garantată întrucât procesul-verbal de sechestru a fost înscris în cartea funciară; nu credi-toarca trebuie să prezinte o hotărâre irevocabilă în ceea ce priveşte calitatea garanţiei sale asupra activelor debitoarei; şi în această situaţie, creanţa sa putea fi înscrisă în categoria celor garantate „sub condiţie”, urmând ca în momentul în care debitoarea ar fi prezentat dovada irevocabilă a intabulării, să dispună trecerea în categoria celor bugetare negarantate
Recursul declarat de creditoarea D.G.F.P. Galaţi a fost admis pentru următoarele considerente: Este de necontestat că creditoarea D.G.F.R Galaţi a formulat declaraţia de creanţă pentru suma de 401.320 lei reprezentând datorii la bugetul general consolidat la data de 12 februarie 2011. Din tabelul preliminar al creanţelor, rezultă că această creanţă nu a fost înscrisă ca fiind garantată deoarece nu s-a făcut dovada înscrierii procesului-verbal de sechestru în cartea funciară, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (8)
C. proc. fisc. Potrivit acestui articol, în cazul înfiinţării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funcia-ră. In speţă, recurenta a făcut dovada că procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 2309 din 13 ianuarie 2010 a fost înscris în cartea funciară, astfel cum rezultă din încheierea nr. 2914 din 29 ianuarie 2010 dată de Biroul de şi publicitate imobiliară Galaţi din cadrul O.C.P.I. Galaţi prin care a fost admisă cererea de intabulare a dreptului de ipotecă formulată de D.G.F.P. A.F.P. Galaţi. însă, împotriva acestei încheieri debitoarea SC H.C. SRL, prin administrator judiciar S. S.P.R.L. Galaţi, a formulat plângere invocând nelegalitatea acesteia. Prin sentinţa civilă nr. 4646 din 29 aprilie 2010, Judecătoria Galaţi a admis plângerea şi a dispus radierea intabulării dreptului de ipotecă, drept înscris în baza procesului-verbal de sechestru nr. 2309/2010 emis de A.F.P. Galaţi. Apelul declarat de A.F.P. Galaţi împotriva menţionatei sentinţe a fost admis, prin decizia nr. 263/17 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi, Secţia civilă, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei nr. 4646/29 aprilie 2010 a Judecătoriei Galaţi, în sensul că a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată dc debitoare prin administratorul judiciar S. S.P.R.L. Galaţi împotriva încheierii nr. 2914 din 29 ianuarie 2010 a D.G.F.P Galaţi. Prin urmare, recurenta-creditoare este îndreptăţită să-i fie înscrisă creanţa la categoria creanţe garantate.
în raport de cele expuse mai sus, recursul declarat de creditoarea D.G.F.P. Galaţi în numele A.F.P. Galaţi fiind fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. a fost admis şi a fost modificată în parte sentinţa recurată în sensul că s-a admis contestaţia creditoarei formulată împotriva tabelului preliminar al creanţei, cu consecinţa înregistrării creanţei creditoarei D.G.F.P. Galaţi la categoria creanţelor garantate.