Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 734/CM
Ședința publică de la 14 Octombrie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței civile nr. 453, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 11 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C, b-dul 1 – 2. nr. 2B, -.6, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na , în baza delegației depusă la dosar, iar pentru intimata reclamantă se prezintă d-na avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.23 seria – nr.-/2008 și d-nul avocat în baza împuternicirii avocațiale seria – nr.15134/2008, depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Fiind întrebate, părțile arată că nu mai au alte cereri, probe de formulat în cauză.
Instanța, având în vedere că părțile nu mai au alte cereri, probe de administrat, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei – pârâte Banca Comercială a României, având cuvântul solicită admiterea recursului iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii formulată de reclamanta -, ca nefondată, având în vedere faptul că potrivit art. 283 alin.1 lit.a) Codul muncii dreptul la acțiune este prescris, termenul de 30 zile calendaristice pentru depunerea cererii de chemare în judecată fiind depășit.
Solicită reprezentantul recurentei – pârâte să se constate că în cadrul raportului juridic de muncă dintre BCR și reclamanta – nu s-au născut drepturi sau obligații noi față de raportul juridic reglementat prin contractul individual de muncă/contractul colectiv de muncă aplicabil.
Mai arată reprezentantul recurentei – pârâte că, așa cum se poate observa din probele administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada aprobării Președintelui Executiv al BCR pentru a putea beneficia de programul “Retragerea de ” și de recompensele bănești solicitate.
Consideră reprezentantul recurentei – pârâte că instanța nu se poate substitui angajatorului și nu poate dispune încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților și plata unei recompense, întrucât o asemenea măsură ar încălca principiul libertății contractuale.
Avocat, pentru intimata – reclamantă -, solicită respingerea recursului.
Precizează apărătorul intimatei – reclamante că, în locul transparenței referitoare la înscrisurile încuviințate de instanță și menționate în încheierea din 2.08.2008, se depun la dosarul cauzei doar niște liste cu “aprobați respinși”; deși tabelele sunt tehnoredactate, mențiunile sunt scrise de mână deasupra lor, nu apare data pentru care s-au întocmit aceste tabele și nici modalitatea de rezolvare a probărilor sau respingerilor.
Avocat precizează că, clauza conform căreia în cazurile excepționale în care cererile nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte, are natura unei condiții pur potestative, care în condițiile art. 1010 este nulă de drept. Instanța de fond conchide că această clauză se referă exclusiv la cazurile în care salariații, ce ar fi optat pentru înscrierea în program, nu îndeplineau condițiile pentru aceasta.
Mai arată apărătorul intimatei – reclamante că instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei îndeplinește toate condițiile de valabilitate.
Avocat, pentru intimata – reclamantă apreciază că în mod greșit se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru că prevederile art. 283 alin.1 lit.a din Codul muncii fac referire numai la decizia unilaterală a angajatorului, referitoare la contractul individual de muncă. În cauză, față de petitul acțiunii, sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin.2 din Codul muncii, care prevede un termen de prescripție de 3 ani.
Precizează de asemenea avocat că reclamanta a depus notificare la societate, la care nu s-a primit răspuns și astfel consideră că cererea a fost depusă în termen, întrucât nu s-a rezolvat pe cale internă, administrativă solicitarea reclamantei din data de 8 octombrie 2007.
Solicită avocat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată.
Pe fondul cauzei, avocat precizează că pârâta nu concedierea colectivă, pentru că nu face nici un fel de apărări pe această problemă și rezultă că nu are argumente pentru a înlătura susținerile reclamantei.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Reclamanta – a chemat în judecată Banca Comercială Română pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate încetarea raporturilor de muncă cu pârâta conform art. 55 lit. b) Codul muncii cu obligarea pârâtei la plata compensațiilor stabilite prin programul “Retragerea de “.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta arată că, după privatizarea băncii, s-a lansat, în favoarea salariaților, programul “Retragerea de ” de care beneficiază cei care mai aveau 5-8 ani până la îndeplinirea condițiilor de pensionare.
În ofertă s-a indicat, fără echivoc, faptul că cererile se înregistrează până la 15.07.2007 urmând ca încetarea raporturilor de muncă să aibă loc, fără îndeplinirea altor criterii, la 30.09.2007.
Deși a înregistrat această cerere la 25.07.2007, solicitarea i-a fost respinsă deși în program nu se prevedea ca Banca Comercială Română își rezervă dreptul de a aprecia fiecare solicitare în concret.
Pârâta Banca Comercială Română a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, pârâta a arătat că litigiul are natură civilă, având în vedere că programul “Retragerea de ” nu-și găsește exprimare în legi, acte normative, contract colectiv de muncă sau contract individual de muncă, astfel încât, excede raporturilor de muncă dintre Banca Comercială Română și reclamantă.
În apărare, s-a arătat că, în descrierea programului s-a prevăzut, în mod expres, că “în cazurile excepționale cererile nu vor fi aprobate ele nu vor produce efecte”. Astfel, recompensa acordată prin acest program nu reprezintă un drept prevăzut în legislația muncii și deci nu poate fi asimilat drepturilor garantate și recunoscute de această legislație.
Cererea reclamantei nu a fost aprobată din motive obiective, generate de politica financiară și de resurse umane a Băncii Comerciale Române, astfel încât se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.453/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantă.
S-au constatat încetate efectele contractului individual de muncă al reclamantei -, în temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii, de la data de 30.09.2007.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a recompensei pentru întreaga activitate în, conform programului “Retragerea de “.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
La termenul din 25.01.2008, instanța a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța având în vedere prevederile art. 281 Codul muncii, potrivit cărora, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de acest cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit acest cod și constatând că prezenta cauză privește un conflict cu privire la încetarea contractului individual de muncă.
În ședința din data de 21.03.2008, instanța a respins și excepția prescrierii dreptului material la acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 283 lit. a Codul muncii, considerând că dispozițiile acestui text nu sunt aplicabile și, drept consecință excepția este neîntemeiată.
Analizând conținutul programului “Retragerea de ” instanța constată că aceasta are natura unei oferte de încetare, prin acordul părților, a contractului individual de muncă al celor care îndeplineau anume condiții.
În fapt, la 01.07.2007, din rațiuni de politice de resurse umane a căror analiză excede cadrul acestui litigiu, Banca Comercială Română SA a oferit posibilitatea celor care mai aveau între 5 și 8 ani până la pensionare pentru limită de vârstă, să încheie raporturile de muncă cu banca în mod amiabil.
Pentru a stimula înscrierea salariaților în program, angajatorul a oferit și anumite “recompense” financiare precum și avantajul prezentat de încetarea raporturilor de muncă în baza art. 55 lit. b) Codul muncii, adică posibilitatea reangajării ulterioare (menționată expres în cele două variante ale programului filele 10-11) dar și în tipizatul cererii de înscriere în program (conținut de o anexă și, deci, parte integrantă a acestuia)
Singurele condiții puse pentru acceptarea în program au fost: a) 5-7 ani (devenit ulterior 8 ani) până la pensionare pentru limită de vârstă și b) depunerea cererii până la 30.06.2007 (modificată apoi la 15.07.2007).
Cum încetarea prevăzută de art. 55 lit. b) Codul muncii este un act juridic ce presupune existența acordului de voință, devin aplicabile principiile teoriei generale a obligațiilor în materia încheierii contractelor în sistemul ofertă/acceptare.
Oferta este o propunere pe care o persoană o face unei alte persoane de a încheie un contract în anumite condiții. Fiind o parte manifestării de voință, oferta trebuie să îndeplinească toate condițiile generale de valabilitate ale consimțământului și două condiții speciale: a) să fie fermă și neechivocă, adică să exprime voința neîndoielnică de a încheia contract/act prin simpla acceptare; și b) să fie precisă și completă-să cuprindă toate elementele necesare pentru realizarea acordului de voințe, în special natura și obiectul contractului/actului.
Aplicând aceste dezvoltări teoretice la programul “Retragerea de “, reiese că toate aceste condiții se regăsesc în cauză.
Oferta Banca Comercială Română SA este precisă și completă: este precizată natura actului -încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților; sunt indicați destinatarii ofertei: salariații care mai aveau 5-8 ani până la pensionare pentru limită de vârstă; este stabilită data până la care se poate face acceptarea ofertei-15.07.2007; este arătată data de la care intervine încetarea contractului de muncă.
De asemenea, oferta este fermă și neechivocă, angajatorul nerezervându-și vreo modalitate de refuz a contractării în cazul acceptării ofertei sale.
Clauza conform căreia “în cazurile excepționale în care cererile nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte” are natura nunei condiții pur potestative care, în condițiile art. 1010 Cod civil este nulă de drept. Condiția pur potestativă (modalitate a actului juridic) este definită ca acel eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde existența actului și a cărei împlinire depinde exclusiv de voința unei părți.
Când condiția pur potestativă grevează obligația debitorului ea este nulă, deoarece echivalează cu lipsa intenției de a se obliga juridic (nulitatea privind doar acea clauză care conține condiția și nu întreg actul).
În privința acceptării, se susține că aceasta este o manifestare de voință a unei persoane de a încheia un contract în condițiile stabilite în oferta ce i-a fost adresată în acest scop.
Ca orice consimțământ dat în scopul de a produce efecte juridice, acceptarea trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate prevăzute de lege pentru voința juridică în general.
Cu referire la condițiile de valabilitate a acceptării aceasta trebuie să fie pură și simplă (adică în concordanță cu oferta, fără rezerve sau propuneri de modificare); să fie neîndoielnică și să nu fie tardivă (adică să intervină în afara termenului de valabilitate a ofertei sau după revocarea acesteia)
Or, analizând cererea reclamantei formulată la 22.06.2007, instanța constată că aceasta îndeplinește toate aceste condiții de valabilitate.
Drept urmare, având în vedere realizarea consimțământului prin întâlnirea concordantă a voințelor individuale prin acceptarea de către salariata – a ofertei formulate de Banca Comercială Română SA,
Având în vedere conținutul înțelegerii juridice care s-a format astfel, prin care reclamanta beneficiază de plata unor recompense financiare, actul juridic privind încetarea contractului individual de muncă conținând și obligația angajatorului de a plăti diferite sume în funcție de perioada rămasă până la pensionare, respectiv vechimea în Banca Comercială Română, va fi obligată pârâta la plata către reclamantă a recompensei pentru întreaga activitate în Banca Comercială Română SA, conform programului “Retragerea de “.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Banca Comercială Română, apreciind-o ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 283 alin.1 lit.a) Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, în cazul de față fiind vorba despre încetarea contractului individual de muncă.
Prin adresa nr. 8768/12.09.2007 a Direcției Resurse Umane, adresa comunicată contestatoarei sub semnătură de primire pe 19.09.2007, după cum rezultă din chiar conținutul acestei adrese, i s-a adus la cunoștință că solicitarea sa de a fi întrunit acordul comun de voință pentru încetarea contractului individual de muncă, nu a fost aprobată.
În aceste condiții, recurenta solicită să se constate că dreptul la acțiune este prescris, cererea de chemare în judecată fiind formulată peste termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei angajatorului de a nu-și exprima acordul pentru încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit.b Codul muncii.
Pe fond, recurenta pârâtă a arătat că în cursul anului 2007, banca a demarat un program intitulat “Retragerea de “, ale cărui condiții de înscriere au fost comunicate tuturor salariaților BCR, prin sistem intranet.
Pentru salariații care îndeplineau condițiile menționate în acest program, BCR a acordat o recompensă bănească, iar raporturile de muncă au încetat în temeiul art.55 lit.”b” Codul muncii.
Ceea ce reclamanta nu a specificat în cererea sa de chemare în judecată, dar reiese cu claritate din documentația depusă la dosar, este că în informarea transmisă de BCR salariaților săi, s-a prevăzut, în mod expres, faptul că “în cazurile excepționale în care cererile nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte”.
Așa cum se poate observa din materialul probator existent la dosarul cauzei, reclamanta nu a făcut dovada existenței condiției prevăzută la lit.b), astfel încât în lipsa aprobării Președintelui executiv al BCR, nu poate fi beneficiara programului și, pe cale de consecință, nici de recompensele bănești solicitate pe calea prezentei acțiuni.
Este evident din cuprinsul anexei în discuție, că doar îndeplinirea condiției de vechime nu era suficientă pentru a beneficia de condițiile programului Retragerea de.
De vreme ce încetarea raporturilor de muncă, în condițiile programului în discuție, a fost condiționată de acordul părților, instanța de judecată nu se poate substitui angajatorului, dispunând, pe cale de hotărâre judecătorească, încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților și plata unei recompense.
O asemenea hotărâre judecătorească, pe lângă faptul că ar obliga pârâta la un act pe care aceasta nu a înțeles să și-l însușească, ar conduce la încălcarea unui principiu fundamental de drept, acela al principiului libertății contractuale, evident fiind faptul că o persoană nu poate fi obligată să înceteze un raport de muncă prin acordul părților pe cale forțată, prin hotărâre judecătorească și nu poate fi obligată nici să achite o recompensă, facultativă, prin natura ei.
La momentul demarării Programului “Retragerea de “, toți salariații BCR au fost informați cu privire la faptul că a fost lansat respectivul program, cu începere de la 01.01.2007, precum și asupra faptului că, ” în cazuri excepționale în care aceste cereri nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte”.
Recompensa acordată prin programul “Retragerea de “nu reprezintă un drept prevăzut în legislația muncii.
Drepturile de care beneficiază salariații sunt prevăzute în art.39 din Legea nr.53/24 ianuarie 2003 ( Codul muncii ).
Din analiza acestui text de lege se poate observa că programul “Retragerea de ” nu se regăsește și nu poate fi asimilat drepturilor prevăzute recunoscute și garantate prin legislația muncii.
Mai mult decât atât, salariații BCR – SA au fost informați că pot exista și situații în care cererile să nu fie aprobate, aplicația fiecărui salariat urmând a fi analizată separat.
Programul “Retragerea de ” a reprezentat o inițiativă proprie, benevolă a angajatorului BCR, care în nici un caz nu poate ajunge să fie interpretată ca fiind generatoare de obligații absolute în sarcina sa.
Cererea nu a fost aprobată din motive obiective, generate de politica financiară și de resurse umane a Băncii Comerciale Române.
Reclamanta invocă și caracterul discriminatoriu al aplicării acestui program, pe criterii determinate de poziția ierarhică deținută în structura băncii de către salariații a căror cereri de înscriere au fost aprobate.
Reclamanta, în calitatea sa de “persoană interesată” nu a dovedit în mod concret care sunt faptele de natură să conducă la susținerea existenței unei eventuale discriminări directe sau indirecte din partea băncii.
Potrivit art. 27 alin.3 din OG nr.137/ privind prevenirea și sancționarea formelor de , judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dispoziție nerespectată de instanța de fond, ceea ce atrage sancțiunea nulității sentinței recurate.
Din actele dosarului rezultă că cererea reclamantei nu a fost aprobată din rațiuni ce țin de politica financiară și de resurse umane ale BCR SA în condițiile în care inițierea programului Retragerea de a reprezentat o inițiativă benevolă a angajatorului care nu a generat obligația de a proba toate cererile de înscriere în acest program, solicitanții fiind informați încă de la inițierea programului că pot exista situații în care cererile să nu fie aprobate, aplicația fiecărui salariat urmând a fi analizată separat.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune;
Potrivit art. 283 al.1 din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
În speță, nu există o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 283 al.1 din Codul muncii, ci dispozițiile art. 283 al.2, potrivit cărora: ” în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la al.1 termenul este de 3 ani de la nașterea dreptului.
Cu privire la motivele de recurs referitoare la fondul cauzei:
Începând cu 1.01.2007 Banca Comercială Română a demarat un program intitulat “Retragerea de ” care se adresa inițial salariaților care, în anul 2007 mai aveau între 5 și 7 ani până la îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă.
Data limită de înscriere era 30.06.2007, urmând ca încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaților care au optat pentru program să se facă în temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii, la data stabilită cu conducătorul unității funcționale.
Ulterior, au intervenit o serie de modificări ale programului, printre care și cea privind “data maximă” a încetării raporturilor de muncă care a devenit 30.09.2007; s-a acordat o derogare de la cerința îndeplinirii condițiilor în cursul anului 2007 și s-au inclus în program persoane care mai aveau până la 8 ani până la îndeplinirea condițiilor pentru pensionare la limită de vârstă, stabilindu-se ca dată maximă a depunerii cererilor 15.07.2007.
În program s-au stabilit și plăți compensatorii pentru recompensarea salariaților pentru întreaga activitate desfășurată în Banca Comercială Română: 4-6 salarii brute lunare, în funcție de vechimea în BCR sau 3,25 salarii lunare/an pentru fiecare an rămas până la pensionare pentru limită de vârstă.
Înscrierea în program se face în baza cererii salariatului eligibil înregistrată la Direcția Resurse Umane și se aprobă de președintele executiv al Băncii Comerciale Române. În cazurile excepționale în care aceste cereri nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte.
La data de 22.06.2007 reclamanta – a formulat cerere de înscriere în programul “Retragerea de “,tipizatul cererii prevăzând solicitarea de încetare a contractului individual de muncă în baza art. 55 lit.b) Codul muncii, începând cu data de 30.09.2007.
Printr-o adresă a Direcției Resurse Umane i s-a comunicat reclamantei că cererea nu a fost aprobată de către vicepreședintele coordonator al liniei funcționale din care face parte.
Apărarea recurentei pârâte în sensul că acceptarea înscrierii în program a unor salariați este la latitudinea exclusivă a conducerii BCR SA va fi înlăturată cu motivarea că este o condiție pur potestativă simplă, fiind nulă de drept potrivit art. 110 cod civil.
Condiția pur potestativă este definită ca acel eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde existența actului și a cărei împlinire depinde exclusiv de voința unei părți.
Când condiția pur potestativă grevează obligația debitorului ea este nulă deoarece echivalează cu intenția de a nu se obliga juridic.
În consecință, analizând întreaga ofertă în ansamblul ei, rezultă că această clauză se referă exclusiv la cazurile în care salariații ce ar fi optat pentru înscrierea în program nu îndeplineau condițiile pentru aceasta, respectiv vechimea până la pensionare sau termenul limită de înscriere.
În speță, oferta angajatorului a fost precisă și completă, fermă și neechivocă.
Acceptarea ofertei de către reclamantă la data de 22.06.2007, de asemenea îndeplinește condițiile de valabilitate pentru a produce efecte juridice.
Instanța nu se poate substitui părților pentru a hotărî modalitatea de încetare a raporturilor de muncă, însă în speța dedusă judecății acordul de voință al părților privind încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit.b) din Codul muncii, s-a realizat prin înaintarea ofertei de către angajator și acceptarea ofertei de către salariată, conform principiului libertății de voință al părților reglementat prin art. 969 Cod civil.
În ceea ce privește criticile referitoare la discriminare, Curtea constată că prima instanță nu și-a motivat hotărârea pe existența unei discriminări, ci în mod exclusiv pe realizarea acordului de voință pentru încetarea contractului individual de muncă, astfel încât recurentul nu poate formula critici cu privire la aspecte care nu au fost reținute de către prima instanță.
Este adevărat că reclamanta a invocat prin acțiune ca apărare și existența unei discriminări, însă prima instanță nu și-a însușit această apărare și nu și-a întemeiat soluția pe existența unei discriminări.
Referitor la necitarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, neregularitatea unui act de procedură poate fi invocată numai de către persoana vătămată de această neregularitate, ori recurenta pârâtă nu a suferit nici o vătămare prin necitarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
Potrivit art. 274.pr.civ. Curtea a obligat recurentul la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul civil formulat de recurenta pârâtă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței civile nr. 453, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 11 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C, b-dul 1 – 2. nr. 2B, -.6.
Obligă la 1500 lei cheltuieli judiciare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.dec.-jud.-/6.11.2008
– gref. –
2 ex./25.11.2008
