Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 859/CM
Ședința publică din data de 9 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
– –
Grefier – – –
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE, cu sediul în strada a I- nr. 202, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1177/4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în, strada a –a nr. 238, județul T, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, , în baza împuternicirii nr. 5468 din 10.11.2008, depusă la dosar, iar pentru intimatul reclamant, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 7/10.11.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1177/2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în sensul admiterii excepției invocate și respingerii acțiunii ca tardiv introdusă. Arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. “c” Codul muncii, considerând că indemnizația acordată la încetarea contractului de muncă ca urmare a pensionării salariatului reprezintă un drept salarial și pe cale de consecință cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune. Mai arată că indemnizația de pensionare nu poate fi considerată un drept salariat deoarece nu rezultă din contractul individual de muncă și consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. “e” Codul muncii, care prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a soluției pronunțată de Tribunalul Tulcea și obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar concluzii scrise și chitanța nr. 11/6.12.2008.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Reclamantul a chemat în judecată Administrația Zonei Libere, solicitând plata indemnizației, echivalentă cu două salarii negociate și reactualizate, conform încheiat între salariați și patronatul, cât și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
A arătat că, a fost angajat al, pe funcția de șef mecanic până la data de 30.06.2006, când i-au încetat de drept raporturile de muncă la acea unitate conform dispozițiilor art. 56 lit. “d” din Legea nr. 53/2003.
La momentul încetării raporturilor de muncă, pârâta avea obligația de a plăti o indemnizație de două salarii negociate, conform art. 83 alin. 1 coroborat cu art. 23 alin. 2 lit. “g” din Contractul Colectiv de Muncă, însă, deși a solicitat în nenumărate rânduri să fie plătită această indemnizație, unitatea nu și-a executat obligația.
În apărare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune invocând art. 283 alin. 1 lit. e) potrivit cu care, “Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
A precizat pârâta că, se află în situația unui conflict de drepturi astfel cum este enumerat de art. 67 și 68 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, respectiv neexecutarea unei clauze prevăzută în contractul colectiv de muncă, în speță dispozițiile art. 83 alin. 1 coroborat cu art. 23 alin. 2. că dreptul la acțiune s-a născut în momentul încetării contractului individual de muncă în temeiul art. 56 lit. “d” din Codul muncii, respectiv la data de 30.06.2006 și trebuia exercitat în termen de 6 luni.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că această indemnizație se acordă în funcție de posibilitățile financiare ale regiei. și acum regia se confruntă cu o lipsă de lichidități ceea ce face imposibilă achitarea acestei indemnizații.
Prin sentința civilă nr. 1177/4.06.2008 Tribunalul Tulceaa respins excepția ca nefondată și a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimata Administrația Zonei Libere.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului două salarii negociate actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 30.06.2006 și până la data plății efective conform art. 23 și 83 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al pentru 2006-2007.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 775 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: În cauză sunt incidente prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, întrucât este vorba despre drepturi salariale, așa cum sunt ele menționate în CCM la nivel de societate și pe care pârâta nu le-a plătit reclamantului.
Conform art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii: “Cererile formulate în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, sau a unor despăgubiri către salariat”.
Prin decizia nr. 152/28.06.2006, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat în baza art. 56 lit. d) din Codul muncii.
Conform art. 23 (1) și (2) din la nivel de societate pentru anii 2006-2007.
“(1) Părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa unității, în condiții de restructurare, salariații să primească o indemnizație după cum urmează:
– până la o vechime de 5 ani în unitate – un salariu negociat.
– peste o vechime de 5 ani în unitate -două salarii negociate, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care salariatul se pensionează.
Art. 83 (1) din CCM la nivel de societate prevede că:
“Salariații care se pensionează beneficiază de prevederile art. 23 (2)”.
Având în vedere că dreptul reclamantului la plata îndemnizației solicitată prin acțiune și precizată în CCM prin articolele sus menționate, s-a născut la data precizată în decizia nr. 152, prin care i-a încetat contractul individual de muncă în baza art. 56 lit. d) Codul muncii, respectiv la data de 30.06.2006, față de data introducerii acțiunii, respectiv data de 23 aprilie 2008 și de prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, instanța a respins excepția ca nefondată.
Pe fond, instanța a constatat că, pârâta nu a produs dovezi prin care să ateste că i-ar fi achitat reclamantului drepturile solicitate, ori că acestuia nu i s-ar cuveni aceste drepturi, admițând acțiunea astfel cum a fost formulată. În cauză reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată, reprezentând c/val. bilete transport – T, T – și onorariu avocat, conform biletelor de călătorie și chitanței aflate la dosarul cauzei și față de prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 775 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă care a formulat următoarele critici:
Indemnizația de pensionare nu poate fi considerată un drept salarial, deoarece nu rezultă din contractul individual de muncă.
Clauza privind acordarea indemnizației la pensionarea salariatului este prevăzută în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. “e” din Codul muncii, care prevăd termenul de 6 luni pentru exercitarea acțiunii.
Recurenta consideră că dreptul la acțiune s-a născut la momentul încetării contractului individual de muncă în temeiul art. 56 lit. “d” din Codul muncii, respectiv la data de 30.06.2006 și trebuia exercitat în termen de 6 luni, conform dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. “e” din Codul muncii.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1177/2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în sensul admiterii excepției invocate și respingerea acțiunii ca tardiv introdusă.
Intimatul și-a precizat poziția procesuală prin notele scrise depuse la dosar dar și cu ocazia închiderii dezbaterilor în ședința publică din data de 9.12.2008, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea societății recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Raporturile de muncă ale reclamantului cu unitatea pârâtă au încetat prin pensionare, în conformitate cu dispozițiile art. 56 litera “d” Codul muncii, astfel cum s-a consemnat prin decizia nr. 152/28.06.2006, comunicată reclamantului la 23.04.2007.
Urmare acestei decizii, reclamantul a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 23 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, plata indemnizației de pensionare.
Această cerere a fost avizată favorabil de către șeful biroului, care a înaintat propunerea pentru plata indemnizației echivalentă cu 2 salarii negociate, către directorul general al instituției.
Deși plata acestei indemnizații trebuia făcută la momentul pensionării angajatului, directorul instituției pârâte a stabilit că “cererea se ia în evidență și se va plăti ulterior, în funcție de posibilitățile financiare ale regiei”.
Nu este vorba de “neexecutarea unor clauze din CCM” pentru care textul de la art. 283 litera “e” Codul muncii prevede un termen de 6 luni pentru exercitarea acțiunii, deoarece reclamantul nu mai este salariatul unității, iar drepturile solicitate sunt drepturi salariale restante, pe care trebuia să le primească încă de la data pensionării sale.
În acest context, reclamantul avea la dispoziție un termen de 3 ani pentru solicitarea acestor drepturi și faptul că acesta a așteptat ca societatea să-și execute de bună voie obligația nu-i poate fi imputat acestuia.
Prin urmare, Curtea apreciază că în mod corect, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 283 litera “c” Codul muncii, respingând excepția invocată de pârâtă cu privire la prescripția dreptului la acțiune.
În raport de aspectele reținute mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE, cu sediul în strada a I- nr. 202, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1177/4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în, strada a — nr. 238, județul
Obligă recurenta la 1.100 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2008.
Jud.fond. /
jud.
2 ex./ 08.01.2009.
