Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.153/CM
Ședința publică din 14 aprilie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
1.recurentul – reclamant – prin mandatar, cu domiciliul în T,-,.11,.C,.3, județul T și în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1/07.01.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, și
2.recurenta – pârâtă – PAZĂ ȘI PROTECȚIE SRL, cu sediul în B, sector 1, Intrarea, nr.8, împotriva sentinței civile nr.2506/19.11.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații – reclamanți, domiciliat în T,-, județul T, cu domiciliul în T,-,.5,.B,.9, județul T, cu sediul în T,-,.13,.A,.16, județul T, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat părțile din dosar, obiectul cauzei și modalitatea de îndeplinire a procedurii.
După referatul grefierului, având în vedere lipsa părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se prezintă pentru recurentul – reclamant – mandatar, lipsind celelalte părți.
Mandatarul recurentului reclamant, dl. depune la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare și susține că din punctul lui de vedere dosarul se află în stare de judecată.
Instanța luând act de declarația părții prezente, declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate nr.1/07.2009 a Tribunalului Tulcea și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă -“! Pază și Protecție SRL B, solicită respingerea acestuia și menținerea sentinței civile nr.2506/19.11.2008 a Tribunalului Tulcea.
Totodată, mandatarul recurentului reclamant, depune la dosar și concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea, R, și au formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr.5335/11.03.2008, solicitând: anularea deciziei de concediere, reintegrarea pe funcțiile deținute anterior concedierii, plata drepturilor salariale neachitate începând cu data concedierii și până la data reangajării efective, reactualizate, majorate și indexate la data efectuării plății și cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorii au arătat că au fost salariații societății în ultimii aproximativ doi ani, când au executat serviciul de pază și protecție la diferite obiective din T ale pârâtei, conform graficelor de serviciu întocmite de șefii ierarhici care se ocupau cu acest lucru.
Precizează contestatorii că nu cunosc motivele pentru care au fost concediați, având în vedere că nu au fost angajații – SRL T, ci ai – – ȘI PROTECȚIE SRL, iar rezilierea contractului dintre cele două societăți nu dădea dreptul angajatorului să-i concedieze, motiv pentru care cred că disponibilizarea lor este nelegală.
Consideră reclamanții că, faptul că ei au fost repartizați întâmplător să efectueze serviciul la obiectivul – SA T chiar în luna martie, când această societate a reziliat unilateral contractul de prestări servicii cu – SRL, nu constituie un motiv legal și obiectiv de a se dispune concedierea lor.
Consideră reclamanții că adevăratul motiv al concedierii lor îl constituie acțiunea de chemare în judecată a societății, prin care au solicitat unele drepturi salariale cuvenite și neacordate.
În dovedire, contestatorii au depus la dosarul cauzei în copie:decizia nr.5335/11.03.2008, carnetele de muncă și extras din CCM al intimatei.
Contestatorii au mai depus la dosarul cauzei:punct de vedere, note scrise, concluzii scrise, completări la concluziile scrise.
În apărare, intimata a depus la dosarul cauzei:întâmpinare și în copie: decizia nr.5335/2008, adresa nr.3133/2008, contractul pentru prestări servicii de pază nr.1111/2007, adresa nr.1172/2006, actul adițional nr.1/2006, procesul verbal de negociere a modificărilor CCM al intimatei, moratoriul nr.849/2006, adresa nr.798/2007, actul adițional nr.2/2007, moratoriul din 15.02.2007, CCM al intimatei, formularul de evaluare anuală, grilă de salarizare, fișe de post, contractele individuale de muncă ale contestatorilor, adresa nr.1757/2008.
Prin sentința civilă nr. 2506/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a admis contestația și s-a anulat în parte decizia nr. 5335/11.03.2008 emisă de Pază și Protecție SRL B, numai cu privire la contestatorii, și R, ca netemeinică și nelegală. Totodată s-a dispus reintegrarea contestatorilor în funcția deținută anterior concedierii. a fost obligată intimata la plata către contestatori a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Pentru a se pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Prin emiterea deciziei nr.5335 din 11.03.2008, intimata – PAZĂ ȘI PROTECȚIE SRL Bad ispus restructurarea posturilor de agent de pază control acces ordine și intervenție, conform art.65 alin.1 din Codul Muncii ocupate de, R, și.
Pentru a emite această decizie, intimata a avut în vedere notificarea nr.3133 din 10.03.2008, primită de la beneficiarul – SA T, prin care intimata a fost anunțată de rezilierea contractului de prestări servicii pază.
Potrivit art.65 alin.1 din Codul Muncii “Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată, de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.”
Condiția de legalitate impusă este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 alin.2 din Codul Muncii ).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acesteia, ori în statul de funcții.
Are o cauză reală, când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, etc.
Este serioasă, când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
La data de 15.01.2007, intimata a încheiat în calitate de prestator cu – SA T, în calitate de beneficiar, contractul de prestări servicii de pază nr.1111, ce avea ca obiect executarea de către prestator, cu personal propriu și specializat, a serviciilor de pază, la obiectivele beneficiarului, pentru prevenirea producerii de pagube materiale în patrimoniul beneficiarului, prin săvârșirea de infracțiuni.
Prin notificarea nr.3133 din 10.03.2008, – SA Taa nunțat intimata despre rezilierea contractului de prestări servicii nr.1111 din 15.01.2007.
Potrivit contractelor individuale de muncă depuse la dosarul cauzei, rezultă că contestatorii au avut raporturi de muncă cu pârâta – – PAZĂ ȘI PROTECȚIE SRL B și nu cu – SA
Este adevărat că cei patru contestatori din prezenta cauză efectuau serviciul la – SA T însă, aceștia erau salariații intimatei – – PAZĂ ȘI PROTECȚIE SRL
Intimata nu a depus la dosarul cauzei organigramă sau un stat de funcții din care să rezulte că la nivelul societății a avut loc o reducere de personal.
Ori, având în vedere că prin probele depuse la dosarul cauzei, intimata nu a făcut dovada că locurile de muncă ale contestatorilor au fost desființate, văzând și disp.art.65 alin.1 și 2 din Codul Muncii, instanța urmează a admite contestația și a anula în parte decizia nr.5335/11.03.2008 emisă de – – PAZĂ ȘI PROTECȚIE SRL B, numai cu privire la contestatorii, și R, ca netemeinică și nelegală.
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 2 decembrie 2008, numitul, în calitate de mandatar al reclamantului, reclamant în dosarul nr- al Tribunalului Tulcea în contradictoriu cu pârâta Pază și Protecție SRL B, a solicitat completarea hotărârii nr. 2506 pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 19 noiembrie 2008, în sensul de a fi obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia procesului, cheltuieli în cuantum de 47,60 lei ce reprezintă contravaloarea procurii notariale de împuternicire a d-nului pentru a-l reprezenta în proces pe reclamantul.
Prin sentința civilă nr. 1/07.01.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a respins cererea privind completarea hotărârii, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că în cauza de față, mandatarul reclamantului nu a făcut dovada că are calitatea de specialist în domeniul juridic iar pe de altă parte reclamantul nu a dovedit că fără această se afla în imposibilitatea de a-și apăra singur drepturile și interesele procesuale.
Împotriva sentinței civile nr. 2506/19.11.2008 pronunțate de Tribunalul Tulceaa formulat recurs pârâta – Pază și protecție SRL.
Împotriva sentinței civile nr. 1/07.01.2009 a formulat recurs reclamantul.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat următoarele: instanța de fond, în baza rolului activ trebuia să pună în vedere intimatei, în conformitate cu art. 129 alin. 4 Cod.pr.civ. să facă dovada că la nivelul societății a avut loc o reducere de personal pentru a verifica dacă desființarea celor 19 posturi a fost efectivă și pentru o cauză reală și să-i pună în vedere să depună toate actele pe care le aprecia necesare soluționării cauzei; cu privire la situația agenților de pază concediați s-a arătat că urmare a rezilierii contractului cu – SA T nu a fost posibilă crearea unor noi “posturi de muncă” pentru toți cei 19 agenți de pază care desfășurau activitatea la acest obiectiv ci numai pentru 11 dintre ei, pentru ceilalți 8 neputându-se plăti salariile din motive economice obiective; s-a mai arătat că rezilierea contractului a fost determinată de desfășurarea necorespunzătoare a serviciului de pază de către agenții repartizați la – SA; instanța nu a avut în vedere că “disponibilizarea” a avut loc din motive obiective respectiv imposibilitatea efectivă și reală de a mai face plăți, posturile respective au fost suprimate din structura societății, această desființare a posturilor de agenți de pază fiind determinată și de nemulțumirea beneficiarului, agenții de pază fiind surprinși chiar furând de la beneficiar; rezilierea contractului de prestări servicii de pază a fost cauzată chiar de respectivii angajați care cunoșteau acest motiv; reclamanții desfășurau activitate și la alți angajatori ceea ce face ca cererea de reintegrare în funcție să fie inadmisibilă iar cererea de acordare a drepturilor salariale restante de asemenea inadmisibilă; societatea nu a angajat alți agenți de pază; reclamanții au fost concediați nu din cauza rezilierii contractului de prestări servicii ci din cauza dificultăților economice reale; prin admiterea acțiunii s-a creat un precedent periculos prin care se încurajează persoane “lipsite de scrupule” să obțină “profituri” prin susțineri nedovedite. În drept s-au invocat prevederile art.312
raportat la art. 304 pct. 8 și 9 și art.3041Cod.pr.civ.
În recursul său, reclamantul a arătat că motivarea sentinței este în contradicție cu prevederile Codului d e procedură civilă care nu prevede obligația unei persoane de a dovedi că se află în imposibilitate de a-și apăra drepturile singur pentru a putea împuternici o altă persoană să îl reprezinte iar instanța de fond nu a indicat textul de lege care ar cuprinde o astfel de condiționare. A solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 47,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând sentințele recurate prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată următoarele:
1. Cu privire la recursul formulat de recurenta – pârâtă – Pază și Protecție SRL împotriva sentinței civile nr. 2506/19.11.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea:
Mai întâi, se reține că în materia conflictelor de muncă, regulile probațiunii diferă de regulile cu caracter general cuprinse în Codul civil și în Codul d e procedură civilă, ceea ce are efect și asupra limitelor în care se manifestă rolul activ al instanței, astfel cum este el reglementat de art. 129 alin. 4 Cod.pr.civ.
Astfel, dacă în regulă generală celui ce face o afirmație în fața instanței îi incumbă sarcina probei în conformitate cu art. 1169 din Codul civil, în materia conflictelor de muncă regula este că proba incumbă angajatorului.
Potrivit art. 75 din Legea nr. 168/1999 prevede că în cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligația ca, până la prima zi de înfățișare, să depună dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă.
În conformitate cu art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Ca urmare, dacă angajatorul nu prezintă toate probele în apărare până la prima zi de înfățișare, instanța nu are obligația de a-i solicita propunerea și producerea unor probe, putând soluționa cauza chiar în lipsa acestor probe.
De aceea, recurenta pârâtă avea obligația să probeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 65 din Codul Muncii având în vedere că în decizia nr. 5335/11.03.2008 s-a invocat drept temei al concedierii acest text din Codul Muncii.
Pentru aceste considerente motivele invocate de recurentă cu privire la aceste aspecte nu sunt fondate.
În ceea ce privește aspectele invocate referitoare la culpa reclamanților în rezilierea contractului de prestări servicii de pază cu – SA Curtea are în vedere prevederile art. 77 din Codul Muncii, potrivit cu care în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Ca urmare aceste motive nu vor fi analizate.
Restul argumentelor invocate de recurenta pârâtă vizează îndeplinirea condițiilor legale pentru realizarea concedierii în condițiile art. 65 din Codul Muncii urmând a fi analizate împreună.
Potrivit art. 65 al.(1) din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Din formularea acestui text rezultă cu evidență că desființarea locului de muncă este cauza concedierii astfel încât, în mod logic, desființarea locului de muncă este un eveniment distinct care are loc în principiu la aceeași dată cu concedierea dar anterior acesteia.
Așadar, din punct de vedere al succesiunii în timp a evenimentelor, mai întâi are loc desființarea locului de muncă și apoi aceasta determină concedierea.
Pe de altă parte, din alte texte ale Codului muncii, rezultă că între data hotărârii de desființare a unui loc de muncă și desființarea acestuia trebuie să existe un interval de timp.
Astfel, de vreme ce art.73 din Codul Muncii prevede dreptul la un preaviz, iar un salariat nu poate păstra această calitate dacă s-a desființat locul său de muncă, este evident că decizia desființării locului de muncă este luată cu cel puțin 15 zile înainte de desființarea propriu-zisă și concedierea consecutivă a angajatului din acest motiv.
Așadar, instanța sesizată cu o contestație împotriva deciziei de concediere trebuie să verifice mai întâi dacă a existat o desființare a postului ocupat de contestator iar apoi să verifice dacă ea este efectivă și dacă are o cauză reală și serioasă.
Dacă se constată că nu a existat o desființare a postului ocupat de contestator nu mai are relevanță analiza celorlalte aspecte.
În cauză, se constată că prin decizia contestată s-a hotărât astfel: “începând cu data de 31.03.2008 se restructurează conform art. 65 al.1 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii posturile de agent de pază control acces ordine și intervenție ocupate de:” urmând numele angajaților vizați.
În motivarea deciziei se reține numai notificarea nr. 3133/10.03.2008 primită de la beneficiarul – SA T prin care se anunță rezilierea contractului de prestări servicii pază.
Așadar, recurenta pârâtă nu a invocat alte motive ale concedierii și ca urmare nu poate invoca motive suplimentare în susținerea deciziei de concediere astfel cum stabilește art. 77 din Codul Muncii.
Mai întâi, se constată că nu există o hotărâre a organelor de conducere ale societății de desființare a unor posturi și de modificare a organigramei societății, din cuprinsul deciziei contestate rezultând că măsura concedierii s-a dispus direct, fără a se fi desființat posturile ocupate de persoanele concediate.
Formularea folosită în decizie este una fără rigoare juridică de altfel, în sensul că s-a hotărât să se “restructureze” posturile.
Dacă prin această formulare angajatorul a înțeles ca în mod concomitent să realizeze și desființarea postului și concedierea, se constată că această presupusă desființare a posturilor respective nu are caracter efectiv și nici nu existau motive reale și serioase pentru o astfel de măsură.
Se constată în acest sens că pârâta nu a depus noua organigramă a societății care să fi rezultat în urma reorganizării activității.
În recurs, pârâta a depus planul de pază pentru obiectivul – SA care nu are relevanță în cauză, fiind vorba de un document intern de organizare a serviciului de pază la un anumit obiectiv precum și două așa-numite organigrame pentru obiectivul – SA
În prima așa zisă organigramă – nr. 1112/15.01.2007 se indică un număr de 19 agenți de pază alocați în posturile de pază de către prestator iar în cea cu nr. 1627/31.03.2008 se indică un număr de 19 posturi de agenți de pază desființate, un număr de 11 agenți de pază redistribuiți și un număr de 8 agenți concediați.
Aceste înscrisuri nu cuprind manifestări de voință în sensul producerii unor efecte juridice și au o natură neclară, putând fi considerate cel mult documente de evidență internă în care se enunță distribuirea agenților de pază la diverse obiective.
Aceste înscrisuri nu constituie o organigramă în sensul de act intern al societății prin care se stabilește structura de personal și relațiile ierarhice între angajați precum și posturile existente în societate.
Recurenta confundă postul, ca loc de muncă, element în structura organizatorică a societății, la care se referă în mod expres art. 65 din Codul Muncii, cu postul de pază, ca element în structura de pază pentru un obiectiv pentru care se asigură paza.
Rezilierea contractului de prestări servicii de pază încheiat cu – SA cu consecința desființării obiectivului de pază și a posturilor de pază din locațiile aparținând acestui beneficiar nu este același lucru cu desființarea unor locuri de muncă. O societate de pază, precum recurenta, are în structura sa un anumit număr de locuri de muncă care sunt ocupate de agenți de pază, aceștia intrând potrivit planificării interne în anumite posturi de pază. Desființarea sau înființarea unor posturi de pază, ca acțiuni care se înscriu în organizarea activității societății, în condițiile art. 40 al.1 lit. a din Codul Muncii nu sunt acte care să constituie și acte prin care să se modifice organizarea societății. Desigur, astfel de împrejurări pot avea o anumită relevanță pentru un act ulterior de reorganizare a activității prin desființarea unor locuri de muncă din organigrama societății, urmând a fi analizate din perspectiva îndeplinirii condiției ca desființarea locului de muncă să aibă cauze reale și serioase.
În cauza de față însă, față de prevederile art. 287 din Codul Muncii, recurenta nu a probat faptul că unica împrejurare invocată în motivarea deciziei contestate, rezilierea contractului de prestări servicii încheiat cu – SA ar fi determinat dificultăți financiare ale societății atât de grave încât să justifice o desființare a locurilor de muncă ocupate de reclamanți.
Recurenta nu a prezentat nici un document intern de analiză financiară a situației societății, nu a prezentat date contabile de bilanț, nu a prezentat o situație a veniturilor și cheltuielilor în perioada relevantă și nici un alt fel de date privind contractele de prestări servicii aflate în derulare.
Ca urmare, nu rezultă în nici un mod existența unei reduceri semnificative a activității societății, a veniturilor acesteia și în general nu rezultă existența unei situații economice care să justifice desființarea unor locuri de muncă.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a constatat nelegalitatea măsurii concedierii.
Față de această concluzie, în mod corect a reținut instanța de fond și incidența art. 78 alin. 1 și 2 din Codul Muncii.
Cererea pentru reintegrarea în funcție și acordarea despăgubirilor egale cu drepturile salariale de care au fost lipsiți reclamanții nu sunt inadmisibile astfel cum consideră recurenta. Inadmisibilitatea unei cereri se poate reține numai în situația în care potrivit normelor legale în vigoare o astfel de cerere nu poate fi formulată în fața instanțelor judecătorești în condițiile în care a fost formulată de către parte, aceasta având la îndemână alte mijloace procedurale sau epuizând mijloacele procedurale pe care le avea la dispoziție conform legii. Posibilitatea de a solicita reintegrarea în funcție și despăgubiri este însă stabilită în mod expres de art. 78 din Codul Muncii.
Aspectele invocate de recurentă vizează în realitate aspecte de fond ale acestor cereri.
Prevederile art. 78 stabilesc în mod expres că instanța, anulând concedierea, va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, dacă nu era concediat în mod nelegal, nefiind prevăzută nici o condiționare, cum ar fi aceea ca reclamantul să nu fi încheiat între timp un alt contract individual de muncă.
O astfel de condiționare nu este impusă nici pentru a se dispune, la cererea salariatului, reintegrarea în funcție. În cazul în care, între timp, acesta a ocupat alt loc de muncă, poate opta între a păstra și acel loc de muncă sau a renunța la el, ori să renunțe la cererea de reintegrare în funcție. Instanța poate respinge cererea de reintegrare în funcție numai în situații excepționale, în care aceasta nu mai este posibilă din cauza survenirii unor împrejurări ulterioare, care potrivit legii atrag consecințe incompatibile cu reintegrarea în funcție.
Curtea constată că aspectele referitoare la pretinsa încurajare a unor persoane de a obține venituri necuvenite, nu au legătură cu verificarea legalității și temeiniciei deciziei de concediere cu a căror verificare a fost învestită instanța, fiind străine cauzei, astfel încât nu vor fi analizate.
În consecință, în conformitate cu art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul formulat de pârâtă.
2.. Cu privire la recursul formulat de recurentul – reclamant împotriva sentinței civile nr. 1/07.01.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea:
În conformitate cu art. 67(1) Cod.pr.civ. părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
Această posibilitate, a reprezentării convenționale a părților în procesul civil, nu este îngrădită prin nici un fel de condiționare de lege, partea reprezentată neavând obligația de a justifica motivele pentru care alege să nu se prezinte personal în instanță ci prin mandatar.
Apoi, art. 274(1) Cod.pr.civ. prevede că partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Desigur, instanța poate cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată, în condițiile art. 274 al.3 Cod.pr.civ. având în vedere numai cheltuielile necesare și utile pentru parte, în raport de elementele indicate de acest text de lege.
Dar, în cauză, se constată că recurentul pretinde numai suma de 47,60 lei, adică suma achitată cu titlu de onorariu și TVA către notarul public pentru autentificarea procurii judiciare în baza căreia recurentul a fost reprezentat de (așa cum rezultă din chiar încheierea de autentificare nr. 1177/08.05.2008 și factura fiscală și chitanța seria – – nr. -/08.05.2008 eliberată de BNP T).
Ca urmare, aceste cheltuieli erau necesare pentru reprezentarea în fața instanței, față de prevederile art. 68 Cod.pr.civ..
Reclamanții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin chiar cererea de chemare în judecată.
Ca urmare, în mod greșit instanța de fond a respins cererea de acordare a acestor cheltuieli de judecată prin sentința prin care s-a pronunțat asupra cererii de completare a hotărârii judecătorești cu privire la această cerere.
În consecință, în conformitate cu art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul reclamantului și va fi modificată sentința recurată în sensul admiterii cererii și acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 47,60 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant – prin mandatar, cu domiciliul în T,-,.11,.C,.3, județul T și în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1/07.01.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu recurenta pârâtă intimată – PAZĂ ȘI PROTECȚIE SRL, cu sediul în B, sector 1, Intrarea, nr.8 și intimații – reclamanți, domiciliat în T,-, județul T, cu domiciliul în T,-,.5,.B,.9, județul T, cu sediul în T,-,.13,.A,.16, județul
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta la 47,60 lei cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă – PAZĂ ȘI PROTECȚIE SRL, cu sediul în B, sector 1, Intrarea, nr.8, împotriva sentinței civile nr.2506/19.11.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurentul reclamant – prin mandatar, cu domiciliul în T,-,.11,.C,.3, județul T și în T,-, județul T și intimații – reclamanți, domiciliat în T,-, județul T, cu domiciliul în T,-,.5,.B,.9, județul T, cu sediul în T,-,.13,.A,.16, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.04.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond: /Șt.
jud. – /13.05.2009
Tehnored.dispozitiv gref.RD/ 4ex.
15.04.2009
