Legea nr. 85/2006, art. 31, art. 64
Doar într-o interpretare excesiv de formalistă a dispoziţiilor art. 64 din s-ar putea susţine că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei ar trebui urmată în mod obligatoriu de o declaraţie de admitere a creanţei la masa credală pentru a i se recunoaşte creditorului care a solicitat deschiderea procedurii calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei.
La data analizării cererii formulate de către creditorul care a apreciat că este un creditor îndreptăţit, astfel cum îl defineşte legiuitorul, este cunoscută intenţia acestuia de a participa la procedura de pentru recuperarea creanţei menţionate în cerere (orice modificare ulterioară a acesteia urmând a fi adusă la cunoştinţa participanţilor la procedură).
Mai mult, ar fi inechitabil să plătească o taxă judiciară de timbru într-un cuantum dublu creditorul îndreptăţit, care a procedat la formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei la o dată aferentă cererii de chemare în judecată şi apoi anexată
cererii de declarare a creanţei, tratamentul discriminatoriu al acestuia fiind evident.
C.A. Cluj, s. com., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 14 din 10 ianuarie 2011, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1617 din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis cererea formulată de către creditoarea SC T.P. SRL privind repunerea în termenul de depunere a contestaţiei. De asemenea, s-a admis contestaţia creditoarei împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC D.C. SRL şi s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC D.C. SRL.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut următoarele: împotriva debitoarei SC D.C. SRL a fost deschisă procedura insolvenţei în formă generală prin sentinţa comercială nr. 6816 din 2 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, la solicitarea creditoarei SC T.P. SRL. Această creditoare nu a formulat pe cale separată declaraţie de creanţă, iar administratorul judiciar nu a procedat la înscrierea acesteia în tabelul preliminar de creanţe, motivându-şi poziţia adoptată prin refuzul creditoarei SC T.P. SRL de a se conforma notificării prin care i se aducea la cunoştinţă dreptul de a formula o declaraţiei de creanţă împotriva averii debitoarei
în interiorul termenului stabilit de judecătorul-sindic. In susţinerea acestei poziţii, administratorul judiciar s-a referit la dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care prevede că toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, cu excepţia salariaţilor, vor depune cererca de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii.
Judecătorul-sindic a apreciat că în privinţa creditoarei SC T.P. SRL nu se poate susţine că nu şi-a manifestat voinţa pentru înscrierea creanţei sale în tabelul de creanţe, de vreme ce chiar această creditoare a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei. Doar într-o interpretare excesiv de formalistă a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 s-ar putea susţine că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei ar trebui urmată în mod obligatoriu de o declaraţie de admitere a creanţei la masa credală pentru a i se recunoaşte creditorului care a solicitat deschiderea procedurii calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei. Prin prevederea legală invocată de către administratorul judiciar a fost consacrat principiul disponibilităţi care guvernează procedura insolvenţei, practicianului fiindu-i interzis să procedeze la înscrierea din oficiu a creditorilor debitoarei în tabelul preliminar de creanţe, în absenţa oricărei sesizări din partea acestora. Cum această situaţie nu se regăseşte în cazul de faţă, creditoarea manifestându-şi în mod explicit dorinţa de înscriere a creanţei sale în masa credală a debitoarei prin cererea introductivă de instanţă,
judecătorul-sindic a considerat că, în mod nelegal, administratorul judiciar a omis să o notifice pe creditoare cu privire la măsura dispusă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea prin administratorul judiciar solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei comerciale cu consecinţa respingerii contestaţiei formulată de SC T.P. SRL împotriva tabelului de creanţe al debitoarei.
Analizând recursul declarat de către debitoarea SC D.C. SRL prin administratorul judiciar, curtea l-a apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente: deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC D.C. SRL este rezultatul demersului judiciar desfaşurat de creditoarea SC T.P. SRL, prin formularea cererii la data de 5 noiembrie 2009. înscrisurile existente la dosar evidenţiază faptul că în urma analizării temeiniciei cererii formulate şi a înscrisurilor anexate acesteia, judecătorul-sindic a constatat că titularul (creditorul) cererii de deschidere a proccdurii insolvenţei debitoarei deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, al cărei cuantum depăşeşte valoarea-prag, iar debitoarea este în insolvenţă.
Jurisprudenţa în materie, precum şi literatura juridică de specialitate sunt unanime în a recunoaşte că odată cu analizarea cererii creditorului care a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei unei debitoare, judecătorul-sindic realizează o analiză de fond asupra temeiniciei cererii sale, analiză care vizează deopotrivă caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, cuantumul şi temeiul acesteia, documentele justificative care o însoţesc, precum şi starea de insolvenţă a debitoarei. La data analizării cererii formulate de către creditor, care a apreciat că este un creditor îndreptăţit, astfel cum legiuitorul îl defineşte, este cunoscută intenţia acestuia de a participa la procedura de insolvenţă pentru recuperarea creanţei menţionate în cerere (orice modificare ulterioară a acesteia urmând a fi adusă la cunoştinţa participanţilor Ia procedură).
Potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii; cererile de creanţe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. Conform art. 65 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanţei, precum şi menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii; la cerere vor fi anexate documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii. Comparând dispoziţiile art. 31 din Legea insolvenţei cu art. 64 şi art. 65 din acelaşi act normativ, curtea constată că în fapt cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către creditorul îndreptăţit şi cererea de admitere a creanţelor anterioare datei de deschidere a procedurii trebuie să cuprindă aceleaşi elemente obligatorii: numele/denumirea creditorului, domiciliul/ sediul, suma datorată, temeiul creanţei, precum şi menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii, însoţită de documentele justificative. Se poate conchide, aşadar, că atât cererea introductivă, cât şi cererea de admitere a creanţei au drept scop exprimarea intenţiei creditorului îndreptăţit de a participa la procedura de insolvenţă a debitoarei şi de a-şi recupera creanţa în cuantumul solicitat şi justificat prin înscrisuri.
Curtea a achiesat la motivele cuprinse în considerentele hotărârii recu-rate şi care aparţin judecătorului-sindic şi a apreciat că doar într-o interpretare excesiv de formalistă a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 s-ar putea susţine că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei ar trebui urmată, în mod obligatoriu, de o declaraţie de admitere a creanţei la masa credală pentru a i se recunoaşte creditorului care a solicitat deschiderea procedurii calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei. Mai mult, ar fi inechitabil ca şi creditorul îndreptăţit, care a procedat la formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, să plătească o taxă judiciară de timbru într-un cuantum dublu, la o dată aferentă cererii de chemare în judecată şi apoi, anexată cererii de declarare a creanţei, tratamentul discriminatoriu al acestuia fiind evident.
Pentru toate aceste considerente, curtea a apreciat recursul declarat de către debitoare ca fiind nefondat, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 8 din Legea nr. 85/2006 l-a respins şi a menţinut în întregime hotărârea recurată.
