Legea nr. 85/2006, art. 13
Adunarea creditorilor va fi convocată şi prezidată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau jude-cătorul-sindic nu dispune altfel, secretariatul şedinţelor adunărilor creditorilor fiind în sarcina administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului. De asemenea, adunarea creditorilor va putea fi convocată şi de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora.
C.A. Timişoara, s. corn., dec. civ. nr. 1024 din 29 septembrie 2009, nepublicată
Prin încheierea comercială nr. 228 din 9 aprilie 2009, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, în temeiul art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006, a desemnat comitetul creditorilor debitoarei SC R. SRL Reşiţa, acesta fiind compus din D.G.F.P. Caraş-Severin, A.V.A.S. Bucureşti şi I.T.M. Caraş-Severin, iar în calitate de preşedinte al comitetului pe primul creditor, dând în sarcina acestui organism exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 17 alin. (1) din lege. De asemenea, în baza art. 16 alin. (4), a dispus lichidatorului judiciar să convoace Adunarea creditorilor pentru a se pune în discuţie comitetul astfel desemnat, respingând, totodată, cererea formulată de crcditoarca D.G.F.P. Caraş-Severin pentru convocarea adunării creditorilor debitoarei având ca ordine dc zi desemnarea ca administrator/lichidator judiciar al societăţii debitoare a Casei de R I.P.U.R.L. Arad.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs crcditoarca D.G.F.P. Caraş-Severin, criticând-o pentru netemeinicie şi nclcgalitate, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale privind convocarea adunării creditorilor debitoarei SC R SRL Reşiţa având ca ordine de zi desemnarea în calitate de administrator/lichidator judiciar a Casei de Insolvenţă R. I.P.U.R.L. Arad, practician în insolvenţă înscris pe lista practicienilor agreaţi de Agenţia Naţională Fiscală pentru Zona XV, tară cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1024 din 29 septembrie 2009 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul creditoarei. Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, în mod judicios, tribunalul a dispus respingerea cererii creditoarei D.G.F.P. Caraş-Severin privind convocarea adunării creditorilor debitoarei SC R. SRL Reşiţa având ca ordine de zi desemnarea, în calitate de administrator/lichidator judiciar, a Casei de Insol-venţă R. I.P.U.R.L. Arad. în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 85/2006, adunarea creditorilor va fi convocată şi prezidată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispune altfel, secretariatul şedinţelor adunărilor creditorilor fiind în sarcina administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului. Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori este necesar. Adunarea creditorilor va putea fi convocată şi de comitetul creditorilor sau la cercrca creditorilor deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora.
Din analiza acestui text rezultă fară dubiu că adunarea creditorilor, entitate fară personalitate juridică, este alcătuită din totalitatea creditorilor cunoscuţi. Adunarea creditorilor este convocată şi prezidată de către administratorul judiciar sau, după caz, de către lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispun altfel. Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori considcră necesar. Comitetul creditorilor sau crcditorii deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor faţă de debitor au, de asemenea, dreptul de a cere convocarea adunării, conform art. 13 alin. (3). De lege lata, iniţiativa convocării adunării creditorilor aparţine, ca regulă, administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului, cu excepţia cazurilor în care judecătorul-sindic dispune altfel, în această din urmă ipoteză încadrându-se cele două situaţii prevăzute la art. 99, care reglementează convocarea adunării creditorilor pentru votarea planului, şi la art. 129 privind convocarea adunării creditorilor pentru prezentarea raportului final, legiuitorul român renunţând la vechea reglementare (art. 13 din Legea nr. 64/1995, republicată) potrivit căreia creditorii cunoscuţi erau convocaţi de către judecătorul-sindic de câte ori acesta considera că este necesar. Tocmai pentru că în noua lege a insolvenţei creditorii deţin un rol important în administrarea procedurii de colectivă, în alin. (3) al art. 13 s-a statuat că acest organism deliberativ, cu caracter nepermanent şi fară personalitate juridică, va putea fi convocat şi de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor deţinând creanţe în cuantum de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora.
Ca atare, criticile recurcntei sunt neîntemeiate, aceasta fiind preşedinte al comitetului creditorilor debitoarei SC R. SRL Reşiţa, comitet care a fost desemnat de către judecătorul-sindic prin chiar hotărârea atacată, are la dis
poziţie fie calea procedurală de a convoca ea însăşi adunarea creditorilor în această calitate pe care o deţine în procedură, fie, dacă are acceptată la masa credală o creanţă în cuantum de cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor înscrise, să solicite, de data aceasta practicianului, să convoace
adunarea creditorilor pentru a hotărî asupra cererii sale. In niciun caz, legea română nu reglementează în sarcina judecătorului-sindic obligativitatea de a dispune administratorului/lichidatorului judiciar, la cererea unuia dintre creditorii participanţi la procedura insolvenţei, să convoace adunarea creditorilor, ştiut fiind faptul că, în conformitate cu alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 85/2006, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, în timp ce atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea, deciziile manageriale putând fi controlate, sub aspectul oportunităţii, de către creditori, prin organele acestora.