Articolul 15 alin. 1 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului enumeră modalităţile în care se vor desfăşura relaţiile personale şi contactele directe dintre părinţi şi copil. Instanţa este ţinută a alege – dintre aceste modalităţi – pe cele care corespund cel mai bine interesului superior al copilului.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 151 din 30 octombrie 2008
Tribunalul Vaslui a respins apelul declarat de pârâta M.N.-N. şi a păstrat sentinţa Judecătoriei Bârlad. Tribunalul a reţinut că programul de vizitare stabilit de instanţa de fond – prin luarea minorei C.L.-M. la domiciliul reclamantului C.L.-M. asigură stabilirea şi menţinerea relaţiilor părinteşti şi corespunde interesului superior al copilului. Din referatul de anchetă socială înregistrat sub nr. 1293/10.03.2008 rezultă că intimatul oferă la domiciliul său din localitatea T. condiţii corespunzătoare pentru îngrijirea copilului. De altfel minora a fost crescută de bunicii paterni până la vârsta de 2 ani şi 8 luni, când apelanta a luat-o şi s-a mutat în mun. V.
Nu s-a dovedit în cauză că intimatul a suferit condamnări în Italia pentru săvârşirea unor infracţiuni contra unor persoane minore, a constatat tribunalul.
Din actele depuse de apelantă rezultă că la data de 31.07.2006 acesta a fost reţinut pentru infracţiunile prevăzute de art. 81- 609 bis – 629, iar în perioada 10.08.2006 – 16.11.2006 a fost deţinut în Penitenciarul din Aosta, de unde a fost transferat în penitenciarul din Saluzzo. Conform textului tradus din limba italiană, art. 81 reglementează infracţiunea continuată, iar art. 609 bis şi art. 629 infracţiunea de violenţă sexuală şi extorcare.
Această situaţie însă nu poate justifica limitarea dreptului intimatului de a avea legături personale cu minora pe timpul vacanţelor, la domiciliul său din comuna T., jud. Dâmboviţa.
Împotriva deciziei a formulat recurs pârâta M.N.-N., criticând-o pentru nelegalitate.
M.N.–N. a arătat că este aplicabil punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă, programul de vizitare stabilit fiind contrar intereselor minorei. Recurenta a învederat că reclamantul are domiciliul la o distanţă de peste 300 km. faţă de locuinţa copilului şi nu are unde să meargă cu fetiţa în intervalul dispus de instanţă.
Recurenta a mai susţinut că tatăl nu a mai avut legătură cu minora de peste trei ani, interval în care a comis un abuz sexual asupra unui minor în Italia, copilul putând fi în pericol în cursul celor trei săptămâni de vacanţă. În fine, recurenta a arătat că este necesar ca mai întâi tatăl să vină în România şi să înceapă să viziteze fetiţa, pentru a se lega o relaţie de încredere căreia să-i urmeze vizitele copilului la domiciliul intimatului.
Intimatul C.L.-M. nu a depus întâmpinare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea a constatat că recursul este fondat.
Curtea a reţinut greşita aplicare de primele două instanţe a regulilor vizând stabilirea programului de menţinere a relaţiilor personale dintre părinte şi copil.
Instanţa de recurs a constatat că Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului stabileşte – în deplină concordanţă cu reglementările internaţionale în materie, la care România este parte – că principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii. Copilul are – potrivit articolului 14 (1) din Legea nr. 272/2004 – dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament. Articolul 15 (1) din actul normativ menţionat enumeră modalităţile în care se vor desfăşura relaţiile personale, instanţa fiind ţinută a alege – dintre acestea – pe cele care corespund cel mai bine interesului superior al copilului. În cauză, curtea de apel a constatat că nu este în interesul lui L.-M., în vârstă de 6 ani şi jumătate, să fie luată din domiciliu, cele mai potrivite – în momentul de faţă – fiind vizitele tatălui la locuinţa fetiţei, în sensul art. 15 (1) litera b din Legea nr. 272/2004. Curtea de apel a avut în vedere că între tată şi copil au încetat legăturile în anul 2005, fiind necesar ca acestea să fie reluate progresiv.
S-a constatat că reclamantul locuieşte în judeţul Dâmboviţa, la mare distanţă de domiciliul copilului, astfel încât în timpul anului luarea fetiţei din locuinţa sa în intervalul orar 10-18, cum a stabilit judecătoria (şi a menţinut tribunalul) nu este oportună, perturbându-i copilului ritmul normal de viaţă.
În acelaşi timp, instanţa de recurs a reţinut că găzduirea fetiţei la domiciliul tatălui (în sensul art. 15 alin. 1 litera c din Legea nr. 272/2004) este prematură la acest moment, la care raporturile fireşti părinte – copil nu s-au reluat nici într-o formă incipientă.
Raportat considerentelor expuse curtea – în baza art. 312 alin. 1 teza I , alin. 2 şi 3 şi art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, a admis recursul, modificând în tot decizia tribunalului în sensul admiterii apelului pârâtei şi schimbării în parte a sentinţei Judecătoriei Bîrlad.
Curtea a încuviinţat ca legăturile personale dintre reclamant şi minoră să se desfăşoare doar sâmbăta, la domiciliul copilului.
