Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 76/CM
Ședința publică din data de 3 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă “”, cu sediul social în, comuna, județul P, împotriva sentinței civile nr. 896/6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M,-, – 1,. A,. 4,. 13, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimatul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 45248 din 17.11.2008, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de lipsa recurentei pârâte la primul apel nominal, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La reapelarea cauzei, se prezintă pentru intimatul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 45248/17.11.2008, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Întrebat fiind, intimatul reclamant, prin apărător, susține că nu mai are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile părții, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Arată că deși recurenta susține că locul de muncă al salariatului a fost desființat dintr-o cauză serioasă, aceasta nu produce dovezi în acest sens și mai mult, înscrisurile depuse la dosar nu dovedesc decât faptul că ele au fost întocmite pro cauza, fără a dovedi că desființarea locului de muncă deținut de reclamant era singura soluție pentru ca societatea să devină rentabilă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față:
“” a declarat recurs la 13.09.2008 împotriva sentinței civile nr. 896/6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Situația de fapt:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 31.08.2008, reclamantul a chemat în judecată “”, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 127 din 4.03.2008, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea la plata drepturilor bănești de care a fost lipsit în perioada dintre concediere și reintegrarea efectivă, indexată și majorată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost angajat de pârâtă în funcția de director zonal pentru o perioadă nedeterminată, începând cu data de 14.01.2008.
Prin preavizul nr. 217/5.02.2008 a fost înștiințat că se reorganizează activitatea din cadrul diviziei de distribuției și se desființează postul ocupat de el. La 4.03.2008 a fost emisă decizia nr. 127 prin care s-a dispus concedierea lui conform art. 65 alin. 1 Codul muncii.
Decizia este nelegală deoarece desființarea postului nu este una efectivă (la scurt timp a fost angajat un alt salariat), nu are o cauză reală (situația vânzărilor pe ultimele luni – motivul invocat – nu-l privește, fiind angajat de mai puțin de o lună) nu este una serioasă (activitatea financiară a societății este bună și permitea menținerea funcției de director zonal).
La 18.04.2008, reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata unor daune morale în sumă de 15.000 lei. În motivarea completării reclamantul a arătat că în urma concedierii i-au fost afectate prestigiul social și poziția concurențială pe piața forței de muncă, punându-i-se la îndoială seriozitatea de manager și salariat în condițiile în care raporturile de muncă s-au derulat pentru numai 3 săptămâni.
Pârâta “” a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, solicitând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Prahova și, pe fond, respingerea acțiunii completate ca neîntemeiată.
În apărare, s-a arătat că decizia nr. 127/2007 este întocmită cu respectarea legii, motivarea fiind explicită, după perioada de preaviz prevăzută de art. 73 Codul muncii, după ce s-a încercat punerea la dispoziție a unui alt loc de muncă.
Postul pe care a fost angajat era existent iar la momentul în care conducerea a făcut o analiză de randament comercial s-a constatat că schema de posturi nu corespunde rentabilității zonei. În aceste condiții, se observă că există o situație de reorganizare efectivă, cu o cauză reală și serioasă.
În privința daunelor morale, s-a solicitat respingerea acestei cereri în condițiile în care decizia nu este nulă prin încălcarea dispozițiilor legale, iar suma reclamantă nu este justificată și dovedită.
Prin sentința civilă nr. 896/6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta “”, s-a anulat decizia de concediere nr. 127/4.03.2008 și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii acestei decizii, de director zonal.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unor despăgubiri echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și cu orice alte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii, până la efectiva reîncadrare.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul individual de muncă înregistrat la. P sub nr. -/23.01.2008, reclamantul a fost angajat de “” în funcția de “director zonă” pentru o perioadă nedeterminată, începând cu data de 14.01.2008, cu un program de 8 ore/zi, contra unui salariu de bază brut de 1.530 lei, activitatea urmând a “se desfășura la sediu și în teritoriu”.
Printr-o “notificare de preaviz” reclamantul a fost înștiințat că, urmare analizei vânzărilor pe raza județului C aferente ultimelor luni pe divizia materiale de construcție, se reorganizează activitatea în cadrul diviziei de distribuției prin desființarea postului de director zona ocupat de reclamant în cadrul societății pârâte.
Ținând cont de faptul că nu i se poate asigura, în cadrul societății, un alt loc de muncă corespunzător pregătirii sale, începând cu data de 5.02.2008 i se acordă un preaviz de 21 zile lucrătoare, conform art. 73 alin. 1 din Codul muncii, urmând ca la data de 4.03.2008 când expira perioada de preaviz să se emită decizia de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 65 Codul muncii.
Ulterior, pârâta a emis decizia nr. 127/4.03.2008 (înregistrată la. P sub nr. 6438/6.08.2008) prin care în temeiul art. 65 alin. 1 Codul munciis -a dispus concedierea salariatului, începând cu data de 5.03.2008, având în vedere desființarea locului de muncă ocupat de acesta, ca urmare a reorganizării diviziei distribuție din cadrul societății.
Prin hotărârea consiliului de administrației al “” înregistrată sub nr. 20/30.01.2008 s-au aprobat “situațiile aferente anului 2007 cevor fi prezentateAGA indicatori economici financiari, bilanț contabil, raport administratorilor” și reorganizarea zonală conform indicilor stabiliți pentru realizarea obiectului de activitate în condiții optime, modificarea organigramei departament vânzări, prin restructurarea unui post de director zonal pe raza județului
De asemenea, directorul de vânzări a întocmit la 04.02.2008 un referat în atenția directorului general în care a arătat că, în urma analizei vânzărilor înregistrate în ultimele luni pe Materiale, oraș C, s-a ajuns la concluzia că două posturi de directori zonali sunt prea multe și nu justifică costurile.
De asemenea, numărul clienților care pot fi activați cu produsele comercializate de societate nu este atât de mare încât să justifice cele două posturi de directori zonali.
Având în vedere cele menționate mai sus s-a propus ca, începând cu data de 4.02.2008, să se restructureze unui din cele două posturi, respectiv cel al angajatului.
Conform art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Concedierea dispusă în baza art. 65 Codul muncii trebuie să îndeplinească două condiții de fond: cauza concedierii să constea în desființarea locului de muncă pentru unul din motivele avute în vedere de legiuitor și decizia de concediere să emane de la organul competent. Noțiunea de loc de muncă se referă la postul ocupat de salariat fie la locul muncii (în ipoteza mutării angajatorului în altă localitate).
Postul concretizează, în organigrama angajatorului, necesarul de personal pentru o anumită funcție sau meserie; de aceea, desființarea postului trebuie să ducă la eliminarea acestuia din statul de funcții, pentru a putea fi considerată efectivă.
Pentru ca desființarea locului de muncă să fie considerată reală și serioasă, aceasta trebuie să fie reclamantă de unul din motivele expres menționate de art. 65; apoi, această cauză trebuie să fie precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, fără a disimula vreun alt motiv. De asemenea, motivele care au determinat măsura trebuie să prezinte o anumită gravitate, adică să existe o proporționalitate cu importanța măsurii adoptate. Astfel, seriozitatea cauzei trebuie raportată la situația angajatorului – stabilirea interesului său legitim pentru concedierea salariatului – pentru a se stabili dacă sunt sau nu posibile și alte soluții în afara concedierii.
“Reorganizarea activității” cuprinde nu numai ipoteza de reorganizare a persoanelor juridice prin comasare, prin fuziune, absorbție sau divizare, ci și situația (mult mai largă ca și cuprindere) în care se adoptă măsuri de reașezare internă sau orice alte dispoziții de ordin organizatoric, cu menirea de a spori eficiența activității, astfel încât se ajunge la o modificare a statului de funcții și a organigramei.
Nu este și situația pârâtei care, deși invocă rațiuni de optimizare a activității comerciale în zona C, nu dovedește că ar fi întreprins măsuri eficace de reducere a costurilor, astfel încât singura soluție pentru redresarea economică să fi fost chiar concedierea reclamantului.
Astfel, deși se invocă o hotărâre a Consiliului de administrație prin care se reduce schema de personal, o analiză atentă a conținutului acestui document adoptat la 31.01.2008 duce la concluzia categorică conform căreia cuprinde doar propuneri urmând ca în baza hotărârii să se convoace pentru a dispune.
Apoi, deși se pretinde că “raportul privind analiza vânzărilor” a fost analizat în ședința consiliului de administrație, nu s-a făcut dovada existenței acestui înscris, în ciuda solicitărilor repetate ale instanței; mai mult, deși ședința consiliului de administrație a avut loc la 31.02.2008, directorul de vânzări a făcut o propunere de restructurare abia la 4.02.2008 (când teoretic, consiliul deja se pronunțase); de asemenea, nu s-a arătat cum concedierea unui singur salariat (deși pârâta susține că a mai făcut și alte concedieri, nu a dovedit această situație) al cărui brut se ridică la 1.530 lei ar fi îmbunătățit “randamentul comercial în zonă”.
De asemenea, societatea nu a demonstrat că desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului este singura soluție posibilă în redresarea sa economică, celelalte măsuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau neadecvate. Astfel, societatea nu a inițiat nicio măsură de echilibrare a balanței venituri/cheltuieli în afara concedierii; deși, se pretinde că societatea ar trece printr-o perioada grea, singurele măsuri concrete adoptate de AGA au fost concedierile, fără a se pune în discuția asociaților – și cu atât mai puțin a se dispune – vreo altă decizie cu privire la situația economică grea.
Pentru aceste motive, instanța de fond a considerat că desființarea locului de muncă ocupat de contestator nu a avut o cauză reală și serioasă.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 78 alin. 1 și 2 Codul muncii, conform cărora, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei și, la solicitarea salariatului, a repus părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere, a admis contestația, a anulat decizia nr. 127/4.03.2008 de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului și a dispus reintegrarea acestuia în postul avut anterior emiterii deciziei anulate.
Având în vedere dispozițiile art. 78 alin. 1 Codul muncii, conform cărora, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus, odată cu anularea ei și obligarea angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Potrivit art. 998-999 Cod civil, orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, instituindu-se responsabilitatea nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și pentru acela cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Condițiile răspunderii civile delictuale (care acoperă deopotrivă prejudiciul material sau moral) sunt existența unei fapte ilicite, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta și prejudiciul și vinovăția autorului faptei.
În privința daunelor morale, instanța de fond a reținut că, deoarece sunt rezultatul atingerii unor drepturi nepatrimoniale, acestea nu sunt perceptibile fizic. Chiar și așa, repararea prejudiciului moral este posibilă prin acordarea unor despăgubiri bănești care să reprezinte o satisfacției echitabilă și îndestulătoare.
Având în vedere situația concretă a reclamantului – concedierea la o foarte scurtă perioadă de timp după angajare – circumstanță de natură a crea dubii, în reprezentarea altor eventuali angajatori, cu privire la aptitudinile și abilitățile reclamantului. Cum salariul reprezintă – în majoritatea cazurilor – unica sursă de venit a unei mari majorități a populației, iar lipsirea de acest venit, prin emiterea unei decizii de concediere nelegală, poate crea o justificată stare de neliniște, anxietate cu privire la posibilitatea satisfacerii propriilor nevoi dar și, eventual, ale persoanelor avute în întreținere, instanța de fond a admis cererea de obligare a pârâtei la plata unor daune morale și a obligat intimata la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu acest titlu.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
Decizia nr. 127/4.03.2008 emisă de intimata recurentă a fost întocmită în conformitate cu prevederile Codului muncii în urma unei analize de randament, a hotărârii Consiliului de Administrație și a Adunării Acționarilor, observându-se o situație de reorganizare efectivă, cu prevederea temeiului de drept, motivarea în fapt fiind mai mult decât explicită: reorganizarea.
Decizia nu este lovită de nulitate, ea fiind întocmită după perioada de 21 zile lucrătoare, fiind respectate prevederile art. 73 din Codul muncii.
A învederat că intimatul reclamant nu a motivat capătul de cerere de nulitate a deciziei contestate și nu este în măsură să conteste hotărârea Consiliului de administrație sau cea a Adunării Acționarilor, astfel încât decizia dată în urma analizării situației de către aceste adunări este legală, potrivit Legii nr. 53/2003 și Legii nr. 31/1991.
A susținut că se află într-o situație de reorganizare a activității, locul de muncă fiind suprimat din organigramă și nici la acest moment nefiind un alt angajat pe post.
Echipa de manageri a societății nu trebuia să solicite intimatului reclamant sau instanței de fond părerea cu privire la soluția de redresare economică a activității ce ar trebui adoptată, în urma analizei tuturor factorilor, concluzionând că restructurarea a două posturi este soluția cea mai viabilă, iar instanța de fond a reținut în mod greșit că desființarea locului de muncă ocupat de intimatul reclamant nu a avut o cauză reală și serioasă.
Concedierea în baza prevederilor art. 65 Codul muncii este corect dispusă, dispozițiile legale fiind întrunite și respectate, astfel încât nu sunt justificate nici daunele morale.
În susținerea motivelor de recurs a fost depusă o copie a Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 20/31.01.2008 prin care s-a dispus reorganizarea zonală conform indicilor stabiliți pentru realizarea obiectului de activitate în condiții optime și modificarea organigramei departamentului vânzări, prin restructurarea unui post de director zonal pe raza județului
În recurs, Curtea a dispus completarea materialului probator cu înscrisuri noi, sens în care a dispus în sarcina recurentei pârâte obligația de a depune dovezi în legătură cu situația economică precară a societății, precum și un exemplar de pe “Referatul” înaintat Comitetului Director și Consiliului de Administrație, ce a stat la baza restructurării activității zonale a societății.
La termenul de judecată din 3 februarie 2009 fost înaintat înscrisul intitulat “Referat”, în copie confirmată de către consilierul juridic al societății jurist.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
În conformitate cu dispozițiile art. 65 din Codul muncii, această concediere reprezintă încetarea contractului determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana acestuia.
Așa fiind, potrivit textului analizat, motivul concedierii, nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acestuia.
Condiția de legalitate impusă de lege este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Textul legal nu face nicio precizare asupra sensului calificării cauzei care determină concedierea – “reală și serioasă”.
Cauza este “reală”, când prezintă un caracter “obiectiv”, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului.
Este “serioasă”, când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.
Aprecierea caracterului real și serios al motivelor invocate de angajator la concedierea salariatului este atributul instanței judecătorești pe baza probatoriilor susținute de părți.
-și acest atribut, Curtea a obligat recurenta la completarea materialului probator în sensul celor de mai sus.
Analizând “Referatul” depus, Curtea reține următoarele:
Perioada interesată sub aspectul evoluției situației economice, este numai a doua Jal unii ianuarie 2008 întrucât angajarea salariatului restructurat pentru motive economice a avut loc la 14 ianuarie, iar încetarea contractului de muncă a intervenit după numai trei săptămâni, respectiv la 5.02.2008.
Drept urmare justificările din “Referat” referitoare la analiza situației economice și a rentabilității începând cu anul 2005 nu prezintă nicio relevanță din perspectiva concedierii salariatului al cărui post s-a restructurat la numai trei săptămâni de la angajare.
Iată deci că analiza comparativă, în termeni absoluți ai vânzărilor efective între momentul august 2007 și ianuarie 2008, invocată în “Referat” nu justifică luarea măsurii restructurării postului salariatului angajat în luna ianuarie, întrucât această analiză economică nu este contemporană momentului încheierii contractului de muncă decât într-o foarte mică măsură.
Nu se poate contesta împrejurarea că instanța de judecată nu este în măsură să aprecieze măsurile adoptate, din punct de vedere managerial menite să conducă la redresarea economică a activității, însă este atributul instanței să analizeze dacă desființarea postului, prin prisma motivelor invocate de angajator la concedierea salariatului a avut un caracter real și serios.
O asemenea analiză a efectuat Tribunalul Constanța fără a emite aprecieri cu privire la justețea măsurii manageriale adoptată de angajator cu scopul redresării economice.
Tribunalul a dezlegat în mod corespunzător și aspectele referitoare la pretenția salariatului având ca obiect obligarea angajatorului la plata daunelor morale.
Cererea de acordare a daunelor trebuie privită contemporan cu legislația în vigoare la momentul producerii pretinsului fapt ilicit generator de prejudicii.
Astfel, admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze expres în acest sens.
Ne însușim din această perspectivă considerentele Tribunalului Constanța care a statuat ținând cont de situația concretă în care se afla reclamantul că acesta este îndreptățit la acordarea daunelor morale ținând cont de faptul că încetarea contractului de muncă s-a produs la un interval foarte scurt de timp de la momentul angajării, ceea ce este de natură a crea dubii față de următorii angajatori sub aspectul abilității și aptitudinilor salariatului.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 Cod procedură civilă, fiind respinse totodată pretențiile intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat ca nedovedite, nefiind depusă chitanța care să ateste cuantumul onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă “”, cu sediul social în, comuna, județul P, împotriva sentinței civile nr. 896/6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M,-, – 1,. A,. 4,. 13, județul
Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 5.03.2009.
