Legea nr. 85/2006, art. 67
Potrivit art. 67 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar are obligaţia legală de a verifica creanţa creditoarei, neputând refuza înscrierea acesteia pentru considerentul că nu este certă, ci „litigioasă”.
Cu excepţia contestaţiei împotriva tabelului preliminar al creanţelor, creditoarea nu are altă cale procesuală pentru stabilirea creanţei sale din cauza efectului pe care îl produce deschiderea procedurii insolvenţei, respectiv suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului, prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 70 din 2 februarie 2011, nepublicată
Prin sentinţa nr. 824 din 29 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Brăila s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea SC C.S.C. SRL în contradictoriu cu debitoarea SC S. SRL. Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a motivat următoarele: în temeiul art. 66 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar desemnat în cauză a procedat la verificarea cererii de admitere a creanţei contestatoarei SC C.S.C. SRL, precum şi a documentelor depuse în scopul dovedirii acesteia; în cuprinsul contractului, determinarea chiriei percepută pentru spaţiul închiriat presupune mai multe operaţiuni de calcul. Nefiind certă, în mod corect suma solicitată pentru înscrierea la masa credală a fost înlăturată, întrucât creanţa nu îndeplineşte una din condiţiile prevăzute de lege, respectiv aceea de a fi certă. Cât priveşte facturile emise, acestea nu sunt însuşite de către creditoare decât în parte. Prin urmare, în condiţiile în care contestatoarea nu a înţeles să administreze probe pentru a dovedi caracterul cert al creanţei sale ignorând dispoziţiile art. 1169 C. civ., judecătorul-sindic a respins contestaţia formulată ca nefondată.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea SC C.S.C. SRL. A criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie motivând următoarele: deţine o creanţă împotriva debitoarei în sumă de 72.683,44 lei, reprezentând facturi neachitate emise în baza contractului de locaţiune încheiat între
părţi la data de 15 aprilie 2009. In urma notificării din data de 2 aprilie 2010
privind intrarea debitoarei în procedura falimentului, a formulat şi trimis la dosarul cauzei o cerere de înscriere la masa credală cu creanţa în cuantum de 72.683,44 lei. Prin notificarea din 17 iunie 2010 a fost înştiinţată de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză că i-a fost respinsă cererea de înscriere la masa credală, fară, însă, ca prin această notificare să se motiveze în vreun fel refuzul admiterii creanţei. Pentru aceste considerente, a formulat contestaţie împotriva măsurii dispuse de către lichidatorul judiciar.
Singurul motiv al instanţei invocat în considerentele sentinţei se referă la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a creanţei (prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006), respectiv creanţa nu este certă, „având în vedere că în cuprinsul contractului, determinarea chiriei pentru spaţiul închiriat presupune mai multe operaţiuni de calcul…”. Argumentul instanţei nu poate fi primit, în condiţiile în care potrivit art. 379 alin. (3) C. proc. civ.: „Creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte (…)”, or în speţă existenţa creanţei, adică a obligaţiei de plată a chiriei, rezultă din contractul de închiriere. Creanţa este şi lichidă întrucât este „determinabilă cu ajutorul actului de creanţă” [potrivit art. 379 alin. (4) C. proc. civ.], chiar dacă determinarea ei „presupune mai multe operaţiuni de calcul”, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
In considerentele hotărârii instanţa reţine că nu a înţeles să administreze probe în dovedirea contestaţiei (aşa cum prevede expres art. 1169 C. civ.), respectiv nu a dovedit caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei. Acest argument al instanţei nu poate fi primit, având în vedere faptul că a depus la dosarul cauzei contractul de locaţiune şi facturile fiscale emise în baza acestuia, înscrisuri prin care a dovedit atât existenţa creanţei, cât şi lichiditatea şi exigibilitatea acesteia. Pentru aceste considerente, apreciază că sentinţa nr. 824 din 29 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1601/113/2009 este nelegală şi netemeinică şi solicită modificarea sa în tot, cu consecinţa admiterii contestaţiei şi respectiv a admiterii cererii de înscriere la masa credală a debitoarei cu suma de 72.683,44 lei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele: recurenta-creditoare SC C.S.C. SRL a formulat cerere de admitere a creanţei asupra averii debitoarei, prezentând înscrisurile justificative ale creanţei constând în contract de locaţiune încheiat cu debitoarea,
facturi fiscale, corespondenţă purtată cu aceasta. In urma procedurii de verificare a creanţei, administratorul judiciar nu a înregistrat creanţa pretinsă de recurenta-creditoare în tabelul preliminar de creanţă. Prin notificarea nr. 237 din 17 iunie 2010, administratorul judiciar C.I.I. G.L. a notificat creditoarea, în temeiul art. 72 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, că suma pretinsă cu titlu de creanţă în cuantum de 72.683,44 lei nu a fost admisă în tabelul de creanţe, fară a preciza şi motivele care au dus la înlăturarea creanţei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 72 alin. (4) din lege.
Printr-o notă de precizări depusă la dosarul cauzei, cu ocazia soluţionării contestaţiei, administratorul judiciar a arătat că potrivit datelor din evidenţa contabilă a debitoarei SC S. SRL, creditoarea figurează cu o creanţă în cuantum de 39.489,98 lei la data de 28 ianuarie 2010 şi nu 72.683,44 lei aşa cum a declarat prin cererea de creanţă. Din nota de precizări depusă rezultă că lichidatorul judiciar, deşi a recunoscut că o parte din creaţa pretinsă de crcditoare apare înregistrată şi în evidenţele debitoarei ca fiind datorată, consideră că recurenta-creditoare are o creanţă „litigioasă” şi incertă din cauza faptului că aceasta refuză predarea bunurilor aparţinând debitoarei care se află în spaţiul ce a fost închiriat.
Rezultă, astfel, că administratorul judiciar nu a verificat creanţa creditoarei şi nu a înregistrat-o în tabelul preliminar al creanţelor din cauza refuzului acesteia de a-i preda bunurile debitoarei rămase în spaţiul ce a fost închiriat de aceasta. In acest mod, administratorul judiciar nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 67 din Lege de a verifica creanţa creditoarei considerând că aceasta nu este certă, ci una „litigioasă”.
Investit cu soluţionarea contestaţiei împotriva tabelului preliminar al creanţelor, judecătorul-sindic a menţinut susţinerile lichidatorului judiciar referitoare la faptul că suma pretinsă cu titlu de creanţă nu are caracter cert, deoarece „determinarea chiriei presupune mai multe operaţiuni de calcul”. Creanţa creditoarei poate fi, astfel, determinată după efectuarea unor operaţiuni de calcul şi analizarea tuturor înscrisurilor justificative ale creanţei, analiză pe care nici administratorul judiciar şi nici judecătorul-sindic nu au efectuat-o.
Cu exccpţia contestaţiei împotriva tabelului preliminar al creanţelor, recurenta-creditoare nu are altă cale procesuală pentru stabilirea creanţei sale din cauza efectului pe care îl produce deschiderea procedurii insolvenţei, respectiv suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului, prevăzută de art. 36 din Lege. Respingerea contestaţiei creditoarei sub motiv că determinarea sumei presupune mai multe operaţiuni de calcul, fără a analiza înscrisurile prezentate în justificarea creanţei şi fără a solicita lămuriri administratorului judiciar din această perspectivă, echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului. Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ. a admis recursul cu consecinţa casării sentinţei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecarc la aceeaşi instanţă. S-a dat dispoziţie ca, în rejudecare, instanţa de fond să analizeze toate dovezile prezentate de creditoare în justificarea creanţei şi să solicite administratorului judiciar lămuriri, pe baza datelor din evidenţa contabilă a debitoarei, putând ordona, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., orice dovezi pentru soluţionarea corectă a cauzei.
