Asupra acţiunii civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea nr.2559/188/2010 înregistrată la această instanţă, reclamantul Ţ D B a chemat în judecată pârâţii S.C. C A.S.A şi A I S, pentru a fi obligată societatea de la plata sumei de 38.143 lei cu titlu de despăgubiri pentru accidentul din data de 16.10.2010 şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că la data de 16.10.2010 în timp ce conducea autovehiculul Opel Astra x în comuna Poiana Teiului spre Farcaşa, într-o curbă la stânga a fost acroşat pe sensul său de mers de un alt autovehicul Opel cu nr.y, condus de pârâtul A I S şi în urma impactului a fost proiectat într-un stâlp de curent aflat pe partea dreaptă a părţii carosabile rezultând avarii suplimentare. Culpa în producerea accidentului s-a reţinut în sarcina pârâtului A I S. Paguba totală cauzată autoturismului s-a ridicat potrivit calculului reparaţiei făcută de S.C. av S.R.L. la suma 38.143 lei. Autovehiculul condus de şoferul vinovat de producerea accidentului era asigurat la acea dată la societatea pârâtă.
În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar procesul-verbal de constatare prin care s-a reţinut culpa pârâtului A I S, refuzul la plata despăgubirilor comunicat de pârâta S.C. Carpatica Asig .S.A., certificatul de înmatriculare al autoturismului, poliţa RCA nr.01425173 încheiată pentru autoturismul nr.y, fişa de calcul a reparaţiei emisă de S.C. av S.R.L., planşe foto, convocatorul în vederea concilierii şi procesul-verbal de conciliere. De asemenea, s-a solicitat admiterea probei cu martori, interogatorul pârâtului Aioanei Ion Sorin şi expertiză tehnică.
Pârâta S.C. C A.S.A legal citată, a formulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea acţiunii întrucât avariile pe care le prezenta autoturismul reclamantului la data constatării nu erau cauzate de accidentul de circulaţie produs în data de 16.10.2010.
Astfel, după întocmirea dosarului de daune în vederea stabilirii despăgubirilor, pârâta a solicitat efectuarea unei expertize extrajudiciară întocmită de ing O I, care a stabilit că avariile autoturismelor din zonele cu care au în contact nu sunt complementare şi nu există legătură de cauzalitate între cele două şi accidentul produs la 16.10.2010.
Faţă de aceste neconcordanţe şi în raport de planşele foto, declaraţiile părţilor şi măsurătorile efectuate în cauză, cererea de despăgubire a fost respinsă la plată. Pe de altă parte, este aberantă suma solicitată de reclamant cu titlu de despăgubire pentru aducerea autoturismului în starea de dinaintea accidentului. La data deschiderii dosarului, inspectorul a calculat valoarea maximă de despăgubire pe care asigurătorul o poate acorda conform art.50 alin.1 , în sensul că despăgubirea nu poate depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare. Ori, în cazul autoturismului presupus păgubit, valoarea la data producerii accidentului era de 7522,10 lei.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică auto pentru a se stabili dacă între avariile constatate la cele două autovehicule şi accidentul din 16.10.2010 există legătură de cauzalitate şi dacă avariile celor două autovehicule sunt complementare şi în al treilea rând valoarea cheltuielilor necesare aducerii autoturismului reclamantului în starea anterioară accidentului.
Din probatoriul administrat în cauză instanţa reţine următoarele:
La data de 16.10.2010 ora 17.20, pe drumul naţional 17 B în localitatea Topoliceni, pârâtul A I S în timp ce se deplasa cu autoturismul y pe direcţia Farcaşa-Poiana Largului, într-o curbă spre dreapta, pe carosabil umed, a derapat pătrunzând pe celălalt sens de mers şi a lovit lateral autoturismul condus de reclamant în mod regulamentar iar în urma impactului autoturismul reclamantului a părăsit suprafaţa carosabilă şi s-a lovit cu partea laterală dreapta de un stâlp de reţea electrică aflat pe marginea şoselei. Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria CC 7764314 întocmit în acceaşi zi, s-a reţinut culpa în producerea accidentului în sarcina pârâtului A I S care a încălcat dispoziţiile art.48 din în sensul că nu a adaptat regimul de viteză la condiţiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.
În urma accidentului a rezultat avarierea ambelor autoturisme şi în special a autoturismului reclamantului care înafară de impactul cu autoturismul pârâtului a suportat şi impactul lateral cu stâlpul reţelei electrice. De asemenea a rezultat vătămarea corporală uşoară a martorului E A, pasager pe scaunul din dreapta din autoturismul reclamantului. Imediat după producerea accidentului la faţa locului s-a deplasat atât un echipaj de poliţie cât şi o ambulanţă, ocazie cu care s-au făcut toate constatările şi s-au prelevat instantanee foto. Autoturismul reclamantului a fost avariat atât pe partea dreaptă ca urmare a impactului cu stâlpul reţelei electrice cât şi pe partea stângă după impacul cu autoturismul pârâtului.
Din concluziile raportului de expertiză se reţine că în prezent autoturismul reclamantului, în prezent nu este reparat, iar avariile constatate prezintă raport de cauzalitate şi au fost produse ca urmare a accidentului din data de 16.10.2010. De asemenea, se reţine din concluziile raportului că valoarea totală a cheltuielilor necesare readucerii autovehiculului în starea anterioară accidentului este de 34.853,11 lei.
Situaţia de fapt reţinută rezultă din procesul-verbal de constatare prin care s-a reţinut culpa pârâtului A I S, poliţa RCA nr.01425173 încheiată pentru autoturismul nr.y, concluziile raportului de expertiză, declaraţia martorului E A, interogatoriul luat pârâtului A I S.
În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din legea 136/1995, asiguratorul, pârâta în speţă, are obligaţia ca în cazul producerii evenimentului asigurat să preia riscul în sensul de a suporta în locul persoanei vinovate plata despăgubirilor datorate celui păgubit prin producerea accidentului. Pârâta invocă un refuz justificat la plată precizând că cele două părţi implicate în accident au căutat să fraudeze societatea de asigurare, că avariile la cele două autoturisme nu sunt complementare. În sprijinul acestei afirmaţii nu s-a propus administrarea nici unei probe. Dimpotrivă, expertiza tehnică efectuată în cauză coroborată cu celelalte probe din dosar a dovedit fără echivoc legătura de cauzalitate între incidentul consemnat în procesul verbal de constatare a contravenţiei şi avariile constatate la cele două autovehicule.
Formulând obiecţiuni la raportul de expertiză, pârâta invocă noi apărări în fond care însă nu se sprijină pe argumente plauzibile. Arată pârâta că expertul nu ar fi calculat lucru mecanic produs ca urmare a impactului maşinii pârâtului pentru a se putea stabili dacă această valoare era aptă să devieze maşina reclamantului de pe traiectorie sau că acesta dimpotrivă ar fi ieşit de pe traiectorie din cauză că ar fi circulat cu viteză peste limita legală.
În primul rând, vinovăţia în producerea accidentului a fost definitiv stabilită prin procesul verbal de constatare a contravenţiei. În al doilea rând, nu se cere o persoană cu expertiză pentru a realiza că energia cinetică a unui autoturism aflat într-o mişcare curbilinie spre dreapta care pierde aderenţa cu solul din cauza valorii mai mari a forţei centrifuge în raport cu forţa de frecare (calculată ca produs dintre vectorul- normala la suprafaţă şi coeficientul de frecare) , această energie, în momentul în care se disipă în autovehiculul de pe contrasens aflat la rândul său într-o mişcare curbilinie spre stânga, va converge cu forţa centrifugă ce acţionează asupra celui de al doilea autoturism determinând ruperea aderenţei şi scoaterea acestuia de pe traiectoria curbilinie imprimându-i o mişcare inerţială rectilinie.
În al treilea rând, cu referire la valoarea despăgubirilor calculate de expert, acestea au fost stabilite în condiţiile pieţei reale a valorilor reale ale manoperei şi a pieselor ce trebuiau înlocuite. Este evident că valoarea pieselor înlocuite e mult mai mare decât cele existente iniţial pe autoturism întrucât piesele ce se înlocuiesc sunt obligatorii noi şi au valoare pe măsură.
În ultimul rând, trebuie precizat că în cuprinsul întâmpinării pârâta invocă o serie de texte existente în ordinul CSA nr.5/2010, norme ale unei autorităţi administrative, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
O asemenea autoritate nu are competenţe în a edicta norme juridice cu putere de lege pe care părţile să le poată invoca în cadrul procedurilor jurisdicţionale, contencioase. Astfel de norme, din interpretarea motivelor pentru care au fost edictate, vizează modul de calcul şi plata despăgubirilor în baza unui contract de asigurare obligatorie în condiţiile în care aceste calcule se fac de către asigurator şi sunt pe cale amiabilă acceptate de terţul păgubit, fără intervenţia instanţei. În sensul arătat, disp. art 74 din acelaşi ordin este hotărâtor în a-i indica asiguratorului care este câmpul de aplicare al acestor norme.
În cazul particular, de faţă, când raportul este dedus judecăţii, judecătorul este ţinut a soluţiona litigiul pe principiul legalităţii în sensul raportării soluţiei la cadrul normativ circumscris doar de acele acte cu putere de lege.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa în raport de disp. art. 54 din Legea 136/1995, art. 998, 999 c.civ urmează să admită acţiunea astfel cum a fost formulată.
