Legea nr. 85/2006, art. 73, art. 138 alin. (1) lit. a) şi e)
Predarea către un terţ a autovehiculului, nepermisă prin contractul de leasing, şi nerecuperarea lui de către administratorul debitoarei falite reprezintă fapta ilicită de deturnare. în condiţiile în care la masa credală societatea de leasing s-a înscris cu întreaga sumă aferentă contractului de leasing, în condiţiile în care mijloacele de transport, chiar achiziţionate în leasing, sunt considerate din punct de vedere fiscal proprietatea societăţii utilizatoare, ele fiind înscrise în contul nr. 2133, „mijloace fixe” şi cum acest bun a fost deturnat, astfel încât lichidatorul nu are cum să exercite asupra sa
operaţiunile specifice lichidării, responsabilitatea deturnării cade în sarcina administratorului statutar.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 375 din 18 mai 2011, nepublicată
Prin cererea înregistrată în dosarul de privind pe debitoarea SC B. SRL Focşani, lichidatorul judiciar desemnat în cauză a solicitat la data de 23 septembrie 2010 obligarea pârâtului B.S.P. la plata sumei de 143.723,07 lei din pasivul societăţii debitoarei.
în motivarea cererii sale, lichidatorul a arătat că, în fapt, în sarcina acestuia a constatat o lipsă în gestiune constând în imobilizări corporale în valoare de 141.657,07 lei, sumă care reprezintă contravaloarea autoturismului WV Touareg achiziţionat în baza contractului de leasing nr. 1119 din 14 ianuarie 2008 încheiat cu SC A.L. IFN SA, activ înscris în în contul nr. 2133, precum şi active circulante, respectiv contul nr. 5311, casa în lei, în suma de 2.066 lei. A arătat lichidatorul că nefiindu-i predate aceste active în vederea lichidării lor conform legii, respectivele active nu mai există, ele fiind deturnate sau ascunse de către pârât şi a solicitat obli-
garea acestuia la plata sumei reprezentând cele două active. In drept, cererea a fost întemeiată pc dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea
nr. 85/2006. In dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâtul B.S.P. a formulat întâmpinare, act procedural înregistrat la dosar la 1 noiembrie 2010, prin care a solicitat respingerea cereri ca neîntemeiată, întrucât temeiul prin care s-a ajuns la cuantumul solicitat să fie suportat de
el nu este real. In ceea ce priveşte autoturismul, pârâtul a arătat că acesta nu a fost înregistrat în ca element de activ, societatea nefiind proprietara acestui autoturism. In ceea ce priveşte lipsa din contul casă în lei a sumei de 2.066 lei, a susţinut că este posibil ca în urma ultimelor tranzacţii efectuate de societate să fi rezultat această sumă, arătând că în ipoteza în care se confirmă este de acord cu suportarea sa.
Prin sentinţa comercială nr. 294/2011 Tribunalul Vrancea a admis cererea lichidatorului judiciar în sensul că a obligat pe pârâtul B.S.P. să plătească către SC B. SRL Focşani suma de 143.723,07 lei, a dispus înscrierea în Cartea Funciară nr. 53891/CI/UI a sentinţei şi a dat dispoziţie lichidatorului să sesizeze în condiţiile art. 142 alin. (1) din un birou al executorilor judecătoreşti pentru executarea sentinţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul-sindic a reţinut următoarele: la cererea creditoarei SC O.V. SA Bucureşti s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală faţă de debitoarea SC B. SRL Focşani, conform sentinţei pronunţate la data de 23 aprilie 2004, pentru ca ulterior prin sentinţa comercială nr. 793 din 5 noiembrie 2009 societatea să fie trecută în procedura simplificată de lichidare.
în cursul procedurii de lichidare, practicianul în insolvenţă a depus la dosar un raport lunar de activitate, raport din care rezultă că potrivit Balanţei de verificare la luna martie 2009, în urma inventarierii efectuate în baza art. 113 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat că societatea debitoare figurează scriptic cu active în valoare de 298.861 lei, active constând în imobilizări corporale, mijloace de transport, birotică, garanţie de bună execuţie şi lucrări în curs. Conform procesului-verbal de inventariere şi de predare-primire din 5 ianuarie 2010 averea faptică în valoare contabilă de 35.424 lei a fost lăsată în custodia pârâtului B.S.P. Nu au fost predate lichidatorului în vederea inventarierii şi evaluării autoturismul WV Touareg şi nu a fost predată nici suma de 2.066 lei inventariată, ca fiind în sold în contul casă, iar pentru aceste două active s-a solicitat atragerea răspunderii. în ceea ce priveşte suma de 2.066 lei, soldul contului casă în lei, judecătorul-sindic a reţinut faptul că pârâtul, prin semnarea procesului-verbal de inventariere şi prin întâmpinarea formulată în cauză, a recunoscut existenţa acestei sume în contul casă, dar nu a procedat la predarea acestei sume în contul averii debitoarei deschis de lichidator şi nici nu a oferit o justificare rezonabilă pentru lipsa acestui activ, împrejurare care în condiţiile art. 1203 C. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 31/1990 a condus
judecătorul-sindic la concluzia că pârâtul a deturnat acest activ. In ceea ce priveşte autoturismul WV Touareg, judecătorul-sindic a reţinut că acesta a fost achiziţionat în leasing de la SC A.L. IFN SA Giurgiu, creditor carc a solicitat înscrierea în tabloul creditorilor cu suma de 141.657,07 lei. Creanţa a fost verificată de practician şi nefiind contestată a operat prezumţia instituită de art. 66 alin. (3) din lege cu privire la corectitudinea acestei declaraţii, astfel că a fost înscrisă în Tabloul creditorilor. Conform relaţiilor furnizate la solicitarea judecătorului-sindic, relaţii înregistrate la dosar la data de 24 februarie 2011, creditoarea a precizat că autoturismul nu i-a fost predat, motiv pentru care s-a înscris la masa credală cu suma de 141.657,07 lei reprezentând costul integral al contractului de leasing. Practicianul în insolvenţă a depus la dosar extras de la rolul Primăriei Focşani, unde societatea figurează înscrisă cu acest autoturism, precum şi Situaţia Gestiune Mijloace fixe la 31 martie 2009 semnată de pârât şi ştampilată cu ştampila societăţii, situaţie în care la punctul 5 apare înscris contul nr. 2133, autoturism achiziţionat prin A.L. în plus, judecătorul-sindic a reţinut că pârâtul a semnat şi proccsul-verbal de inventariere din 5 ianuarie 2010, proces-verbal în care arăta că în contul nr. 2133 figurează înscris acest mijloc auto, care însă nu a fost identificat faptic.
La data de 23 februarie 2011, ca urmare a repunerii cauzei pe rol, pârâtul a depus la dosar un răspuns, înscris prin care arată că mijlocul de transport a fost dat numitului C.G. la data de 15 ianuarie 2009 în baza unui contract de comodat, acesta obligându-se să preia şi contractul de leasing după o
lună calendaristică, operaţiune pentru care a existat şi acordul de principiu al societăţii de leasing. A depus la dosar o copie a acestui contract. Jude-cătorul-sindic nu a reţinut acest contract ca fiind legal întocmit, întrucât pe de-o parte, conform contractului de leasing nr. 1119 din 14 ianuarie 2008, respectiv art. 12.2 lit. c), societatea debitoare în calitate de utilizator nu putea ceda sau înstrăina folosinţa bunului prin orice fel de act. Pe de altă parte, judecătorul-sindic a reţinut că odată cu ocazia efectuării inventarului în data de 5 ianuarie 2010, conform procesului-verbal semnat chiar de către pârât, acesta nu a relevat lichidatorului existenţa unui asemenea contract, după cum nu a relevat această împrejurare nici prin întâmpinarea formulată în cauză, fapt ce a condus judecătorul-sindic la concluzia că înscrisul a fost întocmit pro causa, în realitate pârâtul deturnând acest activ.
Prin urmare, în condiţiile în care la masa credală societatea de leasing s-a înscris cu întreaga sumă aferentă contractului de leasing, în condiţiile în care mijloacele de transport, chiar achiziţionate în leasing, sunt considerate din punct de vedere fiscal proprietatea societăţii utilizatoare, ele fiind înscrise în contul nr. 2133, „mijloace fixe” şi cum acest bun a fost deturnat, astfel încât lichidatorul nu are cum să exercite asupra sa operaţiunile specifice lichidării, judecătorul-sindic reţine că responsabilitatea deturnării cade în sarcina pârâtului, care a deţinut calitatea de administrator statutar.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse, judecătorul-sindic, în temeiul dispoziţiilor art. 138 lit. c) din Legea insolvenţei a admis cererea lichidatorului şi a obligat pârâtul să vireze în contul averii debitoarei suma totală de 143.723,07 lei.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs pârâtul, criticând-o sub aspcctul legalităţii şi al temeiniciei. In motivarea cererii de recurs a arătat acesta că SC A.L. IFN SA nu deţine o creanţă certă şi exigibilă, ea neputând fi reţinută de judecătorul-sindic. Că înainte de rezilierea contractclor de leasing, la data de 7 martie 2009 a arătat instanţei că între el şi numitul C.G. s-a încheiat contractul de comodat din 15 ianuarie 2009, prin care comodatarul se obligă să achite ratele scadente, că el a adus la cunoştinţa societăţii de leasing acest aspect, având acceptul lor telefonic. Recurentul a mai arătat şi faptul că instanţa a ignorat sumele de 19.260,72 euro achitate până la reziliere, că autoturismul nu este proprietatea debitoarei, ci a societăţii de leasing, deşi din punct de vedere fiscal apare la activele societăţii şi că România este ţinută să aplice Directiva nr. 2008/48/ CE privind contractele de crcdit pentru consumatori.
Curtea de apel a apreciat că recursul este nefondat, respingându-1 ca atare pentru următoarele considerente: în ceea ce priveşte critici le recurentului cu privire la creanţa creditoarei SC A.L. IFN SA, se constată că aceasta a fost înscrisă în tabelul suplimentar din 14 ianuarie 2010 cu creanţele creditorilor SC B. SRL şi că pârâtul nu a formulat contestaţie la acesta,
conform art. 73 din Legea nr. 85/2006. Se mai reţine şi faptul că cererea de antrenare a răspunderii a fost formulată de către lichidatorul judiciar şi nu
de către creditoare, cum greşit susţine recurentul. In ceea ce priveşte apărarea recurentului întemeiată pe existenţa contractului de comodat, se constată, pe de o parte, că acesta nu a fost un adevărat contract de comodat, părţile stipulând că în cazul neîncheierii unui contract de preluare a leasingului se datorează despăgubiri de 500 euro. Se mai reţine şi faptul că acest contract avea termen o lună, după expirarea lui (15 februarie 2009) debitoarea re-intrând în posesia autovehiculului şi că el era prohibit prin contractul de leasing. Se constată că însăşi predarea autovehiculului nepermisă prin contractul de leasing şi nerecuperarea lui reprezintă fapta ilicită de deturnare.
In ceea ce priveşte împrejurarea că bunul nu era proprietatea debitoarei, se constată că acest aspect nu are relevanţă pentru următoarele considerente: In cazul în care la momentul deschiderii procedurii insolvenţei pârâtul îl încunoştinţa pc lichidator cu privire la situaţia bunului, acesta fie putea fi restituit proprietarului, ceea ce ar fi avut impact asupra pasivului, s-ar fi putut lua decizia avansării sumelor necesare de către creditori pentru plata ratelor de leasing, astfel încât bunul să intre în proprietatea debitoarei şi să fie vândut, fie – cu acordul societăţii de leasing – s-ar fi putut cesiona cu titlu oneros contractul de leasing.
