Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.365/CM
Ședința publică din 17 Iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în M,-, – 18B,.A,.12, județul C, împotriva sentinței civile nr.67 din 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNCIPIULUI, cu sediul în M,-, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din data de 9.06.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța pentru a da posibilitate intimatului pârât să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11.06.2009, 15.06.2009 și 17.06.2009 când a dat următoarea soluție:
CURTEA:
Cu privire la recursul de fata, Curtea reține următoarele:
Contestatoarea a chemat în judecată Primarul Municipiului M, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a dispoziției nr.1425/24.09.2008 emisă de către pârât prin care a fost sancționată cu avertisment și a dispoziției nr. 1581/20.10.2008 prin care i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, să dispună reîncadrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor bănești aferente până la data reîncadrării efective, precum și plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei și scuze publice într-un ziar de circulație locală.
In subsidiar, reclamanta a solicitat ca în cazul în care instanța trece peste primul capăt de cerere să dispună anularea celor două dispoziții menționate.
A arătat că prin Hotărârea Consiliului Local M nr.185/28.07.2006 a fost numita în funcția de director al Serviciului Public Administrarea Bibliotecii, desfășurându-și activitatea cu calificativul “foarte bine” până la data alegerii în funcție a actualului primar, pârâtul din cererea de față.
Prin Dispoziția nr.1425/24.09.2008 a fost sancționată cu avertisment scris ca urmare a nerespectării programului de lucru, în condițiile în care a participat la 2008 fără a încălca prin aceasta regulamentul de funcționare al bibliotecii. Dispoziția menționată este lovită de nulitate absolută întrucât nu cuprinde descrierea concreta a faptei, referiri la prevederile din regulamentul intern sau din contractul colectiv de încălcate si motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale din cursul cercetării prealabile.
A mai arătat ca prin Dispoziția nr.1581/20.10.2008 s-a dispus desfacerea contractului sau individual de muncă, reținându-se că emiterea de decizii personale de majorare a salariului, întocmirea de acte adiționale la contract fără a fi aprobate de angajator și schimbarea funcției de încadrare în mod abuziv constituie depășiri ale atribuțiilor de serviciu. Aceasta decizie este de asemenea întocmită fără respectarea dispozițiilor art.268 pct.2 Codul muncii, întrucât nu cuprinde o serie de elemente obligatorii prevăzute de text, respectiv: descrierea faptelor prin care și-a depășit atribuțiile de serviciu, prevederile încălcate, motivele înlăturării apărărilor sale.
In plus, a învederat reclamanta ca nu a fost respectat termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei în care se putea aplica sancțiunea și nu a avut loc in concret o cercetare disciplinara, întrucât nu a fost lăsată să dea o declarație, fiind obligată să răspundă la un interogatoriu al comisiei de disciplina.
In drept,au fost invocate prevederile Legii 215/2001 si ale art.268 Codul muncii.
Prin încheierea interlocutorie din 03.12.2008 instanța a admis excepția nulității absolute a dispoziției nr.1425/24.09.2008 și a respins aceeași excepție în privința dispoziției nr.1581/20.10.2008. Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut ca în cuprinsul dispoziției de sancționare cu avertisment este redata generic fapta reținută în sarcina reclamantei, încălcându-se astfel dispozițiile art.268 alin.2 lit.a Codul muncii. Aceste dispoziții au fost însă respectate în cazul deciziei de desfacere a contractului de muncă, fiind întrunite condițiile de forma impuse de textul de lege amintit.
Prin precizări scrise depuse la dosar la termenul din 14.01.2009 contestatoarea a invocat excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă, motivat de faptul că presupusele abateri disciplinare nu au fost sancționate în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii lor. In susținerea acestei excepții, contestatoarea a învederat că faptele pentru care a fost angajată răspunderea sa disciplinară au fost săvârșite în anii 2006 și 2007, precum si la data de 01.04.2008 astfel ca la 20.10.2008-data emiterii dispoziției era depășit termenul de prescripție prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 66/16.01.2009, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondate excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea, precum și contestația formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului
Cu privire la excepție, s-au reținut următoarele:
Art.268 alin.1 Codul muncii reglementează doua termene diferite în interiorul cărora angajatorul poate să sancționeze salariații vinovați de nesocotirea normelor care compun disciplina muncii: termenul de 30 de zile calendaristice, calculat de la data la care angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea abaterii si termenul de 6 luni, calculat de la momentul obiectiv al săvârșirii faptei ce constituie abatere disciplinară. In nici un caz momentul subiectiv al luării la cunoștință despre existenta faptei nu se poate situa în afara termenului de 6 luni de la săvârșirea ei.
In cauza de față, după cum rezultă din raportul cu privire la cercetarea disciplinară prealabilă a reclamantei, aceasta cercetare a fost declanșată ca urmare nerespectării de către reclamanta a atribuțiilor prevăzute în fișa postului, respectiv aprobarea referatelor de necesitate, elaborarea, întocmirea evaluărilor pentru personalul din subordine și coordonarea activității celor doua biblioteci municipale, constatându-se la finalul acestei proceduri prealabile ca respectivele atribuții de serviciu nu au fost respectate.
Prin urmare, s-a reținut că în perioada 2006-2008 în mod repetat reclamanta, în calitate de reprezentant al instituției pe care o conducea, a procedat la emiterea unor decizii prin care își modifica salariul urmate de încheierea unor acte adiționale la contractul individual de muncă, fără a avea vreun acord din partea angajatorului. Ultima dispoziție prin care reclamanta a hotărât mărirea salariului său de încadrare a fost emisă la data de 01.04.2008, fiind adusă la îndeplinire cu începere de la aceeași dată.
Astfel, instanța a reținut că fiecare dintre deciziile reclamantei de modificare a clauzelor contractului individual de muncă în ce privește salariul de încadrare își producea efecte depline, materializându-se printr-un act adițional la contractul de munca. Prin urmare, nu se poate considera ca încălcarea atribuțiilor de serviciu înceta odată cu emiterea dispoziției câtă vreme efectele dispoziției, prin ea însăși contrarie acestor atribuții, continuau a se produce.
Abaterile disciplinare stabilite a fi săvârșite de către reclamanta nu se consumau la momentul emiterii deciziilor de modificare a contractului individual de muncă, astfel încât sub aspectul determinării momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară s-a avut în vedere data epuizării faptei ce atrage răspunderea disciplinară. Cum în speță intrarea in legalitate a presupus chiar desfacerea contractului individual de munca al reclamantei, instanța a reținut ca până la momentul aplicării sancțiunii disciplinare nu a operat prescripția aplicării acestei sancțiuni, astfel că a respins excepția invocată prin precizările la contestație ca nefondată.
S-a trecut astfel, la soluționarea pe fond a contestației, analizându-se doar temeinicia acestei dispoziții în condițiile în care s-a reținut nulitatea absoluta a dispoziției nr.1425/24.09.2008.
Din analiza coroborată a înscrisurilor depuse la dosar rezulta ca reclamanta a îndeplinit funcția de director al Serviciului Public Administrare Biblioteci, fiind numită prin Hotărârea nr.185/28.07.2006 a Consiliului Local al Municipiului Atribuțiile de serviciu ale reclamantei au stabilite prin fișa postului, anexa a contractului individual de munca nr.04/01.08.2006.
Incepând cu data de 01.08.2006 reclamanta, în calitate atât de reprezentant al Serviciului Public Administrarea Bibliotecilor din Municipiul M,cat si de angajat al aceleiași instituții, a procedat la întocmirea unor acte adiționale la contractul individual de munca prin care în mod sistematic și-a majorat salariul de încadrare, dispunând ulterior și aducerea la îndeplinire a acestor modificări. Totodată, reclamanta a procedat la încheierea unui nou contract individual de muncă, cu același număr si dată – 04/01.08.2006 – ca și cel valabil întocmit, procedând însă la semnarea acestuia și în numele unității angajatoare, deși contractul inițial fusese semnat de către primar. Prin chiar explicațiile date cu prilejul cercetării prealabile (fila 41 din dosar) reclamanta a recunoscut ca nu s-a părut firesc să semneze contractul de muncă în această modalitate.
Câtă vreme reclamanta era angajata unui serviciu public descentralizat ce funcționa sub autoritatea Consiliului Local M, instituția angajatoare fiind reprezentata la încheierea contractului individual de munca de Primarul Municipiului M, modificările aduse acestui contract prin acte care exprima doar voința uneia dintre părți, chiar dacă aceasta își aroga atât calitatea de angajator, cât și pe cea de angajat, contravin prevederilor art.41 din Codul muncii. Procedând la calificarea faptei săvârșite de către reclamantă, prin raportare la toate criteriile de individualizare a acesteia,instanța a apreciat că reclamanta a săvârșit într-adevăr o abatere gravă de natura a atrage sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă.
Cu aceasta motivare, contestația formulată împotriva dispoziției nr. 1581/20.10.2008 a Primarului Municipiului Maf ost respinsa ca nefondata.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamanta care a formulat critici identice cu motivele formulate în contestația adresată instanței de fond.
– La emiterea dispozițiilor nr.1425/24.09.2008 și nr.1581/20.10.2008, nu au fost respectate dispozițiile art.268 pct.2 Codul muncii care prevăd sub sancțiunea nulității absolute elementele obligatorii pe care un asemenea act trebuie să le cuprindă, ceea ce duce la nulitatea absolută a dispozițiilor.
– Prin încheierea de ședință din 03.12.2008 s-a admis excepția nulității absolute a deciziei nr.1425/24.09.2009 și s-a respins excepția nulității absolute a deciziei nr.1518/20.10.2008 emisă de Primarul Municipiului M, fără a se motiva această soluție.
– există identitate de formă între cele două dispoziții de sancționare, ambele încalcă prev. art.268 Codul muncii. Nu este posibil ca instanța să considere că decizia nr.1581/20.10.2008 nu este lovită de nulitate absolută și că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, atâta timp cât pentru o decizie identică ca formă – decizia nr.1425/24.09.2009 a constatat că este lovită de nulitate absolută deoarece la emiterea ei nu s-au respectat prev.art.268 Codul muncii.
Având în vedere motivarea instanței în respingerea excepției nulității absolute recurenta consideră că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a prevederilor imperative ale art.268 din Codul muncii, precum și faptul că instanța nu a analizat în totalitate sau nu a răspuns în totalitate la motivele de nulitate absolută invocate.
Instanța avea obligația de a verifica chiar și din oficiu dacă dispoziția de sancționare cuprinde toate elementele prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii. Tribunalul Constanța nu numai că nu face aceste verificări obligatorii, dar mai și consideră că o dispoziție lovită de nulitate absolută este legală.
Art.268 alin.2 lit.a prevede sub sancțiunea nulității absolute ca în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, pentru a putea fi legală. Privind această mențiune, în dispoziție trebuie descrisă în mod concret fapta.
Astfel cum se poate observa dispoziția nr.1511/20.10.2008 cuprinde o înșiruire a actelor prin care s-ar fi constatat deficiențe grave în activitatea managerială a reclamantei în calitate de director. Ori nu este suficient a se menționa faptele la general fără a le descrie în concret.
Cu toate că prin încheierea din 3.12.2008 instanța a admis excepția nulității absolute a dispoziției nr.1425/24.09.2008 emisă de Primarul Municipiului M, prin sentința pronunțată a fost respinsă în totalitate contestația, instanța făcând abstracție de încheierea mai sus menționată.
Având în vedere cele menționate solicită admiterea excepției nulității absolute a dispoziției nr.1245/24.09.2008 și a dispoziției nr.1581/20.10.2008 emisă de Primarul municipiului M pentru încălcarea prev. art.268 Codul muncii.
Atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin concluziile din 14.01.2009, recurenta a invocat excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară de desfacere a contractului individual de muncă, motivat de faptul că “așa-zisele” abateri disciplinare care au stat la baza emiterii deciziei nr.1581/20.10.2008 nu au fost sancționate în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii acestora.
Motivarea instanței pentru respingerea excepției este contrară tuturor dispozițiilor legale, instanța confundând dreptul muncii cu dreptul penal sau eventual dreptul contravențional. În accepțiunea instanței momentul săvârșirii faptei este momentul în care au încetat efectele faptei, iar nu momentul obiectiv al săvârșirii faptei.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON și scuze publice într-un ziar de circulație locală și în fața salariaților Serviciului Public – Administrarea Bibliotecilor, având în vedere decizia nr.40/07.05.2007 a Curții de Casație și Justiție prin care s-a statuat că în cadrul litigiilor de muncă daunele materiale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens, recurenta a renunțat la acest capăt de cerere.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate si materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este întemeiat.
In ce privește excepția nulității absolute a decizia nr. 1425/24.09.2008 si a deciziei nr. 1581/20.01.2008, așa cum reține și recurenta, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din data de 03.12.2008, arătând și considerentele pentru care s-a admis excepția pentru una dintre decizii și s-a respins pentru cealaltă.
Potrivit art.268 din codul d e procedura civila, “încheierile premergătoare vor fi date cu același număr de voturi ca și hotărârileJudecătorii sunt legați de aceste încheieri care fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei “.
Așadar, instanța de fond a analizat aceasta excepție și a motivat hotărârea luata, prin încheiere interlocutorie fiind ținută de aceasta dezlegare cu privire la nulitate.
Intrucât instanța de fond a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 1425 din 24.09.2008, criticile recurentei nu au temei juridic, soluția instanței fiindu-i favorabila.
Cât privește nulitatea absolută a deciziei nr. 1581/20.01.2008, dispoziția instanței, de respingere a excepției este de asemenea legală deoarece decizia cuprinde toate elementele prevăzute de art.268 Codul muncii.
Astfel, descrierea faptei pentru care s-a aplicat sancțiunea nu poate fi o reprezentare în amănunt a situației de fapt și a evenimentelor care o preced, ci o redare pe scurt a faptei imputate, scopul urmărit de legiuitor fiind acela de protecție a salariatului care trebuie să cunoască motivele pentru care este sancționat iar în cazul în care se contestă măsura, să se poată administra probe numai în raport de acele fapte reținute în decizie, neputându-se extinde cercetarea judecătorească și asupra altor fapte ce nu au fost avute în vedere de angajator la data aplicării sancțiunii.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă de asemenea că recurenta a fost convocată pentru efectuarea cercetării disciplinare și a avut ocazia de a se apăra cu aceasta ocazie în raport de faptele imputate, chiar prin răspunsurile date la întrebările comisiei.
Cât privește excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea, Curtea constată ca instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art.268 Codul muncii, termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii calculându-se de la data la care angajatorul a luat cunoștință de abaterea săvârșită.
Dacă abaterea disciplinară a avut caracter continuu, termenul de aplicare a sancțiunii trebuie calculat de la ultimul fapt de încălcare de către salariat a obligațiilor de serviciu.
Deciziile prin care recurenta a fost numita în funcția de director și prin care și-a atribuit majorări de salariu au fost întocmite de aceasta, astfel că sub aspectul săvârșirii abaterii, se constată că și la 20.01.2008 (cu 30 de zile înainte de emiterea deciziei), recurenta continua săvârșirea faptei sub aspectul funcției ocupată și a drepturilor salariale pe care le încasa din propria sa dispoziție. Prin urmare, fapta se săvârșea continuu iar deciziile reprezentau numai aspectul de forma al abaterilor constatate și sancționate de pârâtă.
Pe fondul cauzei, decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al recurentei este una temeinică și legală având în vedere gravitatea faptelor săvârșite de aceasta, respectiv încheierea unor acte cu caracter bilateral, în favoarea sa și fără a avea acordul pârâtei deși punerea în a acestor acte o implica din punct de vedere pecuniar pe această pârâta.
Față de aspectele reținute mai sus, urmează a se face aplicarea disp. art. 312 cod procedură civilă și va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în M,-, – 18B,.A,.12, județul C, împotriva sentinței civile nr.67 din 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNCIPIULUI, cu sediul în M,-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17.06.2009.
Președinte, Judecător,
– – – –
Pt.Jud.- aflat în
Semnează conf.art.261 al.1
Președinte instanță,
Grefier,
– –
Jud.fond:;
Tehnored.jud.-/16.07.2009
Tehnored.disp.gref.RD/2ex./16.07.2009
