Legea nr. 85/2006. art. 79, art. 80 C. proc. civ., art. 399(1)
Prevederile art. 79-85 din permit administratorului sau lichidatorului judiciar să întreprindă o serie de măsuri de natură să restituie averii debitorului acele elemente patrimoniale înstrăinate de debitor în paguba creditorilor, însă aceste măsuri vizează numai actele încheiate de debitor, rezultat al manifestării de voinţă a debitoarei, prin organele statutare, iar nu acte încheiate în cadrul unei proceduri de silită, ca o vânzare forţată, instrumentată de un judecătoresc, învestit de prevederile Legii nr. 188/2000 cu îndeplinirea unui serviciu de interes public.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 845 din 28 noiembrie 2011, nepublicată
Prin cererea depusă la data de l aprilie 20ll în dosarul Tribunalului Brăila, administratorul judiciar al debitoarei SC A.T. SRL, Cabinetul Individual Practician în L.C.A., la solicitarea creditorului majoritar SC B. SA, Sucursala Brăila, în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc R.C.I., a formulat acţiune pentru desfiinţare transferuri solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să dispună anularea vânzării efectuate de pârât la data de 24 septembrie 2009 asupra bunurilor mobile care au fost gajate în favoarea SC B. SA, Sucursala Brăila, prin contracte de garanţie reală imobiliară. în motivarea cererii s-a arătat că SC R. SRL Cluj-Napoca în calitate de creditoare a debitoarei SC A.T. SRL a solicitat executarea silită a acesteia şi a fost întocmită de B.E.J. R.C.I. publicaţia de vânzare cu termen la data de 24 septembrie 2009. A precizat administratorul judiciar că prin încheierea nr. 53 din 22 septembrie 2009 s-a deschis procedura insolvenţei SC A.T. SRL care, prin adresa nr. 1123 din 23 septembrie 2009, a făcut cunoscut executorului judecătoresc această situaţie şi că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, executarea silită începută trebuie suspendată. S-a mai menţionat că, deşi i s-a adus la cunoştinţă de deschiderea procedurii insolvenţei, judecătoresc înstrăinase deja o parte din bunuri înainte de termenul pentru vânzare prin publicaţie, procesul-verbal nu a fost comunicat, iar sumele obţinute din vânzarea bunurilor nu au fost virate în contul de avere al debitoarei conform solicitării administratorului judiciar.
La solicitarea judecătorului-sindic reclamantul a depus la dosar precizări privind temeiul legal al cererii, respectiv art. 80 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, respectiv „acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile”.
Prin întâmpinarea formulată în termen procedural, pârâtul Biroul Executorului Judecătoresc R.C.I. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că în situaţia de faţă nu este incidenţă niciuna din situaţiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, vânzarea bunurilor la care face referire reclamantul facându-se în cadrul procedurii de executare silită la cererea creditoarei SC R. SRL. Pârâtul a menţionat că toate actele întocmite în cadrul dosarului de executare silită puteau fi contestate în baza art. 399 şi urm. C. proc. civ. Pârâtul a mai arătat şi că reclamantul este decăzut din dreptul de a formula acţiunea în anularea transferurilor prin prisma dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 442 din 30 iunie 2011, a respins acţiunea ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele: potrivit art. 80 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 invocat de reclamant în precizările de la dosar „administratorul judiciar poate introduce la judecăto-rul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale cătrc terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer”.
Trebuie precizat, însă, că, deşi reclamantul a arătat că acesta este temeiul juridic al cererii sale, din enunţul redat s-a dedus că temeiul de drept este cel prevăzut de art. 80 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ care arată că „administratorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către crcditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile”.
In concret, s-a reţinut că acţiunea în anularea transferurilor vizează actele care au fost efectuate de debitoare anterior intrării în insolvenţă sau faliment cu scopul de a sustrage bunuri de la urmărire ori lezarea drepturilor (cu intenţia tuturor părţilor implicate), art. 80 alin. (1) lit. c), şi actele de transfer de proprietate către un creditor pentru recuperarea unei sume mai mari decât cea pe care ar putea să o obţină în cadrul procedurii de faliment, art. 80 alin. (1) lit. d). Or, în cazul de faţă, actul ce se solicită a fi desfiinţat nu este efectuat de debitoarea SC A.T. SRL Brăila, ci de BEJ R.C.I. la cererea unui creditor al acesteia în cadrul unei proceduri legale, aceea a executării silite prevăzută de Cartea a V-a din Codul de procedură civilă, executorii judecătoreşti fiind învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public conform Legii nr. 188/2000. Mai mult, aşa cum se precizează de reclamant, actul contestat nu este un act de transfer de drepturi patrimoniale, ci un proces-verbal de vânzare la licitaţie publică care poate fi contestat potrivit art. 399 C. proc. civ., carc arată că „împotriva executării silite şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cătrc cci interesaţi sau vătămaţi prin executare”. Prin urmare, calea legală pentru anularea vânzării efectuată de pârât nu poate fi cea prevăzută de art. 79 şi urm. din Legea nr. 85/2006 şi, în consecinţă, judecătorul a apreciat că, în acest cadru procesual ales de reclamant care are drept de disponibilitate sub acest aspect, acţiunea introductivă este inadmisibilă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, Secţia comercială, maritimă şi fluvială lichidatorul judiciar Cabinet Individual Practician în Insolvenţă L.C.A. Hotărârea a fost dată cu
aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) In mod greşit instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Astfel, dispoziţiile Legii nr. 85/2006 au caracter special în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, iar în caz de conflict între legea specială şi legea generală se aplică prevederile legii speciale. Mai mult, prevederile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006 vizează posibilitatea anulării oricărui tip de act juridic prin care a operat un transfer de drepturi din patrimoniul debitoarei, în dauna drepturilor creditorilor. Prin vânzarea în cauză s-au înstrăinat bunuri gajate în favoarea creditoarei SC B. SA după data deschiderii procedurii. Contestaţia la executare vizează nerespectarca prevederilor legale care guvernează executarea silită în vreme ce acţiunea de faţă este menită să sancţioneze fraudarea intereselor creditorilor.
Curtea de Apel Galaţi a apreciat că recursul este nefondat, pentru considerentele: prevederile art. 79-85 din Legea nr. 85/2006 permit administratorului sau lichidatorului judiciar să întreprindă o serie de măsuri de natură să restituie averii debitorului acele elemente patrimoniale înstrăinate de debitor în paguba creditorilor. Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, aceste măsuri vizează numai actele încheiate de debitor, rezultat al manifestării de voinţă a debitoarei, prin organele statutare, iar nu acte încheiate în cadrul unei proceduri de executare silită, ca o vânzare forţată, instrumentată de un executor judecătoresc, învestit de prevederile Legii nr. 188/2000 cu îndeplinirea unui serviciu de interes public. Prin urmare, nu există concurs între prevederile legii speciale (Legea nr. 85/2006) şi Codul de procedură
civilă, întrucât legea specială reglementează condiţiile de desfiinţare a altor categorii de acte juridice, în vreme ce pe calea contestaţiei la executare, prevăzute de art. 399 şi urm. C. proc. civ., se pot anula actele de executare (cum este şi procesul-verbal de adjudecare în discuţie). Contrar celor susţinute prin cererea de intervenţie, debitoarea, reprezentată prin lichidatorul judiciar, nu este terţ în raport cu procedura de executare silită, spre a fi incidente prevederile art. 401 alin. (3) C. proc. civ. Concret, debitorul care nu execută de bunăvoie obligaţia sa este cel supus procedurii de executare silită, potrivit art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar nu un terţ care pretinde un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit.
