Încalcarea dispozitiilor art. 378 alin. 11 cod procedura penala si art. 323 cod procedura penala privind obligativitatea ascultarii inculpatului. Citare. Citaţie


Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Tribunalul Constanta, a retinut urmatoarele:

Prin rechizitoriul nr.3937/P/2005 din 04 octombrie 2005 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, inculpatul A.L. a fost trimis în judecata pentru comiterea infractiunii prevazute de art.79 alin.4 din O.U.G.195/2002.

Judecatoria Constanta ca instanta de fond, prin sentinta penala nr. 1768/21.12.2007, în baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. raportat la art.10 lit.d C.pr.pen a achitat inculpatul A.L., fara ocupatie si loc de munca, casatorit, fara antecedente penale, domiciliat în com. M. Kogalniceanu, pentru savârsirea infractiunii prevazute de art.79 alin.4 din OUG.195/2002.

În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas în sarcina acestuia.

Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta a declarat apel împotriva acestei sentinte penale, solicitând reanalizarea probelor administrate în cauza si pronuntarea unei hotarâri prin care inculpatul A.L. sa fie condamnat la pedeapsa închisorii în limitele prevazute de lege pentru infractiunea prevazuta de art.79 alin.1 din O.U.G.195/2002 cu aplicarea art.13 Cod penal.

Împotriva ambelor hotarâri, Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a declarat recurs criticându-le pentru nelegalitate si neteminicie. În motivarea cererii de recurs se mai arata ca Tribunalul Constanta a pronuntat hotarârea si cu încalcarea dispozitiilor art.378 al.11 Cod procedura penala deoarece inculpatul nu a fost audiat.

Verificând hotarârile recurate, actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs si din oficiu, curtea a constatat ca recursul este întemeiat.

În cauza, Judecatoria Constanta a pronuntat o hotarâre de achitare a inculpatului A.L., în temeiul art.11 punct 2 lit.”a” Cod procedura penala raportat la art.10 lit.”d” Cod procedura penala, sub aspectul comiterii infractiunii prevazuta de art.79 al.1 din O.U.G.195/2002.

Parchetul a declarat apel împotriva acestei sentinte penale, solicitând condamnarea inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecata.

La primul termen în fata instantei de apel, când procedura de citare a inculpatului s-a realizat prin afisare la usa principala a locuintei, s-au pus concluzii pe fondul cauzei.

Conform art.378 alin.11 Cod procedura penala, cu ocazia judecatii apelului, instanta este obligata sa procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozitiilor cuprinse în cartea speciala, titlul II, capitolul II, atunci când instanta de fond nu a pronuntat împotriva acestuia o hotarâre de condamnare.

Dispozitiile art.378 alin.11 Cod procedura penala, fac trimitere expres la prevederile din partea speciala, Titlul II, capitolul II, dispozitii în care se regaseste art.323 Cod procedura penala privind „Ascultarea inculpatului”.

În aplicarea corecta a dispozitiilor art.378 alin.11 Cod procedura penala si art.323 Cod procedura penala, instanta are sarcina de a asigura prezenta inculpatului în fata instantei de apel, ceea ce se realizeaza prin mijloacele procedurale prevazute de art.175 – 184 Cod procedura penala.

Curtea concluzioneaza ca instanta de apel nu s-a conformat acestor dispozitii procesual – penale, ceea ce aduce atingere în mod grav ordinii juridice stabilite de legiuitor relativ la regimul devolutiv al procesului penal în fata instantei de apel cu privire directa la dreptul la audiere al inculpatului în dublul grad de jurisdictie.

Aceasta cerinta referitoare la ascultarea inculpatului a fost stabilita de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin mai multe hotarâri, aratându-se ca în notiunea de proces echitabil, prevazut de art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului, intra si obligatia de apreciere directa a marturiilor procesuale ale inculpatului, prin audierea sa de catre instanta de apel.

Curtea de Apel Constanta, în temeiul art.38515 pct.2 lit.”c” Cod procedura penala, art.3859 pct.10 Cod procedura penala, raportat la art.378 al.11 Cod procedura penala, a admis recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGA TRIBUNALUL CONSTANTA, împotriva sentintei penale nr.1768 din data de 21 decembrie 2007, pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.7647/212/2007 si a deciziei penale nr.436 din data de 06 octombrie 2008, pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul penal nr.7647/212/2007, privind pe inculpatul A.L.

A casat decizia penala recurata si a dispus rejudecarea apelului de aceeasi instanta.