Dosar nr-
Dosar nr-
ROMÂNIA
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 317/CM
Ședința publică din 09 Iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă SC SA, cu sediul în C, Port 54, județul C, împotriva sentinței civile nr.65/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.7910/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, – 12 B,.D,.66, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentă d-na avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/09.06.2009, depusă la dosar, iar pentru intimatul reclamant se prezintă s-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria – nr.19686/30.05.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și urm. cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, însă la dosar sunt depuse două recursuri, unul împotriva sus menționatei sentințe, iar altul împotriva sentinței civile nr.1574/10.12.2008 pronunțată în dosarul nr-.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentului reclamant susține că din eroare la dosar au fost depuse două cereri de recurs și solicită instanței să dispună desprinderea filelor nr.9-14 și trimiterea acestora la Tribunalul Constanța în dosarul nr-, întrucât aceste file privesc recursul formulat împotriva sentinței civile nr.1574/10.12.2008 – recurent SC SA și intimat reclamant.
Instanța verificând actele dosarului, constată că cererea formulată de apărătorul recurentei pârâte este înaintă și dispune desprinderea filelor nr.9.-14 de la dosarul cauzei și trimiterea acestora la Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Părțile declară că în cauză nu mai au alte cereri prealabile de formulat și înscrisuri de depus, motiv pentru care instanța constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei pârâtesolicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată pentru următoarele motive:
– instanța de fond a reținut că sancțiunea acordată reclamantului este mult prea aspră având în vedere valoarea prejudiciului care este neînsemnată, cu toate că reclamantul a recunoscut fapta. Furtul zahărului a fost săvârșit de trei salariați printre care și reclamantul, ce aveau funcția de fadromiști în cadrul societății pârâte, iar comisia de cercetare disciplinară a dispus că se impune sancționarea salariaților conform art.75 din regulamentului intern, cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă;
– mai susține că fapta a fost recunoscută de reclamant prin declarația dată în fața organelor de poliție, neinvocând nici un din apărările formulate în cauză. Organele de cercetare penală au emis ordonanță din care rezultă că reclamantul a săvârșit infracțiunea de furt calificat, iar soluția de scoatere de sub urmărire penală a fost motivată de atitudinea acestuia pe parcursul cercetării penale – este la prima infracțiune, a recunoscut și regretat fapta comisă.
În consecință, nu se poate pune semnul egalității între răspunderea penală și cea disciplinară, acestea fiind două răspunderi cu caracter diferit, dar și care produc efecte diferite, cu consecințe diferite.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.
Susține că prin recursul de față pârâta încearcă să denatureze faptele, susținând că marfa respectivă nu era deteriorată, nu fusese curățată de pe utilajul pe care reclamantul îl exploata. S-a ignorat faptul că aceasta este o practică curentă în cadrul societății pârâte, permițându-se în general angajaților să adune și să ia mărfurile deteriorate ce rămâneau pe utilaje, care oricum erau aruncate. Mai susține pârâtă că mărfurile au fost sustrase dintr-o magazie a societății, lucru care nu este adevărat, întrucât reclamantul nu avea acces în magaziile societății.
Recurentă pârâtă susține că un alt coleg ce a fost implicat în incident a recunoscut că a avut intenția de a sustrage zahărul și a regretat fapta însă, acesta a fost angajatul altei societăți ce își desfășoară activitatea în incinta SC SA și nu angajatul societății pârâte.
Referitor la faptul că faptul că a fost văzut de reprezentanții ” Escort” aproape de poarta de acces în societate nu înseamnă că reclamantul părăsea societatea, ci se îndrepta spre vestiar pentru a întreba șeful de tură dacă poate lua marfa deteriorată. Nu a încercat nici un moment să se ascundă sau să ascundă marfa ce o avea într-o sacoșă pe care o ținea în mână. Referitor la dosarul penal ce s-a constituit în urma sesizării depuse de firma ESCORT, soluția de scoatere de sub urmărire penală a fost atacată și la Judecătoria Constanța.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata SC SA, anularea deciziei nr. 486/05.09.2008, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea în funcție actualizate cu rata inflației.
Prin sentința civila nr.65/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, s-a admis contestația formulată de C, s-a anulat decizia nr.486/05.09.2008 emisă de SC SA C și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior respectiv conducător de utilaj.
A fost obligată intimata către contestator la plata drepturilor salariale cuvenite la data desfacerii contractului individual de muncă până la reintegrarea în funcție, reactualizare și majorare cu rata inflației.
A fost respinsă cererea contestatorului prin obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță, a reținut următoarele:
Contestatorului i s-a desfăcut contractul individual de muncă motivat pe faptul că a încercat să sustragă o cantitate infimă de zahăr din incinta unității, cercetarea disciplinară fiind efectuată pentru acest aspect.
La sesizarea unității s-a desfășurat cercetarea penală, prin ordonanța din data de 04.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Constanța s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a contestatorului și aplicarea unei sancțiuni administrative a amenzii în cuantum de 200 lei.
Concret, contestatorul a fost surprins în incinta intimatei,însoțit, având asupra sa 17 kg de zahăr brut despre care ca afirmat că provine din resturile adunate de pe utilajul fadromă pe care îl conducea contestatorul, rest care avea destinația de a fi aruncat.
Pentru antrenarea răspunderii disciplinare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor elemente: calitatea de salariat, existența unei fapte ilicite, săvârșirea faptei cu vinovăție și rezultatul dăunător precum și legătura de cauzalitate între faptă și rezultat.
În speța de față, elementul subiect al abaterii este îndeplinit, contestatorul avea această calitate, dovedită cu contractul individual de muncă.
De asemenea, fapta ilicită – de sustragere a cantității de zahăr – este dovedită cu înscrisurile de la dosarul cauzei, inclusiv cu răspunsul la chestionarul întocmit de comisia de cercetare,în cadrul cercetării disciplinare, procesul verbal din data de 20.08.2008 -fila 23-24, răspuns la întrebarea 2, prin care contestatorul recunoaște că a încercat să scoată din incinta unității o anumită cantitate de zahăr, circa 17 kg.
Pentru ca o faptă să constituie abatere disciplinară, trebuie să fie îndeplinite elementele esențiale și anume:
Caracterul ilicit al faptei care rezultă din neconcordanțele dintre obligațiile asumate prin încheierea contractului individual de muncă și normele înscrise în regulamentele interne, contractul colectiv de muncă, ordinele și dispozițiile șefilor ierarhici.
Această faptă trebuie să se afle în legătură de cauzalitate cu un rezultat dăunător care reflectă gradul de periculozitate socială a abaterii.
În privința rezultatului produs nu este obligatoriu demonstrarea acestui rezultat care se prezumă în toate cazurile în afara situațiilor în care aplicarea unei sancțiuni este condiționată de producerea unui rezultat dăunător.
În speță, fapta constă în încălcarea dispozițiilor art. 19 și 21 alin. 4 și 32 din regulamentul intern al unității,care se referă la sustragerea de produse din incinta unității,fără aprobarea conducerii acesteia, fără documente de serviciu și fără bonuri de ieșire eliberate de cei în drept.
Fapta este considerată ca întrunită, nefiind obligatoriu demonstrarea rezultatului dăunător, prezumat ca existent, cum s-a expus deja.
Raportat la criteriile de individualizare a sancțiunii, angajatorul care are plenitudine de competență în acest sens, a apreciat ca justificată sancțiunea cea mai gravă, aceea de desfacere a contractului individual de muncă.
Din art. 264 alin. 1 codul muncii, rezultă însă că angajatorul are la îndemână, într-o anumită ordine sancțiunile ce le poate aplica salariatului său în cazul în care constată abaterea.
Dar aceste sancțiuni se aplică gradual, de la cea mai ușoară la cea mai gravă, în funcție de fapta comisă și de persoana salariatului; sub acest aspect, s-a constatat că intimata a preferat aplicarea celei mai severe sancțiuni în condițiile în care fapta comisă prezintă sub aspectul gravității sale, apreciată cel puțin prin prisma naturii obiectului sustragerii și valorii lui, modice,un pericol destul de redus.
În privința temeiniciei instanța de fond a constatat că angajatorul a aplicat o sancțiune prea severă, dar cum este atributul exclusiv al angajatorului aplicarea sancțiunii,iar instanței nu îi revine latitudinea de înlocuire a sancțiunii s-a dispus, numai anularea deciziei aplicate salariatului și implicit a sancțiunii acestuia, fără a de dispune înlocuirea cu o altă sancțiune mai ușoară.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta parata SC SA care a formulat urmatoarele critici:
Ceea ce nu a înțeles instanța de fond a fost atitudinea tranșantă a angajatorului față de sustragerea din unitate a oricăror bunuri, astfel de fapte neputând fi tolerate, ci trebuie sancționate, fiind de o mare gravitate. Astfel, în conformitate cu prev. art.263 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Cu atât mai mult cu cât se impune această manieră de a interpreta modul de aplicare a sancțiunilor cu cât la nivelul societății există un regulament intern în care se prevăd în mod explicit abaterile disciplinare pentru care angajatorul va dispune desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă (art.75), regulament intern pe care reclamantul îl cunoștea, fapt dovedit prin lista cu semnăturile salariaților de luare la cunoștință, deși și acest aspect a fost negat de reclamant.
Reclamantul, prin declarația dată în fața organelor de poliție și-a recunoscut fapta, neinvocând nici una din apărările formulate în prezenta cauză. În acest sens, organele de cercetare au emis ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, ordonanță din care rezultă cu certitudine că reclamantul a săvârșit infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin 1 și art.209 alin.1 cod penal. Soluția de scoatere de sub urmărire penală este motivată de atitudinea reclamantului pe parcursul cercetării penale, faptul că și-a recunoscut fapta și că o regretă, dar și faptul că este la prima infracțiune.
Cu toate acestea nu se poate pune semnul egalității între răspunderea penală și cea disciplinară, acestea fiind două răspunderi cu caracter diferit, dar și care produc efecte diferite cu consecințe diferite.
Instanța a apreciat în mod eronat că angajatorul poate aplica sancțiunile disciplinare prev. de art.264 al.1 din Codul muncii gradual “de la cea mai ușoară la cea mai gravă, în funcție de fapta comisă și de persoana salariatului”, iar “angajatorul a aplicat o sancțiune prea severă, nejustificat”, fără să țină seama de faptul că la nivelul unității există un Regulament intern în care se prevăd expres faptele ce sunt considerate abateri disciplinare și modul de sancționare a acestora, regulament pe care îl cunosc toți salariații societății intimate.
Mai mult, din motivarea hotărârii a rezultat că societatea pârâtă a respectat prevederile Codului muncii referitoare la legalitatea deciziei de concediere, neexistând nulități, instanța constatând de asemenea că fapta a fost săvârșită și recunoscută de contestator, însă cu toate acestea a anulat decizia de concediere și a dispus reintegrarea contestatorului pe funcția deținută anterior numai pe considerentul aplicării unei sancțiuni prea severă, nejustificat, deși s-a dovedit că furtul a existat.
În concluzie, se solicită casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța și reținând cauza spre rejudecare, să se dispună respingerea acțiunii ca nefondată în temeiul art.81 din Legea nr.160/1999.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul reclamant si-a precizat poziția procesuala solicitând astfel, respingerea recursului ca nefondat, cu atât mai mult cu cat nu s-a demonstrat ca acesta a încercat sa sustragă respectiva cantitate de zahar deoarece nu ieșea din unitate cu marfă. Agenții de pază l-au văzut cu marfa recuperată din curățirea utilajului tocmai pentru faptul că nu a încercat niciodată să o țină ascunsă, ci dimpotrivă dorea să-l întrebe pe șeful de tură dacă o poate lua.
In opinia intimatului, sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinica și solicită menținerea acesteia urmare respingerii recursului.
Analizând sentința recurată în raport de materialul probator administrat si de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Decizia a cărei anulare s-a solicitat, a reținut abaterea constând în încercarea reclamantului de a sustrage din unitate cantitatea de 17 kg. de zahar, fapta care este sancționată conform art. 19, art.21 alin.4 si 32 din Regulamentul intern.
Art. 21 alin.4 si 32 din Regulamentul intern. se refera la scoaterea de la locul de prin orice mijloace a bunurilor materiale aparținând societății, fără bonuri de ieșire eliberate de cei in drept precum si a documentelor de serviciu, fără aprobarea conducerii societății.
Se pune problema daca acea cantitate de zahar pe care reclamantul ar fi încercat să o scoată din unitate, reprezenta un bun al societății, respectiv un bun pe care acesta urma sa-l folosească sau să-l valorifice în scopul asigurării unui profit și dacă a fost societatea păgubită prin lipsirea ei de acest bun.
Din probele administrate nu rezulta ca s-ar fi încercat sustragerea celor 17 kg de zahardin magaziile societățiici dimpotrivă, rezulta că ceea ce adunase reclamantul reprezentau resturile care cădeau pe jos sau care rămâneau pe utilaje si care erau ulterior aruncate nicidecum nu erau valorificate de unitate.
Așadar, este sub semnul întrebării valoarea prejudiciului înregistrat de recurenta urmare faptei săvârșită de salariat.
De asemenea, așa cum a reținut și instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 264 din codul muncii, societatea trebuia să aplice sancțiunea și din perspectiva gravității faptei precum și a conduitei salariatului sau care in perioada celor 30 de ani de activitate nu a mai fost sancționat pentru astfel de fapte.
De altfel și art. 266 din codul muncii face distincție între sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate de către angajator, tot în funcție de criteriul “gravității abaterii disciplinare săvârșite de salariat”, ținând cont de:
-împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
-gradul de vinovăție al salariatului;
-consecințele abaterii disciplinare;
-comportarea generală în serviciu a salariatului;
-eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Din probele administrate rezulta ca societatea nu a făcut aplicarea acestui text de lege și prin urmare nu s-au aplicat niciunul dintre criteriile de individualizare ale sancțiunii, situație față de care, C apreciază ca în mod corect prima instanța a anulat decizia prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă, soluție ce va fi menținută prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă SC SA, cu sediul în C, Port 54, județul C, împotriva sentinței civile nr.65/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.7910/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, – 12 B,.D,.66, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9.06.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– – – –
Pt.Jud.-, aflat în
Semnează conf.art.261 al.1C.
Președinte instanță,
Grefier,
– –
Jud.fond:;
Red. jud. /06.07.2009
Tehnored.gref.RD/2ex./08.07.2009
Data: 17 iunie 2009
Către,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Pe rolul acestei instanțe s-a aflat spre soluționare recursul civil declarat de recurenta pârâtă SC SA, cu sediul în C, Port 54, județul C, împotriva sentinței civile nr.65/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.7910/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, – 12 B,.D,.66, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Din eroare în acest dosar au fost depuse două cereri de recurs, unul care privește cauza de față, iar altul care privește recursul declarat de SC SA în dosarul nr-, împotriva sentinței civile nr.1574/10.12.2008 -reclamant fiind.
Instanța în ședința publică din 9.06.2009 a dispus desprinderea filelor din dosarul nr-, ce privesc recursul declarat de SC SA în dosarul nr-, și înaintarea acestui recurs către dvs. pentru a fi depus în dosarul respectiv.
Președinte complet, Grefier,
