Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 485/CM
Ședința publică din data de 19 august 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Vanghelița Tase Mihaela Popoacă
– –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă “” C, cu sediul în Port, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1574/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, – 12,. D,. 66, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. – din 18.08.2009, depusă la dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Întrebată fiind, partea prezentă susține că nu mai are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acesteia, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța și respingerea acțiunii ca nefondată. Depune la dosar concluzii scrise.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata SC SA, anularea deciziei nr. 487/05.09.2008, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea în funcție, actualizate cu rata inflației, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civila nr.1574/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis contestația formulată de reclamantul, s-a anulat decizia nr.487/05.09.2008 emisă de SC SA C și s-a dispus înlocuirea sancțiunii de desfacere a contractului de muncă cu cea a reducerii salariului pe o perioadă de 3 luni, cu 10%.
S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă până la reintegrarea în funcție a reclamantului.
S-a respins ca nefondat capătul se cerere privind reactualizarea și majorarea acestor drepturi cu rata inflației, precum și cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat la. C în funcția de fadromist (operator utilaj încarcare/transport marfă), iar în data de 04.08.2008 a efectuat lucrări de încărcare/descărcare zahăr brun în magaziile 54/2 și 62/2 ale unității.
În jurul orelor 18, reclamantul împreună cu alți doi colegi și, au fost surprinși de un echipaj al Escort având asupra lor niște genți în care s- dovedit a fi zahăr – reclamantul cu o cantitate de 7 kg.
În raportul privind incidentul s-a reținut că zahărul provine din marfa rămasă în cupa utilajelor cu care s-a operat la cele 2 magazii, întreaga cantitate de zahăr fiind recuperată și predată reprezentanților societății. Pentru verificarea acestei situații s-a constituit o comisie de cercetare (dec.402/12.08.2008) formată din 5 persoane (dintre care și doi observatori ai Sindicatului Lucrătorilor C, ocayie cu care, reclamantul a recunoscut că a fost surprins în timp ce încerca să sustragă aproximativ 7 Kg. de zahăr, adunat în urma curățării utilajului.
Comisia a constatat că salariatul se face vinovat de încălcarea dispozițiile art. 71 alin.6.și art. 75 alin.13 din Regulamentul Intern, motiv pentru care a propus aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 264 alin(1) lit. d din Codul Muncii, coroborată cu art.61 alin(4) și art.71 din Regulamentul Intern și anume reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10% sau a sancțiunii prevăzută de art.264 alin(1) lit. din Codul Muncii, coroborată cu art.61 alin(6) și art.75 din Regulamentul Intern și anume desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Drept urmare, s-a emis decizia nr.487/05.09.2008 prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului constatându-se că s-au încălcat prevederile art.21 al.4. art.21 al.34 și art.19 din Regulamentul Intern l societății.
Potrivit art.263 Codul Munci, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Răspunderea disciplinară – ca formă a răspunderii contractuale ce se întemeiază pe relațiile de muncă – are ca elemente esențiale calitatea de salariat, existența unei fapte ilicite, vinovăția, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și acest rezultat.
Sancțiunile disciplinare sunt prevăzute de art. 264 Codul Muncii conform cărora angajatorul, în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, poate aplica una din sancțiunile; a) avertismentul scris; b) suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare; c) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile; d) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%; e) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%; f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Codul Muncii nu stabilește, în mod imperativ, ordinea de aplicare a sancțiunilor, astfel că angajatorul este îndreptățit ca în funcție de fapta săvârșită, urmările produse și vinovăția făptuitorului, să ia măsura desfacerii contractului de muncă fără a fi obligat a adopta o măsură disciplinară mai gravă, abia după ce a dispus una mai ușoară.
Deși art.264 alin.1 Codul Muncii conține o enumerare graduală a sancțiunilor disciplinare, în alegerea sancțiunii unitatea este obligată însă să respecte anumite criterii legale astefel cum sunt redate de art.266 Codul Muncii și anume cele legate de gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Respectând prevederile legale din materia controlului și sancționării concedierilor nelegale (art.76-78 Codul Muncii ) instanța verifică etapele respectării procedurii prevăzută de lege (deci și prevederile art.266 Codul Muncii, în lipsa oricărei distincții) și dacă s-a dispus concedierea temeinic și legal (adică cu respectarea tuturor dispozițiilor legale din materia răspunderii disciplinare art.263-268 Codul Muncii ).
Față de situația de fapt reținută, instanța a considerat că aplicarea sancțiunii cea mai gravă – desfacerea contractului individul de muncă – nu este o măsură adecvată situației concrete a faptei considerată abatere disciplinară.
Chiar dacă este reală susținerea intimatei că, prin atitudinea sa, trebuia să arate că dezaprobă un astfel de comportament neprofesional în partea angajaților, această manifestare unității trebuie să se facă în limitele legale: răspunderea disciplinară este strict personală, iar sancțiunea disciplinară trebuie să se circumscrie rolului conferit de legiuitor acestei instituții – de pedepsire a celui vinovat dar și de reeducare a acestuia, astfel încât pe viitor să nu se mai comită astfel de abateri.
Față de concluziile raportului de cercetare disciplinară care a propus ca măsură alternative fie desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă fie reducerea salariului cu 10% pe 3 luni, instanța de fond a admis în parte contestația și a anulat în parte decizia nr.487/05.09.2008 emisă de societatea pârâtă, în sensul înlocuirii sancțiunii privind desfacerea disciplinară a contractului de al reclamantului cu cea de reducere a salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%.
Conf. art. 78 alin.1 Codul Muncii, s- dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere, cu obligarea intimatei la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reîncadrarea efectivă în funcție.
Având în vedere dispozițiile art. 3 din OG9/2000 potrivit cărora dobânda legală în toate celelalte cazuri cu excepția materiei comerciale se stabilește, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României diminuat cu 20%, s-a considerat că, pentru neplata la termen a drepturilor de pensie, persoana îndreptățită poate primi numai dobânda legală, situație față de care, a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume.
Reclamantul nu a dovedit că a suportat unele costuri cu promovarea si susținerea cauze astfel că, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta parata SC SA care a formulat urmatoarele critici:
Ceea ce nu a înțeles instanța de fond a fost atitudinea tranșantă a angajatorului față de sustragerea din unitate a oricăror bunuri, astfel de fapte neputând fi tolerate, ci trebuie sancționate, fiind de o mare gravitate. Astfel, în conformitate cu prev. art.263 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Cu atât mai mult cu cât se impune această manieră de a interpreta modul de aplicare a sancțiunilor cu cât la nivelul societății există un regulament intern în care se prevăd în mod explicit abaterile disciplinare pentru care angajatorul va dispune desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă (art.75), regulament intern pe care reclamantul îl cunoștea, fapt dovedit prin lista cu semnăturile salariaților de luare la cunoștință, deși și acest aspect a fost negat de reclamant.
Reclamantul, prin declarația dată în fața organelor de poliție și-a recunoscut fapta, neinvocând nici una din apărările formulate în prezenta cauză. În acest sens, organele de cercetare au emis ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, ordonanță din care rezultă cu certitudine că reclamantul a săvârșit infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin 1 și art.209 alin.1 cod penal. Soluția de scoatere de sub urmărire penală este motivată de atitudinea reclamantului pe parcursul cercetării penale, faptul că și-a recunoscut fapta și că o regretă, dar și faptul că este la prima infracțiune.
Cu toate acestea nu se poate pune semnul egalității între răspunderea penală și cea disciplinară, acestea fiind două răspunderi cu caracter diferit, dar și care produc efecte diferite cu consecințe diferite.
Instanța a apreciat în mod eronat că angajatorul poate aplica sancțiunile disciplinare prev. de art.264 al.1 din Codul muncii gradual de la cea mai ușoară la cea mai gravă, în funcție de fapta comisă și de persoana salariatului, iar angajatorul a aplicat o sancțiune prea severă, nejustificat, fără să țină seama de faptul că la nivelul unității există un Regulament intern în care se prevăd expres faptele ce sunt considerate abateri disciplinare și modul de sancționare a acestora, regulament pe care îl cunosc toți salariații societății intimate.
Mai mult, din motivarea hotărârii a rezultat că societatea pârâtă a respectat prevederile Codului muncii referitoare la legalitatea deciziei de concediere, neexistând nulități, instanța constatând de asemenea că fapta a fost săvârșită și recunoscută de contestator, însă cu toate acestea a anulat decizia de concediere și a dispus reintegrarea contestatorului pe funcția deținută anterior numai pe considerentul aplicării unei sancțiuni prea severă, nejustificat, deși s-a dovedit că furtul a existat.
În concluzie, se solicită casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța și reținând cauza spre rejudecare, să se dispună respingerea acțiunii ca nefondată în temeiul art.81 din Legea nr.160/1999.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul reclamant si-a precizat poziția procesuala solicitând astfel, respingerea recursului ca nefondat, cu atât mai mult cu cat nu s-a demonstrat ca acesta a încercat sa sustragă respectiva cantitate de zahar deoarece nu ieșea din unitate cu marfă. Agenții de pază l-au văzut cu marfa recuperată din curățirea utilajului tocmai pentru faptul că nu a încercat niciodată să o țină ascunsă, ci dimpotrivă dorea să-l întrebe pe șeful de tură dacă o poate lua.
In opinia intimatului, sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinica și solicită menținerea acesteia urmare respingerii recursului.
Analizând sentința recurată în raport de materialul probator administrat si de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Decizia a cărei anulare s-a solicitat, a reținut abaterea constând în încercarea reclamantului de a sustrage din unitate cantitatea de 7 kg. de zahar, fapta care este sancționată conform art. 19, art.21 alin.4 si 32 din Regulamentul intern.
Art. 21 alin.4 si 32 din Regulamentul intern, se refera la scoaterea de la locul de munca prin orice mijloace a bunurilor materiale aparținând societății, fără bonuri de ieșire eliberate de cei in drept precum si a documentelor de serviciu, fără aprobarea conducerii societății.
În ce privește prejudiciul suferit de societate, se pune problema daca acea cantitate de zahar pe care reclamantul ar fi încercat să o scoată din unitate, reprezenta un bun al societății, respectiv un bun pe care acesta urma sa-l folosească sau să-l valorifice în scopul asigurării unui profit și dacă a fost societatea păgubită prin lipsirea ei de acest bun.
Din probele administrate nu rezulta ca s-ar fi încercat sustragerea celor 7 kg de zahardin magaziile societățiici dimpotrivă, rezulta că ceea ce adunase reclamantul reprezentau resturile care cădeau pe jos sau care rămâneau pe utilaje si care erau ulterior aruncate nicidecum nu erau valorificate de unitate.
Așadar, este pusă sub semnul întrebării valoarea prejudiciului înregistrat de recurenta urmare faptei săvârșită de salariat.
În ce privește aplicarea sancțiunii, așa cum a reținut și instanța de fond, aceasta trebuia să respecte dispozițiile art. 264 din codul muncii, în sensul că societatea trebuia să aplice sancțiunea din perspectiva gravității faptei precum și a conduitei salariatului sau care in toată perioada sa de activitate nu a mai fost sancționat pentru astfel de fapte.
De altfel și art. 266 din codul muncii face distincție între sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate de către angajator, tot în funcție de criteriul “gravității abaterii disciplinare săvârșite de salariat”, ținând cont de:
-împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
-gradul de vinovăție al salariatului;
-consecințele abaterii disciplinare;
-comportarea generală în serviciu a salariatului;
-eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Din probele administrate rezulta ca societatea nu a făcut aplicarea acestui text de lege și prin urmare nu s-au aplicat niciunul dintre criteriile de individualizare ale sancțiunii, situație față de care, Curtea apreciază ca în mod corect prima instanța a anulat decizia prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă, soluție ce va fi menținută prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă “”, cu sediul în Port, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1574/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, – 12,. D,. 66, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2009.
Jud.fond. /
/Jud.
2 ex./ 28.08.2009.
