Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 521/CM
Ședința publică din data de 15 septembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
– –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 915/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă “”, cu sediul în-, – 6,. B,. 1, județul T, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat. De asemenea arată că recurenta reclamantă a depus la dosar înscris, prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Tulcea, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr. 4 din 20.04.2009 emisă de “” T, solicitând anularea deciziei de concediere și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În motivare, contestatoarea a arătat că a fost angajată din data de 1.03.2008 la “”
A menționat contestatoarea că în data de 21.03.2009 administratorul firmei “” i-a zis verbal că începând cu data de 22 martie 2009 este în concediu de odihnă până pe data de 23.04.2009, iar în ziua de 22 aprilie 2009, când s-a prezentat la serviciu, administratorul i-a zis că nu mai are nevoie de serviciile sale și că încetează contractul de muncă.
A mai precizat că nu i-a comunicat decizia de concediere.
A menționat contestatoarea că în decizia nr. 4 din 20.04.2009 emisă de societate se prevede că ea a solicitat printr-o cerere încetarea contractului de muncă, lucru pe care nu l-a făcut.
În apărare, intimata a depus la dosarul cauzei: întâmpinare și în copie: decizia nr. 5/2009 și comunicarea acestei decizii.
Prin întâmpinare, intimata a arătat că mprejurările descrise de contestatoare nu sunt tocmai adevărate în ceea ce privește premisa derulării acestora. Astfel, în luna martie 2009 purtat o discuție principială cu, iar de comun acord, pe de o parte, dat fiind faptul că activitatea societății era într-o evidentă scădere, iar pe de altă parte, dată fiind dorința contestatoarei de a-și găsi un loc de muncă mai bine plătit, s-a convenit verbal încetarea contractului de muncă la voința reciprocă.
Dorind perfectarea cât mai rapidă a actelor, a emis decizia nr. 4 din 20.04.2009, nsă ulterior, probabil după eșuarea găsirii unui loc de muncă, contestatoarea și-a modificat brusc comportamentul, negând orice înțelegere pe care am avut-o anterior și promovând prezenta acțiune.
Cum societatea intimată nu a dorit niciodată încetarea contractului de muncă al contestatoarei, altfel decât prin acordul părților, la data de 21.05.2009 a emis decizia nr. 5, prin care s-a decis revocarea deciziei nr. 4/20.04.2009, reluarea activității în cadrul societății a contestatoarei pe funcția deținută anterior i acordarea drepturilor salariale pentru perioada 01.05.2009- 01.06.2009, repunând-o astfel pe reclamantă în situația anterioară.
Decizia nr. 5/21.05.2009 a fost înregistrată la. T și a fost comunicată și contestatoarei.
În temeiul dispozițiilor 275 Cod procedură civilă, având în vedere ACHIESAREA intimatei la acțiunea principală, solicită să se ia act de solicitarea de a nu fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 915/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s- admis, în parte, contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata “” T și s-a anulat decizia nr. 4/20.04.2009 emisă de intimată, ca nelegală și netemeinică.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei nr. 4/20.04.2009.
A fost obligată intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data de 1.05.2009 și până la data reintegrării efective.
S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a această hotărâre, instanța de fond, examinând contestația, în raport de probele administrate în cauză, a constatat, în fapt, următoarele:
Prin emiterea deciziei nr. 4/20.04.2009, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 1.05.2009, potrivit art. 55 lit. “b” din Codul muncii.
Articolul 55 lit. “b” din Codul muncii, prevede că, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.
Ori, la dosarul cauzei nu a fost depus de către intimată acordul încheiat cu contestatoarea, în ceea ce privește încetarea contractului individual de muncă al acesteia.
Deși, intimata a emis la data de 21.05.2009 decizia nr. 5, instanța de fond a constatat că prin această decizie intimata revocă decizia nr. 4/22.04.2009 însă, decizia ce a fost emisă pentru desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei, poartă ca dată, data de 20.04.2009 și nu data de 22.04.2009.
Față de aceste considerente, instanța de fond a anulat decizia nr. 4 din 20.04.2009 emisă de “” T, ca nelegală și netemeinică.
Având în vedere că decizia nr. 4/20.04.2009 este netemeinică și nelegală, văzând și dispozițiile art. 78 alin. 1 și 2 Codul muncii, instanța de fond a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei nr. 4/20.04.2009 și de asemenea, a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data de 1.05.2009 și până la data reintegrării efective.
Față de capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 275 Cod procedură civilă, instanța de fond l-a respins, ca nefondat, având în vedere că intimata a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile contestatoarei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta, solicitând să se observe că a fost nevoită să se apere împotriva acestui administrator al “”, care i-a desfăcut contractul de muncă în mod abuziv și a lăsat-o fără serviciu. Mai arată că s-a împrumutat de bani pentru a-și angaja un apărător (avocat), iar instanța de fond i-a respins capătul de cerere cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Învederează instanței că dreptul la apărare este un drept constituțional și garantarea dreptului la apărare este un principiu de bază în procesul civil care se încalcă în mod vădit și care o descurajează ca pe viitor să-și mai angajeze apărător. Arată că în conformitate cu prevederile art. 274 alin. l și 2 din Codul d e procedură civilă, partea vinovată va plăti cheltuielile de judecată la cererea părții nevinovate, iar judecătorii nu pot micșora cheltuielile pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut, în cauza de față, instanța de fond i-a respins această cerere.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Prin contestația formulată la data de 13.05.2009, contestatoarea a solicitat anularea deciziei de concediere, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere.
Prima instanță a admis contestația astfel cum a fost formulată, însă a respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că intimata a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile contestatoarei.
Potrivit art. 275 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Efectul exonerator prevăzut de dispozițiile legale invocate mai sus, nu se produce în toate categoriile de litigii.
În ceea ce privește domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă, în literatura juridică și în jurisprudență s-a apreciat că aceste dispoziții legale se aplică numai în litigiile susceptibile de procedura punerii în întârziere.
Astfel, Curtea apreciază că art. 275 Cod procedură civilă, nu se poate aplica în litigiile de muncă, având în vedere faptul că, potrivit art. 283 Codul muncii – cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
În plus, Codul muncii nu prevede obligația salariatului de a pune în întârziere angajatorul, înainte de a formula contestația în instanță.
Recunoașterea în aceste împrejurări a pretențiilor reclamantei este irelevantă, întrucât exercițiul acțiunii civile nu putea fi evitat.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat și a modificat în parte sentința recurată, în sensul admiterii capătului de cerere având ca obiect cheltuieli de judecată și obligării intimatei la plata acestora în cuantum de 600 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 915/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă “”, cu sediul în-, – 6,. B,. 1, județul
Modifică în parte sentința, în sensul că admite capătul de cerere având ca obiect cheltuieli de judecată și în consecință obligă “” la plata acestora, în cuantum de 600 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2009.
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
4 ex./ 30.09.2009.
