Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.544/CM
Ședința publică din 29 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta – pârâtă SC SRL, cu sediul în localitatea, județul C, împotriva sentinței civile nr.626/15.04.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, – Sc.A,.6, jud. T, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta – pârâtă SRL, avocat, conform împuternicirii avocațiale FN, iar pentru intimatul reclamant se prezintă dl.avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.39/28.09.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, stadiul dosarului și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebate fiind părțile, acestea declară că în cauză nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care, instanța luând act de declarația acestora, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Având cuvântul apărătorul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare susține că reclamantul a fost angajat ca șofer la societatea pârâtă, iar în ședința ce a avut loc data de 26.11.2009, conducere a fost sesizată că la cursele efectuate de acesta au dispărut bunuri și bagaje ale pasagerilor. Urmare acestei ședințe, reclamantul a depus o cerere de demisie și a părăsit locul de muncă, fără a respecta disp.art.71 alin.1 și 4 Codul muncii. Societatea pârâtă a fost nevoită să emită decizia nr.18/23.12.2008, prin care i s-a desfăcut contractul muncă reclamantului în baza art.61lit.a din codul muncii, întrucât din data de 26.11.2008, acesta nu s-a mai prezentat la muncă așa cum prevede art.79(1) Codul muncii.
Apărătorul intimatului reclamant având cuvântul susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există în cauză vreun motiv de casare sau de modificare a acesteia.
Arată după data de 26.11.2008, într-adevăr reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu, însă este justificată nereprezentarea sa, deoarece în urma unei discuții purtate cu conducerea societății despre neplata drepturilor salariale și-a depus cererea de demisie la data de 26.11.2008, cerere în care reclamantul arată – în partea finală, că nu i s-au plătit drepturile salariale. Ori, în conformitate cu disp. art.79 alin. 8 codul muncii – salariatul poate demisiona dacă nu i se achită salariul pentru prestată.
Procedând la desfacerea contractului de muncă nu s-a efectuat în cauză o cercetare prealabilă, motiv pentru care, decizia nr.18/23.12.2008 emisă de pârâtă este lovită de nulitate.
Pentru considerentele mai sus expuse, solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr.43/28.09.20009 și bonul fiscal nr.8/27.09.2009.
CURTEA:
Cu privire la recursul civil de față, Curtea reține următoarele:
Contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 18/ 23.12 2008 emisă de SC., solicitând anularea acesteia ca nelegală și netemeinică, obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de concediere, în condițiile art.79, din Codul muncii și în baza acesteia să îi închidă mențiunile din carnetul de muncă și să i-l predea precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost salariatul intimatei în funcția de conducător auto din data de 17.06.2008 și a făcut transporturi de călători cu microbuzul în Spania și Franța.
În cele 5 luni cât a lucrat la societate, a făcut aprox. 40 de curse externe și, pentru acestea nu i se dădeau bani suficienți pentru fiecare deplasare în parte, fiind nevoit să folosească în interesul intimatei banii personali.
Din luna august 2008 nu i s-au achitat salariile corespunzătoare, deși a solicitat în repetate rânduri să i se facă plata și întrucât intimata nu a dat curs cererilor sale de a plăti drepturile bănești și a restitui banii personali folosiți de pe cardurile sale în interesul acesteia, la data de 26 2008, când a în țară dintr-o cursă făcută în Spania, a formulat cerere de demisie la 26 noiembrie 2008. Intrucât motivarea acestei cereri nu a fost agreată de conducerea societății, a fost nevoit să formuleze o altă cerere înregistrată la aceeași dată.
Administratorul societății, G i-a comunicat că nu are obiecțiuni la cererea sa de demisie și, că nu are nevoie de termen de preavizare, spunându-i că este liber și că nu este cazul să se prezinte la locul de muncă.
Prin adresa nr.663/ din 03. dec. 2008, intimata i-a comunicat că nu i se poate face lichidarea, deoarece este înregistrat cu două cereri, iar ulterior, prin adresa nr. 249 din 10 decembrie 2008 intimata i-a comunicat faptul că, s-a luat în considerare prima cerere de demisie depusă, dar că avea 13 absențe nemotivate și i se solicita justificarea acestora.
La data de 09 ianuarie 2009, primit decizia nr. 18 din 23 decembrie 2008 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă disciplinar în condițiile art. 61 lit. din Codul muncii, pentru absențe nemotivate și nerespectarea atribuțiunilor de serviciu, conform fișei postului.
Contestatorul a invocat nelegalitatea deciziei de concediere deoarece nu prevede încălcările atribuțiunilor de serviciu care să prezinte o asemenea gravitate încât să conducă la desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, și nici nu se menționează perioada absențelor nemotivate pentru a-mi putea face apărările, potrivit art. 62 alin 2 din Codul muncii. Tot în acest sens a mai arătat că, decizia trebuie motivată în fapt și în drept, sub sancțiunea nulității absolute și să cuprindă precizări cu privire al termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă.
S-au mai invocat și disp. art.63. alin 1 din Codul muncii, potrivit cu care, pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, concedierea se poate dispune numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile și în termenele stabilite de acest cod.
Din moment ce la 26 noiembrie 2008 depus cereri prin care se comunica unității că înțelege să pună capăt raporturilor de muncă prin demisie, aceasta nu-i putea refuza cererea, deoarece demisia nu este cenzurabilă de către angajator și trebuia să emită o decizie de concediere în condițiile art. 79 alin 1 din Codul muncii, refuzul angajatorului de a înregistra demisia dând dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă.
Decizia contestată fiind emisă cu mult după înregistrarea cererii sale de demisie, apare ca totalmente nelegală.
Prin sentința civilă nr.626/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a admis contestația si s-a anulat decizia nr. 18/ 23.12 2008 emisă de intimata.
A fost obligata intimata să emită o decizie de încetare a raporturilor de muncă în ceea ce îl privește pe contestator, în care să aibă în vedere demisia depusă de acesta, să opereze mențiunea emiterii noii decizii în carnetul de muncă al contestatorului și să îl remită acestuia.
Intimata a fost obligata să plătească în favoarea contestatorului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a avut în vedere următoarele:
Între pârâți au existat raporturi de muncă fundamentate în baza contractului individual de muncă nr. 191.115/ 17.06 2008.
La data de 26.11 2008, contestatorul a formulat cererea înregistrată sub nr. 648 prin care preciza că înțelege să își dea demisia de la intimată, începând cu data de 27.11 2008.
Deși intimata a înregistrat cererea de demisie a contestatorului, ulterior a procedat la concedierea acestuia prin decizia nr. 18/ 23.12 2008, decizie prin care s-au reținut ca și abateri disciplinare printre altele și, absențe nemotivate”.
Intimata nu a făcut dovada acestor absențe nemotivate, deși instanța i-a pus în vedere să comunice toate actele ce au constat la baza deciziei nr. 18/ 23.12 2008.
Potrivit art. 287 din Codul muncii,sarcina probei în conflictele de muncă revin angajatorului acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa, până la prima zi de înfățișare”.
Constatând că, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că, ulterior formulării cererii de demisie, contestatorul nu și-ar fi efectuat perioada de preaviz precum și disp.art. 79 din Codul muncii, potrivit cu care demisia nu trebuie aprobată de angajator, nefiind necesară nici măcar emiterea unei decizii privind încetarea contractului individual de muncă prin demisie a salariatului instanța de fond a apreciat că, intimata a procedat în mod netemeinic și nelegal la emiterea deciziei nr. 18/23.12 2008 dispunându-se anularea acesteia.
Totodată instanța a obligat intimata să emită o nouă decizie de încetare a raporturilor de muncă, în ceea ce îl privește pe contestator, în care să aibă în vedere demisia depusă de acesta.
Conform art. 2 din Decretul nr. 92/ 1976:,la încetarea activității. carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi”astfel ca, instanța a obligat intimata să opereze mențiunea emiterii noii decizii în carnetul de muncă al contestatorului și să îl remită acestuia.
Intrucât contestatorul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar, văzând și dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, instanța va obliga intimata să plătească în favoarea contestatorului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta intimata SC SRL care a criticat-o pentru următoarele motive:
Contestatorul a fost angajat în funcția de șofer la data de 17.06.2008 și odată cu semnarea contractului individual de munca a primit și un exemplar al anexei nr. 1 unde este prevăzută fișa postului.
În ședința din 26.11.2008 s-au discutat și problemele apărute în societate pe ramura transport și coletărie iar la aceasta ședință a participat și contestatorul care nu a contestat faptul că este culpabil de dispariția unor bunuri din bagaje la cursele efectuate de acesta, fapta care este de natura sa afecteze imaginea firmei.
I s-a mai imputat de asemenea că și-a însușit banii clienților și nu a respectat atribuțiile de serviciu prevăzute în contractul de munca, încălcând limitele de viteza admise.
Urmare acestei ședințe, contestatorul a formulat o cerere de demisie ” din motive personale” și a părăsit locul de munca fără a respecta disp. art. 71(4) din codul muncii.
În aceste condiții societatea a fost nevoită să emită decizia prin care i-au desfăcut contractul de munca în baza art. 61 litera “a” codul muncii.
Deși la instanța de fond s-au depus mai multe acte care fac dovada neprezentării contestatorului la serviciu totuși instanța a admis contestația pronunțând astfel o hotărâre nelegală și netemeinică.
În susținerea recursului s-au depus mai multe înscrisuri, respectiv hotărârea internă nr. 3/01.04.2005 privind înființarea comisiei de disciplină, o declarație a contestatorului din care rezultă că acesta nu are carte de muncă, fișa postului semnată de contestator, procesul verbal din 26.11.2008, din 10.12.2008, cererea de demisie a contestatorului din 26.11.2008 și foaia colectivă de prezență pe luna decembrie 2008, din care rezultă absențele contestatorului de la locul de muncă.
Intimatul contestator și-a precizat poziția procesuală cu ocazia închiderii dezbaterilor solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Acesta recunoaște că nu s-a mai prezentat la serviciu de la data formulării cererii de demisie, deoarece angajatorul nu și-a respectat obligația de a-i plăti drepturile salariale, astfel că, în conf. cu disp. art. 79 alin. 8 codul muncii, acesta putea demisiona.
De asemenea, decizia este nelegală deoarece, în cazul său nu s-a efectuat o cercetare disciplinară.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constatată că recursul este nefondat.
La data de 26.11 2008 contestatorul a depus o cerere de demisie,din motive personale” cerere ce a fost înregistrată cu nr.648/26.11 2008.
Recurenta consideră că nu se putea lua act de aceasta cerere, deoarece era obligația contestatorului de a respecta prevederile art.79 codul muncii referitoare la preaviz și că începând cu data de 26.11 2008 acesta nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
În aceste condiții, societatea se considera îndreptățită să dispună desfacerea contractului de munca al salariatului pentru absențe nemotivate, iar decizia nr. 18/ 23.12.2008, emisă conform art. 61 lit. a, art.267 și art. 268 din Codul muncii, i-a fost comunicată contestatorului.
S-a mai invocat, de asemenea, că la emiterea deciziei s-a avut în vedere și faptul că acesta nu a respectat atribuțiile de serviciu prevăzute în contractul de muncă precum și că și-a însușit din banii clienților faptă care, pe lângă conotațiile penale pe care le are, a afectat imaginea societății.
Insă, aspectele învederate de recurentă cu privire la atitudinea culpabilă a contestatorului în derularea raporturilor de muncă, nu pot face obiectul analizei instanței decât în măsura în care se constată că într-adevăr, societatea era îndreptățită să nu ia în calcul cererea de demisie, deoarece aceasta este înregistrată la societate înainte de data la care s-a dispus sancționarea contestatorului.
Potrivit art. 79 codul muncii “prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea termenului de preaviz”.
5 prevede că “pe durata preavizului contractul individual de muncă, continuă să își producă efectele”.
Este adevărat că, după data depunerii cererii de demisie contestatorul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, aspect dovedit cu foile colective de prezență, dar care este recunoscut chiar de către contestator.
Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut în art. 79 alin. 8 codul muncii, posibilitatea ca salariatul să poată demisiona fără preaviz ” dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă”.
Prin cererea de demisie înregistrată la societatea recurentă sub nr. 648/23.11.2008 și avizată de conducere, contestatorul preciza că are de încasat salarii restante pe 3 luni precum și diurna pentru cursa externă din luna noiembrie.
De asemenea în procesul verbal încheiat la 10.12.2008, se consemnează faptul că societatea are datorii către salariat, datorii constând în salariile pentru 3 luni de activitate. Cu aceasta ocazie s-a propus compensarea sumei datorată de societate cu titlu de salarii restante, cu suma datorată de salariat.
Potrivit art. “J” din contractul individual de muncă nr. -/17.06.2008 încheiat între părți, angajatorul se obliga să plătească salariul de 600 lei/luna și diurna.
Este așadar recunoscut de către angajator ca timp de 3 luni acesta și-a încălcat obligația asumată prin contract și nu a plătit contestatorului salariul cuvenit pentru munca prestata de acesta conform art. 154 codul muncii.
În aceste condiții, contestatorul nu mai era ținut să efectueze perioada de preaviz, iar neprezentarea sa la lucru după data depunerii cererii de demisie era justificată, neputând constitui temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod greșit recurenta a procedat la emiterea unei decizii de desfacere disciplinară a contractului de muncă la 23.12.2008, pentru absențe nemotivate și nerespectarea atribuțiilor de serviciu, după data la care contestatorul a înregistrat cererea sa de demisie din 26.11 2008.
În conformitate cu disp. art. 312 cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.626/2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, iar în baza art. 274 cod procedură civilă va fi obligată recurenta către intimat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1200 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta – pârâtă SC SRL, cu sediul în localitatea, județul C, împotriva sentinței civile nr.626/15.04.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, – Sc.A,.6, jud. T, ca nefondat.
Obligă recurenta către intimat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.09.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond: Șt.;
Tehnored.dec.Jud.-/15.10.2009
Tehnored.disp.gref.RD/2ex/ 16.10.2009
